Alina Apostu a primit vara asta cetățenia britanică. Tot vara asta s-a hotărât să plece din Anglia împreună cu partenerul ei ca să se gândească în ce țară vor să trăiască de acum înainte.
Alina Apostu, 34 de ani, și partenerul ei, Andrei Tudor Grigore (Dudu), 39, s-au stabilit la Londra în 2010. Alina a făcut masterul Material and Visual Culture în cadrul University College London, pe care l-a absolvit în 2012. Dudu a studiat production sound la National Film and Television School.
Amândoi au lucrat în primii ani într-un magazin de mobilă – Dudu a fost manager, iar Alina s-a angajat part-time ca să poată studia. În 2014, s-a înscris la un doctorat în antropologie și sociologie la SOAS University of London, pe care l-a absolvit în 2019. În perioada doctoratului a lucrat ca teaching assistant și teaching fellow (asistent universitar), dar la finalizarea studiilor nu și-a găsit de lucru în mediul academic.
Enlarge
În martie 2020, cu două zile înainte de lockdown, Alina s-a angajat în administrație la St George’s, University of London unde e student experience officer și organizează evenimente și proiecte pentru studenți. Câștigă în jur de 2000 de lire net pe lună. Dudu e inginer de sunet pentru industria de film și publicitate, dar în perioada pandemiei domeniul acesta a avut de suferit.
Vara asta, Alina a primit cetățenia britanică. Tot vara asta, după ce au trăit 12 ani la Londra, Alina și Dudu s-au hotărât să-și ia un an sabatic ca să se gândească în ce țară vor să trăiască și ce vor să facă pe plan profesional. Vor pleca din Anglia la sfârșitul lui septembrie și vor sta câteva luni în București, la mama lui Dudu, și alte câteva luni în Frederikshavn, Danemarca, la părinții Alinei.
Își doresc să petreacă timp cu familiile lor, pe care le-au văzut mai rar după ce au emigrat, iar Alina, care e antropolog, vrea să facă o cercetare despre cum își imaginează viitorul în România tinerii născuți în jurul lui ’89. Ca să facă această cercetare, Alina ar vrea să stea un an la București.
„Motivul pentru care ne-am hotărât să plecăm e complicat”, spune ea. „Londra e extraordinar de scumpă și am ajuns într-un punct în care muncim ca să plătim chirie. Avem nevoie de o pauză, pentru că am adunat un rucsac greu și ne dor umerii. Așa că am zis să luăm o pauză: eu încerc să scriu, iar Dudu se gândește ce face cu sunetul.”
„Rădăcinile mele sunt peste tot”
România este statul din Uniunea Europeană cu cei mai mulți emigranți, potrivit Eurostat. Ministerul de Externe din România raportează în jur de 5,7 milioane de români plecați din țară, iar secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Florin Cârciu, a vehiculat o cifră de 8 milioane, care nu a fost însă confirmată de nicio instituție. 1.082.260 de cetățeni români au aplicat pentru statutul de rezident în Anglia, a doua naționalitate ca număr după polonezi.
I-am cunoscut pe Alina și Dudu la Londra în decembrie 2021, când locuiau la Ruislip, într-o suburbie a Londrei, împreună cu încă un cuplu de români – cei patru plăteau o chirie de 2.000 de lire pentru o casă. Am așteptat să ajungem în Danemarca, la părinții Alinei, ca să spunem istoria acestei familii cu rădăcinile în trei țări. Povestea Mariei și a lui Dumitru Apostu o puteți citi aici.
Pentru Alina, „acasă” e la Londra, unde a locuit 12 ani, „acasă” e la București, unde a făcut facultatea și unde locuiește mama lui Dudu, „acasă” e în Danemarca, unde au emigrat părinții ei, „acasă” e în județul Galați, unde trăiesc bunicii și unchii ei.
„Rădăcinile mele sunt peste tot. Fiecare loc e acasă, fiecare are o dimensiune emoțională sau de memorie. Bucureștiul, unde am avut cel mai minunat job din lume la Librăria Anthony Frost, bunicii mei de lângă Tecuci, părinții mei care și-au construit o viață nouă în Danemarca. Cred că am acceptat ideea asta: că oamenii se împrăștie și că trebuie să ne bucurăm când ne adunăm.”
Când era mică, Alina a locuit cu părinții ei într-un apartament social din Olimp și cea mai puternică amintire a ei din perioada aceea este „vânzoleala”. Părinții ei aveau o tarabă la Neptun unde vindeau fructe și legume, iar mai târziu, haine și produse de plajă. „Vânzoleala” însemna aprovizionarea cu marfă din perioada verii, dar și efortul lor de a găsi soluții la problemele financiare cu care se confruntau.
„Ai mei nu știu cum naiba au făcut, dar m-au ținut în liceu patru ani, deși însemna să plătească gazdă, mâncare, transport, rechizite”, povestește Alina.
A învățat mereu bine și a studiat la cel mai bun liceu din Constanța, Colegiul Național Mircea cel Batrân, într-o clasă bilingv engleză de mate-info. „Ai mei credeau că dacă ai note bune, o să ai un job bine plătit și o siguranță a zilei de mâine. Eu mergeam la școală, îmi vedeam de treburile mele și ei mă întrebau: «Ai nevoie de cărți?» «Da.» «Cât costă cărțile? Hai să vedem cum facem rost». Și tot timpul se făcea rost. Nu eram atât de naivă încât să nu știu că e un sacrificiu acolo. Dar cumva asta a fost înțelegerea în relația noastră: să învăț bine.”
Alina a făcut Facultatea de Litere la București, secția Relații Internaționale și Studii Europene. „Mi se părea interesant că era ca un bufet: făceai și geografie, și literatură, și istoria artei și un pic de legislație. Mi se părea perfect că o să învăț tot. Am terminat facultatea și după aceea m-am trezit cu diploma, fără să știu ce sunt.”
Enlarge
În anul II de facultate, Alina a fost cu o bursă Erasmus în Germania, la Frankfurt Oder, în aceeași perioadă în care părinții ei se stabileau în Danemarca. „Mi s-au părut nebuni, dar curajoși. Acum mi se par și mai curajoși, pentru că dacă mă uit la deciziile pe care încerc eu să le iau, mi se pare că mi-e frică tot timpul. ”
„Nici nu mai știu exact ce înseamnă integrare”
Alina a remarcat că părinții ei s-au schimbat după ce au emigrat în Danemarca, chiar dacă au rămas în continuare conectați la România – au prieteni români, mănâncă mâncare românească și urmăresc programe românești. „Au devenit un pic mai conștienți de cât de mare e lumea și cât de diferită poate să fie. Au văzut că alte vieți sunt diferite, dar complet valabile. Pe de o parte, apreciază faptul că danezii sunt relaxați și că își fac timp pentru ei, dar să-i faci pe ai mei să stea degeaba o după-amiază întreagă e foarte complicat.”
În ultimii ani, Alina i-a încurajat pe părinții ei să-și descopere pasiuni noi. „Mereu discursul lor era «Noi facem asta pentru tine» și era o presiune, pentru că aș fi vrut să facă chestii pentru ei. [Părinții] în continuare mi-au trimis bani și acum îmi mai trimit bani din când în când și nu cred că o să-i pot opri vreodată. În ultimii ani ne-am înțeles că dacă le zic că nu am nevoie, să nu-mi trimită oricum. Dar asta a durat multă vreme.”
Enlarge
Alina crede că părinții ei au plecat din țară cu niște complexe de inferioritate pe care le simte când îi vizitează în Danemarca. „Îmi doresc pentru ei să nu se poziționeze mai prejos decât alții. Nu știu dacă ai mei au conceptul ăla de clasă în sens politic sau pur și simplu li se pare că celălalt e mai deștept.”
Migrația e un fenomen complicat și Alina a remarcat diferențele dintre ea, care s-a stabilit în Anglia, și părinții ei, care s-au stabilit în Danemarca. „Mi se pare că a fost mai greu pentru ai mei, care nu vorbeau limba. A fost posibil să se stabilească acolo pentru că Danemarca e bine organizată, funcționarii sunt respectuoși și te îndrumă. Pentru mine, experiența a fost diferită pentru că știam limba, eram well-educated și veneam pentru masterat, apoi am rămas pentru doctorat.”
Enlarge
După ce a trăit 12 ani în Anglia, Alina a început să vadă diferit procesul de integrare într-o societate nouă. „Dacă m-ai fi întrebat în primii ani, ți-aș fi zis că sunt integrată, dar acum nu știu dacă sunt. Aseară am făcut ultimul grătar înainte să plecăm și am invitat prietenii. Din toți prietenii noștri, cred că unul a fost britanic sau poate doi, restul erau români, francezi, polonezi, brazilieni. L-am invitat și pe vecinul nostru, un britanic care e mândru de faptul că nu a călătorit niciodată afară din această țară. Și ne-a luat pe toți la rând să ne întrebe de unde suntem și a făcut mici glumițe legate de faptul că nu suntem de aici, deși unii dintre noi aveam cetățenie.”
Una dintre glume a fost adresată unei tinere pe care a întrebat-o de unde e și când aceasta a răspuns că din România, el a comentat: „Oh, it’s a birth defect” (E un defect din naștere). O altă glumă a fost adresată unui englez din Liverpool, căruia i-a spus: „Oh, I went to Liverpool once and I felt like a foreigner in my own country” (Am fost odată la Liverpool și m-am simțit ca un străin în propria mea țară).
Enlarge
„Nici nu mai știu exact ce înseamnă integrare”, spune Alina. „Pleci, te stabilești dacă poți, și începi să-ți faci o rețea de conexiuni, care de cele mai multe ori sunt străini ca tine.”
***
În ultimele săptămâni petrecute în Anglia, Alina și Dudu au vândut mobila și alte obiecte pe care nu le-ar fi putut lua cu ei în anul sabatic pentru care se pregătesc. Au renunțat la casa închiriată din Ruislip, Alina și-a dat demisia de la jobul ei și s-a mutat în casa unei prietene în perioada de preaviz. Dudu a plecat în România în urmă cu câteva zile. Tot în urmă cu câteva zile, Alina a primit o ofertă pentru un post de lector la o universitate din Londra – este un job bun, care implică și muncă de cercetare, așa cum își dorește Alina. Cel mai probabil, toate planurile lor se vor schimba, Dudu se va întoarce la Londra și vor căuta o altă chirie. Viața de migrant e imprevizibilă, glumește Alina, care spune că o perioadă o să se ferească să-și mai facă planuri.
Aceasta este a doua parte dintr-un articol despre o familie cu rădăcinile în trei țări. Citește aici partea I despre părinții Alinei Apostu, care au emigrat în Danemarca.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu