La spitalul din Corabia lipsesc de câțiva ani doctori anesteziști, chirurgi, ortopezi, radiologi, pediatri și de medicină internă. Deși posturile au fost scoase de mai multe ori la concurs, nu s-a înscris nimeni la examen.
Doctorii tineri fug de acest oraș sărac, aflat la 130 de kilometri de Craiova: drumurile până acolo sunt proaste, partenerii lor nu ar avea unde să lucreze, nu există centre comerciale, cinematografe sau teatre moderne. Așa că spitalul Corabia funcționează cu doctori din Caracal sau Turnu Măgurele (aflate la 40, respectiv 30 de kilometri distanță) angajați cu jumătate de normă. Un anestezist care face zilnic naveta, după ce programul său de muncă s-a încheiat, primește în jur de 1.300 de lei pe lună.
În lipsa unui anestezist full-time, chirurgul Silviu Mușat de la spitalul din Corabia face doar operații cu programare; urgențele sunt trimise la Craiova sau Caracal. „Ce performanțe medicale să facem când ne străduim să acordăm măcar primul ajutor?“, spune el. „Regula e «Să nu-i faci rău pacientului». Eu sunt chirurg, dar în urgențe trebuie să mă ocup și de cazuri care țin de ortopedie sau neurochirurgie. Și la intervențiile care nu sunt pe specialitatea mea, există întotdeauna un risc.“
Silviu are un salariu de aproximativ 2.000 de lei, dar, pentru că face opt gărzi pe lună, poate câștiga și 3.000 de lei. În mod normal, un doctor ar trebui să facă în jur de patru gărzi, dar, pentru că în Corabia nu sunt doctori, el acoperă și alte secții. Într-o gardă, când era singur împreună cu două asistente, au venit peste el două clanuri de romi aflate în conflict, cu câțiva răniți care fuseseră tăiați cu săbiile. „Mă amenințau că mă aruncă pe geam dacă mă uit la rănitul celuilalt clan înainte de al lor“, spune Silviu. „Până să vină poliția am stat între ei ca să nu se încaiere, încercând în același timp să le acord și primul ajutor.“ Astfel de situații nu sunt singulare într-un oraș care se confruntă cu sărăcia și cu lipsa educației.
Corbia, port la Dunăre, a fost un oraș important înaintea comunismului: aici se desfășura cea mai mare parte a comerțului fluvial din zonă. Comuniștii au închis însă portul și au impus un regim de industrializare forțată. După 1989, majoritatea celor 20.000 de locuitori care lucrau în fabrici au rămas fără locuri de muncă după ce acestea s-au închis.
„Mă amenințau că mă aruncă pe geam dacă mă uit la rănitul celuilalt clan înainte de al lor“
Mă întreb dacă Silviu are satisfacții sau dacă are timp să se gândească la asta. Uneori trec două, trei zile fără să-și vadă copilul, pentru că se întoarce foarte târziu de la spital și pleacă foarte devreme. Iar săptămâna viitoare va susține examenul de primariat pentru care nu a avut timp să învețe.
„La 27 de ani voiam să fac altceva“, spune el. „Îți dorești să realizezi multe ca doctor, apoi îți dai seama că ești limitat. Dacă ar fi să regret ceva, îmi pare rău că n-am plecat dincolo când am avut ocazia.“
Cristina e internată la spitalul Corabia din cauza unei afecțiuni la rinichi. Nu își permite să se trateze în alt oraș, pentru că are un salariu de 500 de lei, din care întreține doi copii și pe soțul ei bolnav. Când soțul ei s-a îmbolnăvit, a făcut un credit de 700 de lei ca să îl poată opera la București – la spitalele din Corabia, Caracal sau Turnu nu se fac operații pe coloană. „Ar fi fost bine să se poată aici“, spune ea. „Drumul și statul la București ne-au costat.“
Pe dinafară, spitalul arată ca un cămin de studenți nerenovat. Orașul e cenușiu și căldura umple strazile de praf și de mirosuri grele. Intrăm la Penny Market, singurul lanț de supermarketuri deschis în Corabia. „Ăștia de aici nu sunt doctori“, îl auzim pe bodyguard spunându-i cu voce ridicată unei casiere. „Mai bine te duci la București, eu pe soție acolo am operat-o. De ce crezi că ăștia au rămas aici? Pentru că nu sunt doctori.“
Articolul a fost documentat vara trecută, în timp ce lucram la un reportaj despre sistemul medical românesc, în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence. În toamna aceluiași an, Spitalul din Corabia a anunțat că nu mai are bani să continue activitatea, programul medicilor a fost redus de la șapte la șase ore, iar unele secții au fost comasate.
Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată.
[…] Cristina e internată la spitalul Corabia din cauza unei probleme la rinichi. Nu își permite să se trateze în alt oraș, pentru că are un salariu de 500 de lei, din care întreține doi copii și pe soțul ei bolnav. Când soțul ei s-a îmbolnăvit, a făcut un credit de 700 de lei ca să-l poată opera la București – la spitalele din Corabia, Caracal sau Turnu nu se fac operații pe coloană. În același timp, Spitalul din Corabia nu mai are suficienți bani să-și continue activitatea, programul medicilor a fost redus de la șapte la șase ore, iar unele secții au fost comasate. De mai mulți ani se discută despre eventuala închidere a spitalului. Povestea integrală, aici. […]