Poveștile românilor care au votat și ale celor care nu au votat la Bruxelles

Câteva povești de viață și speranțe ale românilor care votează și ale celor care nu votează azi la Bruxelles: muncitori în construcții, la curățenie, studenți, ITiști și cerșetori pe care i-am întâlnit la Consulat, la biserica ortodoxă românească și La Doi Boi, piața unde românii își fac cumpărăturile.

Înainte de deschiderea secțiilor, la 6:50 dimineața, Victor Gălceanu așteaptă să voteze în fața Consulatului României la Bruxelles. Victor are 38 de ani, locuiește în Belgia de un an și jumătate și lucrează în domeniul IT. Are cetățenie italiană, pentru că a locuit la Trieste până în 2016, apoi s-a mutat în Islanda, unde a trăit încă șase ani. În prezent își dorește să se stabilească în Belgia, așa că urmează cursuri de franceză și flamandă.

„M-am obișnuit din Italia [să vin devreme să votez], pentru că erau multe probleme cu secțiile de votare, se stătea foarte mult la coadă, mai ales că în Italia Consulatul României era la Trieste și celălalt la Torino, deci o distanță de peste 500 de kilometri”, spune Victor. „Eu prefer să mă trezesc mai dimineață și să fiu printre primii.”

Deși e plecat din România de când avea 25 de ani, Victor a votat întotdeauna când au fost alegeri pentru România. „O dată la patru ani avem puterea să ne facem auziți – cei care nu sunt mulțumiți de cum merg lucrurile au posibilitatea să schimbe ceva. Nu este garantat că o să se schimbe, dar măcar ai încercat. Dacă nu participi, cu siguranță nici nu o să schimbi.”

Victor este din Pașcani, unde trăiește mama lui, dar locul în care se simte acasă este la Bruxelles. „Bineînțeles că tot timpul o să mă întorc acolo cu drag, dar eu trăiesc aici.”

128.898 de români trăiau în Belgia la 1 ianuarie 2024, de peste două ori mai mulți decât acum 10 ani, când erau înregistrați 56.688 de români. În 2004, trăiau în Belgia 4.665 de români, ceea ce înseamnă că în ultimii 20 de ani numărul românilor din Belgia a crescut de peste 27 de ori.

Cifrele oficiale primite de la Statbel, biroul de statistică belgian, nu-i iau în considerare pe românii neînregistrați. Sunt însă români care lucrează fără documente în agricultură, în construcții, la baruri și cafenele și care nu sunt incluși în nicio statistică.

Numărul secțiilor de votare din Belgia, care a variat între 21 și 24, a rămas constant în ultimii ani, spune Ambasadoarea României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac. Anul acesta, la alegerile europarlamentare, românii pot vota în 24 de secții din Belgia. Ceea ce s-a schimbat a fost însă distribuirea teritorială, pentru că românii au solicitat secții noi de votare în unele localități în care numărul lor a crescut.

„Avem secții de vot pe care le organizăm în localități noi, cum sunt Roeselare, Turnhout, Sint-Niklaas, Arlon, care sunt bazate pe dialogul direct cu persoane care ne-au scris, care ne-au telefonat, care au trimis liste de semnături”, spune ambasadoarea Andreea Păstârnac.

Frații Costel și Mirel Coman, în vârstă de 60, respectiv 56 de ani, vin împreună să voteze la Consulatul României din Bruxelles. Bărbații lucrează în construcții de șapte ani – Costel avea 53 de ani când a plecat din România, din Focșani, presat de problemele financiare.

„N-am plecat de bine”, spune Mirel. Amândoi au copiii și soțiile în România și speră să se întoarcă la ei cât mai curând; acesta e și motivul pentru care au venit astăzi la vot. „Vrem corectitudine, nu vrem minciună ca până acum. Am fost împachetați numai cu minciună. Ne-au îmbătat cu apă rece. De la distanță putem și noi să facem o schimbare.”

Mirel a locuit 15 ani în Italia și în 2015 s-a întors în țară cu gândul să rămână. S-a angajat la o fabrică de confecții, unde lucrase și înainte să plece din România, dar n-a putut să trăiască din salariul pe care-l primea. „Alții și-au facut imperii și lumea să trăiască în mizerie? Este inadmisibil. Prețurile au crescut de N ori.”

„Nu pot să muncesc în țara mea cu palmele astea?”, ne întreabă Costel și ne arată mâinile lui mari, muncite, pline de bătături. „Întotdeauna am fost oameni de muncă. Demolăm, dăm cu mătura, facem orice. Trebuie să facem ceva ca să ne câștigăm existența, să putem să ne întreținem familia, atâta tot.”

„Mie Italia mi-a schimbat foarte mult mentalitatea”, spune Mirel. „Am început, în adevăratul sens al cuvântului, să gândesc democratic, fără teamă. Întotdeauna spuneam ceea ce gândesc. I-am spus patronului: «Ce poți să-mi faci? Poți să-mi iei locul de muncă, dar demnitatea mea de om nu mi-o ia nimeni niciodata». Nu-mi dă el de muncă, mă duc și găsesc pe altul. În Belgia suntem mulțumiți. Dar ca să ajungem aici, am muncit din greu, ne-am străduit, ne-am urcat.”

„În ultimii cinci ani, s-a schimbat foarte mult imaginea românilor în Belgia, felul în care sunt percepuți, dar și proiecția lor de sine în fața autorităților”, spune Ambasadoarea României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac. „Sunt mulți care sunt mândri de parcursul lor profesional și sunt foarte optimistă, pentru că văd cum aceste comunități se construiesc și se schimbă în bine. În primul rând, [românii] sunt mai informați, mai încrezători, își cunosc mai bine drepturile și au capacitatea să și le susțină.”

Înainte să meargă la Biserica Ortodoxă Sfânta Cuvioasă Parascheva din Bruxelles, care se află la doar 100 de metri peste drum de Consulatul României, Margareta Lazăr, 74 de ani, vine să voteze.

Margareta este în vizită la fiica ei, singurul său copil, care locuiește de 15 ani în Belgia. „Am un nepot de nouă ani și de-asta am stat aici un an și ceva: ca să-l cresc românește, să-i cultiv românismul. Rugăciunile și poeziile le știe în limba română. Fiica mea e căsătorită cu un franțuz și mama francezului era indiancă și nepotul meu este creolin. A luat culoarea, dar sper să simtă românește, deși el a învățat întâi franceza și are accent franțuzesc.”

La început nu a afectat-o atât de mult că fiica ei trăiește în altă țară, dar în ultimii ani, de când simte că îmbătrânește, îi lipsește prezența ei. „Am zis că dacă ei îi e bine… dar e un bine occidental. Eu despre Occident am o impresie… numele potrivit nu e Occident, ci Apus. Aici apune bunul-simț, omenia, trăsăturile omenești. De-asta mă doare sufletul că nepotul meu crește aici. Mă întreabă la biserică: «Doamnă, dar nu vă place chiar nimic [în Belgia]?». Dar ce să-mi placă? Niște case, unele peste altele?”

Margareta spune că votează astăzi pentru o schimbare: „Să izbândească românismul și naționalismul. Eu sunt naționalistă până în măduva oaselor. De-acum aproape că ne-am uniformizat și noi în rău ca Occidentul. Școala de la noi era școala. Familia era familie.”

Și-a pierdut speranța că fiica ei se va mai întoarce vreodată în România. „Dacă el era român, da. Dar francezii, știți că ei sunt naționaliști, sunt cei mai naționaliști. Și țară ca a lor și bucătărie ca a lor și cultură ca a lor și civilizație ca a lor. Nu este deloc așa.”

Șapte colegi de la Facultatea de Studii Europene din Bruxelles, toți între 18 și 20 de ani, vin la Consulatul României să voteze pentru prima dată. Tinerii din București, Tulcea, Slobozia, Ploiești și Timișoara sunt studenți în anul I și s-au cunoscut la facultate, unde 17 dintre cei 200 de studenți sunt români.

„Știu că e un discurs cam clișeic, dar am venit să schimbăm ceva și să votăm cu partidele care ne reprezintă ideile: îmbunătățirea economică a țării, politici mai progresiste, egalitate mai mare între oameni”, spune Cristian Marin, 20 de ani.

„Am votat pentru progres pe toate ariile care reprezintă România”, spune Mihnea Andrei, 19 ani. „ Mi-aș dori ca România să gândească out of the box, pentru că e înapoiată față de Vestul Europei, de restul Uniunii Europene, și sper ca asta să se schimbe în viitorul apropiat.”

„Ne bucurăm că avem șansa să venim la vot și dacă nu suntem în țara noastră”, spune Eliza Maria, 19 ani.

„Eu am venit la vot pentru că mi se pare că în general nu prea se aplică în România ce se decide la nivelul Uniunii Europene”, spune Vlad Iagăr, 19 ani. „Mi se pare că nu prea mai avem un contact atât de puternic ca la început cu Uniunea și am votat pentru cei care au încredere în Uniunea Europeană, ca să avem acest proiect de dezvoltare economică, de pace, de egalitate între oameni. Sunt lucruri de care România are nevoie în momentul ăsta.”

„Am votat cu speranță că vom avea reprezentanți mai responsabili, care se gândesc la prioritățile țării”, spune Gloria Stoica, 20 de ani. „Cred că prioritățile ar fi, cum au spus colegii mei, mai multă egalitate și mai multă toleranță între noi toți, între clase sociale. Și, în același timp, mai multă grijă față de tineri. Cred că noi ar trebui să fim prioritari acum, pentru că avem viziuni noi, avem optimism și vrem să schimbăm țara. Chiar dacă suntem aici, departe, cred că suntem ambițioși și ar trebui să fim ascultați.”

„Eu am votat pentru cineva care să fie mai atent la nevoile tinerilor, pentru cineva care să ne asculte și să ne ajute să evoluăm ca țară”, spune Sara Andone, 19 ani. „Pentru că e adevărat că suntem viitorul.”

„Eu sper că vocea tinerilor va fi auzită și de-asta mă bucur foarte mult că am venit aici și cu prietenii mei”, spune Maia Dumbravă, 18 ani. „Prietenii mei din România mi-au trimis link-ul: «Du-te la consulat și votează». Și mă bucur foarte mult că am senzația că tineretul este implicat.”

Cei șapte tineri au plecat la studii în Belgia pentru că în România nu au simțit că, din punct de vedere educațional, au aceleași oportunități. „De exemplu, eu compar facultatea de aici cu cea a fratelui meu din România și aici avem centre de sport, biblioteci, săli de studiu”, spune Gloria. „Asta te motivează și te ambiționează să fii un student mai bun.”

„Dacă stăm să comparăm zona de studii politice și de drept european, domeniile acestea nu sunt deloc dezvoltate [în România]”, spune Vlad. „Pe lângă asta, nu se investește la fel de mult în educație. Și se vede diferența: de când am venit aici mi s-a părut că totul e făcut pentru studenți și nu cred că s-ar putea compara curând [cu România]. Aici e complet altă experiență.”

Niciunul dintre ei nu exclude posibilitatea ca la un moment dat să se întoarcă în țară.

Sara: „Dacă o să avem o influență destul de mare încât să reușim să facem o schimbare în România, sunt convinsă că niciunul dintre noi nu ar renunța la țara noastră.”

Vlad: „Pentru mine e important să simt că, dacă m-aș întoarce în țară, aș putea să schimb ceva, pentru că dacă mă întorc peste patru ani, nu cred că aș putea să schimb nimic. Nu intenționez să intru în politică neapărat, adică nu aș vrea să intru în sistemul ăsta, și momentan nu cred că am ce face din exterior. Nu avem o societate civilă atât de influentă, nu avem ONG-uri cu o putere foarte mare și mi se pare că momentan toate jocurile se fac undeva prin Parlament sau prin Guvern și mai departe de atât nu prea se poate.”

Cristian: „Pentru mine cel puțin rămâne de văzut pe viitor. Momentan sunt prea tânăr și sunt prea multe chestii pe care vreau să le fac.”

Sara: „Momentan nu m-aș întoarce și simt că mi-e mai bine aici, dar cine știe ce-mi rezervă viitorul.”

Mihnea: „Dacă o să am posibilitatea și o să ajung capabil să schimb ceva, da, cu toată mândria o să mă întorc în România. Dar, dacă nu, o să încerc să ajut cât pot din exterior și o să încerc să fac tot ce-i mai bine pentru România, mai ales în domeniul în care studiem acum, politică și drept.”

Tanța Gheorghe are 60 de ani și cerșește la Bruxelles în fața magazinului românesc și a bisericii ortodoxe. Astăzi, în drum spre biserică, s-a oprit la Consulat să voteze: „Am votat de binele a toată lumea, al poporului nostru la români, să fim bine și sănătoși”.

Este din Alexandria, unde are o locuință socială, iar în Bruxelles își vizitează fiica, stabilită aici de 23 de ani, care e cetățean belgian și lucrează la curățenie. „Vin, plec, vin, plec, Dumnezeu mă știe și mă aude”, spune Tanța.

Cei trei nepoți din Belgia merg la școală, iar nepoata e în clasa a X-a și vrea să se facă jurnalistă. „Câte examene a dat, la toate a reușit. E născută aicea și ea citește, învață, scrie”, spune Tanța, mândră de nepoata ei, pentru că ea nu a avut șansa să meargă la școală și nu știe să scrie și să citească.

„În Belgia cerșesc. De ce să mint? Mă aude domnul de deasupra mea. Nu fur, nu dau în cap, cerșesc. Fac 6-7 euro pe zi, că acum oamenii are card. Puțin. Ce vrei să fac, să mă duc la furat? Nu.”

Lucia Calina, 36 de ani, vine în fiecare duminică la Biserica Ortodoxă Sfânta Cuvioasă Parascheva din Bruxelles împreună cu soțul ei și cei patru copii, care au 12, 8, 5 și 2 ani. Locuiește din 2006 în Belgia și, înainte să se nască fetița cea mică, a lucrat la curățenie. Soțul ei este constructor și familia locuiește în zona flamandă, în localitatea Huldenberg.

După slujbă, Lucia vrea să meargă la Consulat și să voteze. „Gândul meu este la o schimbare în România, că noi ne dorim foarte mult să ne întoarcem acasă”, spune ea. „Acum trei ani am fost pe punctul să vindem casa [din Belgia], dar a venit și un război și simt că nu e siguranță încă în România. Sper din toată inima să se schimbe ceva și copiii noștri să meargă acolo, pentru că ei adoră Romania. Sunt foarte mulți români care vor să se întoarcă în România, dar încă nu e siguranța de a merge acasă.”

La Doi Boi, în piața Anderlecht din Bruxelles, unde sunt mai multe restaurante și magazine românești, e la fel de plin de români ca în orice altă duminică. Găsești aici orice ai nevoie: accesorii și condimente africane, haine, pești din toate mările și oceanele, fructe care nu știi cum se numesc, scule furate și țigări de contrabandă, însă în hală cele mai multe produse sunt românești. De altfel, în jurul nostru auzim mai mult română decât franceză, pentru că 46.572 de români locuiesc în zona Bruxelles, a doua cea mai mare comunitate de imigranți după francezi.

Restaurantul lui Ilișca și Dan, care au venit acum șase ani în Belgia din Sighetu Marmației, este plin de clienți care mănâncă ciorbă de cartofi, ciorbă de burtă, mici și cârnați. Românii de la mese sunt din România, din Ucraina și din Republica Moldova. Intrăm în vorbă cu un grup de români din Cernăuți, care se plâng că se simt „părăsiți”, că își pierd identitatea românească și că, la fel ca românii din România, s-au împrăștiat prin toată Europa, în timp ce familiile lor îi așteaptă acasă.

Ilișca și Dan n-au timp de discuții, pentru că pregătesc încontinuu platouri cu mâncare. Nu știu dacă o să ajungă astăzi la Consulat să voteze. Cei doi lucrează de luni până vineri la curățenie, iar sâmbăta și duminica gătesc și servesc la micul restaurant românesc din piața Anderlecht, pe care l-au deschis acum un an.

Însă Mihai Chiponca, 46 de ani, care lucrează în construcții în Belgia și e din Albești, Botoșani, e hotărât să nu meargă la vot: „Pentru că știm că de 30 de ani încoa’ doar am fost furați și păcăliți și atâta. Deci oricare vine, o să fie la fel. Nu contează cine e acolo. Și chiar dacă vrea să facă ceva, nu poate. Ăia care n-au prins puterea îi bagă bețe în roate. Așa merge în România de ceva vreme.”

Nici Mihai, 39 de ani, care lucrează în Belgia la o firmă de mutări, nu vrea să meargă la vot. Mihai are și cetățenie românească, și cetățenie moldovenească, iar înainte să vină în Belgia locuia în satul Simila din județul Vaslui. „Dacă aș fi acasă, aș vota pentru primarul din sat, dar la alegeri atât de mari sunt cu totul alte jocuri și nu mi se pare că ar conta votul. Foarte probabil votul meu nici nu o să ajungă să fie numărat. Libertatea este o iluzie care ni se pare nouă că ne ducem la vot și schimbăm ceva. Nu schimbăm nimic.”

La o altă de masă de la restaurantul românesc îi cunoaștem pe Andreea, 22 de ani, și Florin Mutu, 30, împreună cu băiețelul lor de trei ani. Locuiesc în Terneuzen, în Olanda, unde Florin lucrează în construcții, iar o dată la câteva luni vin La Doi Boi, la Bruxelles, să-și facă cumpărăturile la magazinele românești din piață.

Andreea și Florin nu vor să meargă la vot. „De data asta nu mă duc, chiar dacă am votat mereu înainte”, spune Florin. „Nu se merită. Câtă mafie e la noi. Eu sunt din regiunea Moldovei, cea mai puțin dezvoltată – Fărcașa, în județul Neamț. De jur împrejurul meu sunt doar bătrâni și niște copii până în clasa a VIII-a. Cei peste 18 ani sunt toți plecați. Aveam un vecin, ultimul care mai era la cinci case de mine – a plecat și ăla. Până și taică-său este în Germania, feciorul lui ăla mai mare, ăla mai mic la fel. Soția e singura rămasă acasă care are grijă de două vaci, trei capre și un câine. Cine să hotărască viitorul? Eu de-aicea? Nu îl poate hotărî nimeni.”

Nici Ștefan Balint, 42 de ani, care lucrează în construcții în Belgia, nu vrea să meargă la vot: „Pe cine să votez? Niciunul nu merită votul meu, că toți îs mincinoși. Eu am cinci frați, toți îs plecați: Italia, Spania, Franța, Germania.”

Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.