Chapters
 

„Acolo e o junglă“

Un grup de tineri deținuți care nu sunt nici șmecheri, nici puternici învață să supraviețuiască într-un penitenciar românesc.

Toți sunt deja așezați pe scaune atunci când Andreas, Bogdan, Sebi, Alex, Andrei, Sergiu și Emi intră în centru însoțiți de trei gardieni; se face liniște și toate privirile se întorc către ei. Par stingheriți și preotul Liviu Burlacu îi invită să ia loc, apoi îi prezintă celorlalți și repetă, încă o dată, cea mai importantă regulă de la grupul de suport: ce se zice aici rămâne aici. Tinerii sunt deținuți de la Penitenciarul Bacău și, la fel ca bărbații și femeile din sală, au venit la Centrul pentru sănătate Oxigen ca să-și vindece dependențele de alcool, droguri, etnobotanice și jocuri de noroc.

Enlarge

2017-12-11-12-34-06
Preotul Liviu Burlacu împreună cu tinerii de la Penitenciarul Bacău

„Sunt Liviu și sunt alcoolic“, se prezintă preotul, deși n-a mai băut nici un strop de alcool de 12 ani. Dependența nu dispare, crede el, dar poate fi controlată prin abstinență. Preotul Liviu Burlacu a fost cinci ani dependent de alcool și s-a vindecat după ce a cerut ajutor și a făcut terapie. Acum coordonează Centrul Oxigen din Bacău, unde sunt internați bărbați și femei din toată țara care au diverse dependențe.

Liviu Burlacu merge săptămânal și la Penitenciarul Bacău, unde a organizat un program de consiliere pentru tinerii între 18 și 21 de ani. Poți fi prizonier și atunci când ești liber – asta vrea să le arate preotul acestor tineri pe care i-a invitat astăzi la centru. Pentru că deși rezidenții de la Centrul Oxigen sunt oameni liberi, dependențele lor îi țin captivi.

Enlarge

2017-12-11-12-03-54
Tineri deținuți la Centrul Oxigen

Tinerii se prezintă: „Andreas, alcoolic“, „Bogdan, dependent de droguri, alcool, jocuri de noroc și pornografie“, „Emi, dependent de droguri și jocuri de noroc“, „Sebi, dependent de droguri, alcool și etnobotanice“, „Alex, dependent de jocuri de noroc“, „Andrei, dependent de alcool și jocuri de noroc“, „Sergiu, dependent de alcool“. Nu toți au dependențe reale, dar toți sunt consumatori de alcool, droguri și jocuri de noroc. Unii dintre ei au comis faptele când erau beți sau drogați, iar alții, cum e Bogdan, sunt închiși pentru trafic de droguri.

Bogdan, care are 20 de ani, îți sare în ochi printre ceilalți deținuți: poartă mereu cămașă, pantaloni de stofă și pantofi eleganți, își alege cuvintele cu grijă și folosește expresii prețioase. În penitenciarele din România întâlnești de obicei oameni săraci, fără educație, care au fost condamnați din copilărie la o viață grea. Așa că te întrebi ce caută aici un tânăr care arată ca un olimpic la matematică.

Bogdan a început să consume droguri și etnobotanice la 14 ani, iar la scurt timp după aceea, s-a apucat și de trafic. „Vindeam mai mult să-mi sprijin consumul de drog, vindeam la stradă, adică vindeam plic cu plic“, povestește el. A fost prins de poliție și, pentru că era la prima abatere, a primit o condamnare cu suspendare. S-a potolit o perioadă și a început să învețe – era elev la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj-Napoca.

Enlarge

2017-12-12-12-32-42
Bogdan în ușa camerei de detenție de la Penitenciarul Bacău

Nu a durat mult până când Bogdan a început din nou să consume droguri, a rămas în urmă cu școala și s-a transferat la alt liceu. Locuia cu mama lui, care e psiholog și care încerca să-l ajute să renunțe la droguri și la prietenii care-l țineau în mediul acela. Dar când a împlinit 18 ani, Bogdan s-a mutat la tatăl lui – părinții lui sunt despărțiți –, unde a avut mai multă libertate. A început din nou să vândă droguri, de data asta în cantități mai mari, și a încercat să mituiască un angajat de la poșta vamală.

A primit o condamnare de trei ani și două luni pentru dare de mită și trafic de droguri, de data asta cu executare. Avea 19 ani când a fost închis și era elev în clasa a XII-a. „Am avut un șoc când am ajuns în penitenciar“, povestește Bogdan. „La Gherla [Penitenciarul Gherla, unde a făcut arestul preventiv] erau 21 sau 22 de persoane într-o cameră, îmi era frică, nu știam cum să procedez, nu știam cum sunt privit, nu știam ce intenții au cei din jur.“ Un deținut considerat periculos „l-a scos la interval“, adică l-a invitat să se bată. „Eu l-am refuzat, a scos o rangă – o botă – de sub saltea, m-am prins de grilaj și l-am împins cu piciorul ca să dea bota jos.“ Conflictul s-a încheiat după ce Bogdan a bătut în ușa camerei și a venit gardianul.

Colegul lui „voia să tragă foloase de pe el“, crede Bogdan. Deținuții nu au voie cu bani în penitenciar, dar au un card cu care pot suna acasă și cu care pot face cumpărături de la magazinul din incinta închisorii. Deținuții se împart în două categorii: „căutații“, care sunt vizitați de rude și care primesc pachete și bani pe card, și „necăutații“, care nu au bani de țigări și care prestează diverse servicii în schimbul acestora – fac curățenie, oferă protecție sau sex. Țigările reprezintă un fel de monedă în penitenciar: tinerii joacă poker pe țigări, cumpără haine sau servicii cu țigări.

„M-a dezavantajat că se vede că sunt educat și căutat“, spune Bogdan. „Mulți se deschid în fața ta ca să te deschizi și tu în fața lor și folosesc acest lucru ulterior în scopuri murdare: să facă glume, să te terorizeze sau să obțină anumite foloase. Și de aceea aici trebuie să stai în mare parte precaut. Eu, în ultima perioadă, îi ajut pe mulți, însă nu o mai iau ca și cum «Uite, că m-a prostit», adică o fac cu inima deschisă.“

A durat câteva luni până s-a obișnuit cu viața din penitenciar. „Când cineva spune o vorbă mă gândesc de două, trei ori de ce a spus-o, cum să-i răspund, dacă-l deranjează, ce persoane sunt în jur, încerc să mă gândesc în o mie de părți în momentul în care vorbesc cu cineva.“ La închisoare a învățat să lase de la el și să renunțe la orgolii, dar cel mai greu i-a fost cu muzica, pentru că ceilalți ascultă manele și lui îi place muzica clasică. „Divergențele din camera mea vin din nivelurile diferite de educație. Adică e dezamăgitor să știi că ai dreptate, să îi arăți dovezi clare că ai dreptate și să trebuiască până la urmă să renunți: «Bine, îmi cer scuze, am greșit».“

Bogdan vorbește corect, cu „pe care“ și cu toate acordurile la locul lor, deși se plânge că face greșeli gramaticale de când e aici. „La o vizită, niște prieteni chiar m-au corectat de câteva ori și m-am dus în cameră și m-am gândit că m-am schimbat eu în rău în loc să-i schimb pe ceilalți în bine.“ Face clasa a XII-a la fără frecvență și e printre puținii tineri de la Penitenciarul Bacău care au mai mult de opt clase. Bogdan are cărți și manuale din care învață, iar profesorii vin de câteva ori pe semestru și îi dau teste – doar vreo 20 dintre tinerii de la Penitenciarul Gherla sunt la liceu. Caietele lui nu rezistă niciodată prea mult, pentru că se transformă repede în cereri către șeful de secție, în scrisori și în „ecsive“ (mesaje între deţinuţi).

Nivelul de studii al persoanelor private de libertate la începutul anului școlar 2017/2018 (date actualizate la 01.09.2017). Sursa: Administrația Națională a Penitenciarelor

                                    Nivel de studii                    Număr deținuți
                                      Analfabet                                  1.843
                                      Primar                                       4.419
                                      Gimnazial                                 10.420
                                      Liceal                                         4.587
                                      Postliceal                                  141
                                      Școala de maiștri                    9
                                      Școala militară                        32
                                      Școala profesională                2.957
                                      Universitar                               1.140
                                      Nedeclarate                              852
                                    TOTAL DEȚINUȚI            26.400

După ce se va elibera, Bogdan o să-și dea Bacalaureatul și o să se pregătească pentru admiterea la Facultatea de Drept din Cluj. Nu mai poate fi judecător sau procuror, așa cum visa când era mic, pentru că acum are cazier, dar și-ar dori să fie avocat. În penitenciar are timp să-și facă planuri: o să învețe, o să meargă la cursuri de dezvoltare personală, o să se apuce de dansuri și de cântat. „Am avut prea mult timp liber în care doar am pierdut vremea și acum mă gândesc că o să-mi ocup tot timpul, absolut tot timpul, într-un mod productiv.“

Ședința de consiliere s-a terminat, iar preotul Liviu Burlacu ne prezintă centrul: camerele de cazare, sala de sport, cabinetele medicilor. Pacienții sunt internați aici pentru o perioadă de cel puțin două luni și bărbații și femeile pe care i-am cunoscut azi speră că o să plece din Bacău eliberați de dependențe. Duba penitenciarului întârzie și tinerii se bucură că au timp să joace ping-pong cu pacienții. Pentru ei, fiecare minut petrecut aici înseamnă un minut trăit în libertate.

2017-12-12-12-19-33.jpg

Patru metri pătrați

La Penitenciarul Bacău sunt închiși aproximativ 180 de tineri de la regimurile deschis și semideschis. Clădirea în care sunt cazați a fost renovată recent cu fonduri norvegiene și respectă toate standardele în vigoare. Deținuții stau câte opt în cameră, nu câte 15-20, cum stăteau înainte, și au suficient spațiu de mișcare. În România, există patru regimuri de detenție – maximă siguranță, închis, semideschis și deschis –, iar băieții între 18 și 21 de ani, cărora li se spune „bidivii“ în argoul de penitenciar, sunt separați de adulți.

Enlarge

2017-12-12-10-48-13
Curtea Penitenciarului pentru Tineri Bacău

Conflictele apar mai rar dacă deținuții nu stau înghesuiți: nu se mai lovesc unul de altul atunci când merg până la baie, se pot retrage dacă apar tensiuni și camera nu miroase a mâncare, pentru că există o sală de mese. Camerele de la Secția pentru tineri a Penitenciarului Bacău au televizoare, radiouri, scaune și noptiere, spre deosebire de alte penitenciare unde camerele de 12 persoane au un singur scaun, deținuții își țin lucrurile sub pat și televizorul și-l aduc de acasă. Tinerii au sală de sport și curți pentru plimbare proaspăt renovate, saltele de calitate și apă caldă fără întrerupere.

„Faptul că ei au parte de condiții mai bune îi umanizează“, spune psihologul penitenciarului, Mădălina Mătăsaru. „Eu pot să fac o comparație cu ce a fost în 2000, când erau camere cu 100 de persoane, și clar nu era așa cum ar fi trebuit să fie.“ În afară de condiții mai bune, tinerii de la Penitenciarul Bacău participă la activități, iar asta îi ajută să le treacă timpul mai ușor: cursurile de ping-pong și de limbi străine, concursurile de skanderbeg și de abdomene, programul de consiliere cu preotul Liviu Burlacu și vizitele în comunitate rup monotonia detenției.

„Eu sunt foarte mulțumit că ne scot la activități“, spune Bogdan. Viața de la Penitenciarul Bacău nu e ușoară pentru el, așa că se bucură de fiecare dată când are ocazia să iasă din cameră. În închisoare, certurile izbucnesc din nimicuri: Bogdan s-a certat cu un coleg pentru că a vrut să suprapună două noptiere și să schimbe locul televizorului, iar acesta n-a fost de acord. „De când sunt aici, am devenit un negociator mai bun și am câștigat inteligență emoțională. Înainte, nu puteam să mă uit în ochii unei persoane mai puternice ca mine și să-i spun ceea ce cred, mă panicam. Și degeaba ai un IQ mare, dacă inteligența emoțională e zero. Acesta e cel mai benefic lucru pe care l-am deprins de aici, din penitenciar.“

Lângă camera lui Bogdan e „camera de munci“, unde stau tinerii care n-au rapoarte negative* și care lucrează. Cele câteva locuri de muncă din penitenciar – frizer, bucătar, servit masa, curățenie – sunt râvnite de mulți deținuți, pentru că aceștia primesc câte șapte zile câștig la fiecare lună. Așa că munca e un fel de recompensă pentru tinerii care nu încalcă regulile.

Camera de opt persoane în care stau Sergiu, 19 ani, Andrei, 19, Chiril, 20, și Emi, 19, te duce cu gândul la un cămin studențesc. Este 12 decembrie și tinerii au decorat încăperea cu globuri, beteală și instalații pe care le-au primit de la familiile lor, iar la intrare, pe o noptieră, au împodobit un brad mic de plastic. Pe pereți au lipit postere și pagini cu reclame din reviste, iar înăuntru e ordine și aerisit. Majoritatea băieților de aici erau la liceu sau la facultate când au fost închiși și faptul că împart aceeași cameră îi face să se simtă mai protejați – între ei nu există certuri, șmecherii și jocuri de putere.

La Penitenciarul Bacău, locurile sunt completate în ordinea sosirii și în funcție de regimurile de detenție (deschis și semi-deschis), așa că e o întâmplare că Emi, Andrei, Sergiu și Chiril au nimerit în aceeași cameră. Deținuții nu sunt mutați dintr-o parte în alta decât dacă există plângeri sau incidente.

Enlarge

2017-12-12-12-26-01
Sergiu și Andrei sunt închiși pentru aceeași faptă la Penitenciarul Bacău și dorm împreună în același pat ca să se simtă în siguranță

Sergiu și Andrei sunt amândoi din Brașov și sunt închiși pentru aceeași faptă. Sergiu era în clasa a XII-a și abia împlinise 18 ani când a rămas singur acasă și l-a invitat la el pe Andrei, care a venit cu o fată. Au băut alcool, fata s-a îmbătat și ei au profitat. Pentru că „victima nu putea să-și expună acordul sau dezacordul“ au fost condamnați pentru viol. Nici lor nu le vine să creadă ce-au făcut.

Sergiu era un băiat obișnuit înainte ca viața lui să se întrerupă: se pregătea pentru examenul de Bacalaureat și, în timpul liber, făcea scrimă. „Mi-au zis că am dreptul să-i anunț [pe părinți] și când le-am zis ce s-a-ntâmplat, mama a început să plângă; nu-i venea să creadă, mai ales că mă știa liniștit, nu să am probleme cu poliția“, spune el. „Nici mie nu mi-a venit să cred când m-am văzut acolo, arestat. Și pentru viol!“

„Primele zile au fost infernale“, spune Sergiu. „Eram obișnuit să mă plimb de colo-colo, nu să mă văd închis într-o cameră mică. Și nu puteam să vorbesc cu părinții, atunci a fost greu, că nici nu știau ce-i acolo, nici eu nu știam. A trebuit să aștept câteva zile să vină la vizită și să-mi lase un card de pe care să sun. Mama a fost distrusă.“

„Până să ajung aici, la Bacău, nu mă puteam obișnui“, povestește Sergiu. „Mi-a fost teamă, mă așteptam să fiu bătut, chinuit. Mai ales când te văd mai liniștit și că nu vrei să-ți faci probleme, așa te iau de prost. Am avut probleme, dar au trecut, s-au rezolvat… să mă înjure, să mă ia la bătaie, m-am apărat cum am putut. Au mai sărit pentru mine să ne despartă, să nu ne lase să ne batem. Am mai lăsat de la mine, m-am mutat din cameră când a fost nevoie. Acum e bine că sunt în camera de munci; aici e liniște, înțelegere, fiecare își vede de treaba lui ca să plece mai repede acasă.“

Andrei e frizer, iar Sergiu, Chiril și Emi lucrează la servirea mesei – aduc mâncarea, o pun în farfurii, strâng vasele și fac curățenie. Ei mănâncă ce primesc de acasă și ce-și cumpără de la magazin, pentru că, spun tinerii, mâncarea de la Penitenciarul Bacău e foarte proastă și mulți o refuză. La ei în cameră, alimentele și țigările se împart și fiecare contribuie cu ce are, așa că nu există motive de ceartă.

Chiril are doi metri și arată ca un uriaș blând; e din Republica Moldova și era student în anul I la Business și Administrație în orașul Bălți atunci când a fost închis. A ajuns în penitenciar dintr-o prostie, la fel ca ceilalți băieți de aici: voia să scape de autoritatea părinților și să câștige banii lui, iar cineva i-a zis că dacă transportă niște baxuri de țigări peste Prut o să câștige 150 de euro pe noapte. În Republica Moldova, asta înseamnă salariul unui profesor pe o lună. Poliția l-a arestat în prima noapte în care a încercat să facă trafic de țigări și a primit o condamnare de trei ani și cinci luni. N-a vrut să fie extrădat în Republica Moldova, pentru că acolo condițiile din penitenciare sunt mai proaste decât în România.

Enlarge

2017-12-12-14-37-14-2
Chiril în sala de mese de la Penitenciarul Bacău

Chiril e rus și a învățat limba română de când e aici. Penitenciarul l-a maturizat, crede el. „Mulți zic că pușcăria te înrăiește. Pe mine nu, am avut timp să mă gândesc ce o să fac când ies. Am auzit atâția: «Mă, o să ies, o să fur, o să tâlhăresc». Mă miram. Ai pierdut doi ani din tinerețea ta prețioasă. Pentru ce?“ Chiril n-a avut nici un conflict de când e închis și crede că l-a avantajat statura. „Lumea așa se uita la mine și poate gândea că «Ia uite, ăsta e rău». Eu îs convins că m-ar fi scos la interval dacă eram mai mic de statură. Eu îs mare, da’ nu mă dau rău, eu îmi văd de mandatul meu ca să ies de-aici mai repede. Pe mine acasă mă așteaptă părinții, am și eu viață în libertate.“

Pe unii tineri, viața în penitenciar poate să-i schimbe în rău, crede psihologul Mădălina Mătăsaru. „Depinde de ei dacă-i corupe sau îi reeducă. Atâta timp cât într-o cameră stau opt persoane care provin din medii diferite, cu educații diferite, nu ai cum să nu primești un stereotip de limbaj, împrumuți gesturi, pentru că stai destul de mult împreună cu persoanele respective. Aici înveți lucruri și bune, și mai puțin bune.“

Emi era elev în clasa a XII-a în Arad, atunci când a fost condamnat pentru tâlhărie – n-ar fi ajuns aici dacă nu era dependent de droguri. „În prima cameră au vrut să tragă de pe mine, voiau țigări, de fiecare dată când ieșeam la magazin voiau să le cumpăr câte ceva“, povestește el. „Mi-era frică c-o să fiu bătut, dar nu la modul de o palmă: c-o să mi se rupă o mână, o coastă, ceva. Au zis ei să facem cafea, am zis «Stați liniștiți că fac eu cafea». Am făcut cafea într-o găletușă de smântână și după ce s-a consumat toată cafeaua, pe la ora două, s-au trezit și au zis «În găletușa aia era lăchit** și tu-mi dai să beau cafea de-acolo?». Inițial, au vrut să le dau țigări și cafea în valoare de 10 milioane. Și eu am sunat acasă, am spus ce s-a-ntâmplat și ai mei au sunat în poartă și au făcut o plângere și cam în juma de oră după ce am sunat acasă am fost mutat pe secția întâi.“

Enlarge

2017-12-12-15-07-06
Emi aranjîndu-se la baie după ce l-a tuns Andrei.

Tinerii care l-au șantajat s-au ales cu raport de incident și au fost mutați la regimul închis, care e un regim mai sever. Teoretic, Emi ar fi putut avea probleme pentru că „a sifonat“, dar ceilalți deținuți s-au temut de rapoarte și nu i-au făcut nimic. Acum se înțelege bine cu toți și în ultima vreme n-a mai avut probleme. „Lumea se atașează rapid de mine; sunt o persoană cuminte și cu un sprijin financiar mai mare“, spune el.

Emi cheltuiește în penitenciar între 300 și 400 de euro pe lună și cei mai mulți bani se duc pe mâncare și pe telefon. În România, prețurile de la magazinele din penitenciare sunt mari și deținuții se plâng că patronii profită de monopol. Telefonul este, de asemenea, scump: un minut costă 60 de bani, iar un deținut are voie să vorbească o oră pe zi, ceea ce înseamnă 36 de lei. Dacă un deținut ar vorbi în fiecare zi câte o oră la telefon l-ar costa 1.080 de lei pe lună.

Părinții lui Emi i-au promis că o să-l viziteze înainte de Crăciun, dar acum o săptămână l-au anunțat că n-o să poată veni. Mama lui, care e cântăreață de muzică populară, are un concert, iar tatăl lui, care lucrează la Consiliul Județean Arad, și-a făcut alte planuri. Emi se stăpânește cu greu să nu izbucnească în plâns când ne spune asta. „Eu, în general, sunt așa, mai emotiv, și am plâns. Au și ei treaba lor, adică nu trebuie să facă tot ce am nevoie. Dar nu i-am mai văzut de cinci luni. Tot ce mi-am dorit a fost să-i văd de Sărbători, dar dacă nu se poate, am înțeles.“

* Decizia unei eventuale eliberări condiționate se ia în funcție de rapoartele făcute de supraveghetori și educatori. Rapoartele negative pot prelungi perioada de detenție, în timp ce rapoartele de evidențiere îi ajută pe tineri să se elibereze mai repede.

**lăchit, lăchiţi adj.: spurcat fiindcă a băut apă după un homosexual din acelaşi vas. Sursa: Dicționar de pușcărie, de Viorel Horea Țânaș (Editura Napoca Star, 2007)

2017-12-13-11-05-31-2.jpg

Ora de muzică

„Cine n-are voce poate să facă playback – cânt eu pentru cel care n-are voce –, dar cei care au voce vă rog să cântați“, spune Carmen Sîrbu, profesoara de muzică. „Revenim la colindul acesta ca să-l învățăm. Vreți vreunul dintre dumneavoastră să citim textul? Cu elevii așa fac.“ Carmen Sîrbu e o femeie mică de statură, tonică și zâmbitoare. Nu îi dai cei 62 de ani pe care-i are: e tunsă scurt, are ochii verzi, pielea întinsă și gesturi de fetiță. E plină de energie și-i înveselește pe elevii ei – râde, cântă, bate din palme, îi încurajează să țină ritmul și îi laudă. Vocea ei puternică și plăcută se distinge printre vocile de urși ale băieților.

