Mai mulți electricieni care au lucrat pe șantierul naval din Mangalia au emigrat în Skagen, Danemarca, când situația a devenit incertă: „Doar primarul și popa lipsesc de aici, restul suntem toți”.
Aceasta este partea a II-a dintr-un reportaj ce urmărește o echipă de 80 de electricieni navali români care lucrează în Danemarca. Puteți citi aici partea I.
Șantierul naval Karstensens se întinde pe o suprafață considerabilă în portul din Skagen, Danemarca, unde funcționează de 105 ani. Aici se construiesc între cinci și opt vase noi pe an și se repară peste 250 de vapoare. Din cei 550 de angajați, 140 sunt români.
Enlarge
Maistrul Costel Boghiu coordonează o echipă de 80 de electricieni navali români care construiesc vase noi. Îl urmăm prin hărmălaia de pe șantier, echipați cu căști de protecție. Zgomotul e asurzitor și suntem atenți când trecem pe lângă muncitorii care sudează și taie cu flexul.
Construcția vasului pe care îl vizităm a început în urmă cu câteva zile, când scheletul de fier a sosit din Polonia. Primii care lucrează la vas sunt electricienii și instalatorii, care trag cablurile și țevile, înainte să vină echipele care se ocupă de izolație și mobilier. Noi nu vedem decât un schelet de fier și cabluri înșirate peste tot, dar Costel ne explică: aici e bucătăria, aici e camera de control, aici e sala motoarelor, aici e sala radarele, iar aici, o mică fabrică de prelucrare a peștelui, care va fi procesat chiar pe vapor.
Trei vase mari de pescuit se construiesc acum în șantierul naval Karstensens, iar Costel face și 20.000 de pași într-o zi, când merge dintr-un vapor în altul. Pe șantier lucrează români, danezi, croați, polonezi și portughezi, însă cele mai multe afișe sunt în engleză, daneză și română.
Ascultăm un playlist de muzică populară românească și manele la o boxă portabilă. Un bărbat fredonează în timp ce întinde o rolă de cablu. Mai mulți electricieni români cu care vorbim au lucrat pe șantierul naval din Mangalia și au emigrat când acesta a început să meargă prost. „Doar primarul și popa lipsesc de aici, restul suntem toți”, glumește unul din bărbați. „Deși cred că o să vină și ăștia aici”, completează altul.
Un român se plânge că, după ce a lucrat mai bine de 30 de ani în șantierul din Mangalia, a fost nevoit să emigreze anul trecut în Danemarca, pentru că șantierul din România nu mai avea comenzi și anunțase disponibilizări. „Da’ cine pleca dacă mergea șantierul?”, îi răspunde un coleg.
Un alt român glumește: „Au venit coreenii (șantierul din Mangalia a fost deținut de Daewoo – n. red.), am fost sclavi în țara noastră, au venit olandezii, am fost sclavi, venim aici, suntem sclavi”.
Tema recurentă în conversațiile cu electricienii români este corupția și incompetența statului român – mulți au familiile în țară și ar fi preferat să lucreze în șantierul naval din Mangalia în loc să emigreze.
Un muncitor câștigă net în jur de 2.500 de euro pe lună în șantierul naval Karstensens – veniturile variază în funcție de impozit. Sistemul danez de impozitare este progresiv, iar taxele se calculează în funcție de venit, de ratele la bancă și de situația familială – dacă ai copii în întreținere sau dacă ambii soți lucrează. Cei care stau în locuințele asigurate de șantierul naval plătesc o chirie de aproximativ 350 de euro.
Compania are un program special pentru cei cu familiile în țara de origine: timp de două luni pot lucra câte 11 ore pe zi, de la șase dimineața până la cinci după-amiaza în timpul săptămânii și de la șapte dimineața până la doispreze sâmbăta, apoi primesc o lună liberă. Cei stabiliți în Danemarca aleg programul normal, de șapte ore și jumătate pe zi, dar cei mai mulți au soțiile și copiii în țară și preferă să muncească intensiv două luni, ca apoi să stea o lună în România.
„Când vezi că șantierul a luat-o la vale, că nu mai sunt comenzi, vino cu ceva nou”
Nicolae Stan (Nicu), 52 de ani, a lucrat 17 ani ca electrician naval pe vase militare și 14 în șantierul din Mangalia. Tatăl său a lucrat și el în șantierul naval din Mangalia, iar soția lui e încă angajată acolo, la ingineria producției.
Enlarge
Nicu a fost tehnician, șef de secție și manager în ultimii șase ani înainte să plece, când coordona două departamente – cel care făcea rețeaua electrică a vapoarelor și cel care se ocupa de tâmplărie și izolație. În 2018, când și-a dat demisia, șantierul avea mai puține comenzi și volumul de muncă scăzuse.
Acționarul principal al șantierului din Mangalia, Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, tocmai își vânduse partea grupului olandez Damen Shipyards, iar statul român devenise acționar majoritar cu 51%. Însă până la încheierea tranzacției, care s-a petrecut sub guvernul Dăncilă, șantierul a stat mai multe luni într-o stare de incertitudine. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a trimis în februarie 2018 o scrisoare Președintelui României și altor autorități ale statului prin care cerea „luarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situației de la șantier”, care nu mai primea comenzi din cauza zvonurilor că va fi închis.
În 2018, când era manager, Nicu câștiga 3.200 de lei net. O firmă de construcții plutitoare i-a oferit un salariu de 5.300 de lei și Nicu s-a angajat acolo. La scurt timp, și-a dat seama că firma îl păcălise: îi dădeau prin contract salariul minim pe economie, iar restul banilor îi primea în mână, la negru.
În 2019, Nicu și soția lui au făcut un credit pentru un apartament de trei camere – până atunci, locuiseră într-un apartament ANL al Primăriei Mangalia. Au împrumutat 45.000 de euro de la bancă (apartamentul a costat 56.000), iar creditul trebuia achitat în următorii 13 ani, înainte de vârsta de pensionare a lui Nicu.
Simțea nevoia de siguranță financiară, așa că în 2019 s-a reîntors pe șantierul naval din Mangalia, unde a devenit ship coordinator și a primit un salariu de 4.400 de lei net.
„Când m-am întors pe șantier, parcă nu se schimbase nimic”, povestește Nicu. „A venit altă firmă, dar era aceeași conducere românească. Când vezi că șantierul a luat-o la vale, că nu mai sunt comenzi, vino cu ceva nou, hai să facem treaba să meargă. Uitați-vă la danezi: tot ce produc în șantier, mobila care se urcă pe vapor, anumite componente sunt făcute aici – noi le facem, noi le montăm. În România, totul se comandă. În loc să le faci tu, să te dezvolți la tine în curte, tu le iei de la subcontractori, iar costurile sunt mai mari decât ar trebui.”
Enlarge
În ianuarie 2020, Nicu a plecat la muncă în Danemarca, după ce s-a întâlnit cu niște foști colegi în parcarea de la Kaufland și a aflat că șantierul Karstensens din Skagen caută electricieni navali.
Fiul său era deja mare, iar soția i-a înțeles decizia. „Ce poate să zică familia în momentul în care trebuie bani să mobilăm apartamentul, să plătim rata? Cum mi-e mie dor de ei, le e și lor dor de mine. Cum îmi vine mie greu că-s plecat în străinătate, le vine și lor greu. Mă simt trist și îndurerat în momentul în care o văd pe soție că-mi spune că-i e dor de mine: «Hai odată acasă». Eu încerc să fiu optimist și pozitiv. Până la urmă, nu trebuie să fim pozitivi în viață? Nu trebuie să fim optimiști, nu trebuie să fim încrezători?”
„Am votat schimbare și, când am văzut că și ăia se ceartă, am fost tare dezamăgit”
„[În Danemarca] am lăsat toate prejudecățile la o parte”, povestește Nicu. „Lucrez cu Marius, care mi-a fost subaltern. Nelu era șef de secție, iar eu eram șeful lui. Radu, la fel. Jumătate din băieții de aici sunt de pe șantier, de la Mangalia, colegi cu care am fost și acolo. Au plecat de bunăvoie, la cei mai mulți au fost cu siguranță banii, pentru că aveau salarii mici și rate mari la bănci. Știți cum e: una e 3.000 de lei salariu și alta e să iei aici 2.500 de euro.”
Enlarge
Nicu e dezamăgit de situația politică din România: „Am votat schimbare și, când am văzut că și ăia se ceartă, am fost tare dezamăgit”. Colegii lui nu mai vor să voteze, însă Nicu nu e de acord cu ei: „Nu e o soluție să nu te duci la vot, e un drept constituțional. Ceea ce se întâmplă în România e și vina fiecăruia dintre noi într-o mai mică sau mai mare măsură.”
Recent, soția lui a avut o problemă de sănătate și medicii din sistemul public au trimis-o să se opereze la un spital privat, unde costurile operației sunt de 16.000 de lei, ceea ce lui Nelu i s-a părut o nedreptate: „Eu am muncit din 1988 până în 2020 în România și am plătit 32 de ani sănătatea. Soția mea muncește din 1988, are 34 de ani cotizație la sistemul de sănătate. Eu nu sunt supărat că dau 16.000 de lei, eu sunt supărat pe sistem. Nu e drept! Păi uite de-aia pleci în Danemarca: ca să-ți permiți să te duci într-un concediu, ca să-ți permiți să plătești o bancă fără să fii stresat, ca să-ți permiți să-ți mobilezi casa. Nu mi se pare normal să muncești afară ca să-ți permiți luxul de a trăi.”
Enlarge
Nicu se trezește în fiecare dimineață la cinci, iar la 5.30 pleacă la serviciu cu bicicleta sau îl ia un coleg cu mașina; programul începe la 6.15 și se termină la 17.00. O parte din colegii lui mănâncă la cantina șantierului, dar el preferă să-și gătească și să-și ia la pachet. „Cum vrei să-ți treacă timpul în Danemarca?”, spune el. Se întoarce acasă în jur de șapte seara, își face duș, mănâncă, apoi vorbește la telefon cu soția lui. Adoarme la 10-11 seara, după ce se uită la un film sau la un serial.
În fiecare duminică, Nicu merge la slujbă în Skagen. Biserica Luterană îl lasă pe preotul ortodox Gabriel Bodescu să țină slujba în capelă, așa că acesta improvizează un altar pe suportul de piatră pentru coșciuge. E un fel de biserică mobilă, pentru că preotul aranjează și strânge obiectele de cult înainte și după fiecare slujbă.
Preotul Gabriel Bodescu lucrează ca sudor în Aalborg și a fost hirotonit recent, după ce a plecat la muncă în Danemarca. Încearcă să strângă în jurul său o comunitate de enoriași și speră ca, la un moment dat, comunitatea să aibă o biserică ortodoxă.
Dascălul Bogdan Grecu lucrează la șantierul naval Karstensens și sosește la slujbă cu întârziere. Este obosit, dar începe să cânte cu voce frumoasă și puternică. Arată neverosimil în rolul de dascăl cu gesturile aspre și mâinile sale mari și muncite.
Mâncarea e legătura bărbaților cu familiile din România
Majoritatea muncitorilor români locuiesc în cazările șantierului naval, în același cartier, în case tipice pentru orașul Skagen, văruite în galben și cu acoperișuri de țiglă roșie. Clădiri curate, cu gazon îngrijit în curte, renovate astfel încât să poată găzdui câte șapte-opt muncitori, fiecare cu camera lui.
Enlarge
E sâmbătă și la ora 12.00, imediat după ce s-a terminat programul de lucru, Marius Olaru, 43 de ani, a plecat cu bicicleta la pescuit. Mulți dintre muncitorii români de la Karstensens sunt din județul Constanța, obișnuiți cu viața la malul mării, așa că majoritatea au permise de pescuit în Danemarca și în weekend-uri merg pe plajă.
În perioada asta a anului se prinde macrou, dar n-a mai tras de câteva zile și Marius s-a întors cu o plasă plină de zărgani pe care îi curăță în curte. Mâine e duminică și nu se lucrează, așa că colegii lui vor să se trezească la cinci dimineața ca să meargă la pescuit. Au auzit că alt român de pe șantier a prins astăzi macrou.
Marius prăjește peștele dat prin mălai și face alături o mămăligă, apoi își invită colegii la masă. E nemulțumit de mălaiul din Danemarca, pentru că mămăliga iese prea moale. Peștele e crocant și bun, dar Marius e obișnuit să fie lăudat pentru cum gătește.
Enlarge
Imediat după prânz o să facă o ciorbă de burtă, din care o să mănânce în zilele următoare. Rafturile din congelator sunt pline cu sarmale, carne, afumătură, burtă și verdeață aduse de muncitori din România, la fel ca frigiderul, pe rafturile căruia sunt înghesuite mezeluri și diverse produse românești.
Mâncarea e importantă, pentru că e legătura bărbaților cu familiile din România, cu soția care a pregătit sarmalele pe care soțul ei nu trebuie decât să le pună la fiert când ajunge în Danemarca. Cei mai mulți se întorc din România cu avionul, pentru că drumul cu mașina ar fi mai lung și mai costisitor, așa că alimentele din bucătăria din Skagen au călătorit la cală.
„E grea despărțirea când plec de acolo”
Marius a lucrat ca electrician pe șantierul naval din Mangalia până în 2015, când s-a hotărât să plece din țară pentru că 60% din salariul lui se ducea pe rate, după ce el și soția lui și-au cumpărat un apartament.
A muncit cu contracte temporare în America, Anglia și Danemarca, iar între contracte a încercat să-și găsească un serviciu mai bun în România, însă n-a avut succes: la șantierul din Mangalia mergea din ce în mai prost, iar hotelul unde a lucrat o perioadă ca electrician îi dădea salariul minim pe economie și restul banilor în mână, la negru. În 2019, s-a angajat la șantierul naval Karstensens din Danemarca.
Enlarge
Marius are doi copii care-l așteaptă în România: un băiat de 13 ani și altul de 3. Soția lui lucrează ca ospătar în Mangalia și cea care o ajută cu creșterea copiilor este una din bunici. „E grea despărțirea când plec de acolo”, spune Marius. „Cel mare a început să simtă și nu mai vorbește cu mine cum vorbea înainte. Cel mic nu știe deocamdată. Pe cel mic îl duc la creșă și nu vede când plec.”
De când lucrează în străinătate, n-a lipsit niciodată de la zilele de naștere ale copiilor, însă anul acesta nu va fi în țară la ziua băiatului cel mic. „De multe ori soția mi-a zis să rămân acasă, să nu mai plec”, spune Marius. „Dar dacă la noi nu mai merge nici șantierul… Și ca să mă stabilesc [în țară] îmi trebuie tot așa un loc ca electrician. Îmi găsesc de muncă, dar nu mai poți să-ți faci un concediu cum trebuie. Aici stau, muncesc, strâng bani și, când mă duc acasă, mergem în concediu împreună.”
Enlarge
Naveta între România și Danemarca l-a obosit și nu crede că o să mai reziste mulți ani în ritmul acesta. Simte că pierde momente din viața copiilor lui, care cresc fără el: „Pierzi exact ce este mai frumos”.
„Se simțea declinul și trebuia să plecăm”
Daniel Uțescu, 55 de ani, lucrează pe șantierul naval Karstensens împreună cu cei doi fii ai lui: Alexandru, 29 de ani, și Denis, 23.
Daniel a lucrat 11 ani pe șantierul naval din Mangalia, din 2006 până în 2017, când a emigrat în Danemarca. „Se simțea declinul: disponibilizări, șomaj”, spune el. „Nefiind contracte, nu mai făceam ore [suplimentare]. Partea electrică mergea spre desființare. În 2006 eram 140 de electricieni, ca să rămână în 2017 numai 30. Deci se simțea declinul și trebuia să plecăm.”
Enlarge
E un electrician cu experiență, care s-a specializat în Coreea de Sud între 2006 și 2008, când șantierul din Mangalia era deținut de Daewoo. „Mie dacă mi-ai dat geanta și m-ai pus în fața panoului [electric], știu ce am de făcut.”
Daniel a trecut prin toate dificultățile anilor de tranziție: declinul din Valea Jiului, șomajul, sărăcia, migrația soției lui în Spania, urmată de o perioadă de relativă stabilitate cât a lucrat pe șantierul din Mangalia, apoi iar declinul și migrația. Mă emoționează reziliența acestui bărbat care a găsit soluții în fața tuturor greutăților prin care a trecut familia lui.
S-a născut în satul Licurici din județul Gorj și a lucrat 15 ani în mina Uricani din Valea Jiului, până în 2000, când a fost disponibilizat. Băieții lui s-au născut la Lupeni, în județul Hunedoara, și la Târgu Cărbunești, în județul Gorj. În cei 10 ani în care a lucrat în șantierul naval din Mangalia, Daniel a stat într-o locuință de serviciu și și-a văzut familia doar în weekend. Acum locuiesc toți în satul Licurici din județul Gorj, unde și-au construit o casă.
După ce a fost disponibilizat de la mina Uricani, Daniel nu și-a găsit de lucru ca electrician timp de cinci-șase ani. Au trăit din ajutor social și din alocațiile copiilor, iar uneori Daniel oferea servicii de taximetrist. Soția lui a lucrat între 2005 și 2011 în Spania, la roșii. Câțiva ani, cât mama lor era în Spania și tatăl în Mangalia, cei doi băieți s-au crescut unul pe altul.
Uneori putea trece și un an fără ca Daniel și soția lui să se întâlnească: „Eu am venit, ea a plecat, a plecat ea, am venit eu. Și uite așa ne-am văzut după un an”.
În 2019, imediat după ce Denis a absolvit Colegiul Tehnic din Târgu Jiu, tatăl său l-a adus în Danemarca, la șantierul naval Karstensens. Majoritatea colegilor lui Denis au plecat la muncă în Belgia și Germania imediat după terminarea liceului.
Alexandru a făcut Liceul Auto din Târgu Jiu și a lucrat în agricultură – familia are în satul Licurici o grădină cu legume, un hectar de grâu, un hectar de porumb, iar o vreme au crescut viței și porci, până când au plecat la muncă în străinătate și au renunțat la creșterea animalelor. Alexandru a fost plecat și în Germania, unde a lucrat la curierat și în agricultură, dar „l-au înșelat niște bagabonți” care nu l-au plătit. Din 2022, lucrează și el alături de tatăl și de fratele lui la șantierul naval Karstensens din Danemarca.
Denis, băiatul cel mic, nu își vede viitorul în România: „În țară va fi foarte greu [să-ți găsești de lucru]. Mai e și chestia că nu poți să te descurci cu 1.500-1.800 de lei la vârsta mea, pentru că ai niște nevoi, adică nu poți să-ți iei o mașină, să plătești o chirie la oraș și să te muți singur, că poate vrei să trăiești singur.”
„Ajungând aici, are două mașini, are aia, are aia”, spune tatăl.
„Am una de țară, una de oraș.”
„La vârstele noastre, credeți-mă că majoritatea suntem într-o ceață totală”, spune Denis. „Adică nu știm ce vrem să facem. Am vrea să facem o alegere pe care să n-o regretăm mai târziu.”
„Eu nu cred că are cineva ce-i trebuie acasă și vine acia să piardă timpul”, spune tatăl.
Pentru Daniel, munca la șantierul naval Karstensens este „un lux” și vrea să rămână aici până la pensie. Ritmul de lucru nu i se pare greu și îi convine programul, pentru că după două luni de muncă primește o lună de concediu, în care merge în România, la soția lui. „Și, la vârsta mea, cine te angajează în țară la 55 de ani?”
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu