povești

Distanța reală dintre „noi“ și „ei“

Căldărarii sunt pudici și conservatori, iar neamul lor respectă întocmai tradițiile.

Stau pe scările casei lui Geo împreună cu femeile și vorbim despre slăbit, mâncare și mondenități. Este 15 august, Sfânta Maria Mare, iar bărbații merg din casă-n casă, beau bere și mănâncă mușchi țigănesc, friptură de oaie și vinete, așa cum e obiceiul. Femeile rămân acasă și îi servesc pe musafiri.

Corcova e un sat din Mehedinți, la 17 kilometri de Strehaia, cu 1.000 de locuitori, dintre care 200 romi căldărari. Ei trăiesc din vânzarea cazanelor, ibricelor, căldărilor și fărașelor pe care le fac, la fel ca bunicii lor, însă în ultimii ani cererea pentru vase din aramă a scăzut. Am ajuns aici prima oară în noiembrie 2014, atunci când am documentat materialul acesta.

Nu m-am uitat de mult la televizor, însă Marina, 24 de ani, Rodica, soacra ei, 41, și vecina ei, Grasa, sunt supărate că un „țigan“ din Strehaia, Leo, autoproclamat bulibașă, apare la televizor și le face neamul de râs. „Era în piscină cu două femei și le punea mâna, le pupa; noi nu facem așa ceva de față cu lumea“, spune Marina. Ea și Geo, bărbatul ei, se sărută și se ating doar atunci când sunt singuri.

„E rușine“ – asta am auzit-o de multe ori la Corcova. E rușine ca fetele „să umble“, e rușine să te vadă lumea fără cămașă sau tricou pe tine, chiar dacă ești bărbat, e rușine să nu muncești, e rușine ca o femeie să treacă prin fața unui bărbat străin, e rușine să nu porți batic dacă ești măritată, e rușine să nu-i respecți pe bătrâni, să nu-ți ții cuvântul, să n-ai grijă de copii, să-ți lași nevasta sau soțul.

Căldărarii sunt pudici și conservatori, iar neamul lor respectă întocmai tradițiile. Sunt multe reguli: să nu pui sticla sau paharul pe scaun sau pe jos, adică acolo unde stai cu picioarele sau cu fundul, să te ștergi cu trei prosoape diferite pe față, fund și picioare și să nu speli niciodată în același lighean – sau în aceeași mașină de spălat – „hainele de sus” cu cele „de jos”.

De doi ani, de când i-am cunoscut și ne-am împrietenit cu căldărarii din Corcova, ne-au surprins valorile lor și regulile stricte pe care trebuie să le respecte. Ne-am dat seama că, în realitate, prejudecățile noastre sunt mult mai adânci și mai puternice decât vrem să recunoaștem și că, deși n-o spunem cu voce tare, am împărțit lumea în „ei“ și „noi“.

Am simțit prima oară privirile lor, adică ale voastre sau ale noastre, ale românilor. Erau ura și scârba pe care le vedeam în ochii trecătorilor atunci când se uitau la Marina și la mama ei, îmbrăcate în haine tradiționale.

Ei, căldărarii, ne-au primit în casele lor. Ne-au dat să bem și să mâncăm, Geo a băut bere din același pahar cu Cosmin, Rodica a tăiat pentru noi spetia, mușchiul țigănesc păstrat doar pentru sărbători, au împărțit cu noi brânza primită în schimbul căldărilor, ne-au făcut o cafea cum numai ei știu să facă, ne-au pus Guță și ne-au învățat să dansăm, ne-au invitat la praznicul casei, când au tăiat berbecul, și la celelalte petreceri. Ne-au spus să nu ne ferim niciodată de căldărari, că sunt oameni buni. Relele, spun ei, le fac „țiganii romanizați care apar la televizor“.

După câteva luni petrecute împreună, am devenit „noi“. Iar noi, Geo, părinții și fratele Marinei, am plecat în iunie la Craiova, la doctor, cu Marina, care are o pată pe ficat. Am mers cu mașina lor, un VW Sharan cumpărat second hand cu banii de pe cazanele vândute. Pentru că orașul era aglomerat, am parcat mașina puțin mai departe de policlinica unde Marina avea programare. (Apropo, Marina e asigurată medical, Geo plătește în fiecare lună contribuțiile la sănătate.)

Ne-am plimbat prin oraș și atunci am simțit prima oară privirile lor, adică ale voastre sau, mai degrabă, ale noastre, ale românilor. Erau ura și scârba pe care le vedeam în ochii trecătorilor atunci când se uitau la Marina și la mama ei, îmbrăcate în haine tradiționale, și mirarea când mă vedeau pe mine lângă ele, ținându-mi brațul pe umerii Marinei. Oamenii se fereau să le atingă, de parcă le-ar fi fost teamă că se murdăresc, cu toate că femeile erau curate și îmbrăcate în cele mai bune haine ale lor.

Am trecut prin apropierea Colegiului Frații Buzești, cel mai bun liceu din Craiova, și abia atunci m-a izbit o senzație dureroasă. Era ora prânzului, iar elevii ieșeau de la ore și treceau în grupuri pe lângă noi. Scârba din ochii adolescenților era la fel de intensă ca cea a adulților, deși copiii aceștia, poate că olimpici din familii bune, nu-i cunoscuseră pe căldărari și erau prea tineri ca să-și formeze propriile uri și prejudecăți.

La întoarcere, în drum spre Corcova, ne-am oprit în Filiași să bem câte o bere sau un suc – Geo a făcut cinste. Marina e bine, dar trebuie să-și facă un RMN ca să fie sigură. A fost trecută pe lista de așteptare: e al 1.478-lea pacient care stă la rând să-și facă analiza decontată de casa de asigurări. Când am ieșit din bar, o fată (romă) s-a ținut după noi până la mașină: „Dă’ și mie un leu“, „Dă’ și mie un leu“. După ce am urcat, tatăl Marinei ne-a zis: „Asta nu-i de-a noastră, asta-i rudăreasă“.

O să rămânem în Corcova până la sfârșitul săptămânii. Ne face plăcere să stăm aici și nu simțim că „muncim“. Rodica a zis că-mi culege niște dragavei din curte, să fac o ciorbă. N-am gătit niciodată dragavei, adică ștevie oltenească, dar o să-i cer Rodicăi rețeta.

Umblăm Teleleu, în căutare de povești. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu. 

read more:

2 Replies