Chapters
 

Copiii din Hetea

Pe vârful unui deal, la 6 kilometri distanță de primul sat, trăiesc 80 de familii cu 200 de copii în barăci improvizate din materiale găsite la gunoi.

Articol in englezaenglish

2013-11-21-16-11-03.jpg

Pe vârful unui deal, la capătul unui drum prost de țară, la șase kilometri distanță de primul sat, fără farmacii sau magazine în apropiere, trăiesc aproape 80 de familii în barăci improvizate din lemn, lut și plastic și cei peste 200 de copii ai lor.

Viorel are ochi albaștri, adânci și inteligenți, și pare cel mai înțelept tânăr din satul Hetea, din județul Covasna. Are 18 ani, iar Crina, soția lui, 20. Băiatul e înconjurat de un morman de crengi uscate pe care le curăță și le leagă cu sfoară într-un mănunchi – mâine, el și Crina vor merge în satele învecinate ca să vândă mături. Au o fată, Raluca, de cinci luni, și un băiat, Bogdan, de doi ani și patru luni, care se tot învârte prin fața casei, printre picioarele noastre. Bebelușul e „opărit“ pe fund și nu se mai oprește din plâns: la fel ca toți părinții din Hetea, cei doi tineri nu au bani de scutece, așa că folosesc niște cârpe pe care le spală, iar ziua îi lasă pe copii în fundul gol.

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Cei patru membri ai familiei locuiesc într-o casă cu o singură încăpere, de cel mult 20 de metri pătrați, în care sunt două paturi, o masă, un cuptor și câteva rafturi cu haine. Pereții sunt împodobiți cu broderii și carpete colorate. Casa e construită de Viorel din lemn, lut și tot felul de materiale din plastic, nailon și carton strânse de la gunoi. Trăiesc din alocațiile copiilor și din vânzarea măturilor și a ciupercilor pe care le culeg vara din pădure. Crina și Viorel sunt printre cele mai înstărite familii din Hetea: au o căruță și un cal și, spre deosebire de vecinii lor, „se descurcă“.

Satul din materiale reciclate

Hetea se află la 26 de kilometri distanță de Brașov și la 10 de Sfântu Gheorghe, în comuna Vâlcele, din județul Covasna. Localitatea e izolată pe un deal și, ca să ajungi aici, trebuie să mergi trei kilometri pe un drum de țară. Dacă plouă sau ninge, nu ai acces decât cu mașina de teren sau căruța. În sat trăiesc aproximativ 80 de familii de romi, care nu știu însă limba romani și nu și-au păstrat tradițiile (e greu de estimat numărul lor, mai ales că o parte dintre ei nu au acte). Dacă-i întrebi pe ei, nu știu să-ți răspundă când s-au stabilit aici, însă vecinii lor din Araci povestesc că, în urmă cu 50-60 de ani, au început să sosească în Hetea familii de romi. Pe măsură ce numărul lor a crescut, românii din apropiere au plecat, iar ei au rămas izolați pe deal.

Satul e format din aproape 80 de locuințe care cu greu se pot numi case: sunt construite din lemn, lut, plastic, pungi și orice fel de material s-ar putea fura sau găsi la gunoi. Casele sunt acoperite cu afișe publicitare stradale și cu saci de nailon, iar majoritarea au o singură încăpere de 15-20 de metri pătrați, cu puțin mobilier: o masă, unul sau două paturi și câte un dulap vechi. Aici trăiesc familii cu cinci, șase, zece sau mai mulți copii. Nu există frigidere, aragazuri sau televizoare (doar familia lui Sandu, mai înstărită, are televizor și două camere). Sobele sunt construite din lut și cărămizi, iar curentul electric „e tras“ de la unul la altul cu sisteme improvizate. Aproape nimeni nu are acte pe terenul pe care și-a construit casa, așa că pot fi evacuați oricând.

Femeile și copiii cară apa pentru băut, gătit și spălat de la singurul izvor aflat în mijlocul satului, acolo unde sunt adăpate și animalele. În toate casele miroase greu, a haine uscate prost, a urină și a transpirație. Nu există haznale în curte, iar atunci când calci într-un rahat nu știi dacă a fost de câine sau de om.

2013-09-24-13-10-48
Casele sunt acoperite cu afișe publicitare stradale și cu saci de nailon, iar majoritarea au o singură încăpere de 15-20 de metri pătrați, cu puțin mobilier.

În Hetea există o școală cu clasele cu I-IV unde merg copiii din sat, însă majoritatea abandonează cursurile când ajung în clasa a V-a. Mulți dintre copii nu știu să scrie și să citească când trec în ciclul următor și nu pot recupera diferențele față de ceilalți copii. În plus, școala din Araci se află la șase kilometri distanță și elevilor le e greu să meargă până acolo.

Cu toate astea, satul e plin de copii de toate vârstele, care aleargă chicotind după noi. Sunt atât de mulți încât ni se pare că am nimerit într-un sat locuit doar de copii, mai ales că nu îți dai seama care sunt părinții și care sunt fiii și fiicele: fetele nasc prima oară când au între 12 și 16 ani, iar tații nu sunt cu mult mai mari decât ele.

Asociaţia OvidiuRo derulează în Hetea programul Fiecare copil în grădiniţă, prin care părinţii sunt motivaţi să-şi trimită copiii la grădiniţă. Ei primesc lunar un tichet social în valoare de 50 de lei dacă fiul sau fiica lor are prezență zilnică. Scopul acestui program este să micșoreze diferențele de educație dintre copii și să prevină abandonul școlar.

Crina și Viorel

2013-11-23-18-04-281.jpg

Nici Crina, nici Viorel nu știu să scrie și să citească, deși au făcut clasele I-IV la școala din Hetea. „Profesoarele ne trimeteau la joacă și ele beau cafea și mâncau sandvișuri; când veneam în clasă, ne trimeteau înapoi, în pauză“, povestește Viorel. Când a mers în clasa a V-a în Araci a fost nevoit să renunțe pentru că nu mai putea recupera tot ce nu învățase în patru ani. „Eu aveam minte la școală, că pricepeam, aș fi învățat“, spune el.

E frig la șase dimineața, iar Crina își strânge în jurul ei o geacă bărbătească, prea mare, cu fermoarul stricat. E încălțată în papuci și poartă o fustă lungă, fără ciorapi pe dedesubt. Încarcă măturile în căruță și îi lasă pe copii la părinții ei, care stau alături. Fetei i-a dat să sugă, dar nu a avut nimic de mâncare pentru băiat. Când primește o pungă de pufuleți de la bunică, Bogdan, băiatul lor de doi ani și patru luni, își îndeasă câte trei în gură.

Mergem vreo 20 de kilometri până la Lunca Câlnicului, în județul Brașov, iar traseul cu căruța, pe drumuri de țară, durează mai mult de o oră. E duminică, iar românii sunt astăzi acasă. Viorel ia cinci mături pe un umăr și o lasă pe Crina să-l aștepte în căruță. La primele case nu are noroc și oamenii îl gonesc. După câteva încercări, primește totuși o pungă cu câteva ouă în schimbul unei mături. „Și ouăle-s bune, că facem papară“, spune Viorel. „Dăm și pe mâncare, dăm pe orice.“ În vreo două ore, băiatul strânge un sac de cartofi, niște ceapă și morcovi, o pâine și câteva mere. Oamenii îi dau mai mult de milă decât în schimbul măturilor.

„«Ai, da' nu vrei să-mi dai» zic toți țiganii care vin aci la cerșit. Dar n-am nici eu, numai eu știu cum mă descurc.“

Ne oprim lângă căruță. Cosmin își ia o bere și-l întreabă pe Viorel dacă vrea și el una. „Mai bine ceva de mâncare pentru nevastă-mea, că n-am mâncat nimica“. Găsim la magazin niște iaurt, pâine, cașcaval și sărățele. Mâncăm toți patru înfometați. Crina încă tremură de frig.

Ca să facă rost de bani, Viorel merge uneori după lemne în pădurea de la Aita Mare, dincolo de Sfântu Gheorghe, la vreo 50 de kilometri depărtare de Hetea. Drumul durează o zi întreagă, așa că face focul și înnoptează în pădure. Îi e teamă, însă, pentru că distanța e mare și poliția poate să-l ia la întrebări de unde are lemnele. Iar Crina nu poate să adoarmă până când Viorel nu ajunge acasă.

În satul Prejmer, din comuna Lunca Câlnicului, este o înmormântare astăzi, iar Crina și Viorel trag căruța la poarta mortului. Primesc de la rude câteva pungi cu mâncare, dar tot nu vor să plece și-i întreabă pe oameni dacă n-au ceva haine de dat. „Țiganu’-i tot țigan și-n ziua de Paște“, le răspunde a lehamite domnu Mihai. „«Ai, da’ nu vrei să-mi dai» zic toți țiganii care vin aci la cerșit“, spune bărbatul. „Dar n-am nici eu, numai eu știu cum mă descurc.“

La doctor

Holul de așteptare de la cabinetul medical din Araci miroase la fel ca locuințele din Hetea, a urină și a haine uscate prost. Așteaptă la rând numai femei cu copii, majoritatea din Hetea. Iurie Agachii, medicul de familie din comuna Vâlcele, încuie ușa de fiecare dată când iese cineva și intră un pacient nou – din cinci în cinci minute, cineva încearcă brutal ușa. Mai demult, doctorul a refuzat să îl consulte pe un pacient care a deschis ușa cu piciorul.

2013-09-24-14-22-321.jpg

Doctorul Iurie Agachii este un bărbat de 50 de ani, masiv, cu mâini scurte și puternice. A terminat Facultatea de Medicină la Chișinău și a lucrat 10 ani ca medic la serviciul de urgență din același oraș. A venit în România în 2001, sperând că aici o va duce mai bine din punct de vedere material. Nu și-a permis să plătească chiria la Sfântu Gheorghe și a venit în Araci, unde a primit o locuință în aceeași clădire cu cabinetul medical. Este singurul medic de familie pentru cele patru sate din comună – Vâlcele, Hetea, Araci și Ariușd – și are peste 5.000 de pacienți. Recent, s-a mutat la Brașov și face naveta: pacienții lui nu-l lăsau să se odihnească și veneau noaptea, în weekend sau oricând aveau nevoie de o trimitere, o rețetă, o consultație.

Cabinetul medical din Araci se află în clădirea școlii vechi. Doctorul Iurie Agachii face cosultațiile într-o fostă clasă, pe un pat din fier ruginit, cu buretele ieșit prin piele, pe care l-a acoperit cu un cearșaf pătat. Biroul lui e improvizat din două bănci lipite, iar pe o catedră e depozitat un echipament medical nefolosit. Geamurile au tocăria din lemn roasă, iar pereții probabil că nu au mai fost zugrăviți de când aici funcționa vechea școală.

Pe hol, femei și copii tușesc la rând. Sunt atât de mulți copii, încât pare că doctorul nu va apuca niciodată să-i vadă pe toți, chiar dacă va face consultații două zile și două nopți de acum încolo. Zilnic, vin în jur de 40 de mame cu copii la el, iar recordul a fost într-o iarnă în care au venit 115.

Majoritatea familiilor din Hetea nu au asigurare medicală, așa că trebuie să plătească integral toate rețetele.

Doctorul Iurie Agachii consultă un bebeluș cu viroză și erupții pe corp. Îi prescrie tratament gratuit și îi spune mamei să revină la control, dar e conștient că atunci când copilul se va simți mai bine, femeia nu se va mai întoarce. Mamele nu vin la el decât atunci când situația li se pare gravă. Ca să le convingă să-și aducă copiii la vaccinat, doctorul le amenință pe mamele din Hetea că nu le mai dă lapte praf (femeile au dreptul la o cantitate lunară de lapte praf gratuită).

Majoritatea familiilor din Hetea nu au asigurare medicală, așa că trebuie să plătească integral toate rețetele. Doctorul Iurie Agachii face tot felul de trucuri ca să-i ajute, iar cei de la OvidiuRo au un parteneriat cu GSK prin care le fac rost de tratamente.

Timp de trei ore, intră mame tinere cu bebeluși sau copii de doi, trei, patru ani. O mamă care a născut până acum nouă copii are 54 de kilograme. O fată de 16 ani cu doi copii nu mai miră pe nimeni – doctorul a văzut fetițe care au născut și la 11, și la 12 ani. Zoica, de 15 ani, nu are buletin, iar copilul ei nu are certificat de naștere. Pentru că ea, teoretic, nu există nu poate primi rețetă pentru copil. Doctorul Iurie Agachii se scarpină în cap și îi dă până la urmă o rețetă gratuită pe numele altei mame, care nu a venit deloc la consultație luna aceasta. Dacă ar afla Casa de asigurări, doctorul ar fi sancționat.

Printre mamele de etnie romă, se strecoară și câte un român iritat de așteptare. O femeie din Araci e supărată că trebuie să stea la coadă, printre mamele rome, și răbufnește în fața doctorului. „Eu, spre deosebire de ele, plătesc taxe la stat“, spune ea. În plus, se plânge femeia, „nu mai pot crește nimic în curte de răul lor: găini, cartofi, fură tot“.

Statul român i-a stimulat pe părinții tinerilor din Hetea să trăiască din alocație, crede doctorul Iurie Agachii. El le acuză pe toate asociațiile care au venit cu ajutoare în Hetea și i-au obișnuit pe localnici să fie dependenți: „Ei cred că se poate trăi din alocație, dar ăsta nu e trăit“. Cu ani în urmă, câțiva reprezentanți ai Bisericii Penticostale din Olanda au încercat să ajute comunitatea din Hetea, povestește Iurie Agachii. Le-au construit toalete și acoperișuri, le-au cumpărat animale și bunuri pentru casă. „Localnicii din Hetea au vândut tot ce-au primit de la ei: W.C.-uri, tabla de pe casă, pantofi de piele, salam în vid, tot-tot“, spune el. „Au furat și transformatorul de curent și l-au vândut la fier vechi, apoi au mers la pușcărie pentru asta.“ După ce-au furat și porcul unui pastor, olandezii s-au supărat și s-au îndreptat către alte comunități.

Doctorul Iurie Agachii crede că singura soluție de a-i ajuta cu adevărat pe cei din Hetea este să-i înveți cum să se autodepășească. Să le explici de ce nu e igienic ca porcul să stea cu ei în casă, de exemplu. „Eram la o consultație în Hetea și cineva mă împingea. Credeam că e un copil care se juca în spatele meu. Când m-am întors, era porcul: mă așezasem pe locul lui.“

Statul român i-a stimulat pe părinții tinerilor din Hetea să trăiască din alocație, crede doctorul Iurie Agachii. El le acuză pe toate asociațiile care au venit cu ajutoare în Hetea și i-au obișnuit pe localnici să fie dependenți.

De două ori pe săptămână, doctorul merge în Hetea ca să-i consulte pe cei care nu ajung în Araci. „Să sperăm că nu primește astăzi Hetea ajutorul social, că o să vină la consultație de la cârciumă“, spune el. După ce un băiat de 17 ani i-a tăiat calea și „a reacționat destul de violent“, lui Iurie Agachii i s-a făcut teamă să se ducă singur în sat. Merge împreună cu Gabi, o femeie de etnie romă din Vâlcele, care lucrează pentru OvidiuRo ca mediator social.

Consultațiile se fac la Sandu, bărbatul cu cea mai mare și cea mai aranjată casă din sat. E o hărmălaie de copii, de femei și de ciripituri de pui de găină, pe care doctorul nu o poate organiza decât după ce-i dă afară pe jumătate. Una dintre fetele lui Sandu prinde puii aurii și-i așază într-o cutie, iar doctorul poate să-și facă treaba. Primul pacient e bebelușul Rodicăi, o femeie de 30 de ani care are nouă copii și acum e însărcinată cu al zecelea. Băiatul s-a născut fără o parte din creier și speranța lui de viață e foarte scurtă. Mi-e greu să mă uit la copilul care horcăie pentru că nu știe să plângă și căruia îi curge salivă pe doctor. „Mi-au zis de la maternitate să-l las la spital, da’ cum să-l las, e al meu“, spune Rodica.

Copiii-părinți

2013-11-21-17-02-351.jpg

Timpul stă, pentru că oamenii din sat stau. Nimeni nu are nimic de făcut. În urma noastră aleargă un alai de mame-copii, de tați-copii și de copii ai copiilor în timp ce ne plimbăm de la o gospodărie la alta. În jurul nostru sunt zeci de femei care alăptează, de mame cu copii în brațe, de burți proeminente care vor naște în fiecare săptămână, lună, an (doctorul ne-a povestit despre o femeie din Vâlcele care are 17 copii).

Singurul rol al femeilor din Hetea este maternitatea. Majoritatea fetelor se mărită la 13, 14 ani, vârsta la care, în medie, nasc și primul lor copil. Cuplurile nu se căsătoresc legal: atunci când unui băiat îi place de o fată se culcă cu ea și adolescenta îi devine „nevastă“.

Mai multe ONG-uri care au venit în Hetea au încercat să le dea anticoncepționale femeilor. Unele au acceptat, chiar dacă au ascuns acest lucru de soții lor care nu erau de acord. Însă Iurie Agachii spune că pastilele pot fi periculoase pentru ele. „Din cauză că sunt analfabete, multe nu știu zilele săptămânii și nici să citească un ceas. Nu pot lua o pastilă în fiecare zi, la aceeași oră. Au venit la mine femei care au luat pastile deși erau însărcinate, iar o mamă le-a luat pe toate într-o singură zi.“ Bărbații refuză să folosească prezervative, așa că nici asta nu este o soluție.

Femeile de aici își iubesc copiii numeroși și încearcă să-i îngrijească și să-i hrănească. Fetele și băieții lor, chiar dacă sunt dezbrăcați și cu mațele goale, nu sunt conștienți de condițiile în care trăiesc: se joacă și râd ca orice alți copii obișnuiți. Și, înainte să se facă mari, vor naște alți copii.

2013-11-23-08-49-431.jpg

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată. 

publicat pe 25/09/2014 la ora 21:37
read more:

8 Replies

  1. Nu va mai felicit pentru fotografii, probabil ca au facut-o altii inaintea mea.
    Coloristica lor si saracia absoluta a satului m-a facut sa cred ca e vorba de o tara sud-americana, nu de o localitate doar la cativa km de Brasov. Citind articolul, m-a frapat discrepanta dintre continutul si stilul informativ al textului si explozia coloristica si vitalitatea fotografiilor. Felicitari!

  2. Am lucrat la post-monitorizarea unei scheme de granturi destinate imbunatatirii situatiei romilor. Am vizitat coclauri in care putina lume ajunge. A fost o experienta profesionala si personala unice.
    Concluzia mea este ca romii/tiganii au un mod al lor de a trai pe care nu vor sa-l schimbe. Ei se simt bine asa cum sunt. Numai celor din afara se plang si numai pentru a castiga ceva (bani, mancare, ajutor, etc). Cine vrea sa iasa din acest mod de viata o poate face. Nu este usor, dar o poate face. Si multi au facut-o. Si acestia nu vor sa mai stie de cei ramasi in urma (cu exceptia cazurilor cand se lipesc de programe, proiecte care aloca bani pentru romi).
    Crearea acestor “dependente” nu este buna, dar ma tem ca este inevitabila. Noi, ceilalti, vrem sa facem ceva pentru ei si sfarsim prin a a loca bani, ajutoare, etc. Dar “problema” va ramane si este de fapt problema noastra nu a lor. Ei nu au probleme. Ei au un stil de viata, o gandire pe termen scurt (ce mancam, ce bem, AZI), o varianta etnica a celebrului “carpe diem”. Aproape tot ce are de-a face cu efort sustinut, munca asidua, concentrare pe obiectiv, economii, planificare, le sunt straine si nesuferite. Nu le “sta in fire”, le este strain, nu e atractiv.

    • Dragă Daniela, “ei se simt bine așa cum sunt” e un clișeu adânc înrădăcinat printre români. Oamenii din Hetea nu au altă alternativă, nu cunosc un alt stil de viață. Să poți face un efort susținut, să economisești, să “te concentrezi pe obiectiv” presupune să fii educat. Normal că un termen precum “obiectiv” le e străin dacă învățătoarele nu fac nici efortul, nici munca asiduă de a-i învăța ceva în clasă. Nici nu își bat capul cu niște copii de romi. Nu ai cum să ieși din această comunitate fără ajutor. Ai nevoie de școală și ca să te angajaezi portar sau femeie de serviciu. Ori dacă ei ajung în clasa a V-a și nu știu să scrie și să citească, ce opțiuni au?

  3. […] Nici Crina, nici Viorel nu știu să scrie și să citească, deși au făcut clasele I-IV la școala din Hetea, județul Covasna. „Profesoarele ne trimeteau la joacă și ele beau cafea și mâncau sandvișuri; când veneam în clasă, ne trimeteau înapoi, în pauză“, povestește Viorel. Când a mers în clasa a V-a în satul vecin, Araci, a fost nevoit să renunțe pentru că nu mai putea recupera tot ce nu învățase în patru ani. Femeile din Hetea, care nasc prima oară între 12 și 15 ani, au câte cinci, șase sau 12 copii. ONG-urile care au derulat programe aici au încercat să le dea femeilor anticoncepționale, dar, pentru că sunt analfabete, nu știu nici orele, nici zilele săptămânii. Nu pot să ia o pastilă în fiecare zi, la aceeași oră. Puteţi parcurge  această poveste integral, aici. […]

  4. Cunosc acest sat din 2009 de cand lucrez ca voluntar pentru detinutii din Hetea in cadrul organizatiei Serviciul Umanitar pentru Penitenciare. Articolul prezinta in mod idilic situatia asa cum este spusa de locuitorii satului si vazuta de un fotograf cu talent la scris.
    Ii cunosc si pe Viorel si pe Crina la fel cum cunosc aproape 90 la suta dintre satenii de aici. Intr-adevar, Viorel nu stie sa citeasca ca un copil de-al nostru din clasa a V-a, nici macar ca unul dintr-a III-a, adica sa citeasca in mod cursiv. Dar stie sa citeasca pe litere si sa buchiseasca, adica se descurca in oras sau la magazin cu banii.
    In ce pirveste faptul ca nu au sa schimbe bebelusul cu scutece “Pampers” pot spune ca si pe mine parintii m-au crescut cu scutece de panza si nu am murit.
    In ce priveste acoperisurile din plastic este adevarat. Mai nou exista si case cu acoperisuri normale. Dar asta s-a intamplat pentru ca in urma cu 20 de ani cand olandezii le-au facut acoperisuri de tabla, oamenii au vandut tabla si au baut banii. Iar acum indura frigul si se bucura cand primesc diverse ajutoare.
    In ce priveste scoala as dori sa fac cateva precizari actuale. Anterior adolescentii abandonau scoala pentru ca elevii de clasa a V-a erau nevoiti sa mearga pe jos pana in satul vecin, in Araci, cam 6 kilometrii pe jos. Iarna mai ales, datorita distantei si zapezii intrerupeau cursurile iar in martie cand reveneau nu mai intelegeau nimic. Ramaneau reptetenti iar la a treia repentie invatamantul romanesc ii exclude din sistem. M-am chinuit trei ani sa le ofer un mijloc de transport local (o caruta platita de mine) ca sa duca copiii la scoala. Viorel, care deja abandonase scoala fiind repetent de trei ori, era carutasul. Primea aproximativ 250 de lei pe luna pentru un transport cu caruta facut dimineata.
    Ulterior directorul scolii din Araci a avut initiativa de a infiinta clasa a V-a in Hetea, alaturi ce clasele I-IV. Eu si prietenii mei i-am incurajat pe elevii care participau in fiecare zi la ore oferindu-le diverse ajutoare la sfarsitul lunii pe baza tabelului de prezenta facut tot de copii.
    Astfel acum exista in sat clasa a V-a, clasa a VI-a si clasa a VII. Iar de anul acesta exista in aceeasi cladire si Sansa a doua, clasa a V-a pentru adulti. Din pacate Viorel “care nu stie sa citeasca” nu s-a inscris la aceste cursuri. Insa sunt alte 9 persoane, dintre care unii sunt sot si sotie si au cate trei copii si frecventeaza dupa-amiaza cursurile.
    Nu sunt adevarate povestile pe care acesti oameni ni le spun despre invatatoare. Eu le cunosc personal si colaborez cu dansele. Doar ele stiu cate injuraturi primesc atat de la parintii recalcitranti dar si de la copiii care isi imita parintii. Pot spune ca sunt dedicate in munca lor dar nu poti obliga un copil sa vina in fiecare zi la scoala daca parintii il duc la cersit in Brasov. Normal ca au lacune. Dar pot fi ajutati sa le depaseasca.
    Am fost si eu miscat de saracia lucie care este in acest sat. Am venit cu multe ajutoare (alimente si haine). Ajutoarele au creat mari discordii in sat. Odata am fost lovit de un tanar din sat cand am adus ajutoare. Alta data un om turmentat a aruncat un bolovan greu in masina mea si mi-a indoit-o. De mai multe ori s-au purtat ca niste vandali cand am venit cu ajutoarele. Nu, ajutoarele nu reprezinta rezolvarea problemei. Nici alocatiile. Oamenii trebuie ajutati sa se ajute singuri.
    Am initiat in acest sat actiunea “Gradininile de legume”. Gasiti informatii pe blogul meu satul70.wordopress.com sau pe paginile mele de facebook: “Ajuta un copil” sau “Satul celor 70 de bordeie”
    Pe langa resurse materiale e nevoie de oameni care sa se implice direct in educarea acestor oameni. E nevoie sa rupem din timpul nostru pretios si sa ne jucam cu copiii lor invatandu-i sa citeasca, sa scrie si sa se poarte civilizat. Iar pe cei mari sprijinindu-i sa invete o meserie. Altfel situatia lor disperata se va perpetua la nesfarsit iar noi vom privi poze colorate si texte duioase si vom zice: “Saracii oameni!”

    • Vă mulțumim pentru feedback. Am citit blogul dvs. și am discutat cu cei de la OvidiuRo despre implicarea dvs. în comunitatea din Hetea, așa că e ca și cum ne-am cunoaște. Articolul nu este scris de un fotograf, ci de un jurnalist. Găsiți mai multe informații despre noi aici: http://teleleu.eu/despre-noi/
      Legat de scutecele din pânză – părinții pe care i-am cunoscut noi la Hetea nu foloseau scutece din pânză, ci îi lăsau pe copii în fundul gol. După cum știți, singurul izvor din sat este relativ departe de unele familii.
      Nu am intenționat să prezentăm “idilic” situația, ci am încercat să ne păstrăm obiectivitatea empatizând în același timp cu acești oameni.
      Am povestit despre istoricul satului cu olandezii care au încercat să-i ajute, iar localnicii din Hetea au vândut acoperișurile, hainele, mobilele primite. Iar mesajul din material este acesta: oamenii de aici nu au nevoie de “ajutoare” care îi lasă neajutorați și dependenți. Ei au nevoie de educație. Dar din informațiile aflate de noi în comunitatea din Hetea, învățătoarele le pun etichete copiilor și nu îi tratează “ca pe niște copii de-ai noștri”, așa cum vă exprimați dvs. E greu în felul acesta să-i convingi pe copii să vină la școală.
      Ceea ce faceți dvs. pentru comunitatea din Hetea este exact lucrul de care au ei nevoie în mod real – de educație și de o modalitate de a-și câștiga existența. Și (mai ales după ce am citit blogul dvs.) vă înțelegem că nu e ușor să lucrați în această comunitate. Dar niște fotografii alb-negru dramatice și un text despre “vandali” nu ar fi făcut nici un serviciu familiilor din Hetea.

  5. Multumesc pentru raspuns.
    In ce priveste scutetcele la bebelusi, este adevarat ca isi lasa vara copiii cu funduletul gol. Dar cand merg cu el la medic sau la oras, ii pun scutece din panza pe care le spala dupa folosire. La fel spala si mama mea scutecele din panza cu care m-a crescut. Am intalnit o femeie la Hetea care mi-a cerut scutece Pampers pentru copil pentru ca nu avea decat de panza. Nu mi-am permis sa investesc in asa ceva. Cred ca sunt alte lucruri mai urgente acolo.
    Legat de izvor, situatia este asa cum spuneti. Mai exista un izvor in cealalta parte a satului dar e la fel de rudimentar. Va trebui gasita o solutie cu Primaria ca aceste izvoare sa fie protejate cu beton ca sa nu se imbolnaveasca oamenii. Dar apa este o problema in multe parti ale lumii acolo unde este saracie. Ganditi-va la India sau Africa. Aici macar apa e curata ca lacrima si nu are clor ca la oras. Insa noi suntem obisnuiti cu un confort pe care ei nu il au si ii plangem. Tatal meu, la fel ca si mama mea, desi nu sunt tigani, au trait in zone (el la sat, ea la oras) unde nu aveau apa in casa si trebuiau sa o aduca de la o oarecare distanta. Chiar si eu in copilaria mea, pana pe la 7 ani, trebuia sa aduc apa cu galeata de afara. Da, distanta pana la izvor poate fi o problema de confort, dar nu fundamentala.
    In ce priveste educatoarele de la scoala. Spuneti ca articolul nu a fost scris de un fotograf ci de un jurnalist. Eu stiu ca un jurnalist isi bazeaza teza pe informatii din mai multe surse. Si mie mi-au spus ce v-au spus dvs. Dar eu am vazut la fata locului cum sta treaba. M-am documentat chiar la scoala. Am petrecut multe ore acolo si stiu ca informatiile oamenilor despre scoala sunt fie depasite, vechi, fie rautacioase sau in cel mai bun caz, destinate sa provoace mila.
    Sa stiti totusi ca exista unii copii care participa zilnic la ore si sunt punctuali. Parintii au realizat ca e necesar sa ii trimita la scoala. Dar exista mai multe familii unde scoala e considerata locul unde copilul poate sa manance cornul si sa bea laptele oferit de guvern. Mentalitatea aceasta e greu de inlocuit dar e posibil.
    In orice caz sunt bucuros ca am gasit doi ziaristi care au trecut prin intamplare prin satul unde incerc sa schimb ceva.
    Prin articolele dumneavoastra si prin imagini, dumneavoastra puteti schimba lumea.