Plecat

Fermieră româncă în Norvegia: „Aici, când aud că ești fermier, oamenii își dau jos pălăria și îți spun «Mulțumesc pentru mâncare!»”

Roxana s-a născut într-o familie cu 14 copii dintr-un sat din Bacău și a venit în Norvegia ca muncitoare sezonieră când avea 19 ani. Zece ani mai târziu are o fermă de vaci și cetățenie norvegiană, este liderul fermierilor din regiune și candidează la consiliul local în comuna Sigdal. 

Ajungem seara la ferma Ramstad din satul Prestfoss, comuna Sigdal, la 100 de kilometri distanță de Oslo, după ce traversăm păduri și câmpuri agricole pe marginea cărora vedem semne cu „Atenție, elani”. Turmele vin să pască aici la miezul nopții, când vara este încă lumină în Norvegia.

Enlarge

02_2023-07-01-09-20-18
Ferma Ramstad, Prestfoss, Norvegia

În curtea familiei Stangebye sunt trei case vechi de 400 sute de ani, dintre care una e o fostă judecătorie, iar cealaltă o fostă pușcărie. Roxana, 29 de ani, și soțul său, Oddvar Stangebye, locuiesc într-o casă tipică de fermieri norvegieni, cu mobilier, tablouri, fotografii vechi și piei de vacă în loc de covoare. Casa de alături, în care au trăit bunicii lui Oddvar, este încremenită în timpuri paralele: găsești borcane cu dulceață din anii ’80, fotografii de la începutul secolului XX și lăzi de zestre din secolul al XVIII-lea.

Roxana, o tânără energică, mică de statură, face curat în grajd și montează dispozitivele automate de muls, în timp ce soțul său, Oddvar, pregătește biberoanele pentru viței. Grajdul este curat – bălegarul cade printr-un grilaj într-un bazin, de unde este apoi colectat și folosit ca îngrășământ. Vitele se comportă ca niște pisici și cerșesc mângâieri de fiecare dată când stăpânii se apropie de ele. Cele mai multe au nume românești: Magda, Cristina, Valentina, Simona și Marta; Roxana le-a numit după surorile ei.

Ferma există aici din anul 1000 și aparține familiei lui Oddvar de trei generații. Grajdul, casele și terenul agricol se întind pe o suprafață de 350 de ari, la care se adaugă 580 de ari de pădure, în mijlocul cărora se află o cabană mică, fără utilități, fără curent electric și fără semnal la telefon, unde se retrage Roxana când are nevoie de liniște.

În 2019, Roxana a închiriat ferma de la Oddvar și a făcut mai multe investiții – a cumpărat un tractor și a modernizat grajdul. În Norvegia, tinerii fermieri nu plătesc nicio dobândă pentru achizițiile în leasing din primul an de activitate.

Cele 75 de vite de la fermă sunt rasa NRF (Norsk rødt fe). Dintre acestea, 20 sunt vaci de lapte, iar restul sunt viței sau vaci tinere, care nu au fătat încă. Primăvara asta, Roxana a eliberat 35 de boi și vaci tinere în pădure, pentru că statul îi plătește pe fermieri dacă lasă animalele să curețe pădurea. Vitele au emițătoare GPS și se plimbă pe o suprafață de 150.000 de ari, iar la toamnă Roxana o să le aducă înapoi la fermă.

Cele 20 de vaci din grajd dau în jur de 130 de tone de lapte pe an, pe care Roxana îl vinde la Tine SA, o cooperativă norvegiană de produse lactate deținută de 11.400 de fermieri și 9.000 de ferme cooperative. Mai exact, fermierii norvegieni care produc laptele sunt și cei care dețin cel mai mare furnizor de produse lactate din Norvegia.

Prețul standard pentru un litru de lapte este de 5 coroane norvegiene (2,20 lei), dar acesta poate ajunge la 7 coroane (3,07 lei) în funcție de câtă proteină, grăsime și lactoză are – de exemplu, ferma Roxanei este pe primul loc în Norvegia la categoria din care face parte (între 10 și 20 de vaci care produc lapte).

Cisterna vine o dată la trei zile să ia laptele și recoltează de fiecare dată o probă pentru analize. Dacă laboratorul găsește vreo urmă de antibiotic, întreaga cisternă este aruncată, iar fermierul vinovat trebuie să acopere pierderea și să plătească o amendă de 40.000 de coroane (17.507 lei). Așa că atunci când o vacă e bolnavă și ia antibiotice, Roxana aruncă laptele acesteia.

„Nu voiam să fiu o vânzătoare toată viața.”

În 2013, când a venit în Norvegia să culeagă căpșuni, Roxana avea 19 ani. Locuia în Văsiești, un sat de lângă Moinești, în județul Bacău, și era cea mai mică dintr-o familie cu 14 copii. Făcea construcții de lemn împreună cu tatăl său și mai mulți frați din familie și câștiga 700 de lei pe lună.

Enlarge

01_2023-07-04-20-24-41-Enhanced-NR
Roxana Stangebye, 29 de ani, în livingul casei sale din Prestfoss, Norvegia

La Biserica Penticostală din satul vecin, unde familia Roxanei merge la slujbă în fiecare duminică, au aflat că o fermă de căpșuni din Norvegia caută muncitori sezonieri. Roxana a plecat împreună cu fratele său mai mare, Mihai: era prima dată când pleca de acasă, prima dată când ieșea din țară și prima dată când zbura cu avionul.

Au ajuns la ferma lui Oddvar Stangebye, iar Roxana a fost impresionată de locul în care muncea, de norvegieni și de libertatea pe care o simțea aici. Se trezea să culeagă căpșuni la trei dimineața, când era deja lumină, și alegea cele mai frumoase fructe pentru nunți – căpșunile trebuie să fie egale, pentru că norvegienii le pun în paharele de șampanie.

Nu i s-a părut că face mare lucru, așa că a fost surprinsă când clienții au lăudat-o pentru efortul ei: „Good job, Roxana! Good job!”. A fost primul moment în care și-a dat seama că societatea norvegiană te apreciază pentru munca ta, indiferent care ar fi aceasta.

În Norvegia trăiesc 19.669 de români, dintre care 3.005 sunt copii născuți pe teritoriul Norvegiei din părinți români, potrivit statisticilor din 2023 ale institutului Statistics Norway

Oddvar avea nevoie de ajutor la ferma de vaci, așa că Roxana lucra și la grajd după ce termina de cules căpșuni. A învățat să spele animalele, să le mulgă și să le hrănească. Când s-a întors în România, după o lună și jumătate, i-a părut rău că pleacă din Norvegia. Câștigase 700 de euro. „Nu avusesem niciodată atâția bani”, povestește ea. I-a dat pe toți părinților săi ca să construiască garajul, iar ea s-a angajat la o patiserie din Comănești.

S-a întors în Norvegia în vara lui 2014, apoi în 2015, când s-a și hotărât să rămână. „Atunci am zis: eu nu mai vreau să plec!”, povestește Roxana. „Nu neapărat că era viața grea în România, dar nu mi-am găsit [calea], cu toate că lucram la patiserie. M-am gândit că pot mai mult și nu găseam sprijinul în România. Nu voiam să fiu o vânzătoare toată viața. Nici nu știam [ce vreau], că n-am avut posibilitatea să fac mai multe chestii, să văd ce-mi place. Și când am venit aici și am văzut ferma, am zis: «Eu rămân aici, nici nu mă gândesc să mai plec».”

I-a plăcut că în societatea norvegiană fermierii sunt respectați. „În România, fermierul e jos de tot; când spui că ești fermier, mai bine fugi. Aici, când aud că ești fermier, oamenii își dau jos pălăria și îți spun «Mulțumesc pentru mâncare!».”

10 frați ai Roxanei au plecat la muncă în Italia

Roxana a continuat să muncească la fermă împreună cu Oddvar, care a învățat-o tot ce știa despre creșterea vacilor. Au cultivat și căpșuni până în 2020, când au renunțat din cauza pandemiei. La început vorbeau în engleză, dar Roxana a învățat repede limba norvegiană fredonând melodiile ei preferate, deși nu înțelegea versurile.

Oddvar a încurajat-o mereu să aibă mai multă încredere în ea. „M-a lăsat să iau decizii, chiar dacă au fost proaste – așa am învățat cel mai mult de la el. Nu mi-a zis niciodată: «Hai, lasă, că tu nu știi nimica». M-a susținut în toate și am început să mă atașez de el.”

Enlarge

23_2023-07-02-16-22-57
Oddvar și Roxana Stangebye în livingul casei lor din Prestfoss, Norvegia

Relația lor a început în 2016 și Oddvar a fost primul ei iubit. Părinții Roxanei n-au fost de acord cu relația lor din cauza diferenței de vârstă (el este mai mare cu 47 de ani decât ea), dar asta n-a oprit-o să se căsătorească cu el în 2020, într-o pădure, lângă un lac, în prezența celor mai bune cinci prietene ale ei, așa cum visa de când era mică.

Până la urmă, părinții s-au obișnuit cu ideea, iar Roxana și tatăl ei au devenit „cei mai buni prieteni”. „Tata nu prea l-a cunoscut pe Oddvar și nici pe mine, că a fost foarte mult plecat când am fost mică”, povestește ea. „O perioadă a fost în Turcia, apoi a lucrat 10 ani la un gater din Vrancea și venea acasă o dată la două weekend-uri.”

Mai târziu, tatăl Roxanei a plecat să muncească în Italia, la fel ca 10 dintre frații și surorile ei. Unii din ei s-au întors în România după 20 de ani, dar alții încă locuiesc acolo împreună cu soții și copiii lor. Familia Roxanei este formată din 72 de persoane: părinții, frații, surorile, cumnații și nepoții.

Când copiii erau mici, familia avea patru vaci, cinci scroafe cu purcei, găini, rațe, gâște, curcani și bibilici. Frații ajutau la creșterea animalelor, la prășit și la cultivarea legumelor din grădină, mai puțin Roxana, care era mezina și protejata familiei.

Tatăl muncea, iar mama se ocupa de creșterea și de educația celor 14 copii. Roxana nu știe cum s-au descurcat părinții ei, dar nu i-a auzit niciodată plângându-se. Casa părintească avea cinci dormitoare, pe care părinții le-au adăugat pe măsură ce s-au născut copiii, iar veceul era în curte. Seara, Roxana și frații ei așteptau la rând să se spele pe dinți în baia din casă, care era doar pentru igienă.

„Hainele le luam de la unul la altul – mi-erau un pic mari la un moment dat, dar creșteam în ele”, povestește Roxana. „Nu prea aveam jucării; n-am avut niciodată o păpușă. Aveau verișorii mei și mă duceam la ei și mă jucam. Cel mai mult mi-aș fi dorit să am o haină nouă, să mă duc la magazin și să îmi cumpăr o haină care să fie doar a mea.”

Enlarge

17_2023-07-01-19-17-34-Enhanced-NR
Roxana Stangebye, 29 de ani, în grajdul de la ferma Ramstad, Prestfoss, Norvegia

În România s-a simțit de multe ori nedreptățită pentru că provenea dintr-o familie modestă. „Părinții mei nu aveau posibilitatea să se ducă la doamna învățătoare cu o cafea sau cu o ciocolată, așa că eu aveam doar [calificativele] suficient și insuficient. Deși învățam, doamna învățătoare nu mă întreba niciodată nimic. Erau doar cinci elevi care aveau mai multe posibilități și cu ăia lucra – așa a fost din clasa I-a până într-a VIII-a. Dacă mă chema la tablă și știam, pentru că învățam, rămânea blocată: «Uite, proasta asta știe».”

„Ești fată, stai cuminte”

Roxana a primit o educație religioasă, strictă și conservatoare. În casa lor nu se consuma alcool, iar fetele nu aveau voie la petreceri. Doar băieții se bucurau de libertate, ceea ce i se părea nedrept. „Tu ești fată, tu trebuie să stai acasă. Tu ești băiat, poți să ieși în oraș, să faci orice. Asta cu «Ești fată, stai cuminte» mă călca pe nervi.”

Enlarge

40_2023-07-05-09-18-47
Roxana Stangebye strânge iarba proaspăt cosită. Ferma Ramstad, Prestfoss, Norvegia

Când trăia în România, nu purta tricouri decoltate și fuste mai scurte de genunchi și nici nu-și făcea unghiile. „În adolescență nu aveam voie să ies cu prietenele mele, la petreceri nici nu se punea problema, iar la sfârșitul clasei a XII-a nu m-au lăsat la banchet. La opt seara eu trebuia să fiu acasă. Nu știu ce mi-ar fi făcut [dacă încălcam regulile], pentru că nu am încercat asta niciodată.”

Îi respectă pe părinții ei, care au fost mereu alături de toți cei 14 copii ai lor. „Ei n-au avut posibilitatea să se ducă în altă parte, cum am avut eu posibilitatea să mă duc în altă țară, să văd că, băi, lumea nu e chiar așa. N-au avut altă educație mai complexă, atât au putut părinții lor, atât pot și ei.”

Roxana crede că limitarea libertății fetelor din România are legătură mai mult cu mentalitatea din mediul rural decât cu religia penticostală în care a crescut. „Chiar dacă erau ortodocși, tot așa se purtau cu fetele în toată comunitatea. Dacă o fată se pupa cu un băiat în mijlocul străzii, era catalogată drept curvă. Dacă băiatul se pupa în aceeași zi cu trei fete: «Uite, mă, cum învârte ăsta fetele».”

Enlarge

31_2023-07-04-09-51-23
Roxana Stangebye mută baloții cu tractorul. Ferma Ramstad, Prestfoss, Norvegia

Religia a jucat însă un rol important în viața Roxanei – nu doar din punct de vedere spiritual, ci și în cea ce privește apartenența comunitară. Mergea la slujbă în fiecare duminică, joi seara participa la rugăciuni, iar sâmbăta se întâlnea la cor cu ceilalți tineri – Roxana cântă la acordeon și la chitară.

Deși și-a păstrat unele idei conservatoare din România, s-a adaptat la cultura norvegiană. Îi e însă greu să accepte că biserica luterană oficiază din 2017 căsătorii între persoane de același sex, dar s-a obișnuit cu preoteasa gay de la biserica luterană din satul vecin.

Ferma Roxanei, pe primul loc în Norvegia la producția de lapte

Satul Prestfoss e înconjurat de dealuri și de pădure, iar în dimineața asta s-a dat alarma că un urs a fost văzut în comuna Sigdal. Oddvar vorbește la telefon cu ceilalți fermieri care, la fel ca el, au cirezi de vaci și turme de oi tinere pe dealuri. Statul norvegian îi plătește pe fermieri să-și lase animalele libere să pască și să curețe pădurile.

Oddvar și Roxana urmăresc emițătoarele GPS ale vitelor pe aplicația telefonului, dar Oddvar e nemulțumit și întinde pe masă hărțile clasice, de hârtie. Oricum știe pe de rost fiecare loc din cele 150.000 de ari de pădure în care se plimbă vitele.

Fermierii au cerut permisiunea de la autorități ca un vânător să împuște ursul, dar nu li s-a aprobat: dacă nu produce nicio pagubă, ursul trebuie lăsat în pace. În cazul în care ursul ar mânca vreo vacă sau vreo oaie, fermierii ar fi despăgubiți de stat. De exemplu, Roxana ar primi contravaloarea laptelui pe care l-ar produce vaca într-un an, plus prețul pe fiecare kilogram de carne.

Ca să se asigure că animalele sunt bine, Oddvar și Roxana pleacă să le caute cu mașina prin pădure. Vacile sunt dresate să vină când le strigă, pentru că primesc cereale drept recompensă.

Ne oprim în mai multe locuri să ascultăm tălăngile vacilor. Căutăm urme de copite, balegă și iarbă culcată, semn că vitele au dormit acolo. Într-un final, când le găsim, vacile o urmează pe Roxana ca niște căței până la portbagajul mașinii, unde ține găleata cu cereale.

De când a preluat ferma, Roxana a renovat grajdul, a schimbat alimentația vacilor și a crescut producția de lapte. În prezent, ferma ei este pe primul loc în Norvegia la producția de lapte în categoria din care face parte, iar presa locală a lăudat-o pentru îmbunătățirile pe care le-a făcut.

În martie 2023 a primit premiul Fermierul Anului pentru felul în care reprezintă industria fermierilor din Norvegia: Roxana e activă și a avut mai multe apariții în presa locală și națională. În iunie a vorbit la întâlnirea anuală a fermierilor despre nevoia ca statul norvegian să-i ajute pe micii fermieri să construiască ferme robotizate.

În 2021, cei 246 de fermieri din comună au ales-o lidera lor la Asociația Fermierilor din Sigdal și Eggedal. Este singura fermieră din asociație care nu s-a născut în Norvegia. Ea îi reprezintă pe fermieri în relația cu autoritățile și încearcă să le rezolve problemele, de la lipsa ierbii în anii secetoși, cum e acesta, până la conflicte legate de hotar.

Roxana a învățat multe de când a venit în Norvegia și a făcut atâtea cursuri încât nici nu și le mai amintește pe toate – de asistență veterinară, de eutanasiat vaci în cazul în care acestea se accidentează, de montat vacile, de lucrat cu flexul și cu drujba, de condus tractorul și motostivuitorul.

În Norvegia nu există meserii de bărbați și de femei; e ceva banal să vezi o femeie care conduce tractorul sau taie lemne în pădure. „Nu-i ca la noi, că doar băieții fac”, spune Roxana. „Aici, dacă ești fermier, trebuie să știi să faci toată munca.”

„O vezi pe lidera de la fermieri? Să știi că e româncă”

Roxana își găsește greu cuvintele în limba română, pentru că tot ce a învățat în ultimii ani a fost în norvegiană. „Când am venit aici, nu aveam un vocabular atât de dezvoltat, pentru că în România nu discutam cu nimeni despre asta. Aici a trebuit să citesc despre politică, despre agricultură. Toate astea sunt noi pentru mine. Copacii i-am învățat în norvegiană, în română nu știu decât stejar, pin, brad și plop. Mă duceam afară cu o carte de plante și învățam cum se numește fiecare: asta e păpădie și păpădia n-are ce căuta la mine în iarbă. Deschideam o carte despre erbicid și citeam ce și cât concentrat să folosesc.”

De anul trecut, Roxana are cetățenie norvegiană. „Am zis că dacă tot sunt implicată și fac multe pentru localitate, de ce să nu fiu cetățean.” A dat un test de limbă și unul de cultură generală, pentru care a învățat câteva săptămâni.

În august o să înceapă o școală de agronomie pentru adulți care va dura doi ani.

La toamnă va candida la consiliul local din partea Senterpartiet (e pe locul 11 pe o listă cu 25 de candidați). Ca să poată reprezenta partidul la alegerile locale, Roxana a dat un examen din programul lor politic.

Enlarge

37_2023-07-04-16-06-59
Roxana Stangebye verifică cât mai are vaca până să fete. Ferma Ramstad, Prestfoss, Norvegia

Senterpartiet (Partidul de Centru) a fost înființat în 1920 cu denumirea de Partidul Fermierilor. Acesta promovează o economie naționalistă, susține descentralizarea și protejează femierii norvegieni. Partidul s-a opus intrării Norvegiei în Uniunea Europeană la referendumurile din 1972 și 1994, iar mai târziu a propus retragerea Norvegiei din Schengen și din Spațiul Economic European. Partidul a fost criticat de-a lungul timpului ca fiind naționalist, populist și anti-UE.

Roxana spune că se simte mai mult norvegiană decât româncă. „Civilizația face foarte mult. Aici, când te duci în oraș, toți îți zâmbesc, chiar dacă nu te cunosc. În România simt foarte multă presiune, gălăgie, unul țipă, altul zbiară. E un pic depresiv. Când mă duc în România, mă duc s-o vizitez pe mama sau surorile. Mă duc în vizită și după trei zile mă ia dorul de casă [de Norvegia].”

Nu-i este dor de România, pentru că nu a fost fericită acolo. Singurele lucruri care îi lipsesc sunt unele mâncăruri și comunitatea de la biserică. „Câteodată mi-e poftă de o mămăligă cu brânză cum mâncam la mama, în rest nimic. Nu prea am avut șansa să mă dezvolt, să experimentez mai multe joburi, să aflu ce vreau să fac.”

În Norvegia nu s-a simțit niciodată discriminată că e româncă. „Din contră, am fost apreciată pentru că am venit dintr-o țară străină, am învățat repede limba și m-am implicat în comunitate. Mereu spun despre mine: «O vezi pe lidera de la fermieri? Să știi că e româncă». Pun mereu accentul că sunt româncă, dar un accent bun: «Uite ce a făcut în câțiva ani». Deci se poate să vii din altă țară și să faci multe.”

29_2023-07-02-18-59-08.jpg

Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu
read more: