Plecat·portrete

El Rumañol. Toată viața între două ape, toată viața între două limbi

„Eu n-am fugit din țară, au fugit părinții mei / Și-ntr-o zi o să ne-ntoarcem toți copiii diasporei.“


Maxi Nica poartă un hanorac negru, o șapcă de rapper pe care scrie El Rumañol, brățări de la festivaluri și un lanț gros la gât cu un pandantiv sub formă de pick-up. Pedalează încet pe bicicleta
lowrider (a comandat piesele din California și a asamblat-o în Spania) și ține într-o mână un boombox, varianta cu bluetooth a casetofoanelor mari, portabile, la care ascultau muzică rapperii din anii ‘80.

La casetofon se aude melodia Gangsta’s Paradise și el fredonează în timp ce trecătorii îl privesc mirați. Ne-am dat întâlnire la Playa del Grao din orașul Castellón de la Plana, acolo unde Maxi vine de obicei să scrie versuri pentru melodiile sale rap. Își cere scuze că face greșeli în limba română, îl îngrijorează că înregistrez conversația și eventualele lui bâlbâieli, îl atenționează pe Cosmin că nu iese bine în poze.

Maxi vorbește spaniola și dialectul valencian ca orice nativ din Castellón. Spaniola e limba în care a crescut, în care se uită la televizor, muncește, se distrează, iubește, cântă și își face cumpărăturile. Româna, limba unei țări pe care a vizitat-o de trei ori în 24 de ani, e o limbă străină, chiar dacă e cea vorbită de părinții lui. Nu știe să scrie bine românește, pentru că a făcut școala în Spania, și ne întreabă adesea: „Spun bine?“.

E timid și arată ca un adolescent subțire, deși are 32 de ani. Refuză berea și palinca de Negrești-Oaș, dar acceptă un pahar de vin. Ne așezăm la o masă din părculețul lângă care suntem campați. Ne descumpănește contrastul dintre imaginea rapperului care pedalează o bicicletă lowrider cu un boombox într-o mână și tânărul timorat și cuminte, cu ochi albaștri-transparenți.

„Puto rumano, vete a tu país.“

Maxi a venit în Spania în 1995, când avea opt ani. Tatăl lui s-a înscris la o excursie prin Europa, a pregătit două valize enorme în care a pus de toate, de la tacâmuri până la haine, i-a luat pe cei doi băieți, Maxi și fratele lui mai mare, și s-a urcat în autocar fără să spună familiei, fostei sale soții sau prietenilor din Oradea ce are de gând să facă. I-a anunțat doar că pleacă în vacanță cu copiii.

Ghidul a fost șocat atunci când bărbatul a coborât cu băieții în Castellón de la Plana, la jumătatea excursiei. „O să pierzi toate cazările de la hoteluri“, i-a spus. Bărbatul a pornit spre livezile de portocali din jurul orașului, unde urma să doarmă în prima săptămână petrecută în Spania. Avea pături în valize, dar era august și n-a fost nevoie de ele. Copiilor le-a spus că sunt în excursie – o aventură în aer liber, printre portocali.

Enlarge

2019-04-14-18-49-37
Maxi pe strada care duce spre casa lui, Castellón de la Plana

După o săptămână, și-a găsit de lucru în construcții la negru și s-a mutat cu băieții într-un apartament închiriat, împreună cu alt imigrant român. „Nu eram cei mai săraci din România“, spune Maxi, deși familia lui avea nevoie de ajutorul financiar al rudelor care emigraseră în America înainte de Revoluție.

A suferit că n-a putut să-și ia la revedere de la familia și prietenii lui din Oradea: tatăl lor le-a interzis să spună că pleacă din țară. Părinții trecuseră printr-un divorț urât, iar tatăl a fugit cu copiii în Spania. Și-au revăzut mama după 12 ani, când erau adulți – femeia a plecat în America, unde lucrează și azi ca îngrijitoare într-un azil de bătrâni.

Maxi a mers la școală și a învățat în trei luni spaniola și valenciana, dialectul care se vorbește și se predă în Comunitatea Autonomă Valenciană, din care face parte Castellón de la Plana. Fratele lui mai mare, care avea 15 ani, nu s-a adaptat la școală și a început să lucreze în construcții, alături de tatăl său. Maxi învăța bine, deși el trebuia să se ocupe de treburile gospodărești: spăla, mătura, făcea cumpărăturile și gătea. Mâncau mai mult conserve, orez și paste făinoase, alimente pe care le primeau de la Crucea Roșie.

În Spania, poți să-ți înscrii copilul la școală chiar dacă ești imigrant ilegal, iar acesta a fost norocul lui Maxi. Era singurul copil român din clasă și nu i-a fost ușor. Maxi și familia lui primeau haine de la Caritas, organizația filantropică a Bisericii Catolice, iar ceilalți copii își băteau joc de el pentru că purta mereu aceleași tricouri. „Puto rumano, vete a tu país“ [Român nenorocit, du-te în țara ta], îi spuneau.

Acum 24 de ani, Castellón era o localitate mică, iar oamenii aveau „mentalitate de sat“. Încă nu veniseră miile de români care s-au stabilit aici după 2000 și nici valurile de imigranți din țări musulmane și latine. În Castellón, imigranții erau puțini, iar copiii, cruzi. „Copiii îs mai hijos de puta“, spune Maxi.

„Numai să zică «Bă, românule» și lumea se râdea.“

Nu îi povestea tatălui său prin ce trece la școală, pentru că bărbatul lucra 12 ore pe zi și venea acasă rupt de oboseală. „Ai scos note faine?“ era singura întrebare pe care i-o punea fiului său. Maxi învăța bine și a primit o bursă la Colegiul Mater Dei din Castellón, o școală privată unde merg copiii din familii înstărite. A fost primul elev român acceptat acolo și a rezistat doar patru luni.

Enlarge

2019-04-14-16-58-48
Bicicleta lowrider a lui Maxi, Playa del Grao, Castellón de la Plana

Transportul era scump – locuiau la o fermă pe care o îngrijea tatăl său –, așa că bărbatul i-a cumpărat lui Maxi un scuter de 49 cm cubi, de care era foarte mândru. Mergea în fiecare zi patru kilometri până la școală cu scuterul.

Copiii își băteau joc de el și băiatul se simțea singur. „La școala publică mai găseai un gitano, un latino, un marocan, acolo nu mai găseai nimic“, spune Maxi. „Aveam probleme cu copiii că se bat de mine, se leagă de mine că «Ești sărac», că «Du-te-n țara ta», că «Ești prost». Eu nu prea sunt de bătăi, ăsta-i adevărul.“

Profesorii îi luau apărarea și asta a înrăutățit situația, pentru că Maxi le-a devenit și mai antipatic colegilor lui. Directoarea școlii îi spunea „Rezistă, nu-i lăsa să câștige“, iar profesorul de filozofie îl lăuda în fața clasei. Atunci când băieții i-au distrus scuterul cu care venea la școală, Maxi s-a retras din Colegiul Mater Dei.

„Directoarea o rămas șocată pentru că e o școală catolică și istoria mea demonstra că nu-i așa catolică cum vor ei să fie“, spune Maxi. „Eu eram un exemplu clar că misiunea lor nu merge. Și de asta ea voia să rezist. De ce să rezist? Mă întorc la școala publică, măcar mai cunosc pe unul, pe altul, n-am atâtea probleme.“

În perioada adolescenței lui Maxi, au apărut în Castellón mai multe găști de tineri care ascultau mákina, un subgen spaniol al muzicii techno. Tinerii, care de multe ori consumau droguri, îi hărțuiau pe copiii de imigranți. Maxi și prietenii lui le spuneau fachas (fasciști). „Dacă vrei să te dai mare la colegii tăi, e ușor cu imigranții, cu care poți să practici chulería“, spune Maxi. „Eu cred că de-asta se băgau cu noi, pentru că voiau să fie mai importanți cu grupul lor.“

Enlarge

2019-04-03-11-44-13
Maxi la biroul său din compania IT în care lucrează, Castellón de la Plana

Maxi mergea pe stradă împreună cu prietenul său de culoare din Ecuador și, când se întâlneau cu acești tineri pe care-i recunoșteau după haine, o luau la fugă. De câteva ori, l-au prins pe Maxi și l-au bătut: un pumn, un cap în nas, un cap în cap.

