Consilier român în orașul Newcastle: Am avut mai multe oportunități ca imigrant în Anglia decât ca cetățean în România

Consilierii se ridică în picioare atunci când primarul Habib Rahman și viceprimarul Karen Robinson intră în sala de ședințe a primăriei din Newcastle upon Tyne, cel mai mare oraș din nord-estul Angliei, îmbrăcați în robe. Ședința începe exact la ora 19.00.

Câțiva consilieri iau cuvântul ca să discute despre diverse probleme ale orașului – despre pandemia care a afectat economic familiile cu trei sau mai mulți copii, despre problemele de sănătate mintală cu care se confruntă localnicii din Newcastle din cauza pandemiei, despre combaterea șoarecilor, despre sălile de sport din oraș, despre serviciile sociale dedicate copiilor, despre marii proprietari de locuințe care îi exploatează pe chiriași, despre condițiile de locuire din apartamente.

Se poartă o lungă conversație despre lipsa de „comfortable accommodation” (locuințe confortabile), în contextul în care oamenii bogați și-au cumpărat case de vacanță în oraș. O parte dintre consilieri sunt îngrijorați de această tendință, pentru că multe apartamente sunt închiriate în regim hotelier, iar turiștii petrecăreți îi deranjează pe rezidenți. Un consilier explică de ce e nevoie de o nouă lege în privința locuințelor și vrea ca turiștii cu comportament antisocial să fie amendați.

Consilierii vorbesc despre „our city” (orașul nostru) cu o anumită tandrețe și mândrie. Fac parte din diverse comunități etnice și religioase – cei mai mulți sunt britanici, însă primarul e de origine indiană, iar printre consilieri se numără arabi, iranieni, români.

Toți cei care iau cuvântul respectă timpul care le e alocat. Le mulțumesc colegilor care îi ascultă și vorbitorilor anteriori pentru problemele pe care le-au ridicat, chiar dacă sunt de la partide diferite și se contrazic. În timp ce o consilieră vorbește la pupitru, un alt consilier așteaptă în picioare ca aceasta să-și termine discursul, pentru a nu distrage atenția sălii în timp ce se așază la locul lui.

Trei români au fost aleși consilieri la alegerile locale care au avut loc în Anglia pe 6 mai 2021: Alexandra Bulat, consilier județean Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, Angela Perescu-Boatwright, consilier local la Exmouth, Devon, din partea Partidului Liberal Democrat și Nicu Ion, care a câștigat 66% din voturi în circumscripția Elswick a consiliului municipal Newcastle, cel mai mare oraș din nord-estul Angliei, cu peste 300.000 de locuitori.

Nicu Ion, 43 de ani, a primit un mandat de patru ani. El locuiește de 10 ani în Anglia împreună cu familia sa, iar anul trecut a primit și cetățenia britanică.

În 2008, când încă trăia la Constanța, Nicu a vrut să se înscrie în PNL. Participase la un training ținut de o organizație americană, care l-a convins că romii trebuie să se implice în politică dacă vor să schimbe lucrurile din interior. A mers la sediul PNL, iar un bărbat i-a dat să completeze o cerere de adeziune.

În timp ce o completa, bărbatul le-a spus colegilor săi: „Ia uitați, bă, romii vor să se facă liberali”. „Da, cum ar fi, romi liberali”, au râs ceilalți. Nicu a plecat din birou fără să mai semneze adeziunea.

Zece ani mai târziu, colegii lui englezi de la Partidul Laburist l-au apreciat că se implică în politică și în viața comunității, mai ales că românii nu prea votează la alegerile locale din UK – sau din alte țări europene în care trăiesc, un lucru pe care l-am remarcat de când lucrăm la proiectul nostru. Mulți nu știu că au dreptul să voteze ca rezidenți sau nu-i interesează politica din UK.

Nicu s-a simțit mai respectat în Anglia decât s-a simțit vreodată în România. „Oportunitățile pe care mi le-a oferit Anglia ca imigrant sunt mai multe și mai diverse decât cele pe care le-am avut vreodată în România ca cetățean”, spune el.

„În România, rasismul e o chestiune cotidiană. Pe când aici, [în Anglia] nimeni nu mi-a zis vreodată «românul» sau «romul» sau altceva. Oamenii vor să vadă ce fel de persoană ești, ce competențe ai, nu ce etnie sau naționalitate.”

Nicu Ion s-a născut în 1979 într-o familie de romi din cartierul Tomis Nord, în orașul Constanța. Tatăl său a fost stivuitorist în port în timpul comunismului, apoi și-a deschis un atelier de mecanică fină, unde făcea chei, repara brichete și umbrele. Mama avea grijă de cei patru copii ai familiei – o fată și trei băieți.

N-au fost niciodată bogați, iar când tatăl s-a îmbolnăvit, familia a trecut prin dificultăți financiare. Nicu era la liceu atunci când a început să lucreze – repara calculatoare, făcea traduceri, îl ajuta pe pastorul american de la Biserica Baptistă din Constanța.

În timpul comunismului, nu s-a confruntat niciodată cu discriminarea în mod direct, pentru că politica partidului era de asimiliare. „Toți eram români”, spune Nicu. Dar nici n-a avut spațiul în care să se gândească și să discute despre identitatea lui romă. Nu vorbea limba romani și aflase întâmplător că bunicii paterni erau din neam de fierari, iar bunicii materni, lăutari.

Știa că o parte din familia sa a fost deportată la Bug, dar Holocaustul romilor și persecuțiile erau un subiect tabu, despre care bunica nu vorbea niciodată. Doar când copiii făceau mofturi la mâncare, aceasta la spunea: „Ehe, când mâncam eu coji de cartofi…”.

„N-am avut niciodată dubii că suntem romi, dar nu eram încurajați să spunem asta public, pentru că părinții au vrut să ne protejeze de discriminare”, povestește Nicu. „La școală te declarai român, pentru că pe vremea comuniștilor se zicea «În România trăiesc maghiari, germani și alte minorități». Noi eram «alte minorități».”

În 2001, Nicu a început să studieze la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o din lipsă de timp – trebuia să lucreze ca să se întrețină și începuse să se implice în diverse asociații locale care luptau pentru drepturile romilor. A absolvit mai târziu Facultatea de Jurnalism la Universitatea Ovidius din Constanța.

Activismul pentru drepturile romilor i-a adus satisfacții și un sentiment de apartenență. Când era în liceu, Nicu a înțeles că trebuie să muncească mai mult decât elevii români ca să demonstreze că e „altfel”. Când era student, a văzut că familia lui e judecată pentru culoarea pielii: fratelui său i se spunea că postul nu e mai e disponibil atunci când ajungea la un interviu, iar pentru un job de asistent notarial a fost preferată o persoană mai puțin calificată decât Nicu.

„Sentimentul ăsta că sunt diferit era pentru mine o dramă interioară, pentru că mă luptam cu identitatea mea, nu-mi plăcea că sunt rom”, spune el. „Ai o stigmă cu care trăiești. E ca un complex pe care încerci să-l maschezi, să demonstrezi mereu că ești altfel, că tu nu vorbești cu «haoleu», așa cum vorbesc în mentalul colectiv romii. Și e greu când îți trăiești viața căutând să demonstrezi altora că ești egalul lor.”

Munca în asociații i-a adus o înțelegere mai profundă a nedreptăților cu care se confruntă romii în România. La începutul anilor 2000, s-a ocupat de cazul unei tinere din Constanța care, în timpul unei operații de cezariană, a fost sterilizată. Femeia năștea primul ei copil. Medicii i-au spus că-i ajunge unul.

În 2004, Nicu a devenit monitor local pentru drepturile omului la Romani Criss, iar asociația l-a încurajat să participe la conferințe și traininguri. S-a ocupat de familiile evacuate și de cele ale căror locuințe au fost demolate abuziv, a văzut un tânăr împușcat de poliție, oameni bătuți de poliție și de jandarmi, segregări educaționale – clase de copii romi unde calitatea educațională era mai slabă, interzicerea accesului romilor în locuri publice – restaurante și discoteci.

În anii aceștia, a fost marcat de nedreptățile pe care le trăiesc romii în România. În 2010, când fetița lui avea doi ani, s-a ocupat de cazul unor familii din Miercurea Ciuc cărora etnicii maghiari le-au dat foc la case – motivul persecuției a fost că își pășteau caii pe islazul comunal.

