Chapters
 

Peloponez în sezonul camperelor

O poveste despre oameni care și-au abandonat casele, joburile și confortul pentru o viață de călătorie.

Din octombrie până în mai întâlnești în sudul Greciei o specie stranie de oameni: occidentali care au renunțat la bunăstare și confort pentru o viață de călătorie.

2014-12-27-16-36-01.jpg

Ciocnim paharele și toastăm în română, engleză, franceză, olandeză, germană și greacă. Pe masa pliantă sunt împrăștiați biscuiți, alune și sticksuri de la Lidl. Pierre, francezul, a cumpărat un butoiaș de bere pentru nemți, noi am adus un vin românesc la cutie, iar Ivonne și Hank, olandezii, au venit cu o sticlă de ouzo. Ne-am adunat toți lângă autorulota lui Michael și Beate, doi nemți de 40 de ani care, după ce Michael a fost disponibilizat, și-au luat câinele și au plecat câteva luni în Grecia.

Suntem pe plaja Karathona, la cinci kilometri de Nafplio. Marea Mediterană are în jur de 16 grade Celsius în sezonul rece, iar câțiva oameni înoată în apa turcoaz. Vizavi de plajă, dincolo de o stradă îngustă și de un șir de palmieri, începe o pădurice de pini și măslini sălbatici. Aici, pe pământul roșiatic, sunt parcate vreo 10 campere.

Din octombrie până în mai, Grecia este locul pefect pentru cei care vor să facă free camping. Poți înnopta aproape oriunde fără ca localnicii să te trimită într-un camping, mai ales că în această perioadă majoritatea sunt închise. Turiștii pe care-i întâlnim la Karathona stau pe loc de câteva săptămâni. Bärbel și Bernd, doi germani de 74 și 76 de ani, au venit aici și anul trecut și, spun ei, e cea mai bună plajă din Grecia pentru camperiști: găsești un robinet cu apă potabilă ca să încarci mașina, iar pe deal, în pădurice, o hazna ca să-ți golești toaleta. Olandezii, Ivonne și Hank, sunt aici de aproape o lună, la fel ca Michael și Beate.

Suntem ca un mic sat în care toată lumea știe pe toată lumea. Gătim o tocăniță afară, pe aragazul de camping, lângă autorulotă. Bärbel a legat o frânghie între copaci și întinde cearșafurile la uscat, Ivonne și Hank fac curat în mașină, iar Bernd își bea cafeaua la soare.

Pierre, francezul de 66 de ani, este ghinionistul grupului. Banca i-a blocat contul după ce cardul lui a fost clonat, iar de câteva zile tot merge la Nafplio ca să-și rezolve problema. Suntem însă în Grecia și Pierre se întoarce seara abătut: într-o zi, banca e în pauză, în altă zi au program scurt, iar altădată e sărbătoare națională și nu se lucrează. Iar de alaltăieri a venit un val de frig și noaptea sunt cinci grade. Pierre doarme într-un Volkswagen T5 modificat, cumpărat de la niște surferi, care are aragaz, frigider și o toaletă portabilă. Însă mașina nu e izolată și noaptea e frig, așa că francezul s-a hotărât să plece acasă, în Bordeaux.

În cinstea lui bem astă seară lângă autorulota lui Michael și Beate, care arată neverosimil: pe toată suprafața ei e lipit un autocolant care reproduce niște scânduri, iar la ferestre au perdele pe care sunt desenați butuci.

2014-12-27-18-20-07.jpg

Bärbel și Bernd

E prima oară de când ne-am mutat în autorulotă când cunoaștem oameni care trăiesc în mașină sau călătoresc cea mai mare parte din an și pentru care stilul acesta de viață e la fel de banal precum grădinăritul. Bärbel și Bernd călătoresc din 1977 și au străbătut un milion de kilometri de lume. Au văzut Africa, Europa și Americile într-o vreme în care turismul nu devenise o industrie, localnicii erau prietenoși, iar prețurile, mici. Au traversat Sahara de la nord la sud cu un Volkswagen LT de 65 de cai putere, fără 4X4, dar cu lopeți, patru scărițe de oțel și un cric.

„A fost întotdeauna o problemă să găsesc un job care să-mi permită să călătoresc“, spune Bernd. „Așa că am lucrat vreme de 30 de ani ca independent și am avut trei afaceri diferite. Și toate trei ne-au permis să călătorim pe timp de iarnă și să ne ocupăm de ele doar vara“.

Bernd e un neamț sarcastic, cu ochi albaștri și frunte înaltă, traversată de cărări de riduri paralele. Bärbel e mică de statură și are gesturi de fetiță. Râde frumos și pufnește când Bernd e ironic cu cei din jur. Sunt căsătoriți de 53 de ani și au două fete și patru nepoți; au trăit, au lucrat și au călătorit întotdeauna împreună. Așa că în spațiul mic din mașină care le servește drept bucătărie, dormitor și cameră de zi nu se simt sufocați. „Cred că e întotdeauna dificil să îți petreci viața lângă un singur om“, spune Bernd. „Iar noi ne certăm zilnic pentru că suntem complet diferiți. Dar am învățat în timp să trăim împreună.“

Între 2003 și 2007 au călătorit cu un Land Rover în America de Sud, Centrală și de Nord. Când s-au întors în Europa, au vândut vechea lor mașină și au cumpărat o dubă Mercedes second-hand (Mercedes 814D) pe care Bernd a transformat-o singur într-o autorulotă. Ne prezintă mica lor casă pe roți în care fiecare fir, sertar și mecanism e construit nemțește.

Bernd și Bärbel sunt pensionari și, împreună, au un venit de 1.000 de euro pe lună. Plătesc 150 de euro lunar pentru asigurările medicale și pentru mașină, așa că le rămân 850 de euro pentru călătorit. Anul trecut au stat în Grecia aproape jumătate de an și au cheltuit 4.000 de euro, asta punând la socoteală feribotul, hărțile, asigurările de sănătate, cărțile, ba chiar și cafeaua adusă din Germania.

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

„Prima regulă e să gătești tot în mașină“, spune Bärbel. „Ne cumpărăm legume și fructe din piață și mâncăm rar carne. Gătim paste, cartofi, fasole și linte.“ Mașina lor consumă 15 l/100 km, așa că încearcă să stea cât mai mult timp pe loc atunci când găsesc o plajă precum cea de la Karathona.

Bärbel și Bernd călătoresc din 1977 și au străbătut un milion de kilometri de lume. Au văzut Africa, Europa și Americile într-o vreme în care turismul nu era o industrie.

Au o casă în Germania, dar rostul ei e mai mult de plasă de siguranță. „Din păcate, pe măsură ce îmbătrânești, începi să te îmbolnăvești“, spune Bernd. „Și atunci ce fac: o las pe soția mea să trăiască în mașină, în fața spitalului?“

De aproape 40 de ani de când se plimbă prin lume au văzut cum lucrurile se schimbă în jurul lor. Acum sunt mai mulți oameni care călătoresc, dar lumea a devenit mai strâmtă. Țări pe care ei le-au vizitat cu ani în urmă – Algeria, Libia, Siria – sunt astăzi periculoase. Sunt multe locuri în care nu mai poți merge, spune Bernd. Dar Grecia încă nu e unul dintre ele.

Frigul umed ne intră în oase. Strângem paharele și cănile, scaunele pliante, turtim sticlele și cutiile și ne retragem în mașini. La ferestrele luminate de leduri siluetele spală vase, mănâncă sau se uită la televizor, apoi un întuneric dens acoperă tot. Începe să plouă pe plaja Karathona și auzim prin somn picăturile care se sparg de tavanul camperului.

2015-01-04-20-03-591.jpg

Stânca de la Nikiti

Mergem pe malul mării Egee și coborâm pe degetul mijlociu din Peninsula Halkidiki. Ocolim autostrada pentru că mașina noastră, care depășește 2,2 metri înălțime, nu se încadrează la taxa pentru mașină mică și ar trebui să plătim triplu în Grecia. Iar internetul ne-a făcut deja o gaură în buget: cartela de Cosmote a costat 30 de euro 5 GB și, după ce am cumpărat-o, am descoperit că modemul decodat în România nu funcționează. Am cumpărat și un modem de 50 de euro.

Nu ne grăbim să coborâm spre sudul Greciei: sunt în jur de 18 grade Celsius ziua și împărțim plajele doar cu localnicii care pescuiesc sau fac plajă în weekend. Rămânem câteva zile în Orfani și parcăm între palmieri, aproape de mare. Campingul poate fi interzis în unele locuri, însă parcatul nu e interzis (un pont primit de la niște olandezi). Așa că dacă nu ai masa, scaunele și umbrarul întinse pe-afară, nu poate să te gonească nimeni. Dar în Grecia, în extrasezon, nu ai de ce să-ți faci griji.

Gătim o fasole bătută românește cu ulei de măsline grecesc. Și noi mâncăm rar carne, mai ales în Grecia unde e mai scumpă decât în România. Ne facem cumpărăturile de la Lidl – obiecte de igienă, lactate, năut, linte galbenă (am învățat să facem fava de la niște prieteni din Assos) –, iar legume și fructe proaspete luăm din piață; în fiecare zi de sâmbătă, agricultorii greci vin în orașe să-și vândă produsele.

Ne-am propus să ajungem la Nikiti, în Peninsula Halkidiki, de când am plecat din România. Am citit pe blogul unor camperiști că aici, pe stâncă, într-un peisaj de vis, parchează adesea autorulote. Cotim pe un drum de pământ și ne hurducăim un kilometru, departe de strada principală și de orice așezare umană. „Dar dacă plouă?“, mă fulgeră un gând. „Nu plouă“, răspunde Cosmin categoric.

Nu e nici o autorulotă aici, dar peisajul e, într-adevăr, spectaculos: stânca se termină abrupt în mare și cactuși înfloriți îmbracă prăpastia. Prin toate geamurile de la autorulotă se vede marea care se izbește de stânci și prin toate geamurile de la autorulotă Cosmin face poze de Facebook. Ne plimbăm pe mal în apus, culegem pietricele, apoi bem un vin franțuzesc de la Lidl (3 euro sticla) și mâncăm o salată orientală. Tragem obloanele când cea mai beznă beznă înlocuiește peisajul marin și adormim repede, înainte să ni se facă frică.

Strâng vasele și pregătesc mașina de plecare în timp ce Cosmin închide și deschide obloanele: vrea ca infractorii care pândesc din întuneric să știe că suntem treji și că nu ne pot lua prin surprindere.

E trei noaptea și plouă în rafale. Cosmin foșnește jos, la masă, și cred că e treaz de o oră. După o discuție scurtă și prăpăstioasă, decidem: dacă plecăm pe întuneric riscăm să rămânem împotmoliți. Chiar dacă plouă câteva ore, pe lumină avem mai multe șanse să ieșim din mocirlă.

La cinci dimineața încă plouă în rafale și Cosmin mă trezește să-mi spună toate scenariile din filme de groază care i s-au derulat prin fața ochilor de când e treaz. Strâng vasele și pregătesc mașina de plecare în timp ce Cosmin închide și deschide obloanele: vrea ca infractorii care pândesc din întuneric să știe că suntem treji și că nu ne pot lua prin surprindere. La șase adormim la loc, epuizați. Ne trezim la șapte și jumătate și pornim încet pe drumul inundat. Cosmin conduce câțiva metri, oprește, se dă jos, încearcă pământul cu piciorul, conduce alți câțiva metri. După vreo jumătate de oră ajungem la asfalt și jurăm că o să ne ascultăm întotdeauna intuițiile.

2014-12-16-16-16-57-2-21.jpg

Marion și Norman

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Traversăm podul submersibil din Istmul Corint către Peloponez. Străbatem livezi de mandarini, peisaje cu vârfuri înzăpezite și plaje însorite, dealuri stâncoase acoperite de măslini și orășele adormite, cu străzi înguste pe care abia încăpem. Uneori uităm în ce oraș suntem, unde am fost ieri, ce zi a săptămânii este astăzi, dacă ușa de la intrare e pe partea cu trotuarul sau cu strada.

Uneori uităm în ce oraș suntem, unde am fost ieri, ce zi a săptămânii este astăzi, dacă ușa de la intrare e pe partea cu trotuarul sau cu strada.

Nafplio este unul dintre cele mai frumoase orașe din estul Peloponezului și prima capitală a Greciei după ce aceasta și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Centrul vechi al orașului e o înghesuială de restaurante și cafenele cochete și goale, magazine cu suvenire, mandarini tunși în formă de umbrele și pisici slăbănoage. Vilele în stil venețian re-recondiționate pentru a găzdui turiștii arată ca niște decoruri de film.Ne plimbăm pe faleza lungă, pe lângă bărcile de pescuit, până la fortăreața Bourtzi.

În portul Nafplio, într-o parcare uriașă, întâlnim primii camperiști care călătoresc în Grecia în extrasezon. Sunt vreo 12 autorulote – Scoția, Olanda, Danemarca, Norvegia, multe numere de Germania –, un van din Cehia și unul din Franța.

Mașina scoțienilor arată ca o vilă printre camperele vecine. E un Carthago de opt metri și jumătate în care e spațiu suficient pentru o familie întreagă. Dormitorul ocupă partea din spate a autorulotei (un pat spațios, un dulap de haine și o masă de toaletă), baia are dușul și veceul separate, iar bucătăria e mai mare decât cea din fosta noastră garsonieră. Stăm pe canapea în livingul luminos, iar Norman și Marion se așază pe scaunele de la șofer, care se rotesc și se transformă în fotolii comode.

Norman și Marion, de 78 și 57 de ani, trăiesc de 15 ani în autorulotă, din iunie 2000, când și-au vândut casa din apropiere de Glasgow ca să aibă bani să-și cumpere un camper. Norman are sprâncene groase, ascuțite și roșcate, o mustață tunsă scurt și un ten albicios. La fel ca toți camperiștii pe care i-am întâlnit, arată cu 10 ani mai tânăr.

Călătoria e un stil de viață „social“ și sănătos, spune Marion. Cunosc mereu oameni noi, mănâncă fructe și legume proaspete, din piață, se plimbă, înoată și merg cu bicicleta – ea a învățat să meargă cu bicicleta la 42 de ani, când s-au mutat în mașină. Marion e tunsă scurt și are părul puțin mai lung pe creștet – s-a tuns în oraș acum două săptămâni, iar grecoaica a înțeles că vrea o freză punky în loc de funky și i-a făcut o creastă.

Trăiesc din pensia lui Norman, care a fost pompier, și au în fiecare lună un buget limitat. Nu mănâncă în oraș decât foarte rar, Norman o vopsește pe Marion o dată la șase săptămâni și, când au nevoie de internet, intră pe rețelele gratuite – au un amplificator de wireless care bate la opt kilometri. Cea mai mare cheltuială e motorina: camperul lor, care are peste șase tone, consumă 16 l/100 km, așa că încearcă să stea pe loc cât mai mult timp. Au o mașină mică de spălat care se încarcă de la panourile solare și îi ajută să economisească timp și bani. (În Nafplio, noi am plătit trei euro pe kilogram ca să ne spălăm hainele, iar când le spălăm de mână avem nevoie de multă apă și pierdem o zi întreagă.)

„Lumea ne întreabă dacă ne lipsește Scoția și viața de dinainte, dar nu are ce să ne lipsească“, spune Norman. „Ne place atât de mult viața asta“. Mulți prieteni nu le-au înțeles decizia, iar tatăl lui Norman, care avea 90 de ani când au plecat, i-a întrebat: „Vreți să trăiți ca niște țigani?“. „O prietenă de-ale mele mi-a povestit că, într-o zi, vecina ei i-a spus: «M-am întâlnit cu Norman și Marion în centru. Sunt foarte bine îmbrăcați pentru niște oameni care trăiesc într-un camper»“, povestește Marion.

Călătoresc mai mult prin Europa, iar Grecia e țara lor preferată. Sunt a patra oară aici și vor să stea opt luni. Vor pleca în mai, înainte să vină valurile de turiști. „E extraordinară libertatea pe care o ai“, spune Marion. „Ești acolo unde îți dorești să fii.“ Călătoresc întotdeauna în țările care au deschidere la mare – Italia, Grecia, Turcia sau Spania – și în fiecare dimineață când se uită pe geam văd plaje și palmieri.

2014-12-23-12-29-25-2-21.jpg

Peter

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro ©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Epidaurus se află la 30 de kilometri de Nafplio, în est, și este locul în care se zice că s-a născut Asclepios, zeul medicinei. Cu mii de ani în urmă, oamenii veneau la templul lui ca să se vindece de diverse afecțiuni. Astăzi, turiștii vizitează teatrul vechi de 2000 de ani, care s-a păstrat aproape intact, și unde, în fiecare vară, are loc Festivalul de teatru grec clasic. Teatrul din Epidaurus e renumit pentru acustica lui: o monedă aruncată în centru este auzită din locul cel mai de sus.

În Atena, dormim lângă un parc, pe stradă Passov, în zona Galatsi; autorulota noastră are cinci metri lungime și arată ca o mașină obișnuită parcată pe marginea străzii. Tragem obloanele ca să nu se vadă că e cineva înăuntru, facem economie la apă și rămânem cinci zile pe loc. Timp suficient ca să vizităm Acropolele, să traversăm cartierul Plaka, sufocat de restaurante și terase goale, până în Piața Syntagma – unde, în loc să admirăm schimbarea gărzilor, ne îngrămădim printre jurnaliști să îl vedem Alexis Tsipras, proaspătul premier de stânga al Greciei, care tocmai iese din Palatul Prezidențial.

De când ne-am mutat în camper mâncăm ieftin, sănătos și bun. În Grecia, nu am fost niciodată la restaurant, dar ne-am bucurat din plin de produsele locale. În Monemvasia am cumpărat ulei de măsline făcut acasă de țărani – am aflat cu ocazia asta că uleiul de măsline de la munte e mai gustos decât cel de la câmpie. A costat 4 euro litrul (la Lidl e 4,5 euro litrul). Am preparat fava (piure de linte galbenă cu ulei de măsline și lămâie), fasole bătută (manual, cu un zdrobitor de cartofi), salată orientală (cu praz și măsline kalamon), tzatziki (cu nuci, iaurt grecesc și castraveți proaspeți din piață), supă de linte și, specialitatea lui Cosmin, bruschete cu feta și usturoi. La Lidl am găsit piept de curcan cu 8 euro kilogramul, la același preț cu carnea de pui, pe care l-am combinat cu brocoli. Nu avem cuptor în mașină, dar cu un wok și o cratiță putem găti aproape orice. Tot de la Lidl am cumpărat gem de portocale și tahini (pentru hummus) cu un euro și-un pic. Iar în Peloponez, în extrasezon, un sac de portocale de 10 kilograme costă 3 euro pe marginea drumului.

Orașul vechi Monemvasia e construit pe o insulă-stâncă la care ajungi pe un pod rutier. O fortăreața bizantină cu castele și vile vechi, străzi pietruite, moschei, arcade și bolți, blazoane și sanctuare din marmură care s-au păstrat intacte. Astăzi, aici locuiesc oficial șapte persoane, însă vara clădirile medievale se transformă în pensiuni, hoteluri și magazine. Acum orașul e gol și ne odihnim pe zidurile din piatră; ne bucurăm lacomi de singurătatea noastră și de liniște.

Orașul nou de lângă Monemvasia, Gefyra, este construit la umbra insulei din piatră pe care e ridicată fortăreața. În această perioadă a anului e doar o localitate adormită, cu miros de pâine caldă și bâzâit de scutere, cu terase însorite pe care-și beau cafeaua pescarii greci înconjurați de pisici cerșetoare. La marginea orașului, într-un mic port pentru bărcile de pescuit, e parcată autorulota lui Peter, un sudez de 61 de ani, care stă în Monemvasia de un an și jumătate.©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Când a lăsat totul în urmă și a plecat din Suedia avea 57 de ani. A divorțat de femeia cu care era căsătorit de 25 de ani și cu care avea cinci copii mari. A renunțat la casa de 350 de metri pătrați și la compania care-i asigura un trai bun. „Eram ca un robot“, povestește Peter. „Îmi dădusem seama de mult timp că asta nu e viață, dar atunci când toți din jurul tău fac asta și te însori, faci copii, ai o afacere și toți te laudă, începi și tu să crezi că e bine așa.“ Căsnicia lui nu mai mergea de câțiva ani, dar Peter a tot sperat că lucrurile se vor schimba.

Probabil că nu ar fi spus niciodată „Stop“ dacă nu i-ar fi cedat corpul: durerile de spate și diagnosticul de hernie de disc l-au obligat să se oprească. Apoi și-a amintit că toată viața a visat să călătorească în jurul lumii cu un camper sau cu o barcă. „Am plecat și era prima dată în viața mea când făceam asta“, povestește Peter. „Nu știam că mă pot simți atât de singur. Nu știam unde mă duc, plecam departe de copiii mei, chiar dacă acum erau mari, departe de prieteni.“

A traversat Munții Alpi din Austria și a coborât în Italia, a mers de-a lungul coastei în Croația și a oprit în insula Krk. Acolo, Peter s-a relaxat prima oară și a simțit că a tăiat legăturile cu Suedia. S-a împrietenit cu niște localnici și a mers la pescuit împreună cu ei. „Am început să vorbesc cu oamenii, ăsta e unul dintre lucrurile bune pe care le-am făcut în viața mea. Și mi-am zis: «Peter, nu ești atât de singur»“.

În urmă cu an și jumătate, când a venit în Monemvasia, era sezon de dorade și a avut noroc la pescuit. A început să-i cunoască pe localnici și s-a împrietenit cu Dimitris și Maria, care au un mic restaurant în port. Timpul a fugit și, după câteva luni, și-a dat seama că trăia la fel ca oamenii de aici, că mergea la frizer, la dentist sau la cumpărături la fel ca ei. „«De ce să călătoresc mai departe? », mi-am spus. Când oamenii sunt în vacanță se grăbesc, pentru că au un timp limitat. Dar eu așa trăiesc“.

„Am început să vorbesc cu oamenii, ăsta e unul dintre lucrurile bune pe care le-am făcut în viața mea. Și mi-am zis: «Peter, nu ești atât de singur»“.

E un bărbat masiv de aproape 1,90 metri. E proaspăt ras și are degete lungi, cu unghii îngrijite. Locuiește în camperul său, un Hobby de opt metri cumpărat second-hand, împreună cu cățelușa Wovi, pe care a găsit-o pe o plajă din Grecia în 2011. În seara asta ne gătește calamar prăjit, pescuit de el în Monemvasia, și bem vin românesc (am plecat în Grecia cu o rezervă serioasă).

Peter trăiește din pensia plătită de asigurarea lui de sănătate și încearcă să nu depășească 400 de euro pe lună. Costul vieții în Grecia e mai mic decât în Suedia, unde numai chiria pentru un apartament de 70 de metri pătrați e 800 de euro pe lună. Singura lui temere este că în caz că se îmbolnăvește sau are un accident, aici, în Grecia, nu are cine să-l ajute. Însă localnicii sunt săritori și, când Peter a fost răcit și a avut febră, un pescar de aici a venit s-o plimbe pe Wovi și să-i aducă medicamente.

Vara, când turiștii năvălesc în Monemvasia, Peter se retrage câteva săptămâni la Paleokastro, într-un sat cu 20 de case de lângă Neapolis. „O iau încet“, spune Peter. „Mai am 10, poate 20 de ani de trăit și vreau să mă bucur de fiecare zi.“

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Cindy și Joel

©Cosmin Bumbutz. All rights reserved. www.bumbutz.ro

Grepfruturi, portocale, mandarine și lămâi putrezesc pe jos, neculese, în timp ce traversăm kilometri de livezi de citrice în drum spre Sparta. În extrasezon, prețul lor e foarte mic, așa că grecii preferă să le lase să putrezească decât să plătească mâna de lucru de 30 de euro pe zi, ne spun niște români stabiliți în Xirokampi, acolo unde se află câțiva măslini vechi de peste 1.000 de ani.

Neapoli Voion, aproape de vârful de est al Peloponezului, la 115 kilometri sud de Sparta, este punctul de plecare pentru insulele Kythira, Antikythira și Elafonisos. Casele simple, pescărești, și curțile deschise, cu garduri scunde sau deloc, ne amintesc de Cuba. Parcăm pe faleză, lângă port, vizavi de autorulota lui Cindy și Joel, doi americani de 53 și 57 de ani, care călătoresc prin Europa și Asia de 14 ani.

Când aveau 20 de ani au hotărât că nu vor avea niciodată copii pentru că își doresc să călătorească. Au mai trecut însă 20 de ani până când au lăsat totul în urmă și au pornit. Au vândut casa din Florida și restaurantul lui Joel, au cumpărat un Flair Niesmann Bischoff de șase metri și jumătate din Germania și au pornit prin Europa. În primul an, mergeau din port în port și căutau un iaht second-hand – Joel a vrut dintotdeauna să călătorească pe mare –, însă au renunțat la idee pe parcurs: cheltuielile de întreținere și costul vieții sunt mult mai mari decât într-un camper.

Joel, care a fost chef atunci când avea restaurantul din Florida, prepară un grătar de porc pe faleză, în fața mașinilor. Ne pregătește o cină caribiană, cu fasole și orez, după ce le-am spus că Neapoli ne-a făcut dor de Cuba. Bem Ouzo și vin grecesc și vorbim despre călătoria ca mod de viață, despre bani și libertate.

Cindy zâmbește mereu, ca o adevărată americancă, și gesticulează agitat când vorbește. Are ochii deschiși la culoare și luminoși, iar părul lung și blond, lăsat pe umeri, îi dă un aer de hipioată. Joel și Cindy se completează când vorbesc, unul începe fraza și altul o termină, de parcă și-ar lua gândurile din același loc.

„E greu să pleci pentru că societatea nu vrea ca tu să-ți dai pur și simlu demisia. Sună paranoic, dar e adevărat dacă stai să te gândești: la fiecare cotitură din viața ta devine tot mai dificil să o iei în altă direcție.“

În 14 ani au făcut 280.000 de kilometri și au vizitat 50 de țări din Eurasia. Singurul lor regret este că, atunci când aveau 40 de ani, nu au mers mai departe, în India sau în America de Sud. „E o vârstă bună, pentru că 10 ani mai târziu totul începe să strice: inima, genunchii. Iar în Europa e atât de simplu pentru noi, încât ne e greu să ne gândim la călătorii dificile.“ Sunt de patru luni în Grecia, iar în martie vor porni spre Turcia, unde vor sta două luni, apoi vor merge alte două luni în Georgia.

În primii ani, când se întorceau în SUA să-și viziteze familiile și prietenii, pe Cindy o întrista faptul că nu îi întrebau nimic despre călătoriile lor. Abia după câțiva ani a realizat că nu știau ce să-i întrebe. „Mulți ne zic: «Eu și soțul meu nu am putea trăi niciodată acolo, ne-am omorî unul pe altul». Noi suntem împreună de 37 de ani, de când eu aveam 15 ani, iar Joel, 19. Am crescut împreună și avem atâtea în comun. Probabil că sunt doar anumiți oameni care pot trăi așa.“

Cheltuiesc în jur de 1.000 de dolari pe lună și drămuiesc banii din vânzarea casei și a restaurantului. Sora lui Joel glumește adesea că suma asta e limita de sărăcie în SUA. „Nu e un efort conștient de austeritate“, spune Joel. „Pur și simplu nu ai nevoie de atâtea lucruri. Când muncești, trebuie să te recompensezi cu un cadou pentru că ai lucrat din greu, așa că ai nevoie de haine noi, de un ceas, de o cină în oraș.“

Însă când trăiești într-un camper și călătorești mereu, ți se modifică mentalitatea: iei cina în mașină și nu trebuie să vizitezi toate muzeele, pentru că te poți întoarce oricând. Nu ești în vacanță, asta e viața ta. Cindy și Joel au telefoane vechi de opt ani, caută rețele wireless la liber, iar când ceva se strică la mașină, Joel repară singur.

Cel mai dificil e să găsești o soluție să te întreții în timp ce călătorești cu un camper. „E greu să pleci pentru că societatea nu vrea ca tu să-ți dai pur și simlu demisia“, spune Joel. „Sună paranoic, dar e adevărat dacă stai să te gândești: la fiecare cotitură din viața ta devine tot mai dificil să o iei în altă direcție.“

Sunt 18 grade pe plaja de la Karathona. Pe geamul autorulotei se văd bărcile pescărești care plutesc pe marea verde-transparentă și vârfurile înzăpezite ale unor munți îndepărtați. Ne-am întors aici de câteva zile: Cosmin editează poze, iar eu scriu. Prietenii noștri au plecat – unii spre Creta, Mani și Patras, alții către Germania și Franța –, dar lângă noi sunt parcate alte campere. Dacă ieșim acum din mașină și le zâmbim nemților sau francezilor de lângă noi o să aflăm o altă poveste despre oameni care și-au abandonat casele, joburile și confortul pentru o viață de călătorie.

2015-01-10-09-42-261.jpg

Cât ne-a costat Grecia în 82 de zile:
Cheltuielile de mai jos sunt pentru două persoane și includ drumul dus-întors, mâncarea și vinul pe care le-am adus cu noi din România. În Grecia am străbătut 5.000 de kilometri.
Mâncare, apă, cafea, ceaiuri, dulciuri și provizii de ulei de măsline pentru România: 3.186 lei; Motorină: 2.259 lei; GPL: 705 lei; Internet: 495 lei (internetul e foarte scump în Grecia și cei 10 GB pe care i-am cumpărat ne-au ajuns doar trei săptămâni. Când s-au terminat am căutat rețele wireless la liber.); Alcool: 352 lei; Igienă: 257 lei; Asigurări medicale: 144 lei; Taxe drum: 74,5 lei; Spălat haine: 72 lei; Ieșit în oraș: 67 lei.
Total: 7.611 lei

Linkuri utile:
Siteul lui Bernd și Bärbel, Europe by Camper, MagBaz Travels, harta cu parcările lui Peejay: Pete Jenkins a călătorit în Grecia în extrasezon și a făcut o hartă cu locurile în care a dormit, plus scurte descrieri legate de zonă și de acces. Găsești aici 169 de locuri bune de free camping în Grecia continentală și în Creta.

KML-LogoFullscreen-LogoQR-code-logoGeoJSON-LogoGeoRSS-LogoWikitude-Logo
peloponez cu camperul

loading map - please wait...

imeros: 40.937650, 25.356680
orfani: 40.749880, 23.941270
ierisos: 40.402778, 23.877985
nikiti: 40.191020, 23.689610
kokkino nero: 39.833898, 22.796783
agiokampos: 39.690158, 22.882109
aliartos: 38.373168, 23.100256
nafplio 1: 37.567876, 22.801170
nafplio 2: 37.567401, 22.802446
karathona: 37.544027, 22.822654
epidavros: 37.636619, 23.161693
atena: 38.012787, 23.744290
monemvasia: 36.688765, 23.036397
neapoli voion: 36.508476, 23.060696
assos: 37.950250, 22.828861
githio: 36.753701, 22.573232
kokkinia: 36.798227, 22.783932
kotronas: 36.618714, 22.494253
: 36.428246, 22.486999
agios nikolaos 1: 36.823330, 22.279480
agios nikolaos 2: 36.823261, 22.283269
: 40.413745, 22.610684
: 41.004553, 25.118995
lamia: 38.896118, 22.445143
Material publicat în National Geographic Traveler, Primăvară 2015

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată. 

2015-02-12-17-30-451.jpg
publicat pe 08/04/2015 la ora 21:16
read more:

2 Replies

  1. Asta-i visul meu si al sotului.La batranete,vindem casa,ne luam o rulota si tine-te lumeeee….venim.Nmic nu te desteapta mai mult decat sa vezi lumea.Minunat articolul!