„Restul au fost mai mult umilințe“, povestește Maxi. „Vine la tine și face că te bate și te faci mic și nu știi dacă o să-ți tragă una sau nu. Stai așa înghețat un minut până ăla zice «Bă, că te lovesc» și tu zici «Nu mă bate, te rog». Numai să zică «Bă, românule» și lumea se râdea, pentru că era un fel de injuriu. E foarte ușor să jignești pe cineva pe faptul că de unde vine. E ca și când jignești de mamă, pentru că mama doare.“

Enlarge

2019-04-05-17-40-30
Maxi în fața zidului pe care a desenat primul său graffiti, Castellón de la Plana

În perioada aceea, Maxi și tatăl lui vorbeau în engleză când se plimbau pe străzile din Castellón și se prefăceau că sunt turiști americani. „Îți dai seama că nu voiam să fiu român“, spune el. „Cine naiba vrea să fie român dacă numa’ «român» deja te face să rămâi prost?“ Singura răzbunare a lui Maxi și a prietenului său ecuadorian era să scrie cu spray-ul mesaje antifasciste pe pereții din cartierele în care se strângeau aceste găști.

„Scuzati greselile ortografice“

Pe la 16-17 ani, Maxi a început să riposteze în versuri la insultele colegilor. Băieții îi adresau o injurie, iar el răspundea cu o rimă. Fetele râdeau și Maxi a devenit popular. În perioada aceea a descoperit hip-hop-ul, iar mulți dintre artiștii lui preferați erau imigranți din Africa și America Latină. „Ca imigrant, nu făceai muzică să te dai mare, făceai muzică să lupți împotriva nedreptății, mai ales că asta e ideea rapului, care s-a născut ca să facă albii să simtă o presiune a negrilor.“

La 18 ani, Maxi s-a mutat singur și a început să lucreze. Câțiva ani s-a ocupat de un internet café – a absolvit un colegiu de informatică –, apoi a început să lucreze ca programator. A rămas singur: tatăl lui s-a mutat în Australia cu partenera sa, mama lui era în America, iar cu fratele său n-a avut niciodată o relație apropiată.

S-a întors prima oară în România la 19 ani ca să-și facă buletinul. Imaginea idealizată pe care o avea despre țara lui natală era departe de realitate. Avionul a aterizat la Timișoara la trei noaptea și Maxi s-a dus în gară să aștepte microbuzul. Era plin de oameni fără adăpost care dormeau în sala de așteptare la căldură.

Enlarge

2019-04-07-20-30-38
Maxi se întoarce de la studioul de înregistrări din Valencia

Și-a scos un sandviș din rucsac. „De unde ești?“, l-a întrebat un bărbat. „Vin din Spania“, a răspuns Maxi. „Dă’ și mie un sandviș spaniol.“ „Ia și tu.“ I-a fost frică până dimineață, când a început să circule microbuzul spre Oradea. S-a gândit că o să doarmă pe drum, dar uitase cum se simt străzile proaste, pline de gropi. Când a ajuns în Oradea, nu i-a mai găsit pe prietenii lui din copilărie, pentru că mulți plecaseră din țară.

Acum câțiva ani, și-a pierdut buletinul românesc, dar nu l-a refăcut pentru că n-a mai fost în România din 2014. Are doar certificatul de rezidență spaniolă și un pașaport românesc. Maxi, care a fost aproape 12 ani imigrant ilegal, urăște birocrația. Deși ar putea să ceară cetățenia spaniolă, nu vrea s-o facă. „Dacă m-ați urât că am fost român, amu o să trăiți cu românu’ până vă doare capu’“, spune el.

„Nu știi ce peripeție birocratică înseamnă să trăiești într-o țară ca ilegal. Cine reușea să lucreze legal însemna că un spaniol îi făcea acte de-l legaliza în țara asta – erai om. Taică-miu o lucrat la negru aproape până o intrat România [în UE]. Niciodată n-am găsit un spaniol să ne facă actele, mai ales că-i costa foarte mult.“

Astăzi, Maxi lucrează ca programator și, în timpul liber, cântă despre viața imigranților români din Spania. Acum un an, și-a luat numele de scenă El Rumañol, o expresie a identității lui amestecate: rumano și español. Are un canal de YouTube unde își postează melodiile: Little Romania (cum i se spune orașului Castellón de la Plana, unde trăiesc 14.000 de români), Copiii diasporei, Soy Rumañol, Mi Vida și altele.

