Căldărarii din Corcova

În Corcova, Mehedinți, trăiește o comunitate de 200 de romi căldărari. Fac cazane, tăvi, căldări, fărașe și sunt renumiți până-n satele din Vâlcea pentru meșteșugul lor. Însă viața lor tihnită s-a stricat în ultimii ani: obiectele din aramă și alamă nu se mai vând, iar copiii lor caută bunăstarea în gropile de gunoi din Franța și Belgia.

Rodica plânge cu sughiţuri lângă portiera maşinii. Bărbatul ei, Ilie, îşi muşcă buza de jos şi-şi şterge faţa udă cu umărul. Geo are nasul şi pleoapele roşii; îşi ţine mâinile pe volan şi-i vorbeşte lui Ilie, tatăl lui, fără să-l privească. Nevasta lui Geo, Marina, îl ia pe Ionuţ, fiul lor, din braţele bunicului. Copilul se zbate şi plânge şi cere înapoi. De câteva săptămâni, băiatul de cinci ani doarme doar cu Rodica şi Ilie; Ionuţ e singurul lor nepot.

Geo, 24 de ani, pleacă astăzi în Franţa cu soţia lui, Marina, 25, şi băiatul lor, Ionuţ. Nu au spus nimănui la ce oră pornesc, tocmai pentru că voiau să evite lacrimile rudelor. Dar plânsul Rodicăi s-a auzit până în curtea de vizavi şi i-a anunţat pe unchiul, mătuşa şi verişorii lui Geo că băiatul pleacă. Femeile o ţin pe Rodica de subsuori, de parcă le e frică să nu se-agaţe de maşină. Bărbaţii tac încurcaţi. Duba portocalie iese din curtea casei părinteşti, iar Marina şi Ionuţ le fac cu mâna bunicilor.

Maşina se hurducăie pe drumul neasfaltat, coteşte la stânga şi lasă în urmă un praf cu gust metalic. Oamenii se împrăştie. Rodica hohoteşte pe drum, în faţa casei. „Nu mai plânge, fă“, îi spune bărbatu-său, Ilie. Ea îşi şterge nasul şi lacrimile cu şorţul. „Cum stă ăia în bărăci, nu e condiţii acolo: mizerie, şobolani. Ăla micu’ nu voia deloc să plece.“

Ilie intră în curtea de vizavi, în atelierul de căldărărie al lui Cioabă, fratele lui geamăn. Pune foaia de aramă pe nicovală şi-o loveşte cu putere. Din cealaltă parte a curţii se aud bătăile lui Cioabă, care lucrează la un cazan. Astăzi, ciocanele lor bocănesc posomorâte. În curte miroase a fier încins, a varză şi carne prăjită. Loviturile se aud până departe, la capătul străzii, şi se amestecă cu strigătele copiilor şi hămăitul câinilor. Din mâinile lui Ilie iese un ibric roşcat, cu coadă lungă şi capac bombat. Ilie are degetele arămii şi ochii uzi.

Cioabă și Ilie, cei doi frați gemeni de 44 de ani, sunt fiii bulibașei din Corcova, Dumitru Stănescu, pe care toată lumea îl știe de nea Pițu. Sunt căldărari, la fel ca bunicii și străbunicii lor, și trăiesc din vânzarea obiectelor de metal pe care le fac. Atelierul lor e în spatele casei lui Cioabă, acolo unde a lucrat toată viața și nea Pițu, printre ciocane, foarfeci, fiare, sârme, foi de cupru și de tablă.

Cei doi frați au construit un ciocan gigant cu care bat cazanele de țuică. Arată ca un animal preistoric și e improvizat din roțile unei mori nemțești, o bandă reciclată dintr-o carieră, un motor, un reductor de tractor și-un capăt de fier inox. Gălăgia pe care o face e cumplită, dar toți cei din familia Stănescu s-au obișnuit cu ea.

Pe Cioabă îl cheamă, de fapt, Gheorghe Stănescu, dar porecla i se trage de la taică-său, bulibașa: se spune că atunci când era tânăr, nea Pițu s-a iubit cu mama lui Cioabă, autoproclamatul „rege al țiganilor“. Bărbatul are brațe puternice, cu mâini murdare de muncă, ochii negri și un zâmbet prietenos. Stă pe o jantă și bate foaia de aramă pe nicovală. „Trebuie să știi unde să dai ca să-i dai formatul“, spune el.

Cioabă și Ilie au învățat să lucreze de la tatăl lor, iar la 15 ani făceau deja căldări de aramă și ibrice. „Dacă meseria asta a fost acolo, ne-a plăcut de mici“, spune Cioabă. „Băteai în oale, căldări, fărașe, ce-ți venea, ce te punea ăl bătrân: «Bă, fă și tu un făraș, fă o tavă, fă o căldare». Care n-au învățat de mici nu știe. Uite: al meu.“
— Mai știe așa, puțin, spune Vergiana, nevasta lui Cioabă.
— Dacă nu știe să facă un făraș! Un făraș, să-l vinzi la om.
— Tineretul de 19-20 de ani nu știe să lucreze și, cum sunt ăștia de la Strehaia, cam nu le pasă.
— Sunt supărat că nu face nimic, nici la porc nu dă. Eu îi țin nevastă și copii. Mă scol la șapte, mă duc la porci, văd prin curte, dau drumul la ciocan.
— Și nora e puturoasă. Cum e bărbatul, așa e și muierea.
— Acuma, cât trăiesc eu, dorm și ei bine. Făcui trei camere pentru băiat, că-i vre’nic, uite, îi băgai parchet.
— Munca asta: să te zbați, să umbli, să faci. Și găsești de lucru. Noi umblăm prin sat, rar care vine acasă. Ne ducem și prin Banat, și pe unde găsim de lucru.
— La băiat nu-i place să umble prin sat, zice că e de rușine să strigă prin sat „Am căldări“, „Am cazane“.
— Dacă nu-i bun, eu ce să-i fac? Să-i dau în cap?

Gheorghe, 24 de ani, băiatul lui Cioabă, e firav ca un adolescent. Are nasul şi bărbia ascuţite, moştenite de la mama lui, Vergiana, şi ochii negri ai tatălui său. Stă pe o treaptă, lângă noi, şi nu spune nimic. Trasează linii cu coada unui ciocan în praful roşiatic din curte.

Vergiana, nevasta lui Cioabă, ia foaia de cupru bătută și-o pune pe forjă. Dă drumul la aspirator să întețească focul. Când era mică, nu erau aspiratoare și trebuia să sufle în foale. „Atâta suflam până-mi venea acru pe gât“, povestește ea. „Mă scula tata de noapte că cereau oamenii cazanele când sunt prunele.“

Tatăl Vergianei, care are acum 80 de ani, a fost un căldărar renumit. „Aveam pe socru-meu, meserie: când făcea o căldare de aramă ziceai că-i bijuterie“, spune Cioabă. Bătrânul a supraviețuit deportării la Bug și abuzurilor comunismului, când securiștii veneau la Corcova să confiște aurul romilor și le strângeau degetele în ușă până spuneau unde l-au ascuns.

Bătrânul i-a dat-o pe Vergiana lui Cioabă când ea avea 14 ani și el, 16. Lucrează împreună în atelier, iar vara străbat satele ca să caute clienți. „Noi suntem țigani nomazi, doar că acum plecăm cu mașina, nu cu căruța“, spune Cioabă. Nu au tandrețuri, dar între ei se simte o relație așezată. Vergiana are același zâmbet binevoitor ca al lui Cioabă și îl privește atentă atunci când explică ceva. Dă din cap de parcă ar vrea să spună că da, ăstea sunt și gândurile ei.

Vergiana ia tabla de pe foc și o sfârâie în apă. O curăță cu sare, apoi Cioabă o bate din nou cu ciocanul. Fumul mi se lipește de cerul gurii și îmi simt limba amară. Pământul din curtea-atelier e roșu închis, la fel ca mâinile căldărarilor.

Căldărarii sunt de cel puțin 60 de ani la Corcova, spune primarul Adam Durac, însă până în 1965 stăteau în corturi și mergeau prin sate cu căruțele. După moartea lui Gheorghiu-Dej, primarul de aici le-a dat teren pentru case, iar ei s-au stabilit în sat.

Căldărarii din Corcova sunt renumiți și respectați pentru meseria lor, însă cererea pentru cazane și ibrice a scăzut în ultimii ani. Vasele din aramă sunt scumpe în comparație cu cele din inox care se vând în orice magazin: un ibric, de exemplu, se vinde cu 150 de lei. Kilogramul de foaie de cupru costă peste 50 de lei, iar un ibric se face într-o zi sau două de muncă.

Cioabă și Ilie fac, mai ales, cazane pentru țuică; un cazan de aramă de 35 de kilograme se vinde cu 100-120 de lei/kilogram. Însă anul trecut Cioabă a vândut doar patru-cinci cazane și câteva oale și tăvi de aluminiu. „Dispare meseria asta dacă nu se face ceva organizat, să aibă o desfacere mai bună“, spune primarul Adam Durac. „Vedeți, în satele ăstea cam toți și-au procurat ce le trebuia.“

Mulți tineri din comunitatea căldărarilor pleacă în Franța și Belgia ca să caute fier vechi la groapa de gunoi. Cioabă nu a fost niciodată „pe-afară“ pentru că el are clienții lui aici și încă-și găsește de lucru. Dar Ilie, fratele lui, s-a dus de câteva ori în Franța, unde se câștigă 100-200 de euro pe zi din colectarea de fier vechi. „Găsești multe materiale din-astea – aramă, alamă – și noi le recunoaștem“, spune el. Cu banii câștigați în Franța, Ilie a început să-i construiască o casă lui Geo, fiul său.

Ilie a fost în Franța cu Rodica, soția lui, și băiatul lor cel mic, Mădălin, care are acum 14 ani. Femeia spune că nu i-a plăcut „pe-afară“ pentru că trăiau în condiții proaste. „Acolo m-am îmbolnăvit: șobolani, gunoaie, frig“, spune ea.

Băiatul cel mare al lui Ilie și Rodica, Geo, a plecat a doua oară în Franța. Caută fier vechi prin gunoaie și-l vinde la centrele de colectare. Toți banii pe care-i câștigă îi investește în casa de beton din Corcova pe care a început să i-o construiască tatăl lui. În Franța, familia lui Geo locuiește „la barăci“, în spații insalubre.

Presa franceză estimează că între 15.000 și 20.000 de romi din România și Bulgaria trăiesc în Franța în aproximativ 400 de tabere ilegale; nu se știe numărul lor exact deoarece guvernul francez nu deține statistici pe criterii etnice. Evacuările forțate începute de Nicolas Sarkozy continuă și azi, iar Franța este renumită ca având cea mai dură politică la adresa imigranților romi. În Belgia, unde, de asemenea, guvernul nu face statistici pe criterii etnice, se estimează că trăiesc în jur de 30.000 de romi.

Ilie spune că romii au o imagine proastă în străinătate din cauza „țiganilor lăieți“ sau „cocalari“. În descrierea lui, aceștia sunt „țigani romanizați“, care nu mai vorbesc limba romani, nu respectă tradițiile și trăiesc din infracțiuni. Din cauza lor, spune bărbatul, „lumea îi condamnă pe toți“.

Căldărarii nu au voie „să se amestece“ cu românii sau cu alte „neamuri țigănești“, cum ar fi rudarii, gaborii, ursarii sau cărămidarii. Ei sunt cei mai conservatori dintre „neamurile“ de romi, potrivit unui studiu despre meșteșuguri realizat de asociația Romano Butiq. Ei păstrează limba romani, portul tradițional, iar valorile lor sunt construite în jurul onoarei, frăției și întrajutorării. „În rândul căldărarilor dăinuie ideea de rom «chachipe» – adică rom adevărat – acela care păstrează tradițiile din bătrâni“, se arată în studiu.

Mădălin, băiatul cel mic al lui Ilie, a rămas repetent de două ori din cauza absențelor. „Anul trecut l-a luat taică-său două luni în Franța și-a pierdut tezele“, spune Violeta Căprărescu, director la școala din Corcova. „I-am spus aici, în birou: «Lasă, mă, copilul aci, nu-l lua cu tine».“ Mădălin face a treia oară clasa a V-a și, potrivit regulamentului școlar, dacă nu o termină anul acesta, nu-și mai poate continua cursurile la zi.

Recent, mama lui Mădălin, Rodica, a făcut o cerere ca să-l retragă definitiv de la școală „deoarece se căsătorește și pleacă în străinătate“. Cererea e scrisă chiar de Mădălin, pentru că mama lui nu știe să scrie și să citească. „L-am trimis la asistența socială să-i pună viza și bineînțeles că asistența socială când l-a luat la întrebări, a dat-o cotitită și a doua zi a venit la școală“, spune Violeta Căprărescu.

Fata care ar fi trebuit să-i devină nevastă are 13 ani și directoarea a amenințat familia Stănescu că, dacă-l însoară pe Mădălin, cheamă Protecția Copilului s-o ia pe fată. „Mentalitatea părinților trebuie schimbată pentru că aici e o problemă“, spune ea. Cererea lui Mădălin a rămas neînregistrată.

„Școlarizarea este una dintre preocupările noastre, mai ales că știm de la lucrătorii sociali de pe teren că nu toți copiii romi merg la școală, cu toate că în Belgia acest lucru e obligatoriu“, spune Beverly Bernard, purtător de cuvânt la Departamentul de integrare socială și politici anti-sărăcie din Belgia. „Dar ca să covingem familiile și să integrăm copiii în sistemul de învățământ este necesară asistența pe termen lung.“

Iar căldărarii stau uneori două luni, alteori doi ani plecați din țară, în funcție de „cum le merge“, spune Violeta Căprărescu. Romii căldărari nu au prea multe alternative de a se întreține în Corcova: cei care mai au clienți, cum e Cioabă, trăiesc din meseria lor, iar restul primesc ajutor social. Dacă atunci când se întorc în țară copiii nu au depășit vârsta clasei (există o limită de trei ani în regulamentul școlar), atunci ei sunt primiți înapoi la cursuri.

Copiii căldărarilor urmează de obicei doar clasele primare. În 25 de ani, de când Violeta Căprărescu predă în Corcova, nici un elev din comunitatea căldărarilor nu a mers vreodată la liceu. Ea a reușit să-l convingă pe un elev de la clasa unde era dirigintă să-și dea examenul de capacitate și l-a ajutat să se înscrie la liceu, pe locurile destinate romilor. Însă băiatul a renunțat la școală în clasa a IX-a și a plecat în străinătate.

Deși în Corcova a crescut numărul copiilor romi care merg la școală în comparație cu situația de acum 15 ani, când erau înscriși doar doi-trei dintre ei, rata abandonului școlar rămâne ridicată. Motivele pentru care elevii renunță la școală sunt plecatul în străinătate și căsătoria la vârste mici. Chiar dacă sunt însurați, băieții continuă uneori școala, dar fetele fac copii și trebuie să se ocupe de treburile din gospodărie.

Nepoții lui Cioabă, Goguț, doi ani, și Denisa, patru, se joacă lângă bunicul lor, printre ciocane și clești. Denisa își îmbrățișează bunicul și-i scotocește buzunarele după ciocolată. Cioabă îl ia pe Goguț pe genunchi și-i arată cum se bate cu ciocanul. Speră că nepotul „a fi el mai bun ca ta-său“ și va învăța meseria de căldărar.

Kasandra, 17 ani, mama copiilor, are mijloc subțire, sâni mari și rotunzi, ochi strălucitori și sprâncene groase. S-a măritat cu Gheorghe, băiatul lui Cioabă, când ea avea 12 ani, iar el, 19. La 13 ani a făcut-o pe Denisa, iar la 15, pe Goguț. I-a născut greu și doctorii i-au recomandat să nu mai rămână însărcinată. Băiatul s-a născut cu o malformație la inimă și a fost operat la o clinică privată, iar operația de 4.000 de euro a fost plătită de Cioabă.

Pe Gheorghe l-a văzut doar de câteva ori înainte de nuntă, atunci când Cioabă şi Vergiana îi căutau băiatului nevastă. Fata locuia la Schela, un cartier de la marginea oraşului Drobeta-Turnu Severin. „Eu vorbeam cu alt băiat, de care chiar îmi plăcea, dar nu m-a lăsat părinţii, zicea că-i golan“, spune Kasandra. Fata era săracă şi a impresionat-o familia lui Gheorghe, care i-a cumpărat dulciuri şi inele. „Acum îţi place de bărbatul tău?“, o întreb. „Mai mult pentru copii stau acum, mi-a venit mintea la cap.“

Intrăm în partea de casă în care locuiesc Kasandra şi Gheorghe: două camere separate de restul casei, care are trei intrări şi vreo şapte-opt încăperi. Stăm pe canapea, într-o cameră proaspăt văruită, cu pal melaminat pe jos. În cealaltă cameră se află mobila pe care Kasandra a primit-o zestre: un dulap cu fuste şi baticuri tradiţionale şi o vitrină cu vase şi bibelouri.

Când a venit la Corcova, în casa părinţilor lui Gheorghe, socrii ei au fost nemulţumiţi că nu ştia să gătească, să facă curăţenie şi să ajute la căldărărie, deşi avea numai 12 ani. Cioabă spune că nora trebuie să se trezească prima, înaintea tuturor, şi să măture curtea, însă Kasandra se trezeşte la opt, când socrii ei sunt deja în atelier. Copiii sunt mici şi n-o lasă să doarmă, aşa că, oricât ar vrea, nu se poate trezi mai devreme. Fata taie lemnele şi face focul, spală zilnic hainele de mână, vede de copii şi găteşte pentru toată familia. Are doar patru clase, pe a cincea a întrerupt-o când s-a măritat.

„Daţi-mi şi mie telefonul s-o sun pe mama, că mi-a luat socru’ telefonul, zice că vorbesc cu băieţi“, mă roagă Kasandra când rămânem singure. O ajut să formeze şi dau să plec din cameră ca s-o las să discute în linişte. Însă fata mă opreşte: „Nu ieşiţi, vă rog io, dacă mă prinde soacra că vorbesc singură am belea“. Rămân lângă ea şi aud la telefon vocea unei femei.

Majoritatea căldărarilor își mărită fetele la 13 ani, vârsta la care o fată e considerată aptă să facă copii. Rodica avea 12 ani când s-a măritat, iar Ilie, 14. Când fiul lor, Geo, a împlinit 12 ani l-au însurat cu Marina, de 14. Valica, mama lui Ilie, s-a măritat cu nea Pițu, bulibașa, când ea avea 9 ani și el, 15. Actul sexual s-a consumat când Valica a împlinit 14 ani și momentul a fost marcat cu o altă ceremonie.

„Prea mă măritai eu de mică, nu știam să fac nimic“, spune Valica, care are acum 62 de ani. „A pus mama să facă și ea mămăliguță și de unde să știe cum se face?“, povestește nea Pițu, 68. „A pus apă rece și mălai și-a băgat-o în sobița aia de coace. Vine mama mea – era o femeie mare și bună de suflet – și spune: «Manca-o-ar muma, ce facuși, mamă, aici?» A luat-o în brațe și-a pupat-o.“

De multe ori, tânăra familie este ajutată de bunici, mai ales că fetele de 12-14 ani nu știu să-și îngrijească bebelușii. Fetele care nasc înainte de a împlini 15 ani sunt integrate direct în grupa gravidelor cu risc crescut, spune Lorena Dijmărescu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Filantropia din Craiova. „Complicațiile pot fi de tipul: anemie, hipertensiune, depresie, deformări ale coloanei vertebrale etc., iar sarcina precoce poate fi însoţită de complicaţii la copil (greutatea mică la naștere, defecte congenitale, apariția unor afecțiuni fizice sau mentale pe termen lung etc.). Mai mult, naşterile premature sunt mai des întâlnite în rândul adolescentelor, iar riscul de deces sau de fistule interne ce provoacă incontinenţă (neputință de a reține urina) este de două ori mai mare în cazul mamelor cu vârsta sub 15 ani decât al celor care nasc la o vârstă mai mare“, mai spune medicul.

Fetele se mărită devreme pentru că trebuie să fie virgine la nuntă, iar căldărarii se tem că la 14-15 ani fetele încep „să umble“. În noaptea nunții, dovada virginității – o pânză albă pătată de sânge – este arătată la lume. Dacă se descoperă că fata n-a fost virgină, atunci părinții ei sunt bătuți de nuntași pentru că n-au păzit-o cum trebuie, spune Cioabă. „Te faci de rușine toată familia și la noi se duce vorba până la Strehaia, la Turnu Severin sau la Vâlcea. De-aia le mărită de mici, asta e tradiția, e legea.“

Potrivit legii, în România nu se pot căsători decât persoanele care au împlinit 18 ani. În cazuri excepționale, minorul de 16 ani se poate căsători cu acordul părinților după ce primește un aviz medical. Iar actul sexual cu o persoană mai mică de 15 ani se pedepseşte cu închisoarea (numai dacă diferența de vârstă depășește trei ani).

De aceea, căldărarii nu se căsătoresc legal, ci fac o ceremonie tradițională, recunoscută doar de comunitatea lor. În caz de divorț (lucru rar întâlnit până de curând), căldărarii fac „judecată țigănească“, iar bulibașa este autoritatea supremă în timpul procesului.

Adam Durac, primarul din Corcova, spune că nimeni nu-i poate opri pe căldărari să-și mărite fetele de mici. „Te trezești că-i însoară pe băieți cu fete de 13, 14 ani; dacă-i iau la întrebări îmi spun: «Domn’e, nu, c-am luat-o s-o creștem».“

În ultimii ani, o parte dintre copii s-au despărțit de nevestele și de bărbații lor când s-au făcut mari. Chiar unul dintre nepoții bulibașei (în afară de Ilie și Cioabă, nea Pițu și Valica mai au doi băieți, Franco și Costică) și-a părăsit recent nevasta cu care are doi copii și s-a mutat împreună cu o altă femeie, de asemenea divorțată cu copii. Băiatul a fost însurat la 13 ani cu o fată de 11. Pentru familia Stănescu e o mare rușine că băiatul și-a lăsat nevasta, iar bulibașa a încercat, fără succes, să-i împace. „Asta e bătaie de joc. Ce zic oamenii? Cine sunt în sat?“, spune nea Pițu.

Nadia, care stă peste drum de nea Pițu, e înaltă și suplă. Are părul împletit într-o coadă groasă, vopsită roșcat. E îmbrăcată într-o fustă lungă, înflorată, iar la gât îi atârnă un lanț gros de aur. Stă pe pat în camera bună împreună cu Mădălina, verișoara ei, o fată cu buze cărnoase și părul negru lucios. Amândouă au 13 ani și poartă baticuri, ceea ce înseamnă că sunt măritate.

Bunica lor, Elena, e foarte supărată din cauza Nadiei. A cheltuit bani cu nunta fetei și a dus-o cu zestre în casa bărbatului, un băiat de 16 ani. Însă el a refuzat să doarmă cu ea și a zis la toată lumea că e urâtă și-are ochii strâmbi. După câteva săptămâni, băiatul a fugit și-a lăsat-o pe Nadia singură cu socrii. Părinții lui au considerat că e vina fetei că băiatul n-o place, așa că au bătut-o și-au înjurat-o. Fata și-a sunat familia pe furiș, iar bunica ei a mers la Moldova Nouă și a „furat-o“ de la socrii.

Acum Nadia așteaptă să se facă judecată țigănească, însă bunica ar vrea să-i împace pe copii. „Atâta zestre i-am dat…“, spune femeia. „Mobilă, cu masă, cu scaune frumoase, cu toate frumușățile, de la mătură la făraș, până sus, la lingură, 25 de perini, 50 de fuste, 50 de basmele, 50 de bluze. Eu zic să mai încercăm o tură să nu pierdem, că dacă o dai la altul, tot trebuie să-i mai dai ceva.“

„Dar Nadia vrea să se împace?“, întreb. „Păi după ea e?“, spune bunica. „După mine e.“ Familia fetei s-a bucurat că „i-a găsit băiat din neam bogat“, dar, „când colo, Nadia căzu rău“. „La nuntă era un potop de parcă plângea Dumnezeu pentru ea“, își amintește bunica.

Nunta reprezintă pentru familii un parteneriat financiar și, în același timp, un moment în care își pot consolida statutul în comunitate. Fetele sunt cumpărate de băieți, dar trebuie să vină cu zestre în casa bărbatului: fuste și baticuri tradiționale, mobilă și galbeni. La Corcova, fetele primesc câte doi-trei galbeni la nuntă, însă la Strehaia, un oraș cu o comunitate înstărită de romi, la 17 kilometri distanță, se spune că fetele primesc zestre și câte 3.000 de galbeni. Galbenii sunt monede din aur de 24 de karate de pe vremea împăratului Franz Joseph; în funcție de dimensiune, valoarea lor e între 1.800 și 2.200 de lei.

Deși toți părinții își căsătoresc copiii devreme, căldărarii spun că obiceiul acesta e „o prostie“. „Asta e cea mai mare greșeală a țiganilor, că se iau de tineri, ce școală să mai facă?“, spune Ilie. „Îți trece viața lângă o femeie. Mulți se despart când cresc, își dau seama.“

Fără școală și fără meseria lor tradițională, tinerii din comunitatea căldărarilor au puține opțiuni de a se întreține. Iar când împlinesc 20 de ani, au deja unul sau doi copii pe care trebuie să-i crească. Pentru ei, singura soluție imediată se găsește în gropile de gunoi din Franța și Belgia.

Încăperea miroase a lemn ars și tocăniță. Rodica învârtește cu lingura în căldarea de aramă care clocotește pe sobă. Nu mai doarme de două nopți, de când a plecat Geo, băiatul ei, împreună cu nora, Marina, și cu nepotul, Ionuț. Ultima oară au sunat-o de la Timișoara, dar de-atunci nu mai știe nimic. Or s-o sune când ajung în Franța și-și iau număr de-acolo. Nu știe când s-or întoarce: pot sta un an sau câteva luni, depinde cum le merge. Rodica își șterge lacrimile cu șorțul.
— Nu mai plânge, fă, spune bărbatu-său, Ilie.
— De trei săptămâni doarme numai cu mine. Nu voia deloc să plece.
— Plâng și eu când plânge ea. Bă, fată, nu mai plânge.
— Ăla micu’. Nu voia deloc să plece.
— Io-te la ea! Bă, fată, bă, tu ești nebună la cap!
— Cum stă ăia în barăci, nu e condiții acolo. Mizerie, șobolani.
Ilie ia telefonul mobil și iese din cameră.
— Ăla micu’. Nu voia deloc să plece.

Acest material face parte dintr-o documentare amplă a comunității căldărarilor din Corcova. Vrem să urmărim ce se întâmplă cu tinerii romi care caută fier vechi în gropile de gunoi din Franța și Belgia, cu ce așteptări pleacă de acasă și ce găsesc în taberele ilegale de „afară“. Ca să putem termina documentarea avem nevoie de susținerea ta. Detalii aici.