Carmelo Romero e primar de 25 de ani în Palos de la Frontera, un sat din provincia Huelva unde mii de români lucrează la căpșuni. Oficial, în jur de 2.000 de români trăiesc aici, dar în realitate numărul lor e mai mare: mulți sunt înregistrați în alte provincii sau vin în Spania doar în timpul campaniei de cules. Carmelo Romero, 62 de ani, e deputat și președinte al Partidului Popular în Palos de la Frontera.
Acest interviu face parte dintr-o serie despre românii care lucrează la căpșuni în sudul Spaniei. Primul articol spune povestea unui tânăr care a reușit să scape de munca din câmpurile de căpșuni, al doilea e despre muncitorii sezonieri care au lucrat și în vreme de pandemie, iar al treilea despre abuzurile patronilor din provincia Huelva.
În ce an au venit primii români în Palos de la Frontera și cum au fost primiți de localnici?
Eu sunt primar de 25 de ani și estimez că primii români au început să vină la culesul căpșunilor acum vreo 20-21 de ani. Înaintea lor au fost polonezii, care erau majoritatea femei. După ce comunitatea polonă s-a stabilit [în Palos de la Frontera], au venit românii.
În ce condiții au venit primii români care lucrau la căpșuni?
Au venit cu contract încheiat în țara de origine. Eu îmi amintesc că fermierii de aici se duceau în România și alegeau – în ghilimele –, căutau persoane pentru a le angaja aici. Exact cum facem acum cu muncitorii din Maroc.
Mai mulți români din Palos de la Frontera ne-au povestit că au venit ilegal în Spania înainte de integrarea României în Uniunea Europeană.
Majoritatea au venit cu contract din țara de origine. Aveam aici fermieri care îi angajau direct din România. E adevărat, mai veneau și alții, în mod ilegal. Alții, mă refer la alte naționalități, precum marocanii, care vin ilegal, chiar dacă acum aducem marocani în mod legal, cu contract. Dar eu îmi amintesc că atunci când România a intrat în Uniunea Europeană, agricultorii de aici, care erau îngrijorați că nu au mână de lucru pentru cules, s-au bucurat: „Super, cu România în UE nu mai trebuie să mergem să facem selecții in situ acolo, în România”. Și așa a fost. Cei care veniseră primii, angajați din România, au fost cei care au chemat și alți prieteni, rude, vecini, pentru a-i aduce aici la muncă. Au devenit ei înșiși intermediarii care au căutat alți oameni să vină la cules căpșuni.
Au existat probleme în comunitate odată cu sosirea primilor români? O parte din cei veniți ilegal ne-au povestit că nu aveau ce să mănânce și furau alimente din magazine.
Când te referi sau întrebi dacă existau probleme, îți răspund că nu, nu erau probleme grave. Erau problemele tipice, pe care le pot face bulgarii, germanii, spaniolii sau cehii. Oricine. Dacă nu aveau nimic și au mers să fure pentru a mânca, e normal! Eu, dacă nu aș fi avut nimic și nu aveam ce să mănânc, aș fi furat la rândul meu mâncare din supermarket. E logic, nu? Dar, în afară de asta, nu au existat probleme de conviețuire, nu a fost nicio problemă gravă care să depășească limitele normalului. Doar problemele tipice, normale, pe care le fac și grecii, spaniolii, românii, germanii, madrilenii, catalanii, francezii. Toți!
Românii cu care am discutat ne-au povestit de abuzuri ale patronilor spanioli, care, de exemplu, i-au pus să lucreze ore suplimentare fără să-i plătească. Primăria a aflat despre problemele astea? A încercat să le rezolve într-un fel?
Nu! În mod normal, la primărie nu ajunge nicio problemă de acest fel. Aceste probleme, dacă se întâmplă și probabil că s-au întâmplat, merg – via sindicat – la judecătorie, la autoritățile competente. Agricultorii sunt suficient de conștienți ei înșiși de riscuri: Autoritatea pentru Protecția Muncii îi amendează, îi penalizează de fiecare dată când încalcă legea, când nu îndeplinesc regulile.
Dar vă dau un exemplu de anul trecut. Eu sunt deputat în Congres și, anul trecut, un deputat din partidul Izquierda Unida [Stânga Unită, coaliție politică din care fac parte șapte organizații de stânga și extremă stânga – n. red.], domnul Cañamero [Diego Cañamero Valle – n. red.], care a venit de multe ori pe aici, prin Palos și prin alte localități unde se culeg căpșuni, a denunțat de la tribuna Congresului cazuri de abuzuri sexuale în Almonte, unde lucrează muncitoare marocane.
S-a mediatizat totul atunci; a fost un „boom”, o lovitură împotriva fermierilor din provincia Huelva. A intervenit justiția, care a stabilit că a fost o minciună și că nu au existat cazuri de abuz. Cine îi spală acum acestui fermier imaginea mânjită de acest deputat – lui și celorlalți fermieri care s-au simțit acuzați? Trebuie să fim prudenți. Eu sunt conștient că poate există chiar și aici, în Palos, unde sunt două-trei sute de fermieri profesioniști, doi, trei oameni care poate comit astfel de abuzuri, care încalcă legea. Dar pentru asta există mecanisme care să-i pedepsească sau să-i oblige să respecte legea. Restul de 99% sunt conștienți că trebuie să respecte legile și le respectă.
[Cazul la care face referire primarul Carmelo Romero s-a petrecut în 2018, când muncitoarea marocană și-a retras plângerea și declarațiile s-au dovedit a fi contradictorii, așa că adevărul nu s-a putut stabili. Însă, din păcate, în ultimii ani, mai multe muncitoare marocane au fost agresate sexual în provincia Huelva, iar presa spaniolă a scris despre asta. În 2018, nouă muncitoare sezoniere marocane au denunțat abuzuri sexuale într-o fermă din Almonte.]
Mulți dintre românii cu care am discutat spun că munca pe care o depun la căpșuni e plătită prea puțin.
Aici e un lucru care ține de Contractul Colectiv de Muncă. Eu sunt om de afaceri, tu ești om de afaceri. Eu, pentru că îi vreau pe cei mai buni la mine la fermă, în loc să plătesc 30, plătesc 35 ca să-i atrag [ziua de muncă la căpșuni se plătește cu sume între 39 și 41 de euro în Palos de la Frontera – n. red.]. Dacă tu îți faci treaba plătind 30 de euro, foarte bine. Ce nu pot să fac este să le dau mai puțin decât minimul prevăzut în Contractul colectiv de muncă.
Ce s-ar fi întâmplat cu câmpurile de căpșuni dacă nu veneau românii? Cu cine ar fi lucrat pământul fermierii spanioli?
Uite, o să-ți povestesc cum a fost mai demult. Îmi amintesc că, atunci când eram copil, mergeam să culeg căpșuni pe terenul bunicului meu. Mergeam călare pe măgar la câmp și plângeam că vreau să mă duc să culeg căpșuni. După aceea au început să vină muncitori din Sierra de Huelva, din diferite sate de acolo, apoi au venit din zona Sevillei, din Alcalá del Valle și din Cadiz. Mulți dintre ei s-au căsătorit și au rămas aici. Exact ce fac acum românii, care se căsătoresc cu spanioli de aici.
Apoi am început să aducem femeile din Polonia; multe au rămas aici și acum avem o importantă comunitate polonă. Apoi au venit marocanii, apoi negri din Africa Subsahariană – negri care vin pe mare cu bărci și vin ilegal, asta e. Apoi, românii în număr mare. Cum am spus înainte, am făcut contracte în țara de origine cu românii – au venit, așadar, în valuri. Toți aceștia au rămas aici.
Când au venit primele lucrătoare poloneze, toată lumea întreba de ce poloneze, de ce femei și nu bărbați. Mulți au criticat acest lucru. Dar iată de ce: femeile sunt mai delicate atunci când culeg fructele, iar căpșunile sunt niște fructe delicate. Iar femeile sunt mai constante decât bărbații atunci când vine vorba de muncă.
Astăzi avem o comunitate multietnică [în Palos de la Frontera]. Dacă României – Doamne ajută! – o să înceapă să-i meargă mai bine, iar românii de aici și din Germania și de aiurea nu mai trebuie să muncească afară și se vor întoarce în țara lor, va trebui să găsim altă soluție. Unde? Nu știu! În Algeria, Nigeria, Gambia, în alte țări. De altfel, am avut la un moment dat o convenție între state, Spania și Columbia. Și am avut la un moment dat o mare colonie (mică, de fapt, nu mare) de columbieni aici, în Spania. Acum, practic, nu mai există această comunitate. Ne adaptăm în funcție de cum merg lucrurile, de necesități. Românii au venit la cules de căpșuni, dar acum mulți sunt în alte sectoare, în construcții, în alte domenii.
Comunitatea de români din Palos are deja o tradiție. Cât de implicați sunt românii în viața orașului?
Avem în jur de 2.000 de români, care sunt integrați. Au o cultură europeană, similară cu cea spaniolă, iar asta i-a ajutat să se integreze mai ușor. Asta nu înseamnă în mod obligatoriu că trebuie să participe la toată viața cetății, să fie activi în toate aspectele societății. Sunt integrați. De exemplu, alte culturi, precum cea arabă, nu se integrează. Între unii și alții e mare diferență. Ați avut de curând alegeri și voi, am avut și noi alegeri și am avut români care au participat la vot [românii rezidenți în Spania au dreptul să voteze la alegerile locale – n. red.].
Ce probleme au acum românii? Cu ce solicitări vin la primărie?
Probleme de tot felul: probleme cu persoanele care le-au închiriat locuința, acte pentru medic, unii au chiar probleme sociale. Unii nu o duc bine financiar, din diverse motive. Alții vin din cauza problemelor de cuplu, între români și români. Sunt probleme de conviețuire în cuplu și atunci intervenim. Dar același tip de probleme le au și spaniolii, și polonezii, toți. Intervenim în toate cazurile la fel cu serviciile noastre sociale.
Interviul a fost tradus din spaniolă de Mihai Mateaș.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.
Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu