Românii care votează la Viena în primul tur al alegerilor prezidențiale vorbesc despre nemulțumirile care i-au făcut să emigreze: un sistem de educație disfuncțional, schimbările climatice, accesul precar la sănătate, pensiile mizere și o mentalitate care pare greu de schimbat.
Alexandru Buzoi, 38 de ani, IT-ist, s-a mutat la Viena în urmă cu aproape trei ani, împreună cu soția și copilul. Au decis să emigreze pentru că „nu aveau încredere în clasa politică”. „Nu aveam încredere în faptul că România o să meargă într-o direcție bună, cel puțin în etapa din viață în care o să conteze pentru mine, nu în momentul în care o să fiu în ultima parte a vieții.”
„Nu e ușor să pleci, dar, de departe, cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat”, spune Alexandru. „În România aveam senzația că sunt furat, deși eu întotdeauna mi-am plătit taxele într-un mod corect, am plătit foarte multe taxe la stat. Dar simțeam că taxele nu se întorceau în servicii pe măsura sumelor pe care le plăteam. Pur și simplu mă simțeam furat.”
Enlarge
Alexandru și soția lui au venit astăzi să voteze la secția 16 de la Ambasadă, „cu speranța că totuși România va merge pe un drum mai bun”. Nu este îngrijorat de rezultatul alegerilor: „Am trăit câteva tururi de scrutin și întotdeauna se spunea că se joacă ultima carte. Asta e mai mult sau mai puțin adevărat. Până la urmă, acesta e un context, pe care cu siguranță o să-l depășim. Noi sperăm către mai bine.”
El crede că lucrurile merg prost în România atât din cauza politicienilor, cât și a societății. „E foarte mult despre clasa politică, dar și despre societate. Un prieten de-al meu spunea că: «Peștele de la cap se împute, dar se curăță de la coadă». Cred că trebuie să ne uităm la noi înșine să vedem ce putem să schimbăm în sistemul nostru de valori și, cu siguranță, pe termen lung vom putea genera o clasă politică mai bună. Deși declarativ nu o facem, apreciem impostura, apreciem persoanele care au reușit să se descurce și să fenteze sistemul – eu cred că în sinea noastră apreciem persoanele care fac asta. În momentul în care noi vom reuși să îmbunătățim lucrurile astea la noi, cu siguranță vom genera și o clasă politică mai bună.”
„Mai mult decât atât, cred cu tărie că suntem și foarte critici și avem niște așteptări foarte, foarte înalte de la clasa politică și asta nu face decât să împingă în politică oamenii incompetenți care nici nu-și dau seama că, de fapt, nu pot să satisfacă respectivele cerințe. Iar acei oameni care au, într-adevăr, un potențial de a dezvolta țara nu-și doresc să se bage pentru că nu vor să fie expuși și să ajungă în situația în care lumea să-i blameze pentru că nu a ieșit totul l00% perfect.”
„Asta sperăm: să ajungem măcar să fim ok, să nu cădem în extreme. Măcar atât.”
Roxana Stoian, 34 de ani, și iubitul ei, Bogdan Niculescu, 37, locuiesc de patru ani la Stockholm, în Suedia, dar sunt acum în vacanță la Viena, unde au venit să voteze la secția 17 de la Ambasadă. „Ne-am cam săturat de ce se întâmplă pe partea politică, economică, educațională. Pe orice parte”, spune Roxana.
Enlarge
„Am fost opt ani profesoară de limba engleză în București, la clasele V–VIII, și am văzut cum merg lucrurile în sistemul educațional. Am încercat să mă zbat, să spun că nu sunt de acord cu ce se întâmplă – de la programă, la profesori, inspectori, până la absolut orice. Dar cu cât încercai să schimbi ceva, cu atât erai împinsă: «Nu fă asta!». Am avut, la un moment dat, o grupă în care elevii erau considerați «cei mai proști din școală», ceea ce mi s-a părut jenant. Pentru că îi ajutam să înțeleagă mai bine engleza, folosind metode învățate în țările nordice, prin diverse cursuri, mi s-a spus: «Dar de ce faci asta? Nu te mai stresa atât cu ei, că nu are niciun rost». Profesori mai în vârstă mi-au spus: «Tu ești nouă, fă-mi și mie o cafea». Am zis: «Îmi pare rău, nu m-am făcut aici servitoare. Am venit să predau engleză».”
În prezent, Roxana este coordonatoare de birouri și proiecte în Stockholm, iar Bogdan lucrează în IT. Sunt mulțumiți de viața din Suedia, dar îi întristează ce văd când se întorc în România. „Mi se rupe sufletul când îi văd pe români cum sunt stresați că nu le ajunge salariul, nu sunt mulțumiți nici de cum arată orașul – oamenii, agresivitatea, stresul, tot. Eu sunt din Focșani și am văzut și acolo același feeling: «Nu suntem mulțumiți, nimic nu merge cum trebuie». Părinții mei simt că nu mai are rost: «Am trecut de 60 de ani, nu mai are rost să ne zbatem». Și mă doare sufletul să văd că renunță, efectiv.”
Roxana și Bogdan au fost prezenți la toate protestele: pentru Roșia Montană, după tragedia din Colectiv, împotriva modificărilor legilor justiției din 2017–2019. Au simțit pe pielea lor și tunurile cu apă de la protestul din 10 august 2018, din Piața Victoriei.
Acum votează „ca să se ajungă măcar la o normalitate”, spune Roxana. „Asta sperăm: să ajungem măcar să fim ok, să nu cădem în extreme. Măcar atât.”
Enlarge
Cele mai mari preocupări ale lor sunt legate de încălzirea climatică și educație. „Mi se pare ireal să suporți 50 de grade între betoane, în loc să ai mai multe parcuri, mai multă natură. Iar în ceea ce privește sistemul educațional, noi suntem la începutul anilor ’90. Degeaba avem tehnologie dacă nu o folosim – nu ne folosim de ideile moderne de predare. Iar asta, pentru mine, e important.”
„N-am avut tratament în România și am fost nevoiți să plecăm în altă țară”
Milica Auner, 68 de ani, s-a mutat în Austria din cauza unei suferințe personale: în 2016 s-a născut nepotul ei, Aian Alexandru, diagnosticat cu amiotrofie spinală, o boală genetică rară și gravă, care îi slăbește treptat toți mușchii și îi scurtează speranța de viață. „N-am avut tratament în România și am fost nevoiți să plecăm în altă țară; am ales Austria, pentru că e mai aproape”, povestește Milica.
Enlarge
Când copilul era internat la Sibiu, înainte să împlinească un an, medicii i-au spus mamei lui că n-are rost să-l trimită la un alt spital, pentru că oricum va muri. Familia a plătit o ambulanță care l-a transferat la Târgu Mureș, de unde a contractat mai multe infecții intraspitalicești. De teamă că în România nu va supraviețui, Milica și fiica ei au strâns bani și au plecat cu el la Viena, tot cu ambulanța. Medicii austrieci i-au salvat viața.
Aian are astăzi nouă ani. Nu își poate mișca decât foarte puțin mâinile și picioarele, nu își poate susține capul și este hrănit printr-o sondă, dar merge la o școală publică, unde are un asistent personal, și învață foarte bine.
Milica locuiește acum în Viena, împreună cu cele două fiice ale ei și familiile lor. Fetele lucrează ca asistente medicale, iar ea este însoțitorul personal al nepotului și primește un salariu din partea statului austriac. De două-trei ori pe săptămână, face curățenie la un service auto.
Milica a lucrat 31 de ani în trei schimburi la fabrica de produse zaharoase Victoria din Sibiu, de unde a ieșit anticipat la pensie în 2013. Pensia ei e de 1.500 de lei – un alt motiv de frustrare.
Astăzi a venit să voteze la secția 19 de Institutul Cultural Român pentru că își dorește ca în România „să se schimbe tot”: „Tot guvernul, tot parlamentul, tot CCR-ul care au făcut atâtea nedreptăți. Că în țară, dacă te duci la poliție, n-ai nicio rezolvare. Criminalii sunt pe străzi, hoții sunt liberi, spitalele sunt jalnice”, spune ea.
„Am venit să votez cu speranța de a putea să plecăm acasă, să avem tratament în țară, să fim și noi o țară civilizată, să scăpăm de minciuni, de trădări. Vrem o schimbare completă, spre binele copiilor noștri.”
Este îngrijorată de războiul din Ucraina și spune că își dorește pace. „Vrem pace, vrem liniște. Nu că suntem cu rușii sau cu americanii – vrem cu Uniunea Europeană, dar să nu mai cedăm atât de ușor toate resursele țării care le mai avem.”
„Eu am făcut foarte multe meditații și am dat foarte mulți bani și nu mi se pare corect.”
Alexandra, 19 ani, votează la secția 16 de la Ambasada României în Republica Austria. Este pentru a doua oară în viața ei când votează – prima dată a fost la alegerile locale din România, în 2024. De la viitorul președinte își dorește „să ne schimbe țara”: „Domnul să-l călăuzească și să ne schimbe țara, să fie mai bine, să fie ca în Viena”, spune ea.
Enlarge
Locuiește în Austria de mai puțin de un an, de când a venit să urmeze un curs de limba germană. În toamnă urmează să se înscrie la Facultatea de Tehnologie Radiologică din Viena, iar până atunci lucrează part-time într-un magazin de cosmetice.
Alexandra este din București și a susținut examenul de bacalaureat în 2024. Tocmai de aceea, interesul ei se leagă de sistemul de educație românesc, pe care îl critică: „Eu am făcut foarte multe meditații și am dat foarte mulți bani și nu mi se pare corect. Unii prieteni de la mine de la școală, care nu pot să-și plătească privat meditații, nu au luat bacul. Îmi doresc [ca președintele] să schimbe la școală, să facă un sistem mai bun, lumea chiar să învețe și să plece cu ceva.”
După terminarea facultății, Alexandra vrea să rămână în Austria, unde spune că are mai multe „oportunități”. Pentru ea, asta înseamnă: „Să avem o viață bună, să nu ne gândim de pe azi pe mâine ce mâncăm și cu ce îmi plătesc chiria. Chiar dacă aici sunt chiriile mai mari, sunt și salariile adecvate. Și prețurile de la BILLA și de la Interspar sunt aproape la fel ca în România, dar salariile din România știți care sunt.”
Românii din diaspora votează timp de trei zile în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025. Secțiile din străinătate sunt deschise de vineri până duminică, între orele 7:00 și 21:00, ora locală, cu mențiunea că duminică votul se încheie cel târziu la ora 21:00, ora României, indiferent de fusul orar. Echipa Teleleu documentează votul românilor din Viena, unde sunt șase secții de votare: aici lista completă cu secțiile din Austria.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
