De când i-am cunoscut pe căldărarii din Corcova, de când am petrecut luni de zile împreună cu Geo și cu Marina, o tânără familie de romi despre care am făcut un film documentar, de când eu și Cosmin am moșit-o pe Roza, care s-a născut vara trecută, și ne-am înrudit cu Geo, Marina și cu toată familia lărgită a căldărarilor, am devenit fascinați de cultura romă, de conservatorismul lor, de respectul pe care îl au față de familie și prieteni.
Am căutat cărți despre limba, cultura și istoria romilor din România, dar n-am găsit așa ceva în librării. Au apărut puține cărți de acest fel la noi – Țiganii în istoria României, de Viorel Achim (Editura Enciclopedica, 1998) și, în 2008, lingvistul Gheorghe Sarău a publicat la Editura Sigma un dicționar și un curs de romani. Probabil că aceste cărți se găsesc la Centrul Național de Cultură a Romilor și în biblioteci, dar nu sunt accesibile publicului larg. În rețeaua de Librării Cărturești, de exemplu, nu există nici un dicționar de romani și nici o carte despre istoria romilor, în schimb găsești dicționare de japoneză și chineză, precum și cărți despre istoria Chinei sau a Japoniei.
Asta deși în România trăiesc aproape două milioane de romi, cea mai mare comunitate romă recunoscută oficial în Europa. Cifra aceasta a fost estimată de organizațiile care lucrează cu romi, pentru că la recensământul din 2011 doar 652.000 și-au asumat identitatea etnică – o consecință a anilor de discriminări și de abuzuri.
În 2014, s-a înființat în România Compania de Teatru feminist rom Giuvlipen, din care face parte actrița Mihaela Drăgan, care cere înființarea primului teatru rom de stat, nu independent. Până acum, nici un reprezentant al statului român nu și-a arătat susținerea, deși actrițele din trupă au făcut lobby și s-au întâlnit cu consilieri de la Primăria București.
Enlarge
În 2013, s-a deschis la București Muzeul Culturii Romilor, un proiect inițiat de Asociația Romano Butiq, în jurul căreia s-au strâns mai mulți activiști romi. Muzeul este departe de centrul orașului, în zona Giulești-Sârbi, într-o clădire mobilă, pe un teren donat de o persoană privată. Muzeul nu este unul etnografic, deși aici găsești haine și căruțe de pe vremea romilor nomazi și obiecte din lemn sau din metal lucrate de meșteșugari – rudari, căldărari, ceaunari, fierari, hămurari. Muzeul Culturii Romilor găzduiește expoziții ale artiștilor romi contemporani și este un loc de întâlnire cu publicul, unde au loc dezbateri despre condiția romilor. Nu are personalitate juridică – este doar un proiect al asociației –, pentru că procedurile de înființare a unui muzeu sunt complicate și costisitoare. Obiectele de artă sunt donate de artiști contemporani romi, iar expoziția dedicată activistului rom Nicolae Gheorghe conține obiecte personale ale acestuia donate de fosta lui soție, Nicoleta Bițu.
Enlarge
Nicoleta Bițu a fost director executiv la Asociația Romano Butiq și e unul dintre cei mai vocali activiști romi – luptă pentru drepturile romilor de mai bine de 25 de ani. A lucrat pentru Federația Etnică a Romilor, Romani Criss, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Open Society Foundations, OSCE, dar cel mai mult au influențat-o primii ani de carieră, când a cunoscut comunitățile din România afectate de conflictele interetnice. În prezent, Nicoleta Bițu e președinte la Federația Democrată a Romilor, din care fac parte cele mai active organizații rome din România.
Nicoleta vorbește din copilărie limba romani, pe care a învățat-o de la bunicii ei căldărari. Deși a fost de multe ori batjocorită la școală, Nicoleta a trăit într-o familie care și-a asumat identitatea romă. Tatăl ei, Bițu Țiganu, a fost polițist și nu și-a ascuns niciodată originea.
Am stat de vorbă cu Nicoleta despre Muzeul Culturii Romilor și am încercat să înțeleg de ce cultura romă e încă marginală în România.
În România trăiește o comunitate mare de romi, dar abia în 2013 s-a înființat la noi un Muzeu al Culturii Romilor. De ce este o inițiativă privată și nu un proiect al statului român?
Muzeul a fost o idee colectivă care s-a aflat din anii ‘90 pe agenda politică a mișcării romilor. Dar pentru noi, cei din jurul lui Nicolae Gheorghe*, muzeul nu era pe vremea aceea o prioritate. Noi eram preocupați de conflictele interetnice de după Revoluție și de rasismul din țară. Prin 2000-2002, înainte de aderarea la UE, lucram la politicile pentru romi și ne luptam în continuare cu rasismul. De altfel, lipsa îndelungată a unui Muzeu al Culturii Romilor în România este o reflectare a rasismului.
Ați cerut susținerea statului pentru un Muzeu al Culturii Romilor?
S-au depus proiecte și cereri, dar în toți acești ani nici unul dintre guvernanți nu a aprobat așa ceva. S-a tot spus: „Vai, romii nu au au fost în stare să împingă agenda“, dar eu m-am săturat de acest discurs care ne pune nouă în cap, activiștilor romi, toate eșecurile autorităților. „Sunt problemele voastre“, mi se spune. Asta reprezintă pentru mine refuzul de a recunoaște că romii sunt parte din societatea românească. Și asta ține de secole, ca și cum romii sunt încă străini pe teritoriul României. Au fost foarte puțini politicieni care și-au asumat că romii sunt ai noștri, ai României.
Enlarge
Cine a făcut-o?
Nu pe față, dar într-un fel a făcut-o Năstase (n. red.: Adrian Năstase, prim-ministru al României în perioada 2000-2004, condamnat în 2012 la doi ani de închisoare cu executare pentru corupție.). Și Geoană (n. red.: Mircea Geoană, Ministru de Externe în Guvernul Năstase). Nu vorbesc acum de corupție și de alte probleme, dar au fost oameni care și-au asumat asta.
„Lipsa îndelungată a unui Muzeu al Culturii Romilor în România este o reflectare a rasismului.“
De ce alți politicieni nu și-au asumat asumat asta – liberalii?
Dar și pesediștii sunt rasiști. În România există un rasism structural cu care trebuie să ne luptăm.
Ce înseamnă „rasism structural“?
Înseamnă un rasism de sistem și sistematic, un rasism care se face cu instrumente legale în cadru legal. De exemplu, evacuările din ultima perioadă se întâmplă în cadru legal cu instrumentele legale ale autorităților. În 2016, am împiedicat cu greu evacuările din Focșani, unde primarul a invocat datoria pe care o are față de stat. Nu exista voința de a găsi împreună o soluție. Până acum, o serie de primari au tolerat aceste comunități sărace pentru că luau voturi de acolo. Și acum vine o nouă generație de politicieni cărora nu le mai pasă de ele. Pentru mine ăsta e un rasism de sistem, nu unul declarativ, nu ieși în față să spui că romii sunt nu știu cum, dar faci orice ca să scapi de ei.
Enlarge
Lipsa sprijinului din partea statului român pentru Muzeu e un rasism de sistem?
Cred că acolo e mai mult decât o manifestare a rasismului de sistem. Acolo e refuzul de a-ți asuma ca stat român că ai o minoritate romă care are nevoie de un spațiu public în care să-și manifeste identitatea. Din punct de vedere politic, noi nu existăm, noi nu avem un stat care să ne apere interesele. Nu contăm.
Romii reprezintă totuși pentru politicieni o masă de votanți.
O masă de votanți foarte ușor de manipulat. Romii nu sunt o masă de votanți disciplinată și nici Partida Romilor n-a reușit să inducă această disciplină. Noi n-am avut niciodată propriile noastre structuri; abia de 27 de ani exersăm organizarea și iar mă enervez când lumea zice: „Voi, romii, n-ați făcut nimic, sunteți așa de dezorganizați“. Dar stai de vorbă cu o populație care a fost sclavă cinci secole, după care a intrat în Holocaust, după care a intrat în comunism.
Muzeul Culturii Romilor, București, 2017
Când a devenit Muzeul Culturii Romilor o prioritate pentru activiștii romi?
În 2010, eu, Nicolae și Ciprian (n. red.: activistul rom Ciprian Necula) am început să discutăm despre identitatea romă. Societatea civilă romă se diversificase și se specializase pe diferite domenii, iar noi nu mai alergam atâta pe teren. Eu și Ciprian am intrat la doctorat și Vintilă (n. red: antropologul Vintilă Mihăilescu) ne-a provocat să ne gândim la un muzeul al romilor. Oricum, noi, la Asociaţia Romano Butiq, lucram cu meșteșugari romi și ne-am hotărât să-l facem singuri – cât să mai așteptăm? Nu am primit nimic de la stat, nici măcar terenul pe care să amplasăm clădirea mobilă pe care o aveam deja. După ce primăriile din Sectoarele 3, 4 și 6 au refuzat să ne dea un spațiu, un prieten de-ai lui Khalid (n. red.: Khalid Inayeh, fondator al Asociației Romano ButiQ) ne-a donat terenul și am făcut totul cu puține resurse și cu muncă voluntară. Acesta a fost manifestul nostru: facem muzeul la periferie să vedem dacă vă convine. Au urmat vizitele Comisarului european pentru educație și cea a miliardarului George Soros – drumul nici măcar nu era asfaltat pe atunci și Soros a rămas împotmolit. Mulți oameni cu putere au venit să viziteze muzeul și autoritățile au fost deranjate că e așa departe. Acum muzeul are și mai puține resurse, iar Asociația Romano Butiq mai are doar un angajat.
Enlarge
„«Sunt problemele voastre», mi se spune. Asta reprezintă pentru mine refuzul de a recunoaște că romii sunt parte din societatea românească. Și asta ține de secole, ca și cum romii sunt încă străini pe teritoriul României.“
Care e conceptul muzeului?
E un spațiu în care oamenii învață și altceva despre romi decât ce știu de acasă sau de la școală. Muzeul nu e unul etnografic, ci un spațiu în care lumea află cine suntem noi pe teritoriul ăsta. Pe de o parte, află istoria României din perspectiva romilor – sclavia, Holocaustul, deportarea, comunismul. Pe de altă parte, construiește un label de roma art care încurajează artiștii romi. Apoi, un al treilea pilon, cultivă legendele și personalitățile rome. Un om precum Nicolae merită să devină eroul multor copii din țara asta.
Cum s-ar putea dezvolta Muzeul?
Aș vrea ca statul român să și-l asume politic și financiar, dar sper să nu mor până se întâmplă asta. Aș vrea să mutăm clădirea mai în centru sau să ne dea statul român un spațiu pentru expoziții și evenimente. Muzeul și teatrul sunt simblouri politice extraordinare.
Crezi că rasismul s-a diminuat sau s-a intensificat după Revoluție?
În comunism, oamenii aveau niște suferințe comune care-i uneau: lipsa de apă, de curent, de căldură, de mâncare. Lumea era preocupată de supraviețuire și ura era îndreptată împotriva intelectualilor asupritori. În 1993, am fost cu Nicolae la Hădăreni, în Mureș, unde a avut loc unul dintre cele mai urâte conflicte interetnice din România – au murit atunci un român și trei romi, și-au dat foc la case. Am simțit o ură care-mi intra în piele. Și nu era o ură care se formase în trei ani după Revoluție, era o ură care venea de demult. La începutul anilor ‘90, aceste conflicte erau manifestări de emoție instantanee și de justiție socială, dar în prezent ura a devenit ideologică și pentru mine asta e mult mai rău.
Ce înseamnă „ură ideologică“?
Ura a devenit parte din discursul politic și din ideologia de organizare. Nu-ți asumi că romii fac parte din poporul ăsta, până și diaspora simte nevoia să se separe de romii din România. Îi înțeleg pe unii din ei, dar ăsta e un rezultat al felului în care politicienii vorbesc despre romi: romii nu sunt români. În 2007, Cioroianu (n. red.: Adrian Cioroianu, fost Ministru de Externe) propunea să-i ducem pe romi în batalioane disciplinare într-un deșert din Egipt. Ura față de romi a devenit parte din discursul mainstream și e mai periculos, pentru că e vorba de organizare, doctrine, accesul la instituțiile puterii.
Enlarge
Au apărut și grupări precum Coaliția pentru Familie.
Care-i atacă pe gay, dar următorii suntem noi. Coaliția e foarte periculoasă: de când a apărut, comentariile rasiste de pe Facebook s-au agravat și încerc să nu le citesc ca să nu intru în depresie. De 26 de ani fac activism și mă apucă disperarea când îmi dau seama că e o luptă permanentă care nu se va termina niciodată. Sunt beneficiara unor drepturi pe care le-au câștigat alte femei înaintea mea și azi aceste drepturi sunt chestionate din nou.
Care e diferența dintre integrare și asimilare atunci când vorbim despre romi?
Integrare înseamnă să-ți păstrezi identitatea etnică diferită de a celorlalți. Înseamnă să-ți respecți obligațiile și să ți se respecte drepturile, să poți să-ți manifești identitatea în spațiul public, nu doar în spațiul privat. Asimilare înseamnă să devii român sau macedonean și să nu mai ai această conștiință etnică.
„Ura față de romi a devenit parte din discursul mainstream și e mai periculos, pentru că e vorba de organizare, doctrine, accesul la instituțiile puterii.“
În Corcova, unde trăiește o comunitate de căldărari cu care ne-am împrietenit, fetele sunt măritate la 12-13 ani și femeile sunt obligate să respecte un cod vestimentar: trebuie să poarte fuste lungi, să-și acopere picioarele și brațele, să poarte batic după ce se mărită. Femeia e supusă bărbatului, nu ia decizii singură, iar în unele familii n-are voie să aibă telefon mobil. Dacă schimbi felul în care e tratată femeia în familiile tradiționale de căldărari înseamnă că-i integrezi sau că-i asimilezi?
Eu îmi doresc să scot identitatea romă din spațiul privat, deși sunt conștientă că relațiile de gen sunt profunde în conservatorismul rom. Trebuie să construim spații publice – și muzeul e un spațiu public – unde fetele rome să vadă că e posibil să fii și altfel decât numai măritată sau cu fustă lungă. Dar căldărarii sunt parte din esențialismul cultural rom și la ei emanciparea femeii poate însemna asimilare. Din păcate, toate practicile care, cumulate, spun „Asta înseamnă să fii rom“ sunt legate de statutul femeii. Iar asta îmi pune o problemă ca feministă și romă în același timp. Nu am nimic împotriva căsătoriei la 16-18 ani, pentru că e legal, dar am o problemă cu faptul că fetele astea nu se mai duc la școală.
Enlarge
Dar asta s-ar contrazice cu tradiția, care spune că femeia stă acasă și are grijă de familie.
E un simbolism exagerat atașat femeii. Schimbările astea nu se fac prin intervenția agresivă a statului, schimbările vin din interior, dacă creezi alternative pentru fetele rome. Și alternativa ar putea fi centrele culturale, muzeele, spațiile publice unde să discuți despre astfel de lucruri.
Cum s-a ajuns la aceste mariaje timpurii?
Obiceiul vine din perioada sclaviei și era o strategie ca să nu aibă prima noapte boierul. Dar asta nu mă împiedică să analizez ce se întâmplă azi. M-a enervat Cioabă (n. red.: Florin Cioabă, politician rom, autoproclamat „regele țiganilor“) că a măritat-o pe fata lui, Ana, la 14 ani. Acum Ana e cu același bărbat și e OK. Culmea culmilor că majoritatea cuplurilor pe care le-am văzut din mariajele lor aranjate sunt foarte rezistente în timp. Probabil pentru că nu au această idee romantică despre dragoste.
Enlarge
Bunicii tăi au fost căldărari conservatori. Cum de l-au lăsat pe tatăl tău să meargă la școală?
Bunicul nu voia să-l lase pe tata să continue școala. Bunicul și bunica n-au făcut școală deloc: el era cizmar și ea ghicea. Bunica era frumoasă – blondă, cu ochii verzi și mică de statură –, iar tata a ieșit brunet cu ochii verzi. Norocul tatei, născut în 1935, a fost că a prins reforma învățământului făcută de comuniști. Contextul politic l-a ajutat să meargă la școală: pe vremea aia, învățătorii mergeau în sate și-i adunau pe toți copiii, indiferent că erau țigani, români, bogați sau săraci.
Pe atunci trăiau la Cocargeaua (n. red.: Borcea, în prezent) și tata a avut un învățător bun care a ținut ca el să-și continue studiile. După ce a terminat șapte clase, tata a fost trimis la București, la o școală de mecanici auto cu internat, unde nu-i trebuiau bani de mâncare sau de cazare. Bunicul n-a vrut să-l lase să plece și tata a fugit iarna de-acasă cu tenișii rupți. De la școala de mecanici auto a fost recrutat la Școala de Subofițeri. Era perioada în care se recrutau oameni pentru schimbarea cadrelor: îi înlocuiau pe burghezi cu cei cu „origini sănătoase“. Tata s-a dus la Constanța, unde a fost subofițer în Miliție ani de zile. Mai târziu, în timp ce lucra, a făcut și Facultatea de Drept și a devenit ofițer.
„Comunismul a fost un blestem și o binecuvântare pentru romi în același timp. I-a ajutat să se ridice. Dacă nu era regimul comunist, eu nu eram astăzi aici cu voi.“
Enlarge
Mama ta din ce neam se trage?
Mama s-a născut într-o familie de lăutari și de fierari din Naipu, județul Giurgiu. Bunicii vorbeau romani, dar mama, care era cea mai mică dintre șase copii, n-a învățat. Nu erau așa tradiționaliști. Bunicul, lăutar, nu era prea vrednic, dar era bun cu copiii lui. Bunica avea două sau patru clase și făcuse ucenicie la o croitoreasă. Ea a muncit ca să-și crească cei șase copii. O parte din schimbarea din familia mea a venit de la ea. Mătușile s-au măritat devreme, dar mama s-a măritat pe la 19-20 de ani. Ea a făcut mai multă școală decât surorile ei. După ce a terminat generala, bunicii au trimis-o la Botoșani, la o școală profesională de filatelie. Era neobișnuit pentru un neam de lăutari să trimiți fata la studii în alt oraș.
În anii ‘60, se înființaseră deja școlile profesionale și romii erau încântați: mergeau la școală, aveau un loc de muncă, li se dădea o casă. Comunismul a fost un blestem și o binecuvântare pentru romi în același timp. I-a ajutat să se ridice. Dacă nu era regimul comunist, eu nu eram astăzi aici cu voi. Dacă tata s-ar fi născut azi, n-ar fi avut aceleași șanse ca atunci.
E o declarație curajoasă.
Când spun asta în Europa de Vest, lumea e surprinsă. Dar de ce ai o elită de romi în Europa de Est și nu ai una în Europa de Vest? Nu poți ignora faptul că noi suntem educați și activi pentru că aici a existat comunismul. Așa îți dai seama de efectele politicilor pe termen lung. Comunismul ne-a obligat să mergem la școală și asta, pe termen lung, a dat rezultate. În Europa de Vest școala nu a fost obligatorie – în Suedia, de exemplu, romii termină doar școala generală, pentru că strategia suedezilor nu e să-i integreze în muncă și în societate. Îi protejează ca într-o rezervație, îi asistă, le asigură autonomie culturală, fără să-i încurajeze să devină parte din sistemul mainstream. În Europa de Vest, romii sunt invizibili, dar în România, chiar dacă suntem înconjurați de rasism, facem parte din discuția politică și din viața socială.
*Nicolae Gheorghe, fostul soț și tatăl celor două fete ale Nicoletei, e părintele activismului civic rom din România. E primul sociolog care a dezvoltat conceptul de integrare socială a romilor în 1974. Din cauza contactelor sale cu lumea academică occidentală, Nicolae Gheorghe a fost acuzat de regimul comunist de „manipulare“ și de „exagerare a problematicii rome“. După Revoluţie, s-a implicat activ în apărarea drepturilor omului și a format câteva sute de tineri intelectuali romi. A fost premiat de statul francez și de Uniunea Europeană pentru munca sa. A murit în august 2013 la 66 de ani.
Trei dintre expozițiile găzduite de Muzeul Culturii Romilor și crearea Centrului de Documentare Nicolae Gheorghe au fost finanțate prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014, prin programul Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european. Echipa Teleleu, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț, documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.