Familiile au fugit și s-au ascuns în pădure, acolo unde le-au găsit Nicu și ceilalți activiști care au venit să le ajute. Dormeau pe cartoane, adăpostiți sub folii de plastic, iar o fetiță de vârsta fiicei lui Nicu, desculță și îmbrăcată doar într-un tricou, bea apă dintr-o băltoacă. Când îmi povestește, lui Nicu i se umezesc ochii.

„Care e diferența dintre mine și ei?”, s-a întrebat. „Aș putea să fiu eu în locul lor, ar putea fi fetița mea. Simți cum se naște în tine așa, o revoltă: bă, nu e drept ce se întâmplă! Până la urmă, oamenii ăștia cu ce au greșit? Pentru ce atâta ură? Cu ce sunt vinovați copiii lor? Ce așteptări au ei să iasă din cercul ăsta vicios al sărăciei? Societatea nu-ți dă nicio șansă, te împinge să trăiești undeva izolat la margine.”

Nicu și soția lui, Daniela, s-au cunoscut în 2004 la un curs al asociației ARAS. S-au căsătorit în același an, iar în 2008 s-a născut fiica lor, Alesia. Daniela lucra în România ca mediator sanitar și educator de sănătate pentru comunitățile de romi. Amândoi erau împliniți profesional și aveau o situație financiară medie, dar îi mâhneau nedreptățile pe care le vedeau zi de zi și lipsa de soluții.

„Mi-am dat seama că oamenii nu vor putea să iasă din starea de sărăcie, de excludere socială în care se află, pentru că nu există interesul autorităților de a-i ajuta pe romi”, spune Nicu. „Mi-am dat seama că lucrurile nu se vor schimba prea curând în România și că nu vreau să-mi cresc copilul într-o societate rasistă și coruptă. Cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru fetița mea e să o cresc într-o societate în care ești evaluat pe baza competențelor tale, nu pe baza etniei, relațiilor, partidului politic.”

În anii în care a făcut activism pentru drepturile romilor și a colaborat (uneori a luptat) cu autoritățile din România, Nicu a înțeles două lucruri: că instituțiile statului sunt profund corupte și că societatea românească e nedreaptă și rasistă. „Când mă duceam la Inspectoratul Școlar din Constanța, primul lucru pe care mi-l spunea inspectorul general era: «Iar ați venit cu probleme?».” „Problemele” erau discriminarea și segregarea copiilor romi.

În 2012, Daniela și Nicu au vândut mobila, frigiderul, mașina și terenul pe care și-l cumpăraseră lângă Constanța, unde plănuiau să-și construiască o casă, și au plecat în Anglia. S-au gândit că dacă nu vor mai avea nimic în România, nu vor fi tentați să se întoarcă.

S-au stabilit în nord-estul Angliei, în orașul Newcastle upon Tyne, și au dormit în primele luni pe o saltea, într-un apartament pe care-l împărțeau cu o familie de români. Deși Nicu vorbea foarte bine engleza, nu i-a fost ușor să-și găsească de lucru, pentru că, după aderarea la UE, UK le-a impus României și Bulgariei o serie de restricții pe piața muncii până în 2014.

În primele luni, Nicu a colectat fier vechi, pentru că era cea mai simplă metodă prin care să demonstreze că muncește în Anglia și să primească astfel National Insurance number (numărul de identificare folosit în administrația britanică). A fost apoi șofer de livrări la un restaurant indian, a împărțit pliante, iar în 2014, când s-au ridicat restricțiile, el și Daniela s-au angajat la Domino’s Pizza cu contracte de muncă – Daniela lucra la bucătărie, iar Nicu făcea livrări la domiciliu.

Era o viață complet diferită de cea pe care o avuseseră în România, când Nicu mergea lunar la întâlniri cu OSCE, Comisia Europeană sau alte organizații internaționale, participa la ședințe cu Guvernul, era invitat la evenimentele ambasadelor. „Am acceptat să lucrez orice cu gândul că n-am să fac asta toată viața”, spune Nicu. „Noi am venit [în Anglia] pentru o viață nouă și atunci m-am gândit că este o treaptă ca să trec la următorul nivel.”

În 2014, la serbarea de Crăciun a fiicei sale, Nicu a fost invitat de guvernatorul școlii să facă parte din consiliu ca reprezentant al părinților. A fost apreciat de cei din conducerea școlii, iar la scurt timp i s-a oferit un post de teaching assistant – asistent de profesor.

Era o muncă solicitantă, pentru că Nicu trebuia să fie pregătit să predea la mai multe materii. În aceeași perioadă, Daniela, soția lui care avea atunci 31 de ani, s-a îmbolnăvit de cancer ovarian. A fost cea mai grea perioadă din viața lui Nicu, care era sprijinul familiei sale și care, în același timp, încerca să facă față exigențelor de la serviciu.

În 2017, după ce Daniela a terminat tratamentul, Nicu s-a înscris la facultate, pentru că își dorea să devină profesor de matematică. A studiat trei ani la Newcastle College University Centre, specializările Children and Young People (Copii și tineri) și Leadership and Management, apoi încă un an la Durham University, de unde a primit The Postgraduate Certificate in Education (PGCE), respectiv calificarea de profesor.

În 2020, a început să lucreze ca profesor de matematică în ciclul secundar, ceea ce în Anglia înseamnă de la clasa a VII-a până la clasa a XI-a, pentru un salariu net de aproximativ 2.000 de lire pe lună.

Daniela, soția lui Nicu, a început să studieze în 2017 la Newcastle College University Centre, specializarea Healthcare Practice (Practică medicală), pe care a absolvit-o în 2019. În prezent, Daniela are 38 de ani și este studentă în anul I la Nursing (Asistență medicală) în cadrul Northumbria University, specializarea Learning Disabilities (Dificultăți de învățare).

Ea a lucrat o perioadă ca translator pentru o companie care colaborează cu NHS, sistemul medical britanic, iar acum face practică la o instituție care se ocupă de copiii cu autism.

În toți anii de când trăiesc în Anglia, Daniela și Nicu i-au sprijinit mereu pe imigranții români: i-au cazat la ei acasă, i-au ajutat să-și facă acte și să-și găsească de lucru. A fost o perioadă în care apartamentul lor era ca un birou notarial, cu români care așteptau la coadă să le ceară ajutor. Au făcut mereu acest lucru voluntar, pentru că și-au dorit să descurajeze rețelele de români din UK care profită de pe urma altor români.

În prezent, Daniela, Nicu și alte familii din comunitatea lor oferă consultanță pentru imigranții români la biserica neoprotestantă Sfânta Treime, pe care au înființat-o anul trecut în Newcastle. Nicu este liderul bisericii și a construit în același spațiu un centru comunitar unde românii pot să ceară ajutor, indiferent ce convingeri religioase au sau nu au.

Nicu cântă la orgă în grupul de închinare (formație) la Biserica Creștină Sfânta Treime din Newcastle, din care face parte și fratele său, care cântă la chitară acustică. De când s-a deschis biserica, Nicu își petrece aici o mare parte din timp alături de comunitatea de români. În fiecare duminică dimineața se ține slujba, la care uneori participă și pastorul George Dume de la Biserica Holy Trinity din Londra, iar Daniela le predă copiilor la Școala de duminică. Printre cei trei predicatori care iau cuvântul la slujbă se numără și Nicu.

Joia este întâlnirea femeilor, pe care Daniela o numește „grupul de suport”, pentru că vorbesc despre problemele lor. În fiecare vineri și duminică sunt seri de rugăciune și de socializare, iar în restul săptămânii câțiva bărbați lucrează la renovarea spațiului. Uneori, Nicu gătește pentru toată comunitatea care se strânge la biserică – în săptămâna în care l-am vizitat noi, a făcut chilli con carne pentru 12 persoane.

La Școala de duminică, Daniela discută cu copiii despre „Pilda robului nemilostiv”.
— Știți ce înseamnă „a semăna”?
— Semănăm unii cu alții.
— Is it farming?
— La ce se referă când spune că semințele sunt aruncate pe lângă drum?
— I don’t remember.
— Ce înseamnă o pildă?
— Ca o poveste.
— Ce înseamnă rob?
— Un fel de ajutor?
— Ce înseamnă viclean?
— Dar noi când mâncăm?
— Imediat ce terminăm de citit.
— Hurry up!

Participă în jur de 15 copii, cu vârste între 9 și 14 ani. Cei mai mulți vorbesc cu dificultate limba română și una dintre fetițe nu o vorbește deloc, așa că Daniela face mai mult o lecție de română decât una de religie. Copiii îi răspund în română, dar între ei comunică în engleză, limba lor nativă, pentru că majoritatea sunt născuți în Anglia. În încăperea de alături este „grupa mică”, cu copii între 3 și 9 ani, iar alături o cameră pentru mame și bebeluși. După ce se termină slujba, părinții și copiii rămân la o gustare și o cană cu ceai sau cafea.

După ce Nicu s-a stabilit în UK, în următorii cinci ani i s-a alăturat întreaga familie: părinții, care sunt acum pensionari, cei doi frați, sora și familiile lor. Frații lucrează ca taximetriști, iar sora lui e artistă și face jucării handmade în serii limitate. Toți locuiesc în Newcastle.

Deși nu mai au nicio proprietate în țară, Nicu și soția lui, Daniela, se reîntorc în fiecare an. „Noi, sentimental, suntem atașați de România”, spune Nicu. „Mergem în țară cu plăcere, dar plăcerea asta ține până te lovești de atitudinea oamenilor cu care intri în contact. Românii își revarsă frustrările și problemele pe necunoscuți – pe clientul de la magazin, pe omul din trafic. Un lucru care m-a frapat ultima oară în România a fost agresivitatea șoferilor: chestia asta cu flash-urile, cu venit agresiv din spate, să intri în om.”

Fiica lor, Alesia, care are acum 14 ani, nu se regăsește în societatea românească, deși îi plac locurile în care merge în vacanță cu părinții ei. Unele lucruri i se par însă de neînțeles. „Pentru că a crescut în Anglia, gândește ca un englez”, spune Nicu. „Eram la o terasă în București la Piața Romană și a venit la noi la masă un băiețel cam de vârsta ei ca să ne ceară bani. Se vedea că e subnutrit și că îi e foame și i-am spus: «Hai, stai aici la masă, lângă noi». Alesia nu înțelegea ce se întâmplă, pentru că nu poate concepe ideea că un copil de vârsta ei cerșește de mâncare și este gonit de ospătari.”

Pe Alesia au șocat-o și alte imgini din București: bătrâna îmbrăcată gros care cerșea într-o zi caniculară la Universitate, în genunchi, lângă o icoană și familia care locuia într-o dubă stricată sub un pod din Pipera, lângă clădirile moderne în care au sediul companiile multinaționale. „Fata aceea chiar doarme acolo?”, l-a întrebat pe tatăl ei atunci când a văzut o adolescentă ieșind din dubă.

„Și în Anglia există sărăcie, dar e mult diferită de sărăcia din România”, spune Nicu. „Sunt copii care nu au ce mânca într-o zi pentru că părinții nu se ocupă de ei sau provin din familii dezorganizate, dar în situațiile acestea statul intervine.”

Nicu a fost mereu de centru-stânga din punct de vedere al ideologiei politice: el crede că decalajele dintre păturile sociale nu se pot reduce decât prin intervenția directă a statului, care e responsabil să le ofere cetățenilor săi drepturi și oportunități egale.

În România, nu s-a simțit niciodată reprezentat politic. „PSD a demonstrat prin multe acțiuni că nu e de centru-stânga”, spune el. „Poziționarea asta stânga-dreapta în politica românească este irelevantă, pentru că avem partide de dreapta care acționează la stânga și partide de stânga care acționează la dreapta.”

După ce s-a stabilit în Anglia, Nicu s-a regăsit în ideologia Partidului Laburist, care sprijină comunitățile vulnerabile, migranții, familia și diversitatea, e interesat de protecția mediului, de condiții decente de muncă și de locuire și își propune să construiască servicii sociale accesibile tuturor.

În 2017, s-a înscris online în Partidul Laburist și a început să primească e-mailuri de la ei. Când a văzut că se caută candidați pentru alegerile locale, Nicu a aplicat gândindu-se că în felul acesta o să-și cunoască, în sfârșit, colegii de partid. A primit un mesaj cu data și ora la care urma să aibă loc interviul.

Membrii Partidului Laburist din Newcastle au fost impresionați de munca lui de activist în România. Nicu nu avea vechimea necesară în partid și nici experiență de candidat, dar au cerut o derogare de la centrul regional ca să-l includă pe lista de candidați. În același timp, l-au încurajat să se implice în activitățile partidului, să participe la evenimente și la conferințe.

Nicu a început să meargă din ușă în ușă ca să discute cu oamenii despre problemele lor. Englezii sunt obișnuiți cu această practică pe care o numesc „canvassing” (propagandă electorală) și se așteaptă ca politicienii să se întâlnească cu oamenii pe teren. De asemenea, Nicu a fost ajutat de comunitatea de români din jurul său și a organizat două evenimente pe tema drepturilor omului.

Prima dată a candidat în 2019 pentru un post de consilier local într-o circumscripție din Newcastle unde oamenii votează în mod tradițional cu un alt partid. Deși știa că are puține șanse să câștige (Partidul Laburist estima că va primi 300 de voturi), Nicu a investit timp și efort în campania electorală. Nu a câștigat, dar a luat 1.000 de voturi, de trei ori mai mult decât se așteptau colegii săi.

În mai 2021, a candidat pentru zona Elswick și a câștigat cu 1.599 de voturi, în timp ce contracandidatul său de la Partidul Conservator a luat doar 436. Nicu estimează că 10% din voturile pe care le-a primit au fost de la români, iar restul de la diverse comunități. „Din păcate, foarte mulți români nu s-au înregistrat la vot pentru că nu știu cum să se înregistreze, nu știu că au dreptul să voteze sau nu-i interesează și atunci n-aș fi putut obține un mandat pe votul românesc”, spune el.

Nicu participă în fiecare lună la ședința Consiliului primăriei, unde votează, ia cuvântul și susține diferite moțiuni. E consilier în comisia de planificare urbanistică, în comisia care supraveghează cum se cheltuiește bugetul orașului, în comisia care se ocupă de copiii aflați în grija statului și în comisia de educație religioasă, în care sunt reprezentate toate comunitățile din oraș.

Cea mai importantă parte a muncii lui sunt audiențele publice cu cetățenii, în care rezidenții se plâng de diverse probleme legate de locuire, de gunoi sau de tulburarea liniștii publice în cartierul lor. Nicu ia legătura cu persoanele responsabile și încearcă să rezolve aceste reclamații.

„Așteptarea comunității este ca alesul local, consilier sau parlamentar, să fie în slujba cetățeanului și de-asta vin cu probleme de genul «Uite, nu s-a ridicat gunoiul»”, spune Nicu. „Noi putem lua legătura cu un alt consilier sau cu Consiliul și nu le zicem: «Domnule, nu-i de competența mea, du-te la ghișeul șapte».”

Indemnizația sa de consilier local nu depășește 1.000 de lire pe lună, dar Nicu nu și-a dorit să intre în politică pentru câștigul material. „Ești acolo pentru a reprezenta niște comunități, ca să iei hotărâri pentru bunul mers al societății, nu vine nimeni în Consiliu ca să facă bani”, spune el. „Englezii văd rolul de consilier mai mult ca pe o datorie civică, nu ca pe un job.”

De când trăiește în Anglia, Nicu s-a confruntat cu rasismul doar în comunitățile de români. „Când auzeau că sunt profesor, mă întrebau: «Dar predai la copii români?». Din start nu-și imaginau că eu, țigan, le predau englezilor. După care auzeau că sunt profesor de matematică și făceau ochii mari – adică cum e chestiunea asta? După ce am devenit consilier, se mirau: «Tu ești consilier?».”

„M-am dus la o întâlnire a unei organizații unde lucrează o româncă și englezii, cum sunt ei politicoși, m-au prezentat: «El va fi viitorul primar». Și românca a răspuns: «Păi să mă fac și eu consilier». Adică: «Dacă ăsta a putut, pot și eu de nu știu câte ori mai bine».”

După ce Nicu a fost ales consilier la primăria orașului Newcastle, un român din UK a scris pe Facebook: „El nu mă reprezintă pe mine”. Nicu glumește că nici n-ar avea cum, pentru că se află în altă circumscripție electorală. Alt român a spus că e curios cum a ajuns consilier, iar altul: „Dar ce predă? 1+1?”.

În noiembrie 2021, Nicu a organizat la Biserica Creștină Sfânta Treime din Newcastle o caravană consulară pentru români, iar o persoană implicată în organizarea evenimentului i-a spus: „E bun locul ăsta, e locul comunității rome”. Nicu i-a răspuns: „Nu e un loc al comunității rome, e un loc al comunității românești, pentru că nu sunt doar romi în biserica asta. Și chiar dacă ar fi, noi suntem cetățeni români, nu ar trebui să se facă distincția”.

„Uite romul care a reușit” este o altă narațiune care îl însoțește pe Nicu, care a fost portretizat de presa britanică drept „Primul candidat rom ales consilier în UK”. Îl întreb dacă îl deranjează această abordare.

„Eu înțeleg că există un interes, pentru că într-adevăr e greu pentru un rom să reușească în politică – nu e popular ca un partid să aibă romi în primele rânduri. Oamenii vor să știe cum s-a întâmplat și chiar mă onorează că vor să afle povestea mea și nu spun că nu este o excepție, pentru că este o excepție.”

Ceea ce îl deranjează însă este că nu se vorbește suficient despre nereprezentarea politică a romilor. „În România există un singur partid care a promovat și a sprijinit deputați romi – PSD. Restul, celelalte partide, oricât de democratice și de pro-europene se vor, n-au susținut romi, nici măcar USR-PLUS.”

În fiecare luni dimineață este agitație la centrul comunitar de la Biserica Sfânta Treime, unde Nicu și ceilalți voluntari au improvizat un birou de consultanță în bucătărie. Mai mulți imigranți români vin aici să primească ajutor pentru diverse probleme birocratice.

La 10 dimineața sunt deja vreo 10 români care așteaptă la coadă: un bărbat are probleme cu asigurarea după ce a fost implicat într-un accident de mașină, altul vrea să aplice pentru un credit, o fată de 12 ani pe care părinții ei au adus-o în UK în urmă cu un an n-a putut fi înscrisă la școală, unei femei i s-a dărâmat un perete din locuință, iar proprietarul nu vrea să-l repare, doi tineri n-au primit pre-settled, statutul de rezidență post-Brexit, și acum încearcă din nou invocând reîntregirea familiei.

Nicu îi ajută din postura de consilier atunci când problemele lor au legătură cu locuirea sau cu învățământul, dar îi ajută și pe cei care nu cunosc limba și nu știu să se descurce în sistemul administrativ britanic. În jurul lui Nicu s-au strâns patru-cinci voluntari din comunitatea lui, inclusiv sora Danielei, iar în dimineața aceasta toți dau telefoane și vorbesc în engleză cu diverse servicii britanice în numele celor care le cer ajutorul și nu cunosc limba.

Ce mă surprinde cel mai tare este că un român îi roagă să-i facă o programare online la Consulatul României, iar voluntarii îmi spun că nu este singurul care apelează la ei. O persoană care nu e obișnuită să folosească internetul nu reușește să se descurce pe econsulat.ro și nu are opțiunea de a se programa telefonic. Din cauza asta, în Anglia există români care profită de pe urma altor români și cer bani inclusiv pentru programări la Consulat.

De când a venit în Anglia, Nicu a încercat mereu să saboteze aceste rețele și tocmai de aceea îi ajută gratuit pe imigranții români. De când s-a deschis biserica și centrul comunitar din Newcastle, a putut să facă asta organizat, sprijinit de voluntarii care s-au strâns în jurul său. Iar de când e consilier, are mai multe pârghii prin care să intervină.

„Frustrarea mea e că statul român nu susține cu nimic astfel de inițiative”, spune Nicu Ion. „Noi facem asta benevol, fără niciun suport instituțional, cu resursele noastre – spațiul închiriat de noi, imprimanta noastră, hârtia noastră. Statul nu poate să ofere consultanță pentru imigranții români din UK, dar ar putea să identifice persoanele-resursă sau asociațiile de români la nivel local și să-i ajute să organizeze.”

***

Pe 3 martie 2022, Nicu Ion a vorbit în Consiliul Primăriei despre situația din Ucraina: a condamnat actul de agresiune expansionistă al lui Vladimir Putin și a cerut guvernului din UK să le permită tuturor refugiaților să se reunească cu familiile lor. De asemenea, el a făcut apel la localnicii din Newcastle să doneze alimente, pături și consumabile medicale, pe care le va transporta personal în Ucraina la începutul săptămânii viitoare.

Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Pulitzer Center. Elena Stancu este bursieră în cadrul programului Persephone Miel Fellowship 2021. 

Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu