„BEC e Dumnezeu la alegeri“

Consulul Robert Hellvig* de la Consulatul României la Almería a sunat de două ori pe 26 mai la Biroul Electoral Central (BEC) și i-a rugat să prelungească programul secțiilor de votare din Almería și Roquetas de Mar, unde sute de români așteptau la coadă să voteze pentru alegerile europarlamentare și referendum.

BEC a refuzat, deși consulul le-a spus că oamenii sunt furioși și că la 9 seara, când secțiile se vor închide, cei care nu au reușit să voteze îl vor „linșa“.

Procesul de votare a durat mult din cauză că membrii comisiei aveau de completat două liste cu toate datele din buletinele votanților, deși buletinele erau scanate cu tableta.

Absența nemotivată în Roquetas de Mar a unui membru al cosmisiei (înscris din partea ALDE) a dat peste cap activitatea secției. În condițiile în care membrii comisiei au făcut muncă de scribi la foc continuu, absența unuia dintre ei a încetinit procesul de votare.

Enlarge

La ora 11.00, cu puțin timp înainte ca românii care așteaptau la coadă în fața secției de votare de la Consulatul României la Almería să se enerveze, consulul Robert Hellvig ne-a atenționat: „Imediat o să înceapă balamucul“.

Balamucul a început atunci când la coadă s-au așezat sute de români, umbra s-a topit, iar soarele de Andalucía a început să ardă. Oamenii au început să strige „Hoții! Hoții!“, „M#*e PSD“ și „Vrem să votăm“, iar de fiecare dată când Consulul ieșea să stea de vorbă cu ei, aceștia îi reproșau că e PSD-ist, că a primit ordin să nu-i lase să voteze și că la fel a făcut în 2014, la alegerile Prezidențiale.

„Să pună 20 de cabine de votare, 20 de oameni și camere de supravegheat“, îmi spune nervos zugravul Vasile Chiru, care e din Vădeni, județul Brăila, și locuiește de 15 ani la Almería.

„În ziua de azi, la tehnologia care e și din telefon le face. Și când ai atâtea lucruri la îndemână, care poți să faci să fie atât de ușor, la ce vii să ne încurci? Că omul ăla a venit să ne încurce. Uite, oamenii ăștia pierde timpul aici. Uite, omul ăla – cu copilul în brațe. Uite ce e acolo. Toată lumea pierde timpul. De ce? Că vrea fraierii ăștia?“

Consulul Robert Hellvig iese din secție ca să discute cu oamenii care așteaptă la coadă, iar aceștia încep să-l huiduie. Le spune că a sunat la BEC și a cerut prelungirea programului, precum și permisiunea de a aduce alți oameni care să-i ajute la scris (cel mai mult timp s-a pierdut la completarea celor două liste, pentru Referendum și Europarlamentare, pe care membrii comisiei au completat toate datele din buletin: nume, prenume, serie, CNP, adresă.)

Enlarge

— Mai aduceți oameni să scrie.
— Păi nu pot, odată ce s-au acceptat listele, nu se mai poate băga o persoană în plus. Dacă pun cinci gealați aici să scrie, mâine mă leagă. Mă scoți tu din pârnaie?
— Madre mía! Noi am venit de la 180 de kilometri să votăm aici. Nu avem decât la Motril și aici.
— Și de ce nu v-ați dus la Motril?
— Ne vine mai departe.
— Eu vreau să-i dau o palmă lui Dragnea indirect. Vreau să votez.
— Dragilor, mie nu-mi vorbiți de politicieni. Votați pe cine vreți.
— Lasă vrăjeala, pe cine ai sunat, pe Meleșcanu? Dă-mi-l mie că vorbesc eu cu el.
— Meleșcanu să se ducă acasă, că e pensionar!
— Dragnea trebuie să plece!
— Vă rog frumos, chemați oameni să v-ajute, sunați-l pe ăla de la partid că vorbesc eu cu el.
— Pe cine să sun?
— Pe șeful mata.
— Care șef?
— Dumneavoastră nu aveți un șef? Faceți parte dintr-un partid.
— Eu?
— E neutru, bă.
— Da, sunteți numit. Cine vă comandă?
— Nevastă-mea, cine dracu’ să mă comande?

Oamenii râd, atmosfera se destinde. Consulul le promite că o să insiste la BEC să prelungească programul până la 12 noaptea și să voteze toată lumea.

Consulul Robert Hellvig de la Consulatul României la Almería este fratele lui Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații.

„Nu-mi place ce fac golanii ăștia acasă“, îmi spune zugravul Vasile Chiru atunci când îl întreb de ce a venit azi să voteze. „Șmecheri, bagabonți, interlopi; ce caută, mă, Codrin Ștefănescu – vine cu Dragnea –, ce caută cu interlopi la Curtea de Casație și Justiție? Suntem sub orice critică, râsul lumii suntem.“

Mulțimea de oameni se strânge în jurul meu și toți vorbesc unul peste altul despre lucrurile care nu merg în România, despre sănătate, educație și salarii mici.

„Ați fost la Spitalul din Brăila?“, mă întreabă Vasile. „Ți-e scârbă să pui mâna pe pereți, totul mizerabil. L-am găsit pe unul care văruia pe-acolo cu o coadă de la mătură băgată într-un trafalet. Și ce urât îi vorbea o asistentă lu’ o doamnă! Cred că a fost operată la un sân, îi spunea că o doare sânul: «Ce tot vii la mine? Pleacă de aici!». Ce comportament e ăsta? Du-te aici să vezi cum te tratează. A stat nevastă-mea internată cu băiatul în spital și i-a dat menu să-și aleagă ce vrea de mâncare. Cearșafurile ți le schimbă în fiecare zi, de câte ori vrei tu. Bureți din ăia cu săpun pe el. Lenjeria o schimbă la copil.“

Alegerile europarlamentare de anul acesta nu sunt niște simple alegeri. Oamenii aceștia care s-au strâns în jurul meu și vorbesc tare și deodată despre ce nu merge „acasă“ nu vor doar să voteze. Ei vor o „țară ca afară“, pentru că sunt „afară“ și pentru că acum pot să compare. Vor să aibă certitudinea că, dacă se întorc în România, vor avea o viață la standardele cu care s-au obișnuit aici.

Unul dintre polițiștii spanioli care au venit să păzească Consulatul îi întreabă pe oameni de ce sunt așa de furioși. Românii încep să-i explice în spaniolă, de-a valma, ce probleme sunt în România. Îl întreabă dacă el ar putea trăi cu 200 de euro într-o țară în care, la supermarket, prețurile sunt mai mari decât aici. Polițistul le spune că nu.

Tensiunea continuă să crească până seara și, printre românii care așteaptă de ore întregi în soare ca să voteze, încep să apară tot felul de zvonuri: că în Roquetas de Mar, cea de-a doua secție din provincia Almería, sunt doar două ștampile de vot și că în Almería, dimineața, erau doar două cabine de vot.

Toate aceste zvonuri nu sunt adevărate – noi am urmărit pe parcursul întregii zile activitatea din secții –, dar zvonurile circulă ușor printre sutele de oameni furioși care așteaptă la coadă.

Enlarge

În realitate, motivele pentru care procesul de votare a durat atât de mult au fost: cele două liste pe care membrii-scribi ai comisiei au fost nevoiți să completeze datele din buletinele votanților, refuzul BEC de a prelungi programul secțiilor de votare și de a le permite membrilor comisiei să aducă oameni care să-i ajute la scris și absența unor membri ai comisiilor în ziua alegerilor.

La Roquetas de Mar, de exemplu, un membru al comisiei de la partidul ALDE nu s-a prezentat în ziua votării, așa că secția a avut doar cinci membri, în loc de șase.

În plus, în Spania au fost trei rânduri de alegeri – europarlamentare, locale și regionale –, așa că spațiile pentru secțiile de votare au fost limitate și echipajele de poliție, suprasolicitate. Autoritățile din Roquetas de Mar și Almería le-au pus la dispoziție românilor câte șase cabine de votare, dar i-au lăsat să le monteze singuri, pentru că nu aveau personal care să-i ajute.

Oana Ursache, înscrisă în partidul PLUS, a făcut parte din comisia secției de votare de la Motril și povestește aici ce a mers prost la sistemul de votare pentru europarlamentare și referendum:

„Ziua de 26 mai pentru mine a fost o luptă. (…) A fost un front deschis între mai multe tipuri de victime, pe care le despărțeau niște biete mese de birou, pe care stăteau îngrămădite liste, buletine de vot, ștampile, stickere, și alte rahaturi special inventate pentru a îngreuna votul.

Primele victime eram noi, bieții amărâți din comisie, oameni care s-au așezat la mese la ora 7 dimineața și s-au mai ridicat la ora 9 seara, că și dacă pleca unul dintre noi 3 minute la toaletă, la întoarcere găsea o îngrămădeală de oamenii ca pe terenul de rugby în sala de vot, de nu mai putea nimeni respira.

Dincolo de masa aceasta care separa în fond două tipuri de îngrădiri ale normalității, erau ceilalți români, cei mulți, românii cu buletinul în mână, care stătuseră într-un soare ucigător, pentru a vota. (…)

Victime și cei care s-or fi apropiat de câteva ori de secția de votare și, văzând cozile infinite, au decis să renunțe la dreptul lor.

Victime și cei care, neavând secție de votare la ei în oraș, au rămas la casele lor și nu au mai luat nici abutobuzul, nici mașina, ca să piardă o zi întreagă la vot. Pentru că, oricât de multe secții de vot ar fi, tot sunt prea puține.

Cu toții eram victimele unui președinte de secție de votare, care are prerogative dumnezeiești: el dictează, el aprobă, el contează, el dispune, el comunică. Tot el primește și refrenul destinat PSD-ului, dacă nu face lucrurile cum se cuvine. El e cel tras la răspundere pentru… orice prostie care încalcă stupizenia legii.

Doar că președintele de secție nu e nici el de capul domniei sale pe planetă. La rândul lui este victima sistemului, a unui șef, un comandant suprem, duce și el mâna la un chipiu. Că nu ajungi președinte de secție în diaspora pentru că ai venit cu ultimul stol de berze. În primul rând, legea precizează că președintele trebuie să facă parte din personalul serviciilor consulare, trebuie să fie angajat MAE, să nu facă pe deșteptul să își piardă pâinea.“

Consulatul României la Almería, care a avut în subordine secțiile de votare din Roquetas de Mar, Almería, Murcia și Motril, a cerut câte 3.500 de buletine de vot pentru fiecare secție. Buletinele de vot ar fi fost suficiente, la fel cabinele și ștampilele de vot, dar secțiile ar fi avut nevoie de mai mulți membri-scribi ai comisiei sau, măcar, de mai puțină birocrație. Consulul spune că ar fi fost suficient dacă pe liste s-ar fi completat doar numele și CNP-ul votanților.

Consulul Robert Hellvig a vrut să deschidă șase secții de votare în loc de patru, dar s-a izbit de refuzul și dezinteresul autorităților spaniole din orașele Jaén și Granada, unde voturile comunității de români sunt nesemnificative la alegerile locale spaniole.

În Roquetas de Mar și Almería, unde românii au venit de mult timp, s-au integrat și votează la alegerile locale spaniole, oamenii politici îi curtează și îi tratează cu amabilitate.

Pe 26 mai, în Spania au fost trei rânduri de alegeri – europarlamentare, locale și regionale (în 12 din cele 17 regiuni autonome) –, iar în Roquetas de Mar, de exemplu, s-au înscris 1.602 români pe listele electorale din 2019. Dintre aceștia, au votat 600 (numărul e aproximat de cei de la Primăria din Roquetas de Mar, care n-au încă datele exacte de la biroul electoral din Spania).

Săptămâna viitoare, joi, la ora 9.00, primarul din Roquetas de Mar, Gabriel Amat Ayllón, i-a invitat la Primărie pe românii din comunitate ca să le mulțumească pentru sprijin. În Roquetas de Mar, primarul are așadar interesul să-i ajute pe români și să le pună la dispoziție secții de votare și echipaje de poliție.

Prin comparație, consulul Robert Hellvig nu a colaborat bine cu autoritățile din Granada și Jaén, care nu l-au ajutat să deschidă secții de votare. Mai mulți români ne-au zis că Primăria din Granada nu e interesată să-i ajute, pentru că românii stabiliți în Granada nu sunt înscriși pe listele electorale și nu votează la locale.

Oana Ursache, profesoară la Universidad de Granada și membru în PLUS, confirmă ceea ce spune Consulul:

„La Granada s-a încercat înființarea unei secții din răsputeri și nu este vina niciunei instituții românești că nu s-a reușit. Doar că primarul interimar din Granada, din PSOE, a ignorat cu nerușinare (îmi asum violența afectivă a termenului) orice dialog. Nu a răspuns la niciun telefon, la nicio solicitare a consulatului sau ambasadei. Nici măcar ca să se scuze, or smth. Românii din Granada au făcut petiții peste petiții, au strâns semnături, dar nu pentru primăria din Granada, ci pentru MAE. Fără să știe că problema era chiar la primăria din Granada.

Așa că, celor care înjurați de mama focului ambasade și consulate, să știți că de multe ori sunt chiar autoritățile locale din statele respective cele care nu doresc să sprijine exercitarea dreptului nostru fundamental.

Eu promit că voi picheta primăria din Granada, până când ne vor asculta și ne vor ajuta să votăm la următoarele alegeri.“

În diplomație, consulul sau ambasadorul nu pot închiria un spațiu ca să facă secție de votare într-un oraș fără să se consulte și să colaboreze cu autoritățile locale, care să îi ofere sprijin și să trimită un echipaj de la Guardia Civil.

La alegerile de anul acesta din Tarragona, Spania, autoritățile române au organizat o secție de votare într-un hotel, dar lucrurile au ieșit prost. A scris despre asta Paul Gabor, a cărui poveste am publicat-o pe Teleleu.

„În Jaén ne-au dat flit total“, spune consulul Robert Hellvig. „Au zis că nu ne asigură nici măcar spațiul, deși aveam bani să-l închiriem. Au zis că nu ne pot asigura protecție. Granada este orașul pentru care am făcut 10 hârtii de când am venit aici și m-am dus personal acolo. Au fost arestați trei primari unul după altul. De câte ori am vorbit cu unul, a fost arestat, parcă eram piaza rea. Ambasadoarea a făcut hârtie în care le-am cerut să ne ajute și nu ne-au răspuns deloc. Sunt niște zeflemiști.“

Consulul Robert Hellvig spune că nimeni nu se aștepta ca la alegerile europarlamentare să participe atât de mulți români. „Eu i-am simțit în comunitate că vor să vină la vot. În urma a tot ce s-a întâmplat, cu Justiție, cu proteste, oamenii au adunat o frustrare. Au o ranchiună la adresa autorităților române și se descarcă la noi la ghișeu. Eu sunt înjurat din toate părțile: că sunt politic pus, că sunt un PSD-ist nenorocit. Și eu ce vină am ca diplomat? Mie dacă mi se dă un ordin trebuie să-l execut. Îmi place, nu-mi place, trebuie să fiu un bun subordonat.“

La alegerile prezidențiale din 2014, consulul Robert Hellvig era angajat la Consulatul României din Castellón de la Plana, unde a fost o adevărată răscoală. „Șeful meu de misiune, Dragoș Țigău, a fost dat de pământ și l-am scos de sub un animal. Au vrut să ne fure urnele, ștampilele. Toate ștampilele le-am băgat în chiloți și eram numai cerneală, costumul ăla l-am aruncat. Au vrut să fure ștampile și tot ce a fost cu votare ca nu cumva să facem noi matrapazlâcuri. Și ăsta e caz penal, mă, dacă eu pierd o ștampilă, eu intru în pușcărie.“

În Roquetas de Mar, unde trăiesc oficial 7.401 de români, iar neoficial – și real – 12.000 (vara, când vin sezonierii care lucrează la sere, ajung la 14.000), cozile au fost mai mari. La un moment dat, noi am estimat că așteptau 300 de oameni să voteze, dar numărul lor era mai mare: mulți sunau și întrebau cum merge coada, alții veneau până la secție și plecau descurajați.

Până la 9 seara, au votat în Roquetas de Mar doar 965 de persoane. În secție s-a lucrat – sau, mai bine zis, s-a scris – continuu, fără pauză de apă, mâncare sau toaletă. Presiunea a fost atât de mare, încât atunci când am încercat să-i iau câteva declarații Rovanei Anton, președinta secției de votare și angajata Consulatului, aceasta a izbucnit în plâns.

Vasile Chiru, zugravul din județul Brăila, n-a apucat să voteze, la fel ca alte sute de români care au așteptat la coadă în Almería, unde au votat doar 999 de persoane, printre care și membrii echipajului de pe Bricul Mircea. Consulul Robert Hellvig a sunat la BEC și la MAE și a cerut prelungirea programului de votare de două ori, dar BEC l-a refuzat – deși MAE a fost de acord cu prelungirea.

„Am cerut să fie măcar până la ora 24.00. BEC-ul a zis nu. Și atunci de ce mă mai pui pe mine să mă duc afară să vorbesc cu oamenii că poate se prelungește? Dacă stăteam până la 12 noaptea, rezolvam tot, oamenii ar fi votat. BEC e Dumnezeu la alegeri, nu e nimeni altcineva. Vă spun sincer, nici nu mai vreau să vorbesc, sunt prea bolnav sufletește că n-au putut să voteze oamenii ăștia.“

Acest articol face parte din seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora. Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață.

Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.

Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu