Daniel, 48 de ani, s-a mutat în Germania anul trecut și, din martie 2020, lucrează la una din cele mai mari firme din Nürnberg, care transportă marfă la diverse supermarketuri din regiune.
Daniel ne-a rugat să nu menționăm numele companiei pentru care lucrează, pentru că se teme că aceasta ar putea să-l dea în judecată sau să-l concedieze. Am decis să folosim doar prenumele său ca să-l scutim de eventuale probleme.
Programul din contractul său de muncă este de 10 ore pe zi, de luni până vineri. Cu toate astea, în fiecare zi e nevoit să facă una, două sau trei ore suplimentare ca să poată descărca marfă la toate supermarketurile de pe foaia de drum.
De cele mai multe ori, nu reușește să-și ia cele 45 de minute de pauză de prânz – care teoretic e obligatorie – și să-și mănânce sandvișul. Uneori, îl minte pe dispecer că e la descărcat ca să poată mânca.
„Peste 50% din șoferii de la mine din firmă sunt români și toți lucrează peste 10 ore pe zi”, spune Daniel. Compania pentru care lucrează are 500-600 de tiruri și majoritatea șoferilor sunt din Europa de Est, în special din România. Șoferii sunt plătiți cu 80 de euro pe zi, sumă care include și diurna, care este 12 euro în loc de 14, așa cum spune legea.
Enlarge
„Eu i-am zis [șefului], dar mi-a râs în nas”, spune Daniel, care câștigă 1.840 de euro net pe lună. „Știi cum îi aicea? La un moment dat parcă te aștepți să-ți spună: «Bă, te-am chemat eu în țara mea? Tu ai venit, da? Nu te-am chemat eu». Dar n-o spune că aici legile cu discriminarea sunt foarte dure.”
„Teama că vei fi dat afară pentru că îți ceri drepturile o regăsesc la mulți muncitori români”
Un șofer german, care face parte din aceeași clasă de impozitare, câștigă la aceeași firmă cu 500-600 de euro mai mult decât Daniel. (În Germania, impozitul pe salariu se calculează în funcţie de venit şi de situaţia familială a angajatului.) Atunci când Daniel s-a plâns că e plătit mai prost decât un șofer german, șeful său i-a răspuns: „Dar de unde știi tu cât câștigă ceilalți, că salariul e confidențial?”.
Angajatorul îi amenință pe șoferi că nu au voie să-și spună unii altora salariile pentru că, atunci când au semnat contractul de muncă, acesta includea și o clauză de confidențialitate. „Au pus clauză ca să nu putem vorbi între noi”, spune Daniel.
De cazul lui s-a ocupat Marius Hanganu, consilier la Faire Mobilität, o organizație germană care apără drepturile muncitorilor din Europa Centrală și de Est. Marius are 36 de ani, trăiește în Nürnberg și este unul din membri fondatori ai asociației Integro Mittelfranken e.V., înființată de un grup de români din Germania.
„Teama că vei fi dat afară pentru că îți ceri drepturile o regăsesc la mulți muncitori români”, spune Marius Hanganu. „Eu l-am sfătuit să noteze toate orele suplimentare și să facă cerere oficială la firmă să-i fie plătite separat. Și l-am mai sfătuit să nu renunțe la pauză pentru că, în caz de accident, răspunde el, nu firma. Chiar dacă-l vor da afară, el poate să atace concedierea în instanță și, lucrând deja de ceva timp în spațiul comunitar, ar putea beneficia de ajutor de șomaj.”
Enlarge
Marius Hanganu spune că mulți români interpretează greșit clauza de confidențialitate din contractele de muncă. „Această clauză este valabilă doar pentru secretele interne ale firmei, de exemplu cu cine are contracte, unde și când livrează și nu legat de nivelul de salarizare. Dar firmele bagă adesea spaima în muncitori cu această clauză ridicolă. Eu n-am auzit de cineva care să fi fost dat afară pentru că a spus altora cât câștigă”.
Șoferii români care lucrează în Germania ar fi mai protejați dacă s-ar înscrie într-un sindicat, spune Marius. Din păcate, românii nu au încredere în sindicate și nu vor să plătească taxa de 1% din salariul brut. În Germania, există ver.di, care are o pagină cu informații în limba română. Un astfel de sindicat le oferă șoferilor asistență juridică și le asigură protecția drepturilor la locul de muncă.
Enlarge
„Cazul lui [Daniel] este unul tipic pentru șoferii care nu vorbesc germana”, spune Marius Hanganu. „El este un muncitor liniștit și își vede de treaba lui gândindu-se că e prea periculos să ceară ceva în plus pentru că riscă să fie dat afară. Din păcate, în Germania există o clauză în contractul de muncă prin care, dacă timp de trei luni nu ai contestat ceva (ore neplătite, sporuri neplătite, greșeli în fluturaș etc.), atunci nu mai poți cere nimic înapoi. Iar pe această clauză se bazează multe firme, pentru că știu că dacă vor fi date în judecată, nu vor avea mult de plătit.”
„În toți anii ăștia, am lucrat în Europa cu contractul pe România”
Daniel lucrează din 2007 ca șofer de tir în Europa. În primii ani, a lucrat în Danemarca pentru o firmă cu patroni români înregistrată în Gibraltar, o situație comună pentru firmele de transporturi din Europa.
„Erau doi români de la Cluj acolo, doi frați care nu știu dacă mai au curaj să vină în România la câte țepe or tras la șoferi”, povestește Daniel. „Românii ăștia doi închiriau șoferi la danezi, care erau scutiți de orice problemă. Le spunea [la șoferi]: «Vezi că ești penalizat cu 200 de euro că n-ai descărcat la timp». Aiurea, nu era adevărat. Până o intrat un român cu capul tractor în birourile lor din Danemarca cu marșarierul.”
Daniel câștiga în jur de 2.100 de euro pe lună și e bucuros că „nu și-a luat țeapă”. Dormea între patru și șase luni în tir și făcea transporturi Danemarca-Germania, Danemarca-Suedia și Danemarca-Spania. În fiecare lună, conducea 12-13.000 de kilometri. Se spăla în parcări și gătea fasole și cartofi prăjiți la butelie. În perioada aceea, prietenii lui din România l-au poreclit „Hoinarul”.
A lucrat apoi în Austria pentru o firmă care era înregistrată în România, unde primea salariul minim pe economie și diurna. „Eu, de exemplu, luam salariul minim care era 300 de euro în România și diurna, care era 1.600-1.700 de euro.”
„În toți anii ăștia, am lucrat în Europa cu contractul pe România – așa sunt 90% dintre șoferii români”, spune Daniel. „Am lucrat pe Spania – încărcam în Spania și descărcam în Danemarca –, dar eram angajat la o firmă din Cluj.”
După ce l-am cunoscut pe Daniel, am înțeles de ce autostrăzile din Europa sunt pline de tiruri cu numere de înmatriculare românești.
Enlarge
Faire Mobilität oferă muncitorilor români din Germania informații utile despre drepturile și obligațiile lor pe pagina de internet și la numărul gratuit, apelabil pe tot teritoriul Germaniei: 08000005602. Consilierii de la Faire Mobilität, cum e Marius Hanganu, îi pot ajuta pe șoferii români sau pe cei care lucrează în diverse domenii să se înscrie într-un sindicat și să fie protejați în Germania. De asemenea, centrul colaborează cu avocați care vorbesc limba română. Mai multe informații găsiți și pe grupul pe Facebook Dreptul muncii în Germania de la A la Z, unde voluntarii răspund la întrebări legate de dreptul muncii sau dreptul social în Germania.
„Multe firme din Germania au deschis sucursale în România de unde trimit camioane prin toată Europa”, explică Marius Hanganu. „Se lucrează adesea pe salariul minim din România, sub formă de detașare, salariu completat prin diurne. Majoritatea șoferilor vor să vadă în jur de 2.200 până la 2.500 de euro net în mână. Păcat că ei nu se gândesc acum că salariul minim în România nu le va aduce o pensie din care să poată trăi mai târziu.”
Marius Hanganu se ocupă la Faire Mobilität de multe cazuri cu șoferi români: contracte de muncă pe care nu le înțeleg, ore suplimentare neplătite, cererea din partea șefilor de a modifica tahograful, imposibilitatea de a face pauza de 45 de ore în afara cabinei, camioane în stare deplorabilă, accidente de muncă, neplata salariului după concediere sau demisie, penalizări și rețineri abuzive din salariu etc.
„Momentan am un caz de insolvență unde lucrează peste 20 de români și încă vreo patru cazuri legate de salariul neplătit, semnarea de declarații pe proprie răspundere în caz de amenzi și concediere abuzivă”, spune Marius.
„Firmele de intermediari din domeniul transporturilor seamănă cu cele din abatoarele germane. Diferența este că șoferii de tir nu locuiesc în apartamente la comun, ci își petrec «timpul liber» în cabina camionului. Firmele din România pun multă presiune pe șoferi și calculează rute de transport nerealiste. Am avut și cazuri unde firma germană a intrat în faliment și firma din România habar nu avea de insolvență, iar șoferii erau împrăștiați prin toată Europa.”
„Ce să lucrezi în Bârlad?”
Daniel locuiește într-un mic oraș de lângă Nürnberg, într-un apartament cu două camere, pentru care plătește 690 de euro chirie. A divorțat în 2010 și are o fiică de 20 de ani care trăiește în România. Este prima oară din 2007 până în prezent când și-a închiriat un apartament într-un oraș european și nu mai doarme în tir.
Enlarge
Daniel e din Bârlad, județul Vaslui, unde are un apartament de trei camere pe care l-a moștenit de la tatăl său.
A plecat prima dată din țară la începutul anilor ’90, când avea 18 ani. A trecut de patru ori frontiera ilegal și de patru ori a fost prins – de două ori în Germania, de unde l-au trimis înapoi în România, o dată în Polonia, când a căzut într-o groapă-capcană la graniță, și o dată în Austria, când l-au trimis înapoi în Ungaria și a fost bătut de polițiști.
Cea mai spectaculoasă încercare de trecere frauduloasă a frontierei a fost în Austria, unde polițiștii l-au găsit ascuns în spațiul de aerisire din tavanul trenului.
„Ce să lucrezi în Bârlad?”, spune Daniel. „Care e pe primul loc în România la nivelul de trai cel mai prost? Județul Vaslui, unde sunt bețivi, curve și golani. Întotdeauna a fost sărăcie în județul Vaslui.”
A lucrat șase luni în Turcia ca electrician, apoi s-a întors în România și a început să facă bișniță cu geci de piele și aur turcesc. După ce s-a căsătorit, a deschis un mini-market în Bârlad, unde vindea țigări, cafea și conserve de contrabandă aduse de soția lui din Suceava, de la ucraineni.
Daniel visează să se întoarcă într-o zi în România și să trăiască din pensia pe care o va primi din Germania. „Mie îmi place Bârladul”, spune el. „Pe măsură ce îmbătrânești, te tragi spre casă.”
Își dorește să lucreze până la pensie ca șofer de tir și nu l-ar deranja să facă ore suplimentare dacă acestea ar fi plătite. „Un neamț n-ar munci niciodată cu banii mei, ar prefera să ia șomaj de 1.300-1.400 de euro”, spune el.
Marius Hanganu, consilier la Faire Mobilität, speră că șoferii români care lucrează în Germania vor începe să-și apere singuri drepturile. „Am impresia că mulți șoferi știu exact care sunt drepturile lor, însă fie nu au curajul să lupte pentru salarii mai bune, fie nu știu cum să o facă concret.”
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.
Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.