Versurile lui sună așa:

„M-am săturat să am grijă de altă țară,
M-am săturat să am grijă de mașina germană,
M-am săturat să-mi curăț pantofii Nike americani,
Să lucrez pământul unui străin pentru bani,
Să lucrez mai mult, să câștig mai puțin,
Să n-am aceleași drepturi pentru că sunt străin,
Să plec de unde m-am născut, să-ncep de la-nceput.
Eu n-am fugit din țară, au fugit părinții mei
Și-ntr-o zi o să ne-ntoarcem toți copiii diasporei.“
(Fragment din melodia Copiii diasporei)

Enlarge

2019-04-08-13-29-53-2
Maxi într-un studio din Valencia unde a înregistrat melodia Little Romania

Versurile în spaniolă au subtitrare în română, iar traducerea e făcută de Maxi, care amestecă cinci limbi: a învățat engleza în română de la tatăl său și franceza în valenciană la școală, unde a studiat spaniola ca limbă principală. A învățat să scrie în română pe Facebook, de la prietenii lui, și folosind funcția de autocorrect a telefonului mobil. La sfârșitul melodiei Soy Rumañol, care are subtitrătri în română, Maxi a scris: „scuzati greselile ortografice“. Transcriu mai jos câteva versuri din această melodie (am pus diacritice și am corectat câteva virgule, dar am lăsat exprimarea lui Maxi).

Românul a ridicat mult din Spania la șantier,
Și a făcut-o bine, chiar dacă cere puțini bani,
Întotdeauna a deschis ușile casei lui la spaniol,
Și nu a mușcat din mâna care i-a dat de mâncare.
Sunt Rumañol, un român crescut în stilul spaniol,
Mândru de unde m-am născut
Și mândru de țara ce m-a adoptat,
Toată viața între două ape, toată viața între două limbi.
Acceptă cine ești, acceptă cum ești,
Acceptă de unde vii și ceea ce ai,
Nu poți fugi toată viața de cine ești.

„Spania e tata, România e mama și mie îmi pare rău că nu pot să fiu cu mama și cu tata în același timp.“

Maxi e vocea imigranților români și a copiilor care au crescut între Spania și România, „toată viața între două ape, toată viața între două limbi“. Unii scriu prost în română, alții nu știu să scrie deloc, iar alții vorbesc româna cu dificultate. I-am cunoscut pe acești tineri în cele șase luni pe care le-am petrecut în Spania și am observat confuzia din identitatea lor – sunt născuți din părinți români, dar unii dintre ei n-au fost niciodată în România și alții au fost doar de câteva ori.

Când i-am spus lui Maxi că are accent ardelenesc, a fost surprins: nu știa că „no“, „amu“ și „vană“ sunt expresii care se folosesc în nordul țării. Știa că există regiunea Moldovei, dar nu-și amintea cum se numește cealaltă (Oltenia). Tinerii care s-au născut sau au crescut în Spania nu se întreabă unii pe alții din ce zonă a României se trag. Sunt români și atât.

„Multă lume se identifică cu sentimentul ăsta al omului care dezrădăcinește și pleacă din țară“, spune Maxi. „Spania e tata, România e mama și mie îmi pare rău că nu pot să fiu cu mama și cu tata în același timp.“

Ultima oară când un spaniol i-a spus lui Maxi „puto rumano“ a fost acum două săptămâni. Juca World War Heroes în rețea și stătea pe un grup de WhatsApp împreună cu alți jucători. La un moment dat, unul dintre ei a pus pe grup o poză cu Franco, dictatorul fascist al Spaniei, și a spus „Trăiască eroul!“. Maxi i-a răspuns în spaniolă „Mă cac pe dictatorul Franco“. Bărbatul l-a sunat, i-a spus că e militar, l-a amenințat și i-a trimis fotografii cu armele lui. I-a spus lucruri mult mai grave decât „puto rumano“ și i-a trimis poze cu prostituate românce zicându-i că sunt surorile lui Maxi.

Enlarge

2019-04-14-16-52-38
Maxi ne cântă melodia Prințul Monstru pe Playa del Grao, Castellón de la Plana

De un an, lucrează la primul lui album, El Rumañol. Ne întâlnim pe plaja din Castellón de la Plana, unde Maxi își scrie versurile. Vine cu bicicleta lowrider și cu boombox-ul, dă drumul la coloana sonoră și ne cântă melodiile printre palmieri. Sunt povești adevărate ale imigranților români: o fată care a venit în Spania să lucreze, dar care a fost sechestrată într-un apartament și obligată să se prostitueze, un bărbat care câștigă 800 de euro pe lună și trimite acasă 600, un tânăr care a descoperit drogurile în Spania și a murit într-un accident în timp ce conducea drogat. Român mediteran, un cântec despre românii din Castellón, și Prințul-Monstru, un manifest împotriva violenței domestice.

Versurile sunt sincere și emoționante și noi ne entuziasmăm, dar Maxi e nesigur pe el. A pus câteva melodii pe YouTube și a primit feedback bun de la românii din diaspora, dar e nemulțumit că n-are timp să se ocupe de muzică așa cum și-ar dori. N-are resurse să filmeze videoclipuri și a apelat la niște prieteni din Valencia atunci când a înregistrat câteva cântece. Cea mai mare dorință a lui e să trăiască din muzică, dar nici nu îndrăznește să se gândească la asta acum.

Enlarge

2019-04-14-16-41-08
Maxi cântă o melodie pe Playa del Grao, Castellón de la Plana

A crescut ascultând muzică country – tatăl său e un mare admirator a lui Dolly Parton. La 19 ani, Maxi s-a căsătorit cu muzica și și-a tatuat „LOF“ pe degetul inelar, transcrierea fonetică a cuvântului „love“, care nu a încăput. Înainte să devină El Rumañol a cântat într-o formație de hip-hop care se numea Ganjahrous People și a avut mai multe concerte prin cluburi.

Acum câțiva ani, când Maxi lucra la o bancă din Plaza Santa Clara, a început să facă freestyle rap în piață după ce termina serviciul. Improviza versuri, își exprima emoțiile și problemele, era ca un fel de terapie. Mai mulți prieteni i s-au alăturat, apoi, cu timpul, Plaza Santa Clara a devenit locul în care rapperii din Castellón de la Plana se strâng la sfârșitul săptămânii.

„Când părinții n-au plecat să caute bogății,/ Au plecat să caute jucării pentru copii.“


Plaza Santa Clara vibrează în ritmul beat-urilor de la
boombox-ul lui Maxi. Pe trepte s-au strâns vreo 30 de tineri îmbrăcați în blugi strâmți, sneakers, tricouri lălâi și șepci de rapperi. Câțiva au venit cu skate-urile. Majoritatea sunt adolescenți, iar Maxi e cel mai mare dintre ei.

Se pregătesc de battle rap, un duel în versuri în care tinerii se insultă pe muzică. Maxi, care e cel mai cunoscut rapper din Castellón, nu participă la „bătăi“ – nu e stilul lui să înjure –, dar face parte din juriu. Uneori, improvizează versuri în serile de freestyle rap.

Începe să plouă și plecăm să căutăm adăpost: Maxi cu boombox-ul, un puști pe bicicleta lowrider, câțiva băieți pe skate-uri, cu beat-urile hip-hop după noi și câțiva tineri care cântă. Cosmin e în fața noastră, filmează și merge cu spatele în viteză ca să poată surprinde toată scena. Privirile se întorc către noi.

Când ajungem la skatepark, ne îngrămădim toți sub ficusul uriaș, care ne apără de ploaie. Încep duelurile și tinerii tac. Atunci când cineva „face rap“, ceilalți îl ascultă cu respect, ca la teatru. Replicile bune sunt aplaudate. Miroase puternic a pământ ud și a iarbă. Tinerii își rulează țigările.

Maxi râde la versurile lor, deși lui nu-i place când rapul e folosit ca o insultă. Pentru el, muzica e un mijloc prin care poți lupta împotriva nedreptății și îl deranjează melodiile comerciale de la radio, cu versuri sexiste și superficiale. Unul dintre cântecele lui, Dile que No, le îndeamnă pe femei să nu mai danseze senzual în videoclipuri pentru divertismentul bărbaților.

După alegerile europarlamentare din 26 mai, când a stat nouă ore la coadă în fața Consulatului din Castellón de la Plana ca să voteze pentru România, Maxi a postat pe Facebook melodia A doua zi după vot, care a devenit virală.

După atâția ani de criminali și de hoție,
De lovit, de gazat, împușcați de jandarmerie,
După atâția ani, am putut vota și eu
Și-mi pare rău, tati, au furat și votul meu.
Nu te-ngrijora, mami, că m-am ars la soare,
Alții-or leșinat după opt ore în picioare.
Dar stăteam și doișpe, speranța nu moare
Numai să-i vedem pe toți corupții-n închisoare.
Milioane de români la secții de votare,
Milioane de români plecați peste hotare
Milioane n-am putut vota și am o-ntrebare
Cât timp o să mai fure,
Pentru că vrem o schimbare.
Cinci milioane de români au plecat de-acasă
Și au cinci milioane de copii cărora nu le pasă
Când părinții n-au plecat să caute bogății,
Au plecat să caute jucării pentru copii.

De când scrie versuri despre viața lui de imigrant român, Maxi a primit mai multe mesaje de la români care au fost hărțuiți la școală din cauza naționalității lor. „Mulțumesc pentru ce faci“ i-au spus aceștia și i-au promis că n-o să le mai fie niciodată rușine pentru că sunt români. Până și tatăl lui, care i-a spus mereu să se lase de rap, i-a scris pe YouTube că e mândru de el.

„Aici miroase a România.“

Maxi și-a cumpărat recent o casă la marginea orașului Castellón de la Plana și e fericit că acum are un loc al lui. Deși casa n-a mai fost locuită de pe timpul lui Franco și e aproape o ruină, Maxi e optimist: o s-o recondiționeze cu mâinile lui, o să repare acoperișul, o să scape de toate fiarele vechi din curte, o să curețe pârâul din spatele curții de gunoaie, o să facă o fosă septică, o să îngrașe toate pisicile care s-au aciuat la el în curte, o să planteze măslini și o să crească găini, așa cum avea în curtea casei lui de la Oradea.

Enlarge

2019-04-14-19-13-57
Maxi montează chiuveta la el în bucătărie

Astăzi montează chiuveta din bucătărie și noi îl asistăm, deși după două ore, de când se chinuie să înșurubeze și să deșurubeze piesele pentru că apa curge pe lângă robinet, ne pierdem răbdarea. Ne vede privirile neîncrezătoare și ne asigură că e priceput, chiar dacă a astupat găurile de aerisire de sub acoperiș și acum trebuie să le destupe pentru că se face condens, chiar dacă a uitat să pună o garnitură la robinetul din bucătărie și a montat veceul greșit. „Imediat fac căsuța“, spune Maxi.

Enlarge

2019-04-03-21-41-49
Maxi a terminat de montat chiuveta și e fericit că spală prima dată vasele la el acasă

Vara asta, a cunoscut-o pe Delia, dragostea vieții lui, o româncă crescută în Spania, la fel ca el. S-a mutat pentru Maxi din provincia Granada în Castellón de la Plana, la 607 kilometri distanță de familia ei, și acum recondiționează casa împreună. Maxi e fericit, pentru că toată viața și-a dorit copii și o familie.

Am petrecut 46 de zile în comunitatea de români din Castellón de la Plana și am cunoscut zeci de imigranți români: Liliana, care lucrează la negru și îngrijește bătrâni, preotul Nicolae Ioniță de la biserica românească, familia Rezban, care a deschis o carmangerie românească, Stan, care are două baruri în centrul orașului, Manuel, primul consilier român de la primărie, Oana, psiholog la Crucea Roșie, și mulți alții despre care nu am scris, pentru că trebuia să mergem mai departe.

Enlarge

2019-04-03-19-08-24
Holul de la intrarea în casa lui Maxi, Castellón de la Plana

Cu Maxi am stat cel mai mult. L-am invitat în autorulotă la o cină cu ceapă, slană și palincă și Maxi a zis: „Aici miroase a România“. Am stat pe plajă, am ascultat muzică, am făcut baie, am vorbit despre țară și despre familiile noastre. Am mers cu el la serviciu și i-am cunoscut colegii, am băut cafea la terasa din Plaza Santa Clara unde lucrează prietenul lui, un imigrant german. Am petrecut noaptea de San Juan împreună, lângă mare, la focul unui grup de români.

Cosmin a fost cu el la cimitir cu bicicleta ca să caute mormintele românilor morți în Castellón. Maxi s-a urcat pe o scară și a pus flori la mormintele pe care nu le-a mai vizitat nimeni de ani de zile.

Enlarge

2019-05-04-18-55-04
Maxi pune flori la mormintele românilor nevizitați din cimitirul Castellón de la Plana

Videoclipul de la melodia Little Romania e filmat de Cosmin, care s-a oferit voluntar să-l ajute pe Maxi. Acesta a defilat cu drapelul României prin centrul orașului Castellón de la Plana, cu boombox-ul pe umeri, cu șapca cu El Rumañol și tricoul pe care a unit stema României cu stema Spaniei, dansând și cântând:

 Între Valencia și Barcelona
Există un loc numit Castellón de la Plana.
Era multă muncă în construcții și-n turism,
O grămadă am venit aici și ne-am stabilit.
Un pic mai mare ca un sat
Și-avem un Consulat,
Cei mai mulți români pe metru pătrat.
Un oraș micuț pe Marea Mediterană,
Unde valuri aduc calma ce nu o ai în țară.
Românii au baruri, magazine, restaurante, aprozare,
Sunt mecanici, avem și medici pe Salvare
Suntem peste tot, în discotecă, în muzică,
Până și primarul are nevastă româncă.

Românii se bucurau când treceau pe lângă noi, spaniolii se opreau să asculte, o femeie a ieșit din magazin și a început să danseze. Dar ne-am obișnuit deja să atragem toate privirile atunci când suntem cu Maxi.

În ultima seară petrecută la Castellón, la o porție de paste și un pahar de vin în autorulota noastră, Maxi ne-a cântat melodia la care lucra de câteva săptămâni și care în sfârșit era gata, Român mediteran. În melodie a menționat Teleleu și ne-a explicat că asta e cea mai mare dovadă de prietenie între rapperi.

Enlarge

2019-06-23-22-00-07-1
Maxi pe Playa del Grao în seara de San Juan, Castellón de la Plana

Am selectat câteva comentarii de pe canalul de YouTube al lui El Rumañol și l-am rugat pe Paul Gabor să le traducă din spaniolă. Am corectat greșelile de exprimare pentru claritate.

„M-am născut în România și am crescut în Spania. Până la 15 ani nu voiam să vorbesc românește, părinții meu vorbeau și eu răspundeam în spaniolă. Cred că foarte multă vreme am vrut să mă distanțez de originile mele din cauza reputației pe care o au românii (ei bine, prost crescuți și hoți… dar suntem băgați toți în același sac), chiar și acum am sentimente negative față de țara mea natală, m-am gândit chiar să-mi schimb numele. Încetul cu încetul încerc să realizez că nu sunt nici spaniolă, nici româncă pe de-a-ntregul. Fac parte din ambele culturi. Mulțumesc pentru piesă, îmi dă putere.“ (ES)

„Sunt aici de când m-am născut, dar dacă aș putea schimba ceva, aș vrea să stau în România (salut). Și piesa asta m-a făcut să-mi dau seama că pentru unii suntem văzuți toți cu ochi răi. Mie îmi spun că sunt sărac pentru că-s român, dar nu mă rușinez de asta. Cei care citesc asta să nu se dea bătuți niciodată. (Mulțumesc) Rumañol pentru totdeauna!“ (ES)

„Stau de 15 în Spania fără să creez probleme, mă căsătoresc, caut casă și nu găsesc pentru că sunt român: Nu închiriem la români.“ (ES)

„Din inima unei familii mixte, spaniolă-română sau româno-spaniolă, depinde cum vrei s-o iei… Mulțumesc pentru muzică și texte. Mulțumesc pentru că-mi omagiezi țara, Spania, și mulțumesc pentru că arăți tuturor că România e o țară mare și frumoasă, dacă toți ar cunoaște-o la fața locului ar rămâne impresionați de oamenii buni și de minunatul vostru pământ. Sunt mândru că sunt spaniol, mândru că soția mea e româncă și că fiii noștri se vor bucura de două țări și culturi pe care mulți le-ar invidia.“ (ES)

„Aveam 12 ani când am ajuns aici, eram numai piele și os, chiar și profesorii își băteau joc de mine. Acum am 27 și tot nu înțeleg de ce există atât de mult rasism în Spania.“ (ES)

„Bine zis, frățioare! Trăiesc aici de mai bine de o treime din viață, copiii mei au crescut aici și am doi nepoți minunați. Mă simt ca acasă, în ciuda anumitor aspecte mă văd la fel ca unul de aici. Mai mult, niciodată nu voi uita ce-am fost, de unde vin, pământul unde m-am născut. Excelentă piesă, îți doresc mult succes, o îmbrățișare de urs!“ (ES)

Enlarge

2019-06-23-22-04-48
Noaptea de San Juan, Castellón de la Plana

„Mă identific în povestea ta. Salutări de la un bulgar sau de la un bulgarñol, cum s-o scrie.“ (ES)

„Ești bestial, ține-o tot așa! Sunt român și nu mi-e rușine s-o spun, din cauza problemelor din țară mulți au fost nevoiți să plece, mulți nu au făcut-o de bine, ci pentru că părinții noștri și-au luat lumea-n cap, cum este cazul meu. Mă identific foarte tare cu textele tale, chiar dacă astazi a fost prima dată când am ascultat o piesă de-ale tale. Tot ce cânți îmi pare cunoscut pentru că povestea mea este asemănătoare cu a ta. Scriu în spaniolă ca să înțeleagă toți cei care citesc. Luptă mereu pentru visurile tale, frate!“ (ES)

„Cat ma reprezinta piesa asta. Eu tot timpul ma mandresc ca sunt român, si stiu sa scriu si sa vb perfect si pe româna si pe spaniola. Am venit la 5 ani in spania, si acuma am aproape 18 ani. Am observat ca majoritatea Românilor veniti in spania de mici ca mine au uitat de unde au venit si sunt unii care nici nu mai stiu romaneste si le este rusine sa zica ca sunt Români. Pacat.“ (comentariu original în română)

„Haha, eu nu știu să scriu în românește, dar știu să vorbesc. Părinții mei sunt singurii care vorbesc românește în jurul meu și de fiecare dată când aud accentul românesc, îmi amintesc de ei.“ (ES)

Video-ul cu Maxi cântând în preselecția pentru semifinala Spain’s Got Talent a avut opt milioane de vizualizări în patru zile pe YouTube și pe rețelele de socializare.

Emisiunea a fost difuzată luni, 14 octombrie, iar ziarele și televiziunile spaniole au vorbit despre reprezentația lui Maxi: un român care cântă despre unitatea Spaniei în timp ce Barcelona e dezbinată de proteste violente după ce liderii separatiști catalani au fost condamnați la ani grei de închisoare. 

A fi spaniol, melodia pentru care Maxi a primit voturile juriului și a trecut în semifinala Spain’s Got Talent,vorbește despre identitatea spaniolă, dar și despre condiția de imigrant român, iar versurile ei i-au impresionat pe jurați și pe spectatori. „Băiatul ăsta poate schimba lumea“, a declarat unui jurnalist Risto Mejide, cel mai critic membru al juriului.

A fi spaniol*

A fi spaniol nu e doar un steag,
Spania e mai mult decât un prag,
Națiunea nu e doar o limbă,
Și îmi pare rău că lumea o schimbă.

A fi spaniol nu e doar un nume
Spania nu e doar un rege, un om sau un nume
Nu îmi place felul în care este percepută
Pentru că restul e doar politică.

A dansa la festivaluri și petreceri,
A fi spaniol înseamnă să faci o siesta,
Să mi se aducă tapas dacă cer bere,
Să fiu campion mondial cu golul lui Iniesta.

Să mă îndrăgostesc de Mediterana lui Serrat
Să nu mă enervez când văd un afiș în catalană.
Să învăț câteva cuvinte în euskeră,
Să cred poveștile cu zâne din Galicia,
Să mă emoționez la auzul unui cuplet bine cântat și o saeta,
Să te surprind cu cât e de frumoasă Ceuta,
Sau cu Africa, pe care o simțim a noastră.

Spaniole sunt tortilla, crochetele și paella valenciană
Mândrie, așa se cheamă,
Mândria de a fi spaniol, fără de pică,
Pentru că restul e doar politică.

Sărăcia m-a scos din România, țara mea
Dar nimic n-o poate scoate din inima mea.
Sunt român și nu vreau să fiu urât,
Dar a fi spaniol nu e doar un buletin și atât.
A fi spaniol înseamnă să-ți ardă sufletul văzând cum arde Doñana,
Să protestezi când urcă șomajul în Spania.

Eu am suferit când am văzut dezastrul de la Prestige,
Eu am suferit cu atentatele din Madrid,
A fi spaniol înseamnă să tremuri odată cu cutremurul din Lorca,
Să plângi dacă zici că Spania nu e Barcelona.

Sufăr când aud ce putere poate violența asupra femeii să aibă
Și sufăr pentru evacuările familiilor, la naiba!
Sufăr când citesc despre foamea din ´36
Și dacă nu asta înseamnă să fii spaniol, zi-mi tu, ce e? Că pe mine mă apasă
Nu îmi place felul în care este percepută
Pentru că restul e doar politică.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Deșteaptă-te, spaniolule, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte
O soarte în care imigranții, să știi, nu sunt dușmani.

Versurile au fost traduse în română de Mihaela Răileanu.

2019-04-07-16-30-49.jpg

Acest articol face parte din seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora. Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață.

Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu
read more: