Chapters
 

Intermediari pentru sănătate

Un grup de femei rome îi ajută pe alți romi să navigheze prin sistemul medical românesc.

Crina trage puțin de pleoapă și își aplică fardul gri până sus, aproape de sprânceană. Își desenează conturul ochilor cu un creion negru și se dă cu rimel, atentă să nu i se lipească genele. Alege un ruj deschis la culoare și își freacă buzele una de alta. E îmbrăcată într-o rochie de seară neagră, decoltată, cu mâneci din dantelă, pe care o va purta până la miezul nopții, când o să se schimbe în blugi și sacou. Își pune cercei lungi și lănțișorul de aur pe care l-a primit de la mama ei înainte să se mărite. Se piaptănă și părul ei negru și drept, proaspăt spălat, se electrizează.

E îngrijorată că n-a avut timp să-și calce costumul popular gorjenesc pe care o să-l poarte mâine seară, când va cânta la o nuntă din Timișoara. Astă seară va merge la o horă din Vârtop, Gorj, aproape de satul Pârâul de Pripor, unde locuiește, și va cânta până la trei dimineața. Când se va întoarce acasă, va apuca doar să se demachieze, să-și facă un duș și să se schimbe în ceva lejer pentru drumul cu mașina. Costumul gorjenesc o să-l calce la Timișoara, în hotel, unde are loc nunta.

Crina Muscurici, 26 de ani, este asistentă medicală în comuna Godinești, Gorj, și face parte dintr-un program național care-i ajută pe romi să aibă acces la servicii medicale. De luni până vineri este asistentă – le măsoară oamenilor tensiunea și glicemia, îi ajută să-și facă asigurări medicale, îi trimite la doctor pe cei cu probleme, ba îi duce chiar ea la spital cu mașina dacă e nevoie. De vineri până luni dimineața, Crina cântă la nunți și la botezuri împreună cu părinții ei: s-a născut într-o familie de romi lăutari și cântă de când avea 10 ani.

Haralambie Muscurici, 57 de ani, la voce și vioară, este socrul Crinei, un lăutar renumit din Pârâul de Pripor. El l-a încurajat pe fiul său Lămpică, soțul Crinei, să studieze la Conservator, la București. Haralambie cântă împreună cu bunicul Crinei, Pantelie Civit, la vioară, care are 77 de ani și e cel mai bătrân lăutar din sat.

Crina lucrează împreună cu Simona Cidoiu, mediatoarea sanitară din Godinești, care este, de asemenea, romă și cântă într-un taraf. Crina și Simona au primit la începutul anului o misiune dificilă: să catagrafieze populația romă și să afle cu ce probleme se confruntă, apoi să încerce să-i ajute pe oameni.

Nevoile romilor din cele șapte sate din comună sunt însă complexe, iar Simona și Crina au trebuit să învețe din mers cum să se descurce. Pe unii i-au ajutat să-și refacă buletinele expirate, pe alții, să-și facă asigurări medicale. Au identificat cazuri de diabet și hipertensiune, oameni care stăteau acasă bolnavi, fără să fie văzuți de un medic și fără să ia tratament.

Patru instituții – Centrul Romilor pentru Politici de sănătate (SASTIPEN), Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății – au creat anul trecut un program care-i ajută pe romi să aibă acces la servicii medicale. Au ales șase județe din țară – Botoșani, Neamț, Călărași, Dolj, Giurgiu, Gorj – în care trăiesc grupuri sărace de romi și au angajat în 45 de localități echipe comunitare formate din mediatori sanitari și asistenți medicali. Mediatorii sanitari, instruiți de SASTIPEN, sunt romi respectați la ei în comunitate, care cunosc problemele oamenilor și îi pot reprezenta.

2016-08-26-23-05-10.jpg

Godinești

Când a început programul, care vizează comunitățile de romi, Crina și Simona și-au dat seama că nu pot face diferențe între romi și ne-romi, că nu pot să-i ajute pe unii și să-i ocolească pe alții, mai ales când e vorba de oameni săraci și bolnavi. Așa că au bătut la toate porțile și s-au ocupat mai ales de bătrâni și de familiile cu mulți copii. Au descoperit abuzuri și au anunțat Protecția Copilului, au găsit bebeluși sub greutatea normală și le-au adus mamelor lapte praf, au discutat cu femeile despre contracepție și le-au convins să ia pastile, i-au programat pe bolnavi la medic și i-au dus cu mașina dacă n-aveau cu ce să meargă.

Uneori, au găsit copii singuri acasă, flămânzi, în timp ce părinții lor erau la lucru cu ziua și le-au cumpărat de mâncare. Au organizat chete la Primărie și au strâns alimente pentru familiile sărace. Atunci când o mamă din Pârâul de Vale a plecat câteva luni la muncă, în străinătate, Crina le-a dus copiilor ei pachete cu mâncare la grădiniță pentru că știa că n-are cine să se ocupe de ei.

E greu de delimitat ce intră și ce nu intră în atribuțiile lor, la fel cum jumătatea de normă cu care au fost angajate în program poate să însemne, în realitate, 4, 8 sau 16 ore de muncă. Atunci când oamenii se simt rău vin la Crina la poartă și ea le ia tensiunea, sună la doctor sau urcă în mașină și-i duce la spital dacă sunt urgențe. Genul acesta de muncă nu se poate face la program.

Crina e mereu aranjată, cu unghiile făcute și părul întins. E zâmbitoare, caldă și politicoasă și e topită după copii. Familia ei e înstărită – sunt chemați mereu să cânte la nunți și la botezuri – și Crina n-avea nevoie de încă un serviciu în afară de cel de solistă în taraful compus din părinții ei, Dana și Marius Rap, și soțul ei, Lămpică. Dar Crinei îi place să lucreze ca asistentă la fel de mult cum îi place să cânte.

Înainte să facă postliceala pentru asistenți medicali, Crina a învățat la liceul de muzică din Târgu Jiu. Lămpică, soțul ei, a studiat la Conservator, la București, încurajat de tatăl său, Haralambie, un lăutar renumit în Pârâul de Pripor. Casa lor e în construcție – zugrăvesc, pun gresie și faianță – și Crina își cere scuze de nenumărate ori pentru dezordine.

Simona, 51 de ani, mediatoarea sanitară, cântă la nunți împreună cu soțul și cu ginerii ei. Satul Pârâul de Pripor din comuna Godinești e renumit pentru familiile de lăutari care trăiesc aici. Tarafurile din sat sunt invitate la concursuri și la turnee în afara țării și nu există familie fără lăutari. Copiii învață de mici să cânte și unii studiază la liceul de muzică din Târgu Jiu, iar cei mai buni, la Conservator.

2016-08-25-10-33-09.jpg

Oamenii

Crina conduce un Audi îmbrăcat în piele, cumpărat recent la mâna a doua, iar înăuntru e atât de curat încât ne e rușine să urcăm cu tenișii noștri înnămoliți. Traversăm satul Godinești, Crina îi claxonează pe cunoscuți, la CD player se aude mama ei cântând o sârbă și pe geam se văd casele tradiționale pe două niveluri, cu pivniță la parter și pridvor la etaj, construcții îmbătrânite, cu pereți scorojiți, pe care abia se mai disting florile, cerbii și toate motivele populare pictate cu multe decenii în urmă.

Comuna Godinești e la 40 de kilometri depărtare de Târgu Jiu, aproape de Mănăstirea Tismana și de Casa Memorială Constantin Brâncuși. Are puțin peste 2.000 de locuitori, dar casele sunt răsfirate printre dealuri și femeile nu s-ar putea deplasa dintr-un sat în altul fără mașini. Amândouă conduc și vin pe rând cu mașina la serviciu – o zi, Crina, o zi, Simona –, deși benzina nu e decontată.

E luni dimineață și amândouă sunt obosite pentru că au fost tot weekendul la nunți. Nu cântatul le obosește, cât drumul până la Timișoara, Craiova, Severin sau oriunde altundeva le cheamă clienții. Oprim la singurul magazin din Pârâul de Pripor. Crina își ia un croissant, singura ei masă până seara, când va adormi cu o pungă de chipsuri în brațe, iar Simona își cumpără o băutură energizantă Hell.

Toți mediatorii sanitari din program sunt femei pentru că în familiile rome mamele sunt cele care se ocupă de sănătatea familiei. Mediatoarele sanitare trebuie să discute cu tinerele despre subiecte tabu, cum ar fi contracepția, bolile cu transmitere sexuală sau palparea sânului pentru depistarea nodulilor, sfaturi pe care nu le-ar accepta de la un bărbat.

Când a început programul, care vizează comunitățile de romi, Crina și Simona și-au dat seama că nu pot face diferențe între romi și ne-romi, că nu pot să-i ajute pe unii și să-i ocolească pe alții, mai ales când e vorba de oameni săraci și bolnavi.

Dimineața, la magazin se strâng femei, bărbați și copii care vin să cumpere pâine, așa că aici măsoară Crina și Simona tensiuni și glicemii. Crina își așază tensiometrul și sticla cu spirt pe treptele magazinului, lângă o cutie goală de bere și un pahar de plastic cu cafea. O femeie îmbrăcată în rochie de seară cu paiete, o apariție stranie între gospodinele cu plase și papuci, o salută pe Simona.

— Ai avut cântare?
— Da, la Severin.
— A, ai fost cu soacră-mea.
În fața treptelor se face coadă, oamenii se strâng în jurul Crinei ca să-și măsoare tensiunea sau ca să-și spună problemele. Un bărbat se simte rău de două zile și nu știe ce să facă.
— Ai tensiunea mare, trebuie să te duci la doamna doctor, să iei pastile dimineața, spune Crina.
— De-aia am amețeală.
— Păi de-aia.
— De ieri mi-e rău, spune o femeie. Toată noaptea n-am dormit. Nu știu ce naiba am de la stomac, vomit de 2 zile.
— Sunteți asigurată, doamnă?
— E directoare la firma de neajunsuri.
— Ce se întâmplă aici?
— Ne ia tensiunea.
— Și asta… glicemia.
— Doar bărbații se strâmbă la înțepături, femeile nu se strâmbă.
— Sunt învățate cu înțepăturile, răspunde bărbatul cu tensiunea mare.
Femeia râde.
— Glicemia e bună, tensiunea e mare, dar mă descurc cu ea: beau două păhărele de țuică.
— Ai fost ieri la cântare?
— Hai, uite că veni pâinea.

Înainte să plece de la magazin, Simona își notează: trebuie să-l programeze pe bărbatul cu tensiune la medicul de familie și s-o ajute pe femeia cu glicemie ridicată să-și facă asigurare medicală.

Magdalena Cidoiu, 74 de ani, este soacra Simonei, unul dintre puținii lăutari din Pârâul de Pripor care încă mai știu vechile melodii lăutărești. Are camera plină de diplome și dulapul înțesat de costume populare, dintre care unele vechi de 30-40 de ani. Magdalena cântă împreună cu fiul ei, soțul Simonei, Nicolae Cidoiu (vioară, stânga).

Pornim prin sat să vizităm câteva familii monitorizate de Crina și de Simona. O femeie de 90 de ani dintr-o familie renumită de lăutari, Argint, trăiește singură, într-o casă care stă să cadă. Toate rudele ei au murit, a mai rămas un singur nepot care vine să-i aducă de mâncare. Bătrâna are tensiunea mare, dar doctorul nu-i poate prescrie tratament pentru că nu e mereu conștientă și n-are cine s-o supravegheze cum și când ia pastilele. E o femeie slabă, topită, cu mâini și picioare de copil, care le mulțumește femeilor că au intrat la ea în curte s-o întrebe de sănătate.

Vizităm alte bătrâne bucuroase că vine cineva la ele, o femeie care abia a născut, un diabetic care, deși nu recunoaște, nu-și ia tratamentul și nu ține regim, bebelușul sub greutatea normală de care Crina s-a atașat atât de tare, fetița de cinci ani care s-a născut în Italia și n-are certificat de naștere. Oameni cu probleme mai mari sau mai mici, recunoscători că cineva îi ascultă și încearcă să-i ajute.

2016-08-26-09-02-28.jpg

Mediatorii

Crina și Simona sunt angajatele Primăriei Godinești, dar își primesc salariile de la Ministerul Sănătății. Această situație mai degrabă le încurcă pentru că răspund în fața a doi șefi: primarul și Direcția de Sănătate Publică. În timpul programului, primarii din câteva comune le-au cerut mediatoarelor să facă alte treburi prin primărie, lucruri care n-aveau nici o legătură cu meseria lor, și nu le-au lăsat să iasă pe teren.

Mediatorul sanitar nu este un concept nou în România: în 2002, Ministerul Sănătății a preluat un proiect inițiat de asociația Romani Criss și a angajat mediatori sanitari în mai multe comune sărace din România. În 2008, când sistemul s-a descentralizat, erau angajați la stat aproximativ 620 de mediatori sanitari, majoritatea romi. După ce primăriile au preluat echipele comunitare, mediatorii au dispărut: fie primarii nu le-au reînnoit contractele, fie le-au dat altceva de făcut.

Programul de mediere sanitară început anul trecut nu a fost ușor de implementat, mai ales că, în cele mai multe comune, sănătatea nu e o prioritate pentru primar. Zece localități au fost schimbate pentru că primarii nu voiau să aibă echipe comunitare. Într-o comună, soția primarului era medic de familie și acesta se temea că mediatoarea sanitară o să-i facă concurență, iar în alte localități primarii nu voiau încă doi angajați pe cap.

„Motivațiile sunt diverse, dar de cele mai multe ori primarul spunea «Dacă eu am o comunitate cum trebuie, de ce-mi mai trebuie mediator?»“, povestește Mariana Sandu, coordonator de programe la SASTIPEN. „Ce însemna pentru ei «comunitate cum trebuie» nu mai răspundeau și, dacă îi întrebai câtă populație vulnerabilă au, îți ziceau «Lăsați-mă, dom’ne cu asta»“.

4,5% din populația României (aproape un milion de oameni) trăiește în comunități marginalizate, ceea ce înseamnă sărăcie extremă, nivel scăzut de educație, stare de sănătate precară, mame singure sau minore și număr mare de copii. * În România, nivelul cheltuielilor totale pentru sănătate este printre cele mai reduse din Europa şi în continuă scădere. * Populația ce declara în 2014 că nu își poate permite asistență medicală pentru că este prea costisitoare e de 3 ori mai mare în România decât la nivelul UE. (8,3% în România și 2,4% în UE) * Acoperirea populației cu asigurări de sănătate este încă foarte mică în mediul rural și la nivelul populației sărace și vulnerabile. (Urban 94,1%, rural 74,6%) * Principalele cauze de deces sunt bolile cardiovasculare (România are una dintre cele mai mari rate din UE) şi cancerul, iar ambele sunt în creştere. * Speranța de viață în România este cu aproape 6 ani mai scăzută decât la nivelul UE. Sursa: antisaracie.mmuncii.ro

2016-08-18-08-58-51.jpg

Bălești

Elena, o femeie de 91 de ani din satul Găvănești, comuna Bălești, stă întinsă pe pat, în încăperea din care n-a mai ieșit de cinci ani. N-are televizor; în cameră sunt doar un pat, un scaun și o masă plină cu lucruri vechi. Femeia e conștientă, dar nu mai poate să meargă, așa că stă singură ore întregi, uitându-se la pereți. Singurătatea îi e întreruptă doar de două ori pe zi când fiica ei, care locuiește la câteva case distanță, vine să-i dea de mâncare și s-o schimbe.

Nușa, 43 de ani, din satul Tălpășești, nu știe că are fibrom uterin. Chiar dacă ar ști, n-ar putea să meargă la spital pentru că nu e asigurată medical. Nu știe cum se depun cererile pentru ajutor social și nici n-are cu ce să ajungă până la Bălești, unde e primăria.

Marius, un copil de 1 an și 8 luni din Voinigești, are TBC osos. E cel mai mic dintr-o familie cu cinci copii care locuiește într-o încăpere cu două paturi, fără apă și curent electric. Părinții lui sunt alcoolici și trăiesc din alocațiile copiilor și din indemnizația de 1.000 de lei pe care Marius o primește pentru că e bolnav de TBC. Tatăl lui i-a aruncat ieri medicamentele pe foc și gura satului spune că bărbatul nu vrea ca băiatul să se vindece pentru că atunci n-ar mai primi banii.

Elena, o femeie de 77 de ani din Ceauru, urinează des și cu usturimi de aproape un an. Abia mai merge prin curte, așa că nu poate să ajungă până în satul vecin, la cabinetul medicului de familie. Plânge și se roagă de Dumnezeu să se îndure și s-o ia mai repede.

Elena ar fi rămas întinsă pe pat, uitându-se la pereți până la sfârșitul vieții ei, starea Nușei s-ar fi agravat din cauza fibromului uterin și Marius ar fi murit de TBC osos dacă Primăria din Bălești n-ar fi angajat la sfârșitul anului trecut o echipă comunitară care să-i ajute pe acești oameni și pe alții ca ei.

Mirela Cidoiu, 43 de ani, mediatoarea sanitară, s-a născut într-o familie de romi lăutari din Bălești. E o femeie masivă, energică și veselă, care vorbește întruna și căreia îi place să fie înconjurată de oameni. A fost 10 ani liderul romilor din Bălești și, când a început programul de mediere sanitară, s-a bucurat că poate să-i ajute pe oamenii de lângă ea. Mirela a lucrat mulți ani ca bucătăreasă și, după ce fetele ei au crescut, și-a dat bacalaureatul și s-a înscris la Facultatea de Inginerie din Târgu Jiu. Acum e anul I la Master la aceeași facultate.

Ionelia Enea, 49 de ani, asistenta medicală comunitară, a lucrat trei ani la spitalul din Târgu Cărbunești, dar îi era greu să facă zilnic 30 de kilometri dus, 30 întors și a renunțat la serviciu. Pușa, așa cum îi zice toată lumea, și-a deschis un magazin în Bălești împreună cu soțul ei și a devenit „doamna patroană“, cu toate că-i părea rău că nu-și mai practică meseria. Anul trecut, când s-a implicat în program, tocmai închisese magazinul care nu mergea și-și căuta de lucru.

De un an, de când s-a înființat echipa comunitară, Mirela și Pușa i-au ajutat pe 30 de oameni din comună să-și facă acte de identitate. Pe alții, care abia știu să scrie și să citească și trăiesc în sărăcie lucie, i-au învățat unde să depună cerere ca să primească ajutor social și să fie asigurați medical. Mirela a luat legătura cu o fabrică de cablaje și le-a spus că la ei în comună sunt mulți șomeri care-și caută de lucru: 40 de oameni din Bălești au fost angajați de firmă. Tot Mirela le-a ajutat pe cinci eleve să se înscrie la liceu la Târgu Jiu pe locurile pentru romi și în septembrie fetele au început școala.

Anul trecut, la Târgu Jiu a venit o caravană mobilă cu ginecologi care făceau consultații gratuite și Mirela a mers la control cu femeile din Bălești. Așa a aflat Nușa că are fibrom uterin, iar mediatoarea sanitară a ajutat-o să-și facă asigurare medicală. Nușa s-a operat, e sănătoasă și-și crește băiatul de 5 ani.

Mirela s-a certat de nenumărate ori cu tatăl lui Marius, băiețelul cu TBC osos căruia părintele lui refuza să-i dea medicamentele. L-a amenințat că Protecția Copilului o să-i ia băiatul dacă nu-i dă tratamentul, iar bărbatul a amenințat-o pe Mirela că o să-i ia și el fetele din curte. Mirela i-a dus copilului pastilele la poartă, pentru că bărbatul n-o lăsa pe mamă să meargă la Târgu Jiu, la dispensar, să le ridice.

Atunci când întâlnește bătrâni care nu pot să meargă la cabinet, Mirela o sună pe doctorița de familie și o roagă să se ducă să-i vadă. Nici ea nu face diferențe între romi și ne-romi, iar prioritățile ei sunt copiii, bătrânii și grupurile sărace, cum e familia din Ceauru cu 10 copii pe care i-a tratat de pediculoză.

Elena, femeia de 91 de ani imobilizată la pat, a ieșit prima oară din casă după cinci ani: Mirela a luat legătura cu fundația Motivation și le-a spus că în comuna Bălești sunt mai multe persoane cu dizabilități care au nevoie de scaune rulante. Fundația a venit la Găvănești, unde locuiește bătrâna, și i-a adus un scaun rulant cu ajutorul căruia fiica ei poate să o scoată acum în curte.

Mirela a învățat să ia legătura cu diverse ONG-uri la cursul pentru mediatori ținut de SASTIPEN la Piatra Neamț. S-a întors acasă și a contactat mai multe asociații, dar Motivation a fost singura care i-a răspuns. Acum, Mirela și fundația țin legătura permanent: ea monitorizează cazurile de copii și de adulți cu dizabilități, iar Motivation le aduce din București scaune rulante, bastoane, cadre, scutece și catetere urinare, în funcție de nevoile lor.

Cel mai rău e că oamenii nu știu unde să meargă și ce să facă dacă au o problemă. Nu știu că au dreptul la intervenții de urgență chiar dacă nu sunt asigurați medical, iar femeile nu știu că au dreptul la consultații gratuite când sunt gravide. Mirela ar trebui să le vorbească oamenilor despre alimentația sănătoasă, dar cum să le spună să mănânce sănătos atunci când ei n-au bani de pâine și de săpun ca să se spele.

47% dintre femeile gravide din România n-au făcut nici o ecografie în timpul sarcinii, 37% n-au fost la nici un control ginecologic și 42% n-au făcut analizele recomandate. * La fiecare șase ore, în România moare un copil mai mic de un an. Ţara noastră e pe primul loc în UE privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1.000 de nou-născuţi vii în 2015, dublu față de media europeană. Sursa: Salvați Copiii România

Căldărarii

În comuna Bălești trăiesc 760 de romi, cum reiese din catagrafia făcută de echipa comunitară, dar la recensământ doar 400 dintre ei s-au declarat romi. I-au speriat poveștile despre Bug pe care le-au auzit de la bunicii lor, crede Mirela, care a auzit aceleași povești de la bunica ei: cum au îndurat foamea, frigul și bătăile, cum femeile au fost sterilizate și bărbații, omorâți. Din cauza asta, spune Mirela, oamenii se feresc să fie trecuți pe liste cu romi.

Majoritatea celor din comună sunt lăutari și căldărari. Lăutarii sunt mai înstăriți, își încurajează copiii să meargă la școală, au uitat limba romani, nu poartă haine tradiționale și se pot căsători cu cine vor. Căldărarii sunt cel mai conservator „neam țigănesc“: copiii învață întâi limba romani și pe urmă româna, poartă haine tradiționale, iar fetele se căsătoresc doar cu băieți din familii de căldărari.

În Bălești, căldărarii locuiesc în „mahala“, pe un drum de pământ de sub podul de cale ferată și sunt, de fapt, o singură familie, copiii copiilor lui Tănase, liderul comunității. Aici, fetele se mărită devreme: Daiana, 18 ani, mama unui băiat de 4, s-a măritat la 13 ani. Fetele fac patru clase, apoi sunt retrase de la școală ca să nu le iasă vorbe că „umblă“ și să nu se mai mărite. E important să învețe să scrie și să citească, apoi rolul lor e să facă copii și să aibă grijă de familie.

Femeile măritate n-au voie să umble cu părul descoperit sau să li se vadă brațele și picioarele – Daiana, care poartă fustă lungă și maiou, e emancipată. Ele trebuie să asculte de socrii ca de părinții lor, să nu iasă din vorba bărbatului, să nu aibă telefoane mobile și să nu plece departe de casă neînsoțite. Fetele din comunitate nu sunt lăsate să meargă singure nici până la magazin, de teamă să nu fie răpite.

Mirela și Pușa monitorizează o fată de 14 ani din „mahala“ pe care familia ei vrea s-o retragă de la școală și s-o mărite. Au mers s-o viziteze când au găsit-o pe străbunica ei de 70 de ani, de care știau că are diabet și stent la inimă, uitându-se în gol. Femeia nu le răspundea la întrebări și avea tensiunea și glicemia foarte mari, așa că Mirela l-a convins pe unul dintre bărbații de acolo s-o ducă la spital cu mașina. Mediatoarea sanitară merge de multe ori cu oamenii la spital, mai ales atunci când e vorba de romi, pentru că se teme că vor fi prost tratați.

„Femeia asta își plătește singură asigurarea la Casa de sănătate, face toate eforturile, și dumneavostră îi spuneți că țiganii fură?“

Când au ajuns la spital în Târgu Jiu, Mirela și Pușa au intrat în cabinetul doctoriței ca să-i spună ce s-a întâmplat cu pacienta. Amabilă, doctorița a mers s-o consulte, dar când a văzut pe hol o femeie romă îmbrăcată în haine tradiționale s-a înfuriat. „Din cauza ăstora ca ea nu mai pot românii să meargă niciunde pentru că sunt considerați hoți și țigani“, i-a spus mediatoarei.

„Femeia asta își plătește singură asigurarea la Casa de sănătate, face toate eforturile, și dumneavostră îi spuneți că țiganii fură?“, i-a zis Mirela și a amenințat-o pe doctoriță că o reclamă pentru discriminare. „Femeia are 400 glicemia și 20 tensiunea și dumneavoastră aveți discuții cu mine despre țigani?“ Doctorița și-a cerut scuze – n-a știut că Mirela e de etnie romă, i-a spus, pentru că nu pare –, apoi a internat-o pe femeie și i-a făcut toate investigațiile.

Căldărarii trăiesc din vânzarea ciupercilor pe care le culeg din pădure, a nucilor, fructelor și legumelor pe care le cumpără de la țărani, din fier vechi și, foarte rar, din vânzarea căldărilor de aluminiu pe care le fac. Deși n-au venituri constante, mulți dintre ei își plătesc singuri asigurările la Casa de asigurări de sănătate din Târgu Jiu.

Dar aceiași oameni, care fac un efort financiar ca să-și plătească asigurările, sunt discriminați atunci când ajung la spital: doctorii nu vor să-i consulte, sunt trimiși acasă bolnavi, sunt desconsiderați pentru că poartă fuste lungi. Doctorii i-au spus unei familii „Ce venirăți cu toată țigănia?“, Mirela a fost întrebată în spital „Cine dracu’ i-a mai înființat și p-ăștia, mediatorii sanitari?“, iar un bărbat cu accident vascular cerebral a fost plimbat dintr-o secție în alta din cauză că doctorul neurolog nu internează țigani.

Pe bună dreptate, oamenii din comunitate se tem de spitale. Dacă au o problemă se duc la medicul de familie, Gabriela Udrescu, o femeie amabilă care îi tratează cu respect, dar dacă problema lor e mai gravă și doctorița îi trimite la un medic specialist refuză să meargă. Printre ei s-a înrădăcinat ideea că e nevoie de bani mulți la doctor și că dacă sunt săraci nu se uită nimeni la ei.

Mediatoarele sanitare le-au povestit instructorilor de la SASTIPEN că au întâmpinat cazuri de discriminare, însă familiile au refuzat să depună plângeri. Astfel de cazuri sunt greu de dovedit, iar când sănătatea lor sau a copiilor lor depinde de un anumit medic, oamenii își retrag plângerile. În plus, dacă medicul respectiv e o persoană importantă în localitate, nici mediatoarele, nici pacienții nu vor să se pună rău cu el. „Ei știu care ar fi repercusiunile dacă te confrunți cu primarul sau cu o autoritate publică importantă la nivel local și atunci despre discriminare vorbim mai puțin sau deloc“, spune Mariana Sandu, coordonator de programe la SASTIPEN.

Unul dintre scopurile acestui program a fost și combaterea discriminării, iar mediatoarele au fost instruite cum să gestioneze astfel de situații și cum să medieze relația cu doctorii. Au fost și mulți medici care s-au bucurat de prezența mediatoarei, pentru că aceasta le explica diagnosticul pacienților și îi învăța cum să-și ia tratamentul.

2016-08-17-11-49-29.jpg

Voinigești

Programul de mediere sanitară s-a terminat anul acesta, în iunie, și 34 de mediatoare sanitare sunt angajate acum la primării; SASTIPEN a format 45 de mediatoare, dar legea din România nu permite ca acestea să fie angajate dacă n-au cel puțin 10 clase. „Au fost localități în care primarii își doreau un mediator sanitar în comunitate, dar recunoșteau că nu găsesc persoane cu 10 clase“, spune Mariana Sandu, coordonator de programe la SASTIPEN.

„La Vânători Neamț, unde rata analfabetismului la căldărari este foarte mare, am identificat cu greu o persoană cu opt clase care a dorit să urmeze cursurile.“ Femeia era dispusă să încalce regulile comunității tradiționale de căldărari, care nu le permite femeilor să lucreze, și să-i ajute pe localnici. Cu toate astea, nu a putut participa la concursul de calificare pentru că nu avea 10 clase.

Mirela și Pușa au acum normă întreagă (în timpul programului, Mirela, angajată cu jumătate de normă, câștiga 560 de lei/lună) și se ocupă de toate cele nouă sate din comuna cu 7.400 de locuitori. Primarul din Bălești a mai angajat două asistente medicale care să le ajute. Oamenii știu că o dată la două săptămâni se întâlnesc cu echipa comunitară la școala din satul lor, unde li se măsoară glicemia și tensiunea, iar Mirela le ascultă problemele și încearcă să-i ajute.

În Voinigești, comuna Godinești, sunt multe probleme de rezolvat. Oamenii sunt săraci, n-au locuri de muncă și se refugiază în alcool. În sat nu există farmacie, iar singurul magazin are prețuri prea mari, așa că oamenii trebuie să meargă la Târgu Jiu, la cinci kilometri distanță, pentru cumpărături.

Pe majoritatea romilor de aici îi cheamă Dezrobitu, pentru că sunt urmașii robilor care trăiau în bordeie, dezrobiți în secolul al XIX-lea. Se spune că boierii le puneau oamenilor de aici coarne de bou în cap și-i puneau să tragă la plug. Comunitatea a continuat să trăiască în sărăcie, muncind cu ziua pe la oameni, moștenind lipsa de carte și de perspective de la o generație la alta.

În mașină, Mirela vorbește încontinuu la telefon: am rugat-o să numere și, într-o zi, are în jur de 60 de conversații telefonice cu beneficiarii ei, voci care-i cer ajutorul pentru că nu știu sau nu pot să-și rezolve singuri problemele.

Mirela l-a rugat pe Claudiu, unul dintre localnicii cu telefon mobil, să-i strângă pe oameni în fața școlii, la cruce, într-o zi caniculară de august. Deși nu e nici nouă dimineața, soarele arde și aerul cald e irespirabil. Oamenii s-au strâns la masa din fața școlii, pe care Pușa își pune tensiometrul, spirtul și glucometrul. Un grup de bărbați stă pe treptele de la cruce și se uită la bătrânele care au făcut coadă lângă Mirela.
— Azi se anunță caniculă, să beți doi litri de apă pe zi, spune mediatoarea sanitară.
— Ăștia nu bea apă, bea bere, răspunde unul dintre bărbați.
— Când mai vii aici cu doctora să aduci și un frizer.
— Mai bine aducem un barman să dea bere gratis, lasă-l dracu’ de frizer.
— Să îi zică lu’ domn’ primar să dea niște bere și niște mici.
— Ar fi bine, am o seteee…
— Berilă, ce faci aici?
— Mi-a crescut tensiunea.
— Păi să nu mai bei.
— Asta e, am băut aseară.
— Când n-ai mai fi tu, cine le aduce de mâncare la copii?
— Dacă n-ar mai fi el, copiii ar duce-o mai bine.
— Nu mai beți alcool, măcar cât e caniculă.
— Lăsați, doamnă, că nu moare un ministru.
— Doamnă, soția mea e nebună.
— Nu-i frumos să vorbiți așa.
— Păi dacă e nebună…
— Să știți că nu face mișto, așa e.

La ora 11.00, căldura te sufocă. Mirela și Pușa pornesc prin sat să viziteze câteva familii pe care le monitorizează. Mergem la Marius, copilul cu TBC osos, și la o bătrână imobilizată la pat, pe care o găsim acoperită de muște și neîngrijită, într-o încăpere murdară. Femeile o ceartă pe nora ei care se plânge că e săracă. „Nu-ți trebuie bani ca să dai cu mătura“, îi spune Mirela. Câteva case mai la vale, o bătrână care și-a rupt femurul merge prin curte sprijinindu-se de un scaun. Mirela îi promite că-i aduce un cadru de la Motivation.

Plecăm din sat după câteva ore de stat în soare, purtând cu noi un amestec de nume, chipuri și probleme. În mașină, Mirela vorbește încontinuu la telefon: am rugat-o să numere și, într-o zi, are în jur de 60 de conversații telefonice cu beneficiarii ei, voci care-i cer ajutorul pentru că nu știu sau nu pot să-și rezolve singuri problemele. O bătrână are nevoie de o scrisoare medicală și nu poate merge până la dispensar, un bărbat s-a lovit la cap și trebuie dus la urgență, o minoră dintr-o familie de romi tocmai a născut, un bărbat urinează sânge și nu e asigurat medical. Alte ore, zile de muncă pentru Mirela, care navighează printr-o birocrație complicată, printre fricile și prejudecățile oamenilor și un sistem medical care ar trebui să ne trateze pe toți la fel.

2016-08-16-10-36-06.jpg

Rețeaua de mediatori sanitari a fost finanțată prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014, în cadrul programului Inițiative în Sănătatea Publică din România. Echipa Teleleu, fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu, documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. O versiune a acestui articol a apărut pe HotNews.ro.

Am plecat Teleleu ca să povestim România de azi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu. 

publicat pe 21/11/2016 la ora 12:33
read more: