Chapters
 

Copilul a greșit

Un copil e bătut de tată cu palma, pumnii, picioarele, cureaua, lanţul, parii din vie. Mama sa și asistentul social din localitate spun că fata educată cu bătăi le-a meritat.

Articol in englezaenglish

Restaurantul Union din Drăgășani, județul Vâlcea, este locul în care micii comercianți beau bere și mănâncă mici în piața din centrul localității. Este luna iunie, iar la ora prânzului căldura le gonește clienții. Bărbați cu priviri tulburi stau la masă și fumează. Miroase a prăjeală și a respirație grea. Mihaela, mama Georgianei, e îmbrăcată într-un halat alb, care-i ferește corpul de priviri. Are ochi frumoși, colorați, dar cearcănele o fac să arate cu câțiva ani mai bătrână decât cei 35 pe care-i are.

Imediat ce rostesc numele Georgianei, fiica ei, Mihaela mă invită în separeu. Strigă la o colegă să-i țină locul jumătate de oră. „Cei de la serviciu nu știu problemele care le-am avut cu fata“, îmi șoptește. Mergem într-o încăpere fără geamuri, cu două sau trei mese, care miroase ascuțit a bucătărie. O întreb direct despre fiica ei, despre bătăile cu lanțul și despre motivele care au făcut-o pe Georgiana să fugă de-acasă.

„Doamnă, cum să vă zic, eu nu zic c-a mai bătut-o, dar ea de la 12, 13 ani a tot plecat de acasă“, spune Mihaela. „Ea nu mi-a înțeles de nici un fel de vorbă, nici de mine, nici de el. Ea mi-a plecat când eram doar eu cu ea acasă, mi-a luat bani din casă. Nu cu biciul, nu cu lanțul, a bătut-o cu palma! Dacă nici de vorba mea n-a înțeles… și am mai bătut-o și eu, păi spune-ți-mi și mie, păi dacă nu mă înțelegi?“

Mihaela și Lucian, tatăl Georgianei, sunt împreună de 19 ani. La început au fost foarte săraci: casa lor din satul Dienci, comuna Vulturești din județul Olt, nu avea nici măcar curent electric. După ce s-a născut Georgiana, Lucian a fost închis aproape doi ani pentru furt și fata a crescut cu bunicii. Când s-a născut Ionela, sora Georgianei, au luat-o și pe fiica cea mare acasă.

„Nu cu biciul, nu cu lanțul, a bătut-o cu palma! Dacă nici de vorba mea n-a înțeles... și am mai bătut-o și eu, păi spune-ți-mi și mie, păi dacă nu mă înțelegi?“

„Ea se supăra, pleca de acasă“, povestește Mihaela, mama Georgianei. „Ea întotdeauna avea pe nu. Ea de câte ori a plecat de-acasă, noi ne-am dus la poliție, nu ne-a fost indiferent niciodată ce face, dar nu ne-a înțeles.“ Femeia vorbește cu năduf, ridică glasul a ceartă, apoi continuă povestea în șoaptă, de parcă i-ar fi teamă să nu ne audă cineva.

Mihaela spune că problemele au început la adolescență, dar că „ea de mică a fost puțin dificilă“. „Fura carioci de la copii când era mică. Eu chiar i-am zis, mai cu vorba, mai și câte-o palmă, ai de toate și tu-mi faci mie asta? Ea e o fire mai comodă, ori eu zic că într-o familie, fiind fete, eu nu exclud să îi mai pui la câte ceva, nu? Sapă nu știe nici una nici să țină în mână, dar o curățenie, vase spălate, pentru că ești fată, mai ales, și trebuie să le știi în viață, nu?“

Diana Stănculeanu, psiholog la Salvați Copiii, despre părinții care-și pedepsesc fiii și fiicele prin bătaie.

Antropologul Vintilă Mihăilescu despre România, cea mai longevivă societate țărănească din Europa.

„Tot nu pot uita trecutul“

În februarie 2014 am trimis un e-mail în care ceream ajutorul celor șase direcții de protecție a copilului din București pentru proiectul nostru legat de violența domestică. După o lună, am primit o scrisoare de la DGASPC 4 în care Georgiana își povestea copilăria – bătăi cu lanțul, cu cablul de la un fier de călcat, cu palmele și cu picioarele.

În decembrie 2013, Georgiana, care fugise din nou de acasă, a fost găsită de Poliția din București pe străzi și adusă la Protecția Copilului, sector 4. După ce asistenții sociali au aflat povestea ei, adolescenta a fost integrată în sistemul de protecție a copilului, dusă la un centru și reînscrisă la liceu – în clasa a noua, când a plecat ultima oară de acasă, a întrerupt studiile.

E aprilie, dar e încă frig și afară plouă în rafale. Camera călduroasă, cu pereți deschiși la culoare și cu rafturi pline cu jucării ne moleșește. Stăm toți patru pe canapea. Georgiana ne privește cu suspiciune, iar Diana, asistentul social care se ocupă de cazul ei, o ține pe după umeri. E de acord să fie filmată când își citește scrisoarea? o întrebăm. Georgiana nu ne privește în ochi – fixează cu încăpățânare un punct de pe podea. Da, e de acord, dar nu vrea să citească ultima parte din povestea ei.

Deși știm fiecare rând din scrisoarea pe care o citește Georgiana, pe toți trei ne bufnește plânsul. Rostește cuvintele sacadat, de parcă ar spune pe de rost o lecție plictisitoare. Cel mai greu de înțeles e cum s-au putut întâmpla aceste lucruri fără ca nimeni să vadă și să intervină.

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

De ce nu s-a dus la poliție? Tatăl ei bea cot la cot cu polițistul din sat și nu i-ar fi luat partea. De ce nu a spus la școală? Profesorii și colegii o vedeau cu vânătăi, dar nimeni nu i-a luat vreodată la întrebări pe părinții ei. De ce nu au intervenit vecinii? Casa lor e la marginea satului, în câmp, departe de celelalte case. De ce nu l-au oprit rudele? Ea nu lua note mari și părinții ei se supărau, așa că familia considera că fata trebuie pedepsită. De ce nu s-a dus la Protecția Copilului? A fugit de multe ori de-acasă, dar nu știa că există o instituție care se ocupă de siguranța minorilor.

După câteva ore petrecute împreună, Georgiana nu mai vrea să se dezlipească de noi. Ne povestește despre școală, despre satul în care a crescut, Dienci, județul Olt, despre familia ei și despre pasiunea pentru gătit. Georgiana oscilează între o mulțime de stări – plânge, râde, se enervează când vorbește despre tatăl ei sau ne povestește despre bătăi fără nici o emoție.

Ne despărțim prieteni, în viața reală și pe Facebook, însă ușurința cu care fata se atașează de oameni este nefirească. „După experiența ei de viață, copilul acesta are o nevoie enormă de afecțiune“, ne spune asistentul social în timp ce ne conduce spre ușă.

„Tot nu pot uita trecutul, uneori sunt deprimată, stau într-un colţ al camerei, mă gândesc (îmi amintesc fără să vreau) la tot trecutul meu, la toată viaţa mea nenorocită, încep să plâng şi realizez că nu mă iubeşte nimeni“, a scris Georgiana la finalul scrisorii ei.

Antropologul Vintilă Mihăilescu despre zicătoarea „Eu te-am făcut, eu te omor“.

„Dacă mă enervez repede...“

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

E machiată, parfumată și are părul întins cu placa. Bem o cafea în centrul orașului Slatina, înainte ca Georgiana să înceapă cursurile – deși e luna iulie, ea mai are câteva săptămâni de practică la Colegiul Economic din oraș, unde este elevă. Se bucură că o vizităm: ne-a sunat de mai multe ori când eram pe drum, de parcă voia să fie sigură că venim de-adevăratelea. I-a dispărut timiditatea și nu ne mai evită privirile.

Georgiana a cerut transferul la Slatina ca să fie aproape de Bogdan, iubitul ei, cu care vrea să se căsătorească în curând. El e din Bălcești, județul Vâlcea, și, deși se cunosc demult, au reluat legătura pe Facebook în urmă cu câteva luni. Nici nu vrea să audă când îi spunem să nu se mărite atât de tânără, mai ales că el e cu 10 ani mai mare decât ea. Nu. El o iubește și o s-o lase să termine liceul. Și n-o s-o lovească niciodată.

Apartamentul social din Slatina în care locuiește Georgiana e curat și miroase a gel de duș. Cele șase fete care stau aici le ajută cu rândul pe supraveghetoare la curățenie. Georgiana e supărată pe doamna Geta, îngrijitoarea care stă astăzi cu copiii. Fata nu a vrut să mănânce ciorbă la prânz, iar femeia i-a spus că atunci nu primește nici felul doi. Și că ar cam trebui să fie atentă la ce mănâncă și să slăbească. „Dar prăjelile sunt moartea mea“, spune Georgiana.

Doamna Geta e o femeie blândă, care a lucrat înainte în sistemul de învățământ. Nu îi place că Georgiana vrea să se mărite: asta înseamnă că o să iasă din sistem și că n-o să mai beneficieze de protecția statului. Deși a împlinit 18 ani, ar putea să primească susținere (masă, casă, asistență medicală, îngrijire) până când își va termina studiile. Femeia a văzut mulți copii amărâți de când lucrează pentru Protecția Copilului; câteva fete au plecat la 18 ani ca să scape de reguli, apoi au regretat (în apartamentele sociale, copiii, indiferent de vârstă, trebuie să fie în casă la ora șapte seara).

A îngrijit mulți copii care au ajuns în apartamente sociale din cauza abuzurilor părinților, spune doamna Geta. Un tată a ucis-o pe mamă în fața celor cinci copii ai lor, iar cel mai mic avea trei ani. Le-a trimis apoi o scrisoare din penitenciar pe care Protecția Copilului a decis să nu le-o arate. Bărbatul le spunea copiilor săi că a încercat să se sinucidă – „m-am dat cu capul de dubă ca să-mi sară creierii“ – și că în închisoare s-a întâlnit cu fratele său, închis, de asemenea, pentru că și-a omorât soția. O fetiță care locuiește acum împreună cu Georgiana a asistat de multe ori când tatăl ei o bătea pe mama ei. A petrecut nopțile în gară cu maică-sa, a văzut când tatăl i-a înfipt mamei o șurubelniță în mână.

Doamna Geta mă atrage de partea ei și încearcă, încă o dată, s-o convingă pe Georgiana să nu se mărite: „Ce faci dacă nu te înțelegi cu el?“, „Ce faci dacă nu te lasă să termini liceul?“, „Ce faci dacă rămâi însărcinată?“, „Ce faci dacă te bate? Unde te duci?“.
— Da’ lăsați-mă-n pace, voi nu știți cum e Bogdan. El n-o să mă lase să mă las de școală.
— Prea repede îți sare țandăra, spune doamna Geta.
— Păi dacă eu numai asta am văzut acasă, doamna.
— Nu vrea să facă consiliere, avem psiholog, n-am convins-o.
— Da’ n-o sufăr pe psiholoaga de-aici!
— Nu-l suferi p-ăla, nu-l suferi p-ălălalt. Și cu colegele se ceartă, imediat se aprinde.
— Da’ așa sunt eu, doamna, îmi trece pe urmă. Dacă mă enervez repede…

Stăm pe o bancă, în fața blocului, și ne uităm la pisici. Georgianei îi plac mai mult câinii decât pisicile. Într-o zi, s-a ascuns în cotețul câinelui și-l ținea în fața ei ca să n-o găsească taică-su. Mai demult, taică-su a tăiat capul pisicii cu cuțitul cu care tăia porcii. Îl enervase că-și tot băga coada în mâncare. Erau de față Georgiana și bunica ei din partea tatălui. A și fugit atunci de-acasă de frica lui. Altă dată, când tăia un vițel, a intrat în curtea lor câinele unui om din sat. Taică-su a aruncat cuțitul în el. Când s-a dus să-și recupereze cuțitul, l-a sfâșiat de tot și câinele s-a mai chinuit o zi, apoi a murit. Stăpânul câinelui nu mai vorbește de atunci cu tatăl Georgianei.

Diana Stănculeanu, psiholog la Salvați Copiii, despre comportamentul agresiv care se învață. 

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Diana Stănculeanu despre fetele educate prin bătaie care riscă să devină victime ale partenerului de cuplu.

Satul fără violență domestică

2014-06-26-15-24-36.jpg

Primăria din comuna Vulturești, județul Olt, se frământă. O femeie apucă telefonul și sună repede pe cineva, iar un bărbat se plimbă dintr-un birou în altul. Așteptăm în picioare, pe prispă, iar pe lângă noi trec funcționari agitați. Ei ne privesc lung și noi ne simțim ca niște turiști suedezi. Într-un final, vin la noi un bărbat și o femeie. Bărbatul ne spune că asistentul social e plecat cu un caz. Femeia ne spune conspirativ că Iulia Kesse, asistentul social din localitate, „a plecat și ea mai devreme acasă, că are copil mic“. Încep să se certe între ei, iar bărbatul nervos insistă că e plecată cu cazul ăla. Este ora 13.00 și o parte dintre angajații de la Primărie au plecat deja de la birou.

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

„Dacă stai cu tata de vorbă, îi dai dreptate tatălui, că a încercat toate condițiile să i le ofere, dacă stai de vorbă cu fata, într-adevăr, poate ea nu-și dă seama câte a făcut.“

Obținem un număr de telefon și mergem la școala din satul Dienci ca să ne întâlnim cu Iulia Kesse. Ne rupem mașina vreo șase kilometri pe un drum de țară plin cu pietre și noroi. Asistentul social ne așteaptă în fața școlii. Cei doi băieți ai ei, de trei și șase ani, au rămas acasă cu soțul său care este învățător și acum e în vacanță.

Iulia Kesse spune că în satul Dienci nu există nici un caz de violență în familie: „Dacă nu sunt sesizate cazurile la poliție, deci nu. Nu cred să fie fapte așa de grave încât să anunțe“. Mai spune că a existat un singur caz – dar asta în celălalt sat, Vulturești – în care un tată își bătea copiii din cauza abuzului de alcool, iar minorii au fost luați de Protecția Copilului și duși la Slatina. „Deci așa, în mare parte, nu ar fi probleme“, zice ea.

Despre Georgiana, spune asistentul social, știe tot satul că nu a fost un copil cuminte și că nu a ascultat de părinți. „Cum să vă spun? Ea nu s-a ținut de școală, nu cred, de fapt sigur că nu a avut o situație școlară bună. La școală la Drăgășani mi se pare c-au exmatriculat-o. Părinții nu îi asculta, deci așa spuneau și părinții. În sat nu s-a auzit ca tatăl le-ar fi scos în stradă, le-ar fi bătut, deci nu.“

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Tatăl este de negăsit și nu știm când se întoarce. Mama Georgianei, Mihaela, este la muncă, la Restaurantul Union din Drăgășani, iar acasă e numai fata cea mică, Ionela. Casa lor este exact așa cum ne-a descris-o Georgiana: la intrarea în sat, în câmp, departe de celelalte gospodării. „Eu nu știu s-o fi bătut cu lanțul [pe Georgiana]“, spune Iulia Kesse.„Și eu i-am pus întrebările ăstea tatălui. Într-o parte a recunoscut că a mai bătut-o, că vă dați seama că o scotea din minte, ce să vă spun, nu prea cunosc așa cazul mai mult.“

„Și eu i-am pus întrebările ăstea tatălui. Într-o parte a recunoscut că a mai bătut-o, că vă dați seama că o scotea din minte, ce să vă spun, nu prea cunosc așa cazul mai mult.“

Asistentul social a luat legătura cu familia Georgianei atunci când Protecția Copilului i-a cerut să-i întrebe pe părinți dacă nu vor s-o primească înapoi. „Ce ne-a declarat tata a fost că el nu o ia, nu o mai recunoaște, că nu mai are încredere în ea, că a încercat de foarte multe ori s-o ia acasă și într-adevăr le-a făcut aceeași problemă. Dacă stai cu tata de vorbă, îi dai dreptate tatălui, că a încercat toate condițiile să i le ofere, dacă stai de vorbă cu fata, într-adevăr, poate ea nu-și dă seama câte a făcut.“

În prezent, familia Georgianei nu e monitorizată, deși mai au un copil de 13 ani. „Familia nu e monitorizată pentru că dacă noi nu știm de chestia asta nu avem de ce, deci mama nu s-a plâns niciodată“, spune Iulia Kesse.

— Într-adevăr, tatăl e mai nervos, așa, cum să vă zic, spune asistentul social după ce închid reportofonul.
— Dar ați spus că nu e agresiv.
— Nu e, că nu există documente medicale.

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Antropologul Vintilă Mihăilescu despre „Ce fac eu între patru pereți mă privește“.

Este 1 septembrie, iar în urmă cu o lună Georgiana a semnat că vrea să iasă din sistemul de protecție a copilului și s-a mutat la iubitul ei, Bogdan. Locuiesc într-o casă de țară, cu WC în curte, în satul Bălcești din județul Vâlcea, dar Georgiana îmi spune la telefon că ei nu îi trebuie „cine știe ce condiții“. Astăzi nu mi-a răspuns la telefon, iar eu mă uit de câteva ore la pozele ei de pe Facebook și încerc să găsesc un final pentru poveste. În toate fotografiile Georgiana e încruntată, de parcă ar avea mereu soarele în ochi.

2014-04-10-12-12-43.jpg

Material realizat în cadrul unei burse pe probleme de sănătate mintală oferită de Centrul Carter şi de Centrul pentru Jurnalism Independent. 

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată. 

publicat pe 02/09/2014 la ora 16:52
read more:

16 Replies

  1. Nu stiu daca dorinta dvs. de a face bine nu va inchide cumva ochii…Porniti de la supozitia ca toti copii sunt perfecti si doar parintii sunt vinovati. Poate ar trebui sa studiati cazurile prin prisma realitatii obiective si nu doar ca un Don Quixote. Sunteti sigur ca psihologia contemporana are raspunsurile corecte? Asa se credea si acum 100 de ani…si azi nu mai pare la fel de corect. Oare raul nu poate fi in caracterul cuiva? In afara modului in care a fost crescut? Sunteti gata sa condamnati parintii fara sa va ganditi ca pot fi si ei, la randul lor, victimele propriilor lor copii. Ca nu toata lumea e educabila. Sigur, puteti sa nu fiti de acord cu mine si atunci va intreb: veti merge intr-un orfelinat si sa faceti ceva care chiar schimba viata cuiva, in mod real, sa cautati copilul cu mari probleme de comportament pe care dvs., alaturi cu toata puterea psihologului modern, sa il transformati intr-o persoana corecta comportamental? Astfel balanta parinti abuzivi-copii abuzivi va putea fi studiata si inclinata dupa puterea dvs. si nu judecand pe altii….

    • Nu am plecat de la premisa că părinții sunt singurii vinovați, ci am încercat să înțelegem de ce se întâmplă astfel de lucruri în România fără ca nimeni să intervină. Ascultați explicația psihologului Salvați Copiii de mai sus: părinți care nu știu să-și gestioneze relația cu copiii lor și îi pedepsesc dacă iau note mici, pierd un obiect sau strică o jucărie pot să le creeze celor mici probleme reale de comportament. Nici un copil, indiferent de firea lui, nu cred că merită să fie educat cu picioarele și cu parii din vie.

    • raul e in caracterul cuiva care decapiteaza o pisica, raul e in caracterul cuiva care isi terorizeaza efectiv fiica (sange din sangele lui), raul e in caracterul cuiva care injura si umileste. da, acesta este raul.

      fii convinsa, mihaela, ca si acel alcoolic violent a avut parte si el de tratamente similare, dar asta nu justifica si cu atat mai putin iarta filmul horror pe care aceasta tanara femeie il are ca amintire.

      nu, nu exista copii rai sau ne-educabili. exista patologice, unde copilul ar trebui sa beneficieze de tratament (vezi tulburari de spectru autist sau alte afectiuni psihiatrice) si unde, uneori, sunt intr-adevar copii foarte dificili. dar orice caz ar fi, nu este UMAN sa aplici asemenea batai unui om. doar fiindca el nu traieste dupa standardele tale.

  2. @Mihaela
    “Oare raul nu poate fi in caracterul cuiva? In afara modului in care a fost crescut?”
    Bineinteles ca raul nu poate fi in caracterul cuiva. Asta suna a misticism si superstitie primitiva. “Raul” de care ziceti ar putea fi la o adica o tulburare psihologica grava, explicabila stiintific, si da, greu sau imposibil de tratat, dar tot nu justifica tortura si bataia sinistra.
    Sincer in sec 21 mi se pare inadmisibil sa concepi ca “poate si copilul e de vina.” Niciodata, in niciun fel, un copil nu poate fi de vina, iar daca face rau intentionat, e doar datoria parintelui sa il educe nu sa il nenoroceasca.
    Acestea fiind spuse, trebuie luat in calcul contextul. Nu te poti astepta ca un parinte alcoolic sau analfabet, complet needucat si primitiv sa isi educe copilul. Aici si mie mi se pare ca e mai usor sa il deplangi pe copil decat sa cauti o abordare prin care ar putea fi civilizate brutele needucate care fac copii ca apoi sa ii rupa in doua… ca atata pot. Ce vreau sa zic e ca materialul e valoros si percutant insa mi se pare ca nu expune in totalitate problema, se opreste doar la a deplange situatia copilului, cum ziceam mai sus, dar face o nedreptate intr-un fel parintilor lasandu-i la nivel de criminali odiosi si nepunand in niciun fel problema cum ar putea fi ei educati la randul lor.
    Bine… de acord, poate pentru ei e tarziu, dar poate pentru tineri care urmeaza sa aiba familii… there should be a rescue.

    • “Raul” poate fi in caracterul cuiva, e minoritatea abonata la institutiile de corectie sau de tratament. Dar nu despre asta e vorba aici, ci mai degraba de personalitatile borderline pe care cercul vicios al saraciei si al lipsei de educatie le impinge catre barbarism. Toti oamenii au latura asta barbara in ei; nu degeaba se spune ca atunci cand ti-e foame, nu gandesti. La parintii din articol foamea e deja o stare de spirit, o problema cronica, un continuum – iar asta s-a transmis si la copii.

  3. Copilul este oglinda parintelui. El se nate gol…creierasul lui nu stie nimic.el invata rapid ce vede,ce simte , ce intwlege. Daca vede numai parinti agresivi, e si el agresiv. El nu distinge ce e bine si ce nu. Ce ii spun parinti ca e bine..asta este si pentru el bine. Nu se naste nicun copil cu rautatea in sange! Imi pare rau ca exista atatia copii defavorizati.

  4. “Raul” din comportamentul unui copil nu e decat urmarea actiunilor parintilor. Un copil nu poate gresi cu nimic, in nici un caz intr-atat incat sa fie batut cu bestialitate.

  5. Buna ziua! Am citit aricolele…am citit comentariile…vad ca se pune doar problema raului , a saraciei si a lipsei de educatie. Din experianta proprie va spun ca mai e ceva…la mine a fost doar acel ceva. Tatal meu este un om educat si foarte cult (are 4 facultati terminate), a iesit la pensie(devreme) in functia de Locotenent Colonel…deci nici saracia nu a fost un factor DAR bea. BEA foarte mult si ne dadea o teroare zilnica cum nici nu va puteti imagina. Fara bautura e un tip “misto” dar…bea aproape in fiecare zi ceea ce stergea orice urma a bunatatii. A batut pe toata lumea, pe mama, pe sor-mea, pe mine, si-a batut parintii…si pe oricine putea. Ca sa intelegeti mai bine…eu si sora mea am luat premiul 1 toti cei 12 ani de scoala dupa care am terminat fiecare cate o facultate iar mama a fost si ea Colonel in armata. In concluzie nu lipsa de educatie si cea a banilor a fost problema noastra ci alcoolul, alcoolul asta romanesc ca vorba aia…ce fac? am baut si eu un pahar ca tot romanu’. Asa ca, la orice situatie familiala daca adaugi alcool…ies femei batute si copii traumatizati. Si daca tortura unui needucat vi se pare oribila, imaginati-va tortura psihica si fizica a unui om care a citit mii de carti…acolo mintea stie multe si imaginatia e mult mai bogata….

    • Dragă Lavinia, copilăria pe care ați trăit-o tu și sora ta e nedreaptă și traumatizantă. Mi-aș dori să trăiesc într-o lume în care să nu scriu despre astfel de povești. Știu despre ce vorbești, mai ales că și eu provin dintr-o familie “bună” în care educația se făcea cu cureaua. Nici măcar nu exista problema alcoolului. Articolele acestea fac parte dintr-o serie mai amplă: am început cu contextul sărăciei și al lipsei de educație, dar acum edităm materialul despre “intelectuali”. Avem zeci de interviuri în care adulții de azi ne spun povești asemănătoare cu ale tale. Și, da, ai dreptate, în familiile acestea violența este mult mai perversă și mai traumatizantă. Sper să ne citești în continuare și să ținem legătura. Ar fi fain să împărtășești și cu alții povestea ta.

      • M-as bucura tare mult sa fiu cumva de folos. Oricand sunteti in Bucuresti si aveti vreo actiune care este relevanta subiectului si credeti ca pot face ceva va rog sa ma contactati si poate va ajut cu ceva. |este posibil sa va pot fi de ajutor si in alte situatii care necesita sprijin moral. Detaliile le putem discuta cand aveti timp, pe mail.

        • Daca le-ati cunoaste parintii in cazul acesta v-ati schimba parerea!
          Mama e fugita de 1 luna de acasa impreuna cu sora fetei, acum 2 zile le-a gasit taicasu unde stateau in gazda in Dragasani sa fi vazut scandal mai ceva de filme horror. Daca a-ti putea sa interveniti sa o salvati si pe sora Georgianei ar fi minunat, mai multe putem vorbi pe mail sau telefonic.

  6. Din pacate acesti asistenti sociali sint ”la apelul bocancului”, cum se spune. Nu au habar de psihologia copilului. Nu ne miram ca apar la TV atitea cazuri extrem de grave de abuz despre care stimatii asistenti sociali habar nu aveau sau nu voiau sa aiba.

    • Sunt obișnuiți să le dea dreptate părinților care “educă” prin bătaie. De multe ori așa au fost educați și ei, la rândul lor, când au fost copii. Iar munca asistenților sociali, în multe primării, e doar birocratică. Completează tone de hărtii și nu mai au timp (nici interes) pentru munca de teren.

      • Da, dar nu numai atat. Noi ca tesut social suntem construiti dupa ideologia iudeo-crestina care pune familia in pozitia de celula de baza a societatii. Prin definitie este un pacat sa faci orice (orice) care pune la indoiala soliditatea acestei celule (vezi porunca “sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta”). Asta e partea morala, bisericeasca – dar ganditi-va ca e un “bias” social, orice familie aparent functionala (deci cu ambii soti si copiii locuind impreuna cu ei) e considerata implicit functionala si “fara probleme”, doar la divort apare schimbarea de perspectiva si “opinia publica” “constata” de fapt realitatea. Nici psihoterapeutii nu sunt scutiti de acest bias – tendinta in terapie este de a lucra la mentinerea cuplului, a celulei familiale, chiar in conditiile in care abuzul este vizibil si este aproape evident ca partenerii ar trebui sa o ia pe alte cai.

        Dar revenind la angajatul primariei, dpdv economic un cuplu divortat (doi oameni singuri, independenti unul de altul) consuma mai multe resurse decat o familie (un cuplu cu veniturile si cheltuielile puse la comun si impartind aceeasi casa) iar un copil orfan sau crescut doar de un parinte este de asemenea un risc si eventual un cost pentru societate (de-abia tarziu dupa a doua jumatate a secolului 20 statele – nu numai Romania, ma refer la Europa – au inceput sa aloce bani sub forma de ajutoare sociale pentru copii orfani si parinti singuri, pana atunci copiii abandonati, orfani sau in situatii dificile ajungeau in orfelinate administrate de biserica, asezaminte care practicau de facto infanticidul prin infometare sau expunere la boli, cam ca in Romania comunista in anii ’80). In concluzie exista si un interes material aici, din nou la nivel de societate: nu exista suficient de multi bani la buget pentru a “desparti” civilizat toate familiile cu probleme.

  7. N-ati mai pus un articol nou de 2 luni aproape. E pacat – munca voastra a deschis multe usi si a pus in lumina lucruri care in cultura noastra se tin bine ascunse sub pres.

    • Lucrăm la materiale ample, iar documentarea și editarea pot dura o lună sau două. Nu vrem să ne grăbim, ne bucurăm de privilegiul de a documenta un subiect atâta timp cât simțim că e necesar. Am publicat însă ieri articolul acesta http://teleleu.eu/fara-antecedente-penale/ (la care ne-ați și dat feedback, vă mulțumim). Iar acum lucrăm la un subiect legat de comunitățile de căldărari care va fi publicat pe site în ianuarie.