Enlarge

2017-12-13-10-25-51-4
Carmen Sîrbu, profesoara de muzică de la Penitenciarul Bacău

Elevii lui Carmen Sîrbu au între 18 și 21 de ani și sunt în clasele V-VIII. Școala din Penitenciarul Bacău e o clădire mică, cu câteva săli de clasă și mobilier vechi, lipită de capelă, vizavi de clădirea în care sunt cazați tinerii – curtea are o intrare separată și e izolată de restul penitenciarului, unde sunt adulții. Astăzi, profesoara de muzică i-a strâns pe toți elevii de gimnaziu în aceeași clasă și îi pregătește pentru serbarea de Crăciun. Deși afară a înghețat, geamul de la clasă e deschis larg, iar tinerii și profesoara stau cu gecile pe ei.

Andrei stă în prima bancă și pare intimidat de miștourile celorlalți; aici nu mai e în „camera de munci“, cu Sergiu, Chiril și Emi. Aici sunt băieții care n-au avut șansa să meargă la școală, care au dus o viață grea în libertate și pe care abuzurile și lipsurile i-au împins în penitenciar. De obicei, Andrei nu vrea să meargă la școală ca să nu fie hărțuit de ceilalți, care-l strigă uneori „fetița“, dar astăzi a venit la ore pentru că știa că o să-l însoțim și că o să-l fotografieze Cosmin.

În spatele lui Andrei stă Dănuț, cel mai gălăgios dintre cei 14 băieți. Se ridică în picioare de câteva ori, vorbește neîntrebat, întrerupe ora, se plânge că nu-i place „Dom’, dom’ să-nălțăm!“ și că vrea să învețe un colind nou. Profesoara Carmen Sîrbu îi vorbește cu „dumneavoastră“ și îi răspunde cu răbdare. „Dacă dumneavoastră ați sta toată ziua aici, toată ziua aș fi bucuros“, îi va spune Dănuț la sfârșitul orei.

— Puteți să scrieți după dictare?
— Unii, doamna.
— Nu vreau să jignesc pe nimeni. Să scriem pe tablă?
— Scriu eu, doamna, sare Dănuț.
— Îți aduc cretă?
— „Din an în an“ e titlul, scrie-l sus. Și strofa întâi: „Din an în an…“. Dar nu vreți să scrieți și dumneavoastră, dragii mei?
— „…Sosesc mereu, la geam cu Moș Ajun“.
— Cum, doamna?
— Sosesc mereu. Sosesc. Mereu. La geam.
— Din an în an?
— Sosesc mereu. La. Geam. Cu Moș Ajun. „M“ mare, „a“ mare. „Geam“. „Geam“, nu „giam“.
— Giam, doamna.
— „E ger cumplit, e drumul greu, da-i obicei străbun“.
— Doamna, o iau de la-nceput?
— „…e drumul greu, da-i obicei străbun“. Da cratimă i.
— Nu, mamă, nu așa! Unde-i buretele?
— Da’ ați spus „cratimă“, doamna.
— Așa se cheamă linioara.
— Hai, doamna, că nu e neapărat să scriem.
— Nu mai scrieți, că ne plictisim. Hai să cântăm, învățăm așa, că nu suntem chiar așa inculți.

„Dom’, dom’ să-nălțăm!
Dom’, dom’ să-nălțăm!
Am plecat să colindăm
Dom’, dom’ să-nălțăm!
Când boierii nu-s acasă.
Dom’, dom’ să-nălțăm!“

— Am o mare rugăminte, îl cântați foarte bine, dar vreau să puneți un pic de suflet, c-o să fie bine. Pentru cei care nu aveți voce, am o mare rugăminte, puteți fi cei mai importanți: veți fi rolul contrabasului din orchestra de jazz, deci veți ține ritmul. „Dom’, dom’ să-nălțăm! Dom’, dom’ să-nălțăm!“. Și pe urmă, pe fundalul acesta, încep vocaliștii cu povestea: „Am plecat să colindăm…“.

„Dom’, dom’ să-nălțăm!
Dom’, dom’ să-nălțăm!
Am plecat să colindăm
Dom’, dom’ să-nălțăm!
Când boierii…“

Se deschide ușa de la clasă și intră gardianul.
— După ce îi dați cu „dom’, dom’“, îi scoatem în pauză și continuați ora viitoare și îi luați și pe dânșii în cancelarie.

2.451 de deținuți înscriși în anul școlar 2017/2018, potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor. Dintre aceștia:

                                  Nivel de studii                    Număr deținuți
                                    Primar                                       905
                                    Gimnazial                                 960
                                    Liceal și tehnologic                 581
                                    Universitar                               5 

2017-12-12-12-01-55.jpg

„Un hău de spaimă în priviri“

În cancelarie miroase a cafea, iar profesoarele ne servesc și pe noi. Munca lor nu e ușoară și se bucură că cineva de afară le vede eforturile. „Între ei [tinerii deținuți] e așa o luptă de a-și răni orgoliile, de a le zdrobi sufletul celor nou-veniți și atunci măcar să existe o oază în care să se poată retrage“, spune Carmen Sîrbu, profesoara de muzică. „Nu mă costă nimic să le arăt că există și altceva pe lume, nu doar duritate, jigniri, distrugere sistematică. Pentru că a-i jigni e o distrugere sistematică a personalității.“

În închisoare, domină cel care e puternic fizic și profesoara îi deplânge pe băieții mai slabi. „Aici sunt într-o junglă, fiecare cu personalitatea lui, cu răutățile lui, cu orgoliul lui, cu angoasele lui. Se răzbună când pe ăla, când pe ăla. Acum patru ani, când am început [să predau la penitenciar], era un tânăr care avea așa un hău de spaimă în priviri. Și am plâns gândindu-mă la el în ce junglă intră. Pe urmă a fost mutat în alt penitenciar, dar eu nu pot să uit cum arăta: era pierdut și înspăimântat și mă gândeam la acel suflet care ar trebui să lupte, dacă va putea.“

Coordonatoarea școlii, Ana-Maria Panaitescu, intervine în conversație. „Să aflu că un elev foarte bun de-al nostru va fi mutat pe maximă [siguranță]: a făcut niște lucruri rele. Ei acolo au foarte multe provocări și nu mai ține de tine ca om, cum ai fost crescut; depinde de nervii tăi, de modul în care reziști. Acolo e o junglă, o junglă făcută de ei.“

Un elev a venit prin transfer de la alt penitenciar cu zece pe linie, povestește Ana-Maria Panaitescu. Era foarte bun la toate materiile și profesorii nu apucau să-și termine ideea că el înțelegea ce voiau să spună. Dar acest băiat era de la casa de copii, adică era „necăutat“ și avea o viață cruntă în penitenciar. Într-un final, a fost nevoit să renunțe la școală. „Îi era frică să mai vină pentru că ceilalți nu-i permiteau să fie mai bun ca ei. Și săracul nu mai deschidea gura la ore și-i spuneam «Știu că știi răspunsul», dar nu voia să răspundă de frica celorlalți, că știa probabil ce pățea în cameră. Și noi n-am putut să facem mare lucru, vedeți, asta mă întristează.“

„Cei mai săraci nu sunt căutați, nu au bani cu ce-și cumpara… și pentru 20 de lei este abuzat sexual, acceptă ca să aibă și el… Ei ne-au spus“, adaugă învățătoarea Elena Știubei. „Și provocați în fel de fel, nu știu, să-i lustruiască ghetele, deci înjosire, și atunci ce-i în suflețelul acela?“

Profesoara de muzică Carmen Sîrbu l-a remarcat pe Andrei din prima zi în care a venit la școală. „Avea o figură speriată; lui i-a fost foarte greu. Cred că e dintr-o familie așezată, că se vede pe el că-i educat. A zis că-l cheamă Andrei și eu am zis «Uite ce nume frumos, e superb, ai niște ochi foarte expresivi, cred că așa e și sufletul». Și ei, foarte agresivi în colectivitate, cât l-au înjosit pe băiatul ăsta! Ei au un limbaj non-verbal, au priviri din astea insinuante: «A, că-i fetiță, doamna, nu vedeți ce frumușel, ia uitați ce piele are». Și atunci am schimbat vorba, nu voiam să intru în bălăcăreala lor. Dar era așa, foarte trist.“

După întâmplarea asta, Andrei a lipsit o săptămână de la școală. „Și eu mă gândeam: Doamne ferește, să nu-l fi bătut sau să nu-l fi îngrămădit într-un perete, undeva, că la rău se-adună, că era unul mai vorbăreț «Doamna, eu îs aicea conducător», adică într-un fel îmi spunea: «Te pui bine cu mine și te ascultă ăștilalți».“

Enlarge

2017-12-11-15-45-51
Ora de sport la Penitenciarul Bacău

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, ponderea recidivei în România a fost 38,37% în 2017, 38,27% în 2016, 40,33% în 2015 și 43% în 2014. Însă, din punctul nostru de vedere, în România rata recidivei este mult mai mare. ANP evaluează „ponderea deținuților recidiviști din totalul populației carcerale din unitățile penitenciare“ și ia în calcul „doar deținuții care se află, la o anumită dată, în unitățile penitenciare, nu cei aflați în libertate“. De exemplu: la data de 01.01.2016 se aflau în unitățile penitenciare 27.000 persoane, iar dintre acestea 35% erau recidiviste.

Ca să poți evalua corect „ponderea deținuților recidiviști“ e nevoie însă de o medie anuală, nu e suficient să iei în calcul o anumită dată din an. Există perioade în care numărul deținuților crește: toamna, frigul îi îmboldește pe cei mai săraci dintre noi să comită infracțiuni. În plus, mai mulți români sunt încarcerați și în alte penitenciare din Europa sau din afara Europei, iar aceste cifre nu îi iau în considerare. Din 2009 și până acum, noi am vizitat o treime din penitenciarele din România, iar directorii și angajații cu care am discutat estimează că rata recidivei este undeva între 60 și 80%.

Andrei nu arată de 19 ani – e subțire și mic de statură și nu i-ai da mai mult de 15-16 ani. E pasionat de fotografie și se bucură să-l cunoască pe Cosmin, care-i arată cu ce aparat și cu ce obiective lucrează. Problemele lui au început de când a abandonat școala în clasa a VIII-a; pleca de-acasă dimineața și o mințea pe mama lui că merge la ore. El spune că n-a abandonat școala: „Doar că mergeam mai rar“.

În timpul arestului preventiv, la Brașov, Andrei a avut o depresie și psihologul i-a dat diazepam. „Trebuia să stau cu tot felul de oameni pe care nu-i cunosc lângă mine, să accept să port o discuție cu ei, să accept să mănânc la masă cu ei, să le accept poveștile, să le accept tentele lor de șmecherie. Nu-mi venea să cred că sunt în asemenea mediu.“

În Brașov, a stat în cameră cu un tânăr care era acuzat de omor deosebit de grav și care fusese urmărit internațional – în timpul arestului preventiv, când nu sunt condamnați încă, tinerii nu pot fi separați pe regimuri de detenție. „Îmi era frică să dorm noaptea, mă uitam așa la patul lui. Mă gândeam: «Ăsta ne poate omorî în orice clipă». Omul era liniștit, tot zicea că e nevinovat, deși ne dădea detalii. Da’ am zis ca el de frică să nu ne ia și pe noi.“

Enlarge

2017-12-13-12-34-39
Andrei pe holul școlii de la Penitenciarul Bacău

Prima regulă învățată în penitenciar a fost să nu refuze „intervalul“. „Dacă te scoate cineva să te bați cu el să nu-l refuzi, pentru că atunci ești luat de fraier. Pe Codlea am aplicat regula asta, n-am refuzat să mă bat cu nimeni, dar când am ajuns pe Bacău, mi-am dat seama că aici sunt rapoartele. A fost de-ajuns să refuz să mă bat cu unul și dup-aia toți să se bată cu mine – ca să demonstreze că e mai șmecher ca tine, aici trebuie să fii văzut ca un șmecher.“

Camera pe care o împarte cu Chiril, Emi și Sergiu e o oază de liniște și spune c-a avut noroc să nimerească aici. Andrei, care e pasionat de istorie, le povestește celorlalți ce știe despre România, Emi le spune ce făcea în Arad când era liber și Sergiu, care a lucrat o vară ca barman, le descrie cum se fac cocteilurile. Seara se uită la un film sau citesc cărți pe care le iau de la bibliotecă.

Dar Andrei nu poate uita nici o clipă că află într-un penitenciar. „Nici acum nu m-am obișnuit cu ideea că sunt aici“, spune el. „Un om probabil că nu-i normal dacă se obișnuiește cu ideea că e închis. Eu am o speranță în orice că poate plec. Eu încă cred că e un vis că sunt aici, dar nu-i un vis.“

2017-12-13-16-12-29.jpg

Renovarea Penitenciarului pentru tineri de la Bacău a fost finanțată prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014, în cadrul programului Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate. Echipa Teleleu, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț, documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu. 

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu
publicat pe 03/07/2018 la ora 5:04 pm
read more: