Fără antecedente penale

Elena Danco strigă și bate la porțile înalte ale caselor de pe strada Episcopiei, lângă biserica mare din centrul comunei Rășinari, la 15 kilometri de Sibiu. Este 3 iunie 2012, în duminica de Rusalii, iar la 7.30 dimineața străzile sunt goale. Sora ei, Maria Stanciu, e întinsă pe jos într-o baltă de sânge, cu gâtul tăiat, și Elena nu-și dă seama dacă mai respiră.

În urmă cu câteva minute, Iacob Sas, fostul iubit al Mariei, le-a ținut calea când mergeau spre serviciu. Avea o privire tulburată și Elenei i s-a făcut frică. „Vii acasă?“, a întrebat-o pe Mimi, așa cum îi spunea el Mariei. „Nu!“, a repetat femeia răspunsul pe care i-l dădea de 33 de zile, de când plecase de acasă. Iacob a lovit-o în burtă, apoi i-a dat câțiva pumni Elenei, care sărise să-l oprească. A scos cuțitul pe care-l avea pregătit și a tăiat-o pe Mimi în partea stângă a gâtului, s-a urcat în mașină și-a fugit.

Dacă femeile l-ar fi văzut din timp, l-ar fi ocolit, așa cum au făcut și cu o seară în urmă. De când Mimi a plecat de-acasă împreună cu David, băiatul pe care-l are cu Iacob, fostul ei iubit a urmărit-o și i-a cerut să se întoarcă. I-a sunat rudele, a căutat-o acasă la mama ei, unde Mimi s-a refugiat, a așteptat-o când se ducea și se întorcea de la Hotelul Hilton din Sibiu, unde lucrează de câteva luni împreună cu sora ei.

Elena sună la Salvare și, până sosesc doctorii, încearcă să-i facă lui Mimi masaj cardiac. Parcă o aude că respiră, deși nu mai mișcă. Bate din nou la porți, dar una dintre case e nelocuită, iar alta e în spatele curții, de unde n-o aude nimeni. Iese, într-un final, o femeie în vârstă care privește scena îngrozită. Elena cere o cârpă și i-o pune lui Mimi pe gât, ca să oprească sângerarea. Stă pe jos, lângă sora ei, și plânge. Trece o vecină de-ale lor și Elena o roagă: „Du-te acasă și spune lu’ mama că ui’ ce s-a-ntâmplat“. După 20 de minute sosește Salvarea, dar Mimi e moartă. Doctorii spun că n-ar fi putut-o salva nici dacă erau lângă ea când Iacob a atacat-o.

Între timp, bărbatul ajunge cu mașina într-o zonă din Rășinari care se numește Valea Muntelui. Întoarce oglinda retrovizoare către el și-și taie gâtul în partea dreaptă cu același cuțit cu care a ucis-o pe Mimi. Îl găsesc fratele lui, Nicolae Sas, și un vecin. Îl împing pe locul de lângă șofer și îl duc la Spitalul de Urgență Sibiu, unde medicii reușesc să-i salveze viața.

De pe un perete al clubului de la Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Aiud ne privește un Iisus cu ten maroniu și ochi hipnotici. În jur sunt expuse mai multe tablouri cu peisaje idilice și sfinți cu proporții nefirești, pictate de deținuți. În fața mea, la masă, stă Iacob Sas, un bărbat de 41 de ani. Poartă o cămașă cu mânecă scurtă, în carouri, și blugi închiși la culoare peste care se revarsă abdomenul proeminent. Deși mic de înălțime, Iacob are un corp robust, cu brațe musculoase și pumni mari, de om obișnuit cu munca. Pare un bărbat cumsecade, cu chelie și o mustață cam rărită, care de obicei trece neobservat.

Este un deținut-model: se implică în activități de reintegrare socială și muncește ca să i se reducă din pedeapsă. Pentru că nu are antecedente penale și are un comportament ireproșabil, probabil că va fi eliberat condiționat peste șapte sau opt ani – a fost condamnat la 16 ani pentru omor și a ispășit deja doi din pedeapsă.

Vorbește domol și-și cântărește fiecare cuvânt pe care-l rostește în timpul celor două ore și jumătate cât durează discuția noastră. Povestește despre iubirea „infinită“ pe care i-a purtat-o lui Mimi și fața i se înroșește de emoție. Strânge marginile mesei cu degetele lui butucănoase și vocea sa capătă neașteptate accente de plâns, de râs, de tandrețe sau de furie.

Ne aflăm la Penitenciarul Aiud ca să documentăm cazurile de violență domestică ce au degenerat în crimă. Alături de Iacob, au fost de acord să ne vorbească Vasile, 74 de ani, care ne povestește în hohote că, în timpul unei certe, și-a plesnit soția cu care era căsătorit de 50 de ani, iar aceasta s-a lovit la cap și a murit, Gheorghe, 47 de ani, care și-a ucis soția în timpul unui conflict care a avut loc în Austria, unde plecaseră să strângă bani ca să-și construiască o viață mai bună, și Dan, 41 de ani, care a strangulat-o pe iubita lui cu cablul de la tastatură în timpul unei neînțelegeri provocate de gelozie.

Acești patru bărbați au câteva lucruri în comun: nu au antecedente penale, sunt persoane respectate de comunitate, nu fac parte din medii sărace și, înainte ca certurile de cuplu să degenereze în crimă, și-au mai lovit soțiile sau iubitele. Nu sunt singurii, dar nici o instituție din România nu știe câte femei sunt victime ale violenței domestice și nici câte dintre acestea au fost ucise de parteneri. Administrația Națională a Penitenciarelor din România și Ministerul Justiției nu dispun de statistici clare privind numărul de bărbați care și-au omorât partenerele. Se știe doar câte persoane au fost condamnate pentru infracțiunea de omor (709 în 2013), nu și contextul în care aceasta a avut loc. Iar datele oferite de Poliția Română arată că în 2013 s-au înregistrat aproape 5.000 de cazuri de violență în familie, dintre care 115 au fost crime și 73, tentative de omor. Aceste cifre reprezintă însă acte de violență între rude și nu se știe câte dintre ele au fost abuzuri între partenerii de cuplu.

Inspectorul Aurelian Bocan, purtător de cuvânt la Poliția Capitalei, spune că, în acest moment, în România, violența în familie face mai multe victime decât accidentele de circulație. „Familia a devenit, din păcate, un mediu mai agresiv și mai periculos decât strada“, spune el. Contextul social postcomunist din România potențează violența, e de părere antropologul Vintilă Mihăilescu. „Modelele mediatice sunt de violență, iar modelul de reușită e de violență verbală: ajunge pe sticlă cine vorbește mai tare și dă cu pumnul în masă mai mult.“

În 2006, Mimi și soțul ei de-atunci au plecat la muncă, în Spania, împreună cu nașii lor de cununie – Iacob Sas și soția lui, Elena Şogan – și cei doi copii ai acestora. La granița cu Austria, soțul lui Mimi, care fusese prins muncind la negru în Grecia, a fost trimis înapoi în România. Mimi s-a hotărât să meargă mai departe fără el. La scurt timp după ce-au ajuns în Spania, ea și Iacob au început o relație.

După ce Mimi a rămas însărcinată, cei doi și-au asumat legătura și au divorțat ca să poată fi împreună. Au mai stat doi ani în Spania, apoi s-au întors la Rășinari și Iacob și-a reluat ocupația de oier: au cumpărat animale și utilaje agricole și au dezvoltat o microfermă pe pământul moștenit de la părinții lui Iacob, la Podu’ Sevișului. Simțeau, însă, presiunea unei comunități care-i judeca. „Vedeți, lumea la sat se umflă, se dezumflă, vorbesc, era o totală nebunie psihică“, spune Iacob.

Mimi era fata pe care Iacob, care mai fusese însurat de două ori, o căutase mereu, iar „de la pat până la casă totul era perfect“. Câteodată, însă, se gândea că ea stă cu el doar pentru că are două mașini și o stare materială bună. „E oare prea frumos să fie adevărat? Oare e o prefăcătorie de-a ei să fie cu mine?“, se întreba.

Tatăl lui Mimi fusese coleg de serviciu cu Iacob la Muzeul Astra din Sibiu și știa că era un om violent. În plus, părinții lui Mimi aflaseră de la rude și de la prieteni comuni că Iacob își bătuse fostele neveste, că pe prima, Mioara Iliuț, o amenința cu cuțitul și pe a doua o ținea închisă în pivniță. „Tu, fată, Mioara e o țâr’ mai haiducă ca tine și aia n-o putut trăi cu el, da’ tu!“, i-a spus tatăl lui Mimi.

Nici fratele lui Iacob, Nicolae Sas, un familist mândru că fiul său de 15 ani conduce deja tractorul, nu vedea cu ochi buni legătura celor doi. Nicolae, Iacob și sora lor, Ana, au crescut într-o familie de oieri harnici, care erau toată ziua la treabă, cu animalele.

Părinții i-au pus pe copii să-i ajute încă de mici și i-au învățat că dacă vrei să ai, trebuie să muncești. „De mama nu aveam așa frică, că mai mult ne zbiera, dar de tata aveam respect: era de-ajuns să zică o dată că nu e bine“, povestește Nicolae. El s-a ocupat mereu cu creșterea oilor, spre deosebire de Iacob, care și-a vândut turmele moștenite de la părinți și s-a angajat. „În toate aventurile astea ale lui o fo’ cazuri în care m-am mai și certat cu el, o fo’ de n-am vorbit mult timp“, spune Nicolae. El nu-l condamnă pe fratele lui că-i plăceau femeile, ci că a divorțat de două ori și că „are patru copii cu trei muieri“: unul cu prima soție, Mioara Iliuț, doi cu a doua soție, Elena Şogan, și încă unul cu Mimi.

„Chiar dacă s-o-ntâmplat ce s-o-ntâmplat între ei în Spania, putea să nu se despartă și să nu-și lase copiii făcuți cu a doua“, spune Nicolae. „Mie nu mi-o plăcut treaba asta de-o făcut-o ei.“ Cu toate astea, evita să-i dea sfaturi lui Iacob, pentru că fratele lui mai mare se mânia repede.

Rășinariul este cel mai vechi sat din Mărginimea Sibiului și are cea mai mare populație – 5.600 de locuitori. Comuna în care s-au născut Emil Cioran și Octavian Goga este renumită și pentru altceva în afară de bunăstarea localnicilor: agresivitatea bărbaților care se iau la ceartă pentru pământ, pentru femei sau, pur și simplu, din cauza băuturii.

La o căutare pe Google, în lista cu „crime oribile“ din localitate găsești ciobani sau tineri uciși cu „sânge rece“, dar și scandaluri la cârciumă, părinți bătuți de copii și copii bătuți de părinți. În 2012, un grup de turiști care au campat pe râul Valea Caselor au fost atacați cu pietre și topoare de mai mulți localnici pentru că au refuzat să bea cu ei.

Adriana Vidrighin, asistent social la Primărie, a deschis în 2005 o discotecă în centrul localității Rășinari. A angajat patru bodyguarzi din Sibiu ca să-i tempereze pe clienții care rupeau mese, scaune, lăzi, spărgeau gemuri, scrumiere și sticle. „În toată seara găseau câte-un motiv de scandal: că mă, de ce-ai dat bere pe mine, că mă, de ce te-ai uitat la fată?“, povestește Vidrighin. Pentru că bodyguarzii au flirtat cu fetele din sat, a izbucnit un război între ei și rășinăreni, iar bodyguarzii au fost nevoiți să se ascundă într-o pivniță ca să scape.

Bărbatului din Rășinari îi place să aibă femeie frumoasă, spune asistentul social, dar în momentul în care e a lui, femeia nu mai trebuie să fie atât de frumoasă. Din cauza asta Vidrighin le vede câteodată pe femeile din Rășinari „mascate“, adică vinete pe la ochi.

Agresivitatea e o trăsătură care se preia din familie, e de părere Alin Leș, psiholog expert criminolog. „De multe ori se dă o direcție: «Domn’e, să n-ajungă femeia să pună mâna pe tine» sau «Să nu fie femeia papucul de deasupra ta».“ Un bărbat care se dezvoltă într-un astfel de mediu va încerca să domine femeile, iar o fată care crește lângă un tată agresiv va crede că așa trebuie să fie un partener de cuplu.

Când Mimi a plecat prima oară de acasă, spune Iacob, el a fost șocat: nu o lovise niciodată și nici măcar nu existase vreo ceartă între ei. Femeia a dispărut pur și simplu din senin. „Sun în stânga, sun în dreapta, sun la maică-sa și îmi zice: «Cu tine a terminat-o». Am zis că glumește: «Vin acum până la voi». «Nu ai ce căuta la noi», mi-a răspuns.“

Casa părintească a lui Mimi e sus, pe deal, pe un drum de țară bolovănos și abrupt. De o parte și de alta a străzii se înșiră gospodăriile de oameni înstăriți: casele vechi, din piatră, unele construite acum 100 sau 200 de ani, sunt renovate și bine întreținute. Rășinărenii, oieri de generații, au fost mereu bogați, chiar și în vremea comunismului, când nu au fost afectați de colectivizare și au putut să-și păstreze turmele de oi, plătind în schimb o cotă la stat. Astăzi, oamenii care au rămas în localitate încă se ocupă cu creșterea animalelor.

Porțile grele despart, la fel ca în toată comuna, viața familiei de privirile indiscrete ale trecătorilor. La geamuri, obloanele mari, din lemn, sunt trase până jos. În gospodăria îngrijită, cu tractor, grajd pentru vite și coteț pentru găinile moțate, locuiesc Elena Danco, sora lui Mimi, împreună cu soțul și fiica ei, mama sa, Maria Stanciu, și David, copilul lui Mimi și Iacob. Tatăl fetelor a murit de cancer pulmonar.

Mimi nu a vorbit despre bătăile pe care le-a primit de la Iacob decât atunci când situația s-a agravat și a început să fugă de la el, spune Elena. „Mi-o povestit că o bătut-o o dată la Podu’ Sevișului, unde aveau ei animalele, până o leșinat. Arunca apă pe ea, o trezea și iară o bătea cu un lemn.“

„Apă’ și eu am luat o palmă, că doară te cerți din fleacuri, dar nu ca să-mi fie frică să stau cu el în casă“, spune mama lui Mimi, o femeie cu cearcăne adânci și obraji brăzdați de riduri. „Şi al meu bărbat o beut, o mai fo’ și bine, o mai fo’ și rău, dar în orice caz așa ceva n-am putut vedea.“ Maria Stanciu și soțul ei au avut patru fete care, uneori, au fost de față când tatăl o lovea pe mamă: Maria, primul ei copil, care ar fi împlinit anul acesta 31 de ani, Ana, 29 de ani, Paraschiva, 27, și Elena, 25.

Mimi se ascundea în casa părinților ei, împreună cu David, câteva zile, apoi se împăca iar cu el. „Ori o bătut-o foarte mult și nu mai judeca, ori eu n-o să înțeleg niciodată cum o făcea să se întoarcă la el“, spune Elena, o femeie slabă cu trup frumos conturat, care muncește la bucătărie la Hotelul Hilton din Sibiu și la o pensiune din Păltiniș, iar în timpul liber lucrează pământul moștenit de la părinți.

Iacob era foarte gelos și nu o lăsa pe iubita lui să-și viziteze sora sau mama decât însoțită de el, iar când vorbea la telefon stătea lângă ea, povestește Elena. Nu avea voie să circule singură: o ducea cu mașina la microfermă, unde trebuia să curețe la animale și să lucreze pământul. Cu toate că ea vindea carnea și produsele lactate în piață, Mimi nu avea acces la banii familiei și trebuia să îi dea lui Iacob fiecare leu câștigat.

Într-una dintre dățile în care a plecat de-acasă, Mimi s-a angajat la Hotelul Hilton, unde lucra și sora ei. Femeia simțea nevoia să aibă libertate financiară. Iacob a convins-o și atunci să se întoarcă acasă, însă nu a reușit s-o facă să renunțe la noul loc de muncă.

„Ăla nu era program normal: lucra până la 12 noaptea, dar ora 12 nu era fixă“, povestește Iacob. „Dacă era vreo nuntă sau botez, trebuia să stea mai mult. I-am zis: «Tot timpul nu știu la cât vii, ce faci, cum faci»“. În plus, spune bărbatul, „s-o schimbat lucrurile, nu mai era femeia dinainte“. Mimi nu mai gătea decât feluri simple de mâncare, curățenia lăsa de dorit, iar „viața intimă era praf“. „Şi am început să-i fac observații. N-am lovit-o niciodată. (Iacob ezită.) M-o mințit o dată în Spania și știu că atunci am vrut să…“

Iacob a rugat o cunoștință care lucra la Hilton să-i spună ce face Mimi acolo. Acesta i-a spus că nu are nici un amant, însă vorbește mult la telefon. „Acum fac legăturile de ce poartă în gentuță încărcătorul zilnic și de ce i-o apărut altă cartelă“, povestește bărbatul.

Pe 1 mai 2012, Mimi a plecat definitiv de-acasă, fără să aibă vreun motiv, spune Iacob. „Mă duc acasă, nu mai era nimeni. Pfoaaai, mama mea, e clar, s-o-nvățat.“ A sunat din nou la rude, prieteni, cunoștințe și toată lumea i-a zis s-o lase în pace pe Mimi. A așteptat-o de câteva ori când venea și pleca la serviciu, dar femeia refuza să-i vorbească. În plus, începuse să se poarte cum nu-i plăcea lui: fuma și purta fuste scurte.

Pentru că Mimi și-a schimbat numărul de telefon, Iacob le suna zilnic pe mama și pe sora ei. Pe Maria Stanciu o aștepta când se ducea și venea de la serviciu și o ruga să-i spună fiicei ei să se întoarcă acasă, la el. Pe Elena și pe Mimi le urmărea noaptea pe străzi, atunci când știa că se întorc de la serviciu împreună. Uneori venea la casa familiei lui Mimi și încerca la poartă.

De data asta, Mimi nu s-ar mai fi împăcat cu Iacob, spune Elena. „Era foarte convinsă și bucuroasă și-mi spunea: «Acu’ zic și eu că trăiesc, că-s liberă, îs liniștită, nu mă mai bate nimeni».“ Însă Iacob nu putea să doarmă de dorul ei, cu toate că medicul îi prescrisese somnifere. „Mă duceam în stânga, vedeam niște papucei, mă lua jalea, mă duceam dincolo să mă îmbrac, în dulap, hainele ei, mă lua jalea.“ O urmărea adeseori doar ca s-o vadă: „Mă hrăneam privind-o cum trecea“, spune el. În ziua de Rusalii, susține Iacob, n-a vrut s-o omoare. „Intenția mea era să o duc acasă să îmi spună ea cu gura ei toate care-au fost, să facem o analiză a lucrurilor, o judecată, dacă vreți să spuneți, dar când am deschis portiera la mașină, eu tot timpul aveam acolo un cuțit.“

La Podu’ Sevișului, acolo unde Iacob și Nicolae au moștenit pământ de la tatăl lor, se ajunge pe un drum nămolos de câțiva kilometri, printre parcele cultivate și pajiști pe care pasc vite. Nu e nicio casă prin apropiere și singurii oameni care trec pe acolo sunt ciobanii. Pe terenul familiei au rămas staulele din lemn construite de bunici, care au fost renovate de nepoți. În acest loc spune familia lui Mimi că Iacob o bătea pe femeie.

Nicolae Sas a auzit și el zvonurile din sat, dar spune că de văzut, el nu l-a văzut niciodată. Ştie că a bătut-o o dată pe prima nevastă, Mioara, și că ea a luat un cuțit să-l amenințe, dar n-a fost acolo să vadă. L-a văzut însă certându-se cu toate trei femeile cu care Iacob a făcut copii și știe că acestea mai plecau de-acasă.

„Am auzit atunci că ar fi ținut-o pe Mimi încuiată, dar eu nu cred așa ceva“, spune Nicolae. „Odată mamă-sa o început să mă beștelească că de ce am declarat la proces că n-am văzut c-o bătea. I-am mai auzit certându-se și nu pot să zic că sigur n-o bătut-o, dar nici n-am văzut.“

Ultima oară când Mimi a plecat de-acasă, lui Iacob i-a intrat în cap că are pe altul. Nicolae auzise că umblă după ea ca s-o aducă înapoi și se plângea că nu poate dormi. Nu l-a băgat însă în seamă când i-a spus că vrea s-o omoare. „A zis asta la toată lumea, da’ cine l-a crezut? Chiar dacă zici «Te omor!», nu chiar te gândești să faci asta.“

Mioara Iliuț, prima nevastă a lui Iacob, o femeie cu ochi deschiși la culoare și sâni mari, scoși în evidență de un decolteu adânc, aprigă, așa cum îi e reputația, vorbește repede, cu glas ridicat, și are ceva cinic de spus la adresa oricui. Repetă de aproape zece ori că „de certat, ne certam“ când povestește despre căsnicia ei cu Iacob, dar spune că bărbatul n-a lovit-o niciodată.

„Se aprindea ușor și câteodată spunea: «Meriți să îți dau două pălmi să-ți zboare capul», dar apoi se calma“, povestește femeia. „Adevărul e că noi ne-am despărțit din cauza părinților. O singură dată m-o tras de păr – aveam un păr așa, mai lung – și tata de-atunci nu m-a mai lăsat să stau cu el.“ Iacob era gelos, deși Mioara nu i-a dat niciodată motive. Când lumea o întreabă de ce s-a despărțit de Maioru’, așa cum e poreclit Iacob, ea le răspunde: „O fost niște certuri între noi și am ajuns amândoi la concluzia că decât să ne certăm tot timpul, să ne batem tot timpul, să împărțim tot ce-avem și Doamne ajută!“

O femeie din Rășinari care îl cunoaște de mulți ani pe Iacob, dar care nu a fost de acord să își dezvăluie identitatea, spune însă că Mioara dormea cu cuțitul sub pernă de frica lui Iacob, iar despre Elena Şogan, a doua nevastă, că era bătută și tratată ca o slugă de bărbatul ei. Chiar și când erau în Spania, deși Iacob era cu Mimi, el continua s-o controleze pe Elena, care tremura de frica lui. Femeia ne-a avertizat și că Elena Şogan n-o să recunoască faptul că Iacob o bătea, mai ales că ține legătura cu el și-l vizitează la penitenciar, iar lumea din sat crede că vrea să se împace cu el.

„O fo’ certuri care se întâmplă la oricine, dar nu pot să zic oi fo’ bătută“, ne spune Elena Şogan de la început. E o femeie plinuță, îmbrăcată în haine comode, de lucru. Are degete grăsuțe, cu unghii date cu un lac albastru, sărit pe la vârfuri. „Așa era el, mai ridica vocea, dar nici eu nu pot să zic că eram atât de domoală să nu ies din cuvântul lui.“

Fostul ei soț, Iacob, era un afemeiat, ne povestește râzând. A călcat strâmb încă de la începutul căsniciei lor, care a durat 12 ani. Ea se făcea că nu vede și se concentra mai mult la cei doi copii pe care-i au împreună, iar el încerca să fie discret. A știut și când s-a încurcat cu Mimi, dar n-a crezut că femeia asta îi va despărți.

Când era măritată cu Iacob, Elena a plecat de-acasă de câteva ori. „Avea gura aia slabă și când zbiera plecam pe poartă, apoi se ruga de mine să vin-napoi. Dacă era în câmp, zbiera: «De ce n-ai făcut aia?». Bineînțeles că nu stăteam să mă odihnesc, dar făceam altceva și înjura că n-am făcut aia.“ Uneori, bărbatul era gelos. „Eram la o nuntă și aveam o rochiță cum se purta atuncea, cu trei nasturi desfăcuți, și o zis să mă fac la un nasture, da’ n-am vrut.“

Elena a aflat de la copii, care mergeau în vizită la tatăl lor, că Mimi a plecat de câteva ori de acasă, însă ea nu crede c-a fost violent. O întrebăm dacă îl mai iubește pe fostul ei soț. „Da, foarte multă lume crede așa. Credeți că îl apăr, nu?“, răspunde Elena.

Fie că oamenii din sat deformează sau nu realitatea, „o femeie bătută nu iasă în drum dacă are o problemă, că nu e frumos. Fiecare îți vezi de familia ta“, după cum spune Maria Iftincă, o bătrână din Rășinari. „Într-o societate țărănească, patriarhală, ce fac eu între patru pereți mă privește“, spune și antropologul Vintilă Mihăilescu. „Şi legal, și moral a interveni în familie este o intruziune. Legal, nu pot să intru să fac terapie cu o familie, chiar dacă am toate confirmările că acolo se întâmplă ceva rău. Moral, societatea încă nu acceptă acest lucru: «Dom’ne, era la el acasă, nu te poți băga în casa omului».“ În plus, în România, familia rămâne principala valoare a societății. „Atunci cum să ies eu să spun că sunt dintre ăia de care s-a ales praful, care au o familie distrusă; ar fi o rușine publică“, spune antropologul. „Chiar dacă ești dispus s-o faci, mai intervine un lucru: ești un turnător, cum poți să dai din casă? Treaba voastră ce faceți voi în familie, te-am întrebat eu ce faceți acasă?“

Preotul de la Biserica din Deal din Rășinari, Ioan Avram, care a înmormântat-o pe Mimi și a cununat-o pe Elena Danco, a aflat despre necazurile lui Mimi cu Iacob de la mama fetelor, care nu mai știa ce să facă și unde să se ducă, și a sfătuit-o „să mergă pe linia rugăciunii“. „Femeile, în general, vin și se plâng de soții lor că sunt agresivi“, spune el. „Multe dintre femei vin și spun: «Părinte, divorțez, că nu mai pot». Totuși le îndemn să aibă răbdare și să le mai dea încă o șansă, să plece genunchii la mai multă rugăciune, la post, la spovedanie și împărtășanie deasă, pentru că, spune Sfântul Apostol Pavel, «bărbatul se sfințește prin femeie și femeia se sfințește prin bărbat». Şi să știți că unele femei au reușit să izbândească prin răbdare.“

„Problema noastră e că femeile merg mai mult la biserică, decât la noi“, spune Alin Dragomir, agent principal la postul de poliție din Rășinari. El se plânge că femeile nu vin să anunțe la secție abuzurile bărbaților, deși polițiștii au fost mereu receptivi la problemele lor. În cazul lui Mimi, de exemplu, nu știa nici că Iacob o bate, nici că, după ce l-a părăsit, i-a hărțuit familia. Abia cu o săptămână înainte de crimă, un verișor al femeii a făcut o sesizare. „I-am chemat pe amândoi, pe Iacob și pe victimă, la postul de poliție, după care s-au împăcat fără să depună plângere“, spune el.

Deși polițistul a discutat cu Mimi între patru ochi, ea nu i-a spus că e amenințată. Femeile din Rășinari care anunță poliția, foarte puține, se împacă în maximum două săptămâni cu soții lor și își retrag plângerea, iar cercetarea penală nu poate fi continuată. În plus, nici vecinii sau rudele nu sesizează un caz de violență domestică. „Rășinărenii au spiritul ăsta de conservare, să țină totul pentru ei, nu le place prea mult să colaboreze“, spune Alin Dragomir. Iar atunci când femeile ajung la policlinica din sat cu traumatisme, ele declară că au căzut și nu merg la medicină legală ca să poată depune plângere, spune Egri Eduard, medic de familie în Rășinari.

„Din cauza geloziei maladive manifestate de inculpat și a ieșirilor sale violente, în repetate rânduri, concubina acestuia a fost nevoită să părăsească locuința comună și să revină, împreună cu minorul, în casa părintească din Rășinari, județul Sibiu, relația de conviețuire fiind reluată numai la insistențele inculpatului“, se arată în Rechizitoriul lui Sas Iacob-Ilie de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Martorii citați în Rechizitoriu declară că „victima a întreținut concubinaj cu inculpatul, că relația acestora a fost marcată de dese despărțiri din cauza geloziei și comportamentului violent al acestuia iar din data de 1 mai 2012, dată la care victima a plecat din locuința inculpatului și a refuzat reluarea relației, în mod repetat, inculpatul a amenințat-o cu moartea“.

„Timp de aproape o lună, prin rugăminți și amenințări, adresate în discuții directe sau prin convorbiri și mesaje telefonice, inculpatul Sas Iacob-Ilie a încercat să o determine pe Stanciu Maria să reia relația lor de concubinaj și să revină la locuința acestuia, solicitări refuzate de victimă.“

De doi ani, de când e închis la Penitenciarul Aiud, Iacob încă trăiește cu gândul la Mimi și uneori vorbește cu ea. E chinuit de îndoieli și se întreabă dacă femeia a fost sau nu cu un alt bărbat după ce l-a părăsit. L-a rugat pe procurorul care a anchetat cazul să constate la autopsie dacă Mimi a întreținut relații sexuale în ultimele 24 de ore, însă procurorul a fost revoltat de cererea lui.

Deținuții care se află la prima condamnare nu pot să-și asume vina, spune Ioana Reuț, psiholog la penitenciar. „Încearcă să-și găsească tot felul de justificări – ea mă înșela, familia ei a intervenit între noi – care să îndulcească puțin povestea și să-l ajute pe el să treacă mai ușor peste ce-a făcut.“ În plus, mai spune Reuț, acești bărbați nu conștientizează că a domina o femeie, a o controla, a o lovi este o infracțiune, pentru că asta au văzut în mediile lor de proveniență.

„O crimă este a tuturor, nu a unuia singur, pentru că ne privește pe toți“, spune Alin Leș, psiholog expert criminolog. El e de părere că în spatele acestei crime se află o vină morală a comunității care n-a intervenit. „Se putea evita printr-o plângere, prin faptul că trebuia să insiști mai mult asupra gândirii raționale a copilului tău și prin faptul că și celelalte soții trebuiau să anunțe abuzurile la poliție“, adaugă Leș. „Lumea știa ce se întâmplă, dar nimeni n-a făcut nimic. E discrepant faptul că Iacob nu a avut antecedente penale, dar totuși aflăm din surse că el a bătut, a violentat, a chinuit. De fapt, el a avut antecedente penale, dar ele nu sunt scrise pe hârtie.“

La mormântul lui Mimi stă un băiat de șapte ani, slăbuț și știrb, cu urechi ascuțite, ca de elf. David, copilul crescut acum de bunică și de mătușă, vine aici, la cimitir, în fiecare zi, ca să vorbească cu mama lui. Nu spune la nimeni când e supărat, iar în ultimul timp n-a mai plâns așa de des de dorul lui Mimi. Cel mai rău e de 8 martie, atunci când învățătoarea le spune elevilor să-și invite părinții la serbare. „Mami e moartă și tata e criminal“, i-a răspuns David unui om din sat când l-a întrebat al cui e. Nu-i place să audă oameni certându-se și, dacă cineva ridică tonul prin casă, se sperie. Copiii de la școală sunt câteodată răi cu el și, când trec pe lângă biserică, îi spun: „Uite, aici a murit mamă-ta“.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/Avon, pe tema violenţa domestică, sub egida Premiilor Superscrieri, non­ficţiuni care schimbă lumea. Competiţia anuală Premiile Superscrieri este o iniţiativă a Fundaţiei Friends For Friends care promovează jurnalismul narativ şi scrierea creativă în România. Textul și fotografiile au fost publicate în revista Esquire, toamnă 2014.

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată.