Românii din Frankfurt și-au organizat singuri 6 secții de votare

Cetățenii români stabiliți în jurul orașului Frankfurt am Main s-au mobilizat după alegerile europarlamentare din 26 mai, când mii de români n-au reușit să voteze după ce au așteptat cu orele la coadă în fața singurei secții de votare din zonă.

Singura secție de la Europarlamentare a fost la Biserica Ortodoxă Românească din Offenbach am Main și a fost deschisă datorită eforturilor preotului Ștefan Anghel, care a ținut legătura cu autoritățile germane și cu Consulatul României la Bonn. Asta deși în landul Hessen, care cuprinde și orașul Frankfurt am Main, trăiesc 67.450 de români, dintre care 82% au drept de vot, potrivit institutului german de statistică (Statistisches Bundesamt Deutschland, date actualizate la 31.12.2018).

În total, în regiunea Rin-Main, din care face parte și orașul Mainz (landul Rheinland Pfalz), sunt înregistrați 63.064 de români cu drept de vot. Acestora li se adaugă un număr necunoscut de români care lucrează la negru.

Începând cu luna iunie, mai mulți români s-au organizat și au strâns peste 1.000 de semnături de la oameni care și-au exprimat intenția de a vota, au cerut ajutorul autorităților germane, au găsit spații pentru secțiile de votare, au făcut rost de urne și de cabine de vot, au făcut o listă cu oameni dispuși să facă parte din comisiile secțiilor de votare, au chemat prieteni din România atunci când n-au găsit președinți pentru comisie în Germania și au cerut Consulatului General al României de la Bonn să deschidă 10 secții de votare pentru alegerile prezidențiale.

Solicitarea către Consulatul de la Bonn e semnată de preotul Ștefan Anghel, Ileana Voghel (Asociația Româno-Germană), Dorothea Krampol (Comunitatea Românilor din Rin-Main), Christian Balazs (Comunitatea Română din Wiesbaden), Elena Singh (Asociația Românilor din Frankfurt și împrejurimi), Anca și Dan Sviștea (reprezentanții secției de votare de la Mainz), Alina Jurcoane (PLUS Hessen) și Leonard Stoica (USR Frankfurt), însă din grupul de voluntari fac parte 50 de români care s-au implicat mai mult sau mai puțin.

Timp de câteva luni, aceștia s-au organizat pe grupuri de WhatsApp și de Facebook, iar când i-am întâlnit noi telefoanele lor sunau într-una. Mulți ne-au declarat că organizarea acestor secții de votare a fost pentru ei ca un al doilea job, iar eforturile lor sunt emoționante: o femeie a lucrat part-time în perioada asta ca să aibă mai mult timp, o doctoriță a deschis secția de votare în propriul ei cabinet, mai mulți voluntari au împărțit hărți cu secțiile de votare la abatoarele unde lucrează românii și la cazările muncitorilor în construcții.

Datorită eforturilor acestor voluntari, care au făcut treaba Consulatului României de la Bonn, s-au deschis 6 secții de votare în jurul orașului Frankfurt am Main – în celelalte 4 orașe românii n-au reușit să găsească spații.

Consulul general al României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu, spune că a fost vorba de o colaborare cu românii din jurul Frankfurtului și că aceștia nu au „făcut treaba consulatului“. „Ne-am întâlnit de mai multe ori cu cei de pe plan local, vorbesc de românii din diaspora care sunt pe zonele respective, și am zis «Băi, hai să încercăm împreună să găsim niște spații în care într-adevăr să poți să vă organizați civilizat alegerile.“

Una dintre nemulțumirile voluntarilor cu care am discutat este că nimeni nu le-a cerut părerea atunci când Parlamentul a decis ca votul din diaspora să dureze trei zile. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care n-au reușit să deschidă 10 secții de votare: primăriile și școlile germane nu se pot închide vineri pentru că românii votează la Prezidențiale. Nici sălile de sport, bisericile sau centrele culturale nu au fost dispuse să pună la dispoziție un spațiu pentru trei zile consecutiv.

Începând de azi, românii din Frankfurt și din împrejurimi vor putea vota în cele două secții din Offenbach am Main și în secțiile din Usingen, Giessen, Frankfurt am Main și Mainz.

Nu puteam scrie despre toți românii care s-au implicat în acest grup de inițiativă, așa că am ales patru povești.

Dorothea Krampol, 65 de ani, a fost motorul grupului de inițiativă: ea a ținut legătura cu autoritățile germane, a trimis zeci de e-mailuri, a cărat urnele și cabinele de vot cu mașina personală. A făcut acest efort cu toate că ea nu va putea vota la alegerile prezidențiale: Dorothea, părinții și fratele ei au plecat din România în 1982 cu pașapoarte fără cetățenie.

Tatăl Dorotheei era austriac, iar mama originară din Ialomița. Bunicii ei au lucrat pentru familia Știrbei, iar tatăl ei a copilărit la castelul din Dărmănești. La sfârșitul războiului, rușii l-au trimis la Bug, iar pe bunicul Dorotheei au vrut să-l împuște. Tatăl ei n-a putut studia Medicina pentru că n-avea origine sănătoasă.

Locuiau în București în anii ‘80 și vremurile erau din ce în ce mai grele. După ce fratele Dorotheei, care voia să studieze teatrul, a picat de două ori la facultate, s-au hotărât să plece din țară. Austriecii le-au spus că nu-i pot ajuta, dar să încerce la Republica Federală Germană. Au depus actele și au primit răspuns abia după doi ani. După ce au făcut o săptămâna greva foamei și s-a vorbit despre ei la Radio Europa Liberă, autoritățile române le-au dat voie să plece.

S-au stabilit la Hanau, unde Dorothea locuiește și azi. A studiat Filologia, dar în primii ani petrecuți în Germania a lucrat în marketing. Astăzi predă limba germană la un liceu și face traduceri din franceză și din engleză. Mulți ani a fost interpret de limba română pentru poliția germană, dar spune că acum, din fericire, e căutată din ce în ce mai rar.

A devenit voluntar la Asociația Româno-Germană la începutul anilor 2000, când a început să facă lecții de germană cu imigranții români. „A fost o perioadă foarte neplăcută, când presa germană era negativă la adresa românilor“, povestește ea. „Ne-am hotărât să facem un proiect de consiliere și să-i învățăm pe români cum să-și pună situația în ordine. Munceau la negru și s-au lăsat călcați în picioare de toată lumea: au lucrat la sârbi în construcții, la turci în hoteluri și în firme de curățenie, la italieni în pizzerii. Dormeau pe o saltea, nu puteau să-și închirieze un apartament, nu-și puteau aduce familiile, situații absolut disperate. Megeam cu ei la doctor, la finanțe, la toate autoritățile. Și ne-am dat seama că poți să-i dai omului orice sfat, dacă nu știe limba nu-l ajută cu nimic.“

Dorothea Krampol ține și astăzi cursuri de limba germană la sediul asociației: cel mai tânăr student al ei are 16 ani, iar cel mai în vârstă, 60.

Nu și-a cerut niciodată cetățenia română și spune că nu se definește printr-un pașaport românesc, prin mâncarea românească sau printr-un partid politic. „Mă definesc prin limba și cultura română“, spune ea. „E țara mea, indiferent dacă sunt cetățean sau nu. Dorința mea e să se întâmple ceva acolo, să se termine cu guvernele astea cu oameni de ultimă categorie, nu cred că mai există așa ceva în altă parte.“

La alegerile europarlamentare din 26 mai, Dorothea s-a indignat atunci când a primit mesaje și fotografii de la studenții ei care au așteptat ore în șir la coadă și n-au reușit să voteze. „Primele e-mailuri le-am primit de la autoritățile orașului: «Ce-a fost asta? Noi nu suntem responsabili pentru alegerile din România». Autoritățile germane s-au mobilizat: a venit Poliția, au venit salvările, au venit pompierii și le-au adus oamenilor apă. Părintele, care n-a primit suport din partea Consulatului, a fost reclamat de vecini. Și le-am zis: «Acum ce faceți? Îl amendați tot pe părinte?».“

Imediat după alegeri, în luna iunie, mai mulți români din jurul Frankfurtului s-au strâns ca să discute despre organizarea alegerilor prezidențiale. Au stabilit cine de ce secție se ocupă, au strâns semnături și au ținut legătura pe grupuri de WhatsApp și de Facebook. Chiar în timpul interviului cu noi, telefonul Dorotheei a bipăit continuu. Ne-a mărturisit că nu mai suportă să audă sunetul de WhatsApp și că abia așteaptă ca să-l pună pe Do not disturb după alegeri.

Dorothea le-a scris e-mailuri celor 10 orașe în care și-au propus să înființeze secții de votare: Frankfurt am Main, Hochtaunuskreis, Offenbach am Main, Darmstadt, Groß- Gerau, Wiesbaden, Mainz, Hanau, Giessen și Kassel.

„Am colaborat bine cu autoritățile germane, dar cei de la Consulat… La Consulatul de la Bonn sunt oameni care nu știu germana. Cum Dumnezeu vreți voi să colaborați cu autoritățile țării în care sunteți detașați? Doamna Popa (Livia Popa, referent principal relații – n. red.), cu care am lucrat foarte bine, știe germana, dar sunt foarte mulți acolo care nu știu și ei nu pot să discute.“

Dorothea Krampol a făcut rost de urne și de cabine de votare de la primării și s-a dus personal să le ia cu mașina. Dar asta a fost partea ușoară, spune ea. Cel mai complicat a fost pentru grupul de ințiativă să găsească spații libere trei zile consecutiv. „Prostia a făcut-o statul român care n-a discutat cu noi [când a decis să facă trei zile de votare]: pe noi nu ne bagă nimeni în seamă.“

După ce au cerut Consulatului de la Bonn să înființeze 10 secții de votare în regiunea Rin-Main, Dorothea Krampol a simțit că autoritățile române le puneau piedici, mai ales că Gheorghe Dimitrescu, consulul de la Bonn, e un apropiat al lui Liviu Dragnea.

„La început am simțit o frână: «O să fie greu, nu se poate, n-o să vină lumea la vot». N-avea cum să le convină situația: diaspora n-a votat niciodată cu PSD-ul în masă. Știu că pierd, pentru că oamenii sunt indignați. Autoritățile române încearcă să discrediteze diaspora, dar faptul că oamenii trebuie să plece e o tragedie. Oamenii de aici înlocuiesc statul, oferă niște lucruri familiei pe care ar trebui să le ofere statul român. Și ar trebui să le fie recunoscători, nu să vorbească așa despre ei. Sigur că unii au plecat pentru că pot să plece și pentru că vor să-și facă o carieră, dar majoritatea n-au plecat de bunăvoie, ci pentru că acolo nu-și găsesc de lucru și n-au nicio șansă. Vedeți? Ăsta e avantajul că nu-s cetățean român. Diferența dintre mine și părintele Anghel e că pot să spun exact ce cred.“

Preotul Ștefan Anghel spune că mobilizarea românilor din regiunea Rin-Main a fost un răspuns la lipsa de implicare a autorităților române. Pe măsură ce numărul românilor din zonă a crescut (în 2014 trăiau în landul Hessen 39.320 de români față de 67.450 în 2018, cf. institutului german de statistică), au crescut și nevoile comunității. 

De ani de zile, românii din zonă cer deschiderea unui Consulat al României la Frankfurt, dar până acum solicitările lor au fost ignorate. Preotul a anunțat Consulatul de la Bonn că pune la dispoziție un birou în hala încăpătoare în care a amenajat biserica românească, dar „nu a găsit înțelegere“.

Propunerea lui a fost ca angajații Consulatului să vină la Offenbach o dată sau de două ori pe lună și să-i ajute pe români să-și rezolve problemele. „Oamenii erau dispuși să plătească mai mult pentru taxe consulare, doar să nu meargă la Bonn“, spune el. „Vii la depunere, vii la ridicare, îți lipsește asta și asta, oamenii fac mai multe drumuri.“

Preotul Ștefan Anghel, 63 de ani, a venit la Offenbach în 1995 împreună cu familia lui. Avea patru copii, iar cel mai mic terminase clasa I și cel mai mare terminase a IX-a. Deși fusese trimis de Biserica Ortodoxă, preotul nu primea salariu și a muncit la negru primii cinci ani, în timp ce slujea duminica la biserică. „Mergeam la o bătrânică, o spovedeam, o împărtășeam și zicea: «Părinte, mi s-a înfundat chiuveta. Nu știți un instalator?». «Ba da, cum să nu». Mă duceam la mașină – aveam portbagajul plin de scule –, curățam sifonul și cugea apa.“

Părintele a făcut de toate: a pus tapet, a lucrat în construcții, a fost contabil la o firmă după ce a învățat germana, a lucrat pentru o companie de asigurări. Familia lui locuia într-un spațiu oferit de Biserica Evanghelică – șase persoane în 64 de metri pătrați –, iar copiii lui împărțeau ziare pentru 25 de mărci pe săptămână. Soția sa, care fusese medic în România, îngrijea o femeie în vârstă.

După ce a primit drept de muncă, preotul a lucrat mai mulți ani la o firmă de închirieri mașini unde avea program flexibil și putea să plece când avea o înmormântare. În prezent, se ocupă doar de comunitatea de români și de biserica românească: organizează cursuri de limba română și tabere pentru copii și oferă spații temporare de cazare românilor aflați în dificultate. (Când a văzut că circulăm cu o autorulotă, ne-a invitat și pe noi să folosim baia și mașina de spălat.)

Din 2001, de când biserica românească funcționează într-o fostă hală, preotul a oferit Consulatului un spațiu în care să organizeze secția de votare din Offenbach, deși la alegerile din 26 mai Consulatul nu și-a asumat niciun cost pentru electricitate, apă sau stricăciunile făcute de miile de oamenii care s-au înghesuit să voteze.

„N-au avut toalete și au urinat pe ziduri, au lăsat mizerie în urma lor“, povestește preotul. „A doua zi, vecinul a venit, a făcut poze și a zis că el angajează firmă pentru curățenie. Am zis: «Nu, că nota vine la mine». Și am pus mâna pe mătură și am făcut curat.“

Preotul e nemulțumit că la alegerile prezidențiale care încep azi, 8 noiembrie, în diaspora, Consulatul de la Bonn nu s-a ocupat de „buna rânduială“ și i-a răspuns că nu e responsabilitatea sa, ci a poliției germane. „Bun, și poliția germană cine o anunță? Eu? Competența noastră nu e să anunțăm autoritățile. În afară de doamna Popa, ceilalți de la Consulat sunt statui de lemn.“

Ștefan Anghel spune că se simte obligat să se implice civic, pentru că oamenii vin „cu jalba“ la biserică, nu la Bonn. „Românii au învățat democrația, s-au maturizat. Sunt mândru de comunitatea de aici, s-a urnit căruța din loc.“

Consulul general al României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu, spune că a fost vorba de o colaborare cu românii din jurul Frankfurtului și că aceștia nu au „făcut treaba consulatului“. „Ne-am întâlnit de mai multe ori cu cei de pe plan local, vorbesc de românii din diaspora care sunt pe zonele respective, și am zis «Băi, hai să încercăm împreună să găsim niște spații în care într-adevăr să poți să vă organizați civilizat alegerile.“

Consulul spune că mobilizarea oamenilor a fost „foarte bună“: „Ei și-au ales președinții [comisiilor secțiilor de votare], au venit cu propuneri de președinte, de vicepreședinte – oameni din zona respectivă –, i-am validat, sunt oameni cu performanțe, cu carte. Și e foarte bine așa! Lăsați-i, că e foarte bine așa. Ei au vrut alegeri libere, să ajute, se cunosc între ei, noi i-am ajutat cât am putut“.

Gheorghe Dimitrescu spune că are doar 12 angajați și puține resurse și că, fără implicarea comunităților de români, nu ar fi putut deschide cele 20 de secții de votare de care e responsabil Consulatul de la Bonn.

„Neavând atâta personal în cadrul Consulatului de la Bonn, le-am dat libertatea celor din zonă: «Băi, oameni buni, aveți oameni, vreți să participați la vot? Ia căutați voi niște locații în care costurile, cât și circuitele să fie cele conforme». Pentru că fiecare: «Dom’ne, am o școală lângă mine.» «Du-te, bă, la școala aia, vorbește cu directorul, cu inginerul, cu consiliul de administrație, ia vezi, ce putem să facem, putem să organizăm alegeri acolo?».“

„Ei s-au mobilizat, ne-au fost de mare ajutor, dar n-au făcut ei treaba noastră, asta în niciun caz, nu aveau cum s-o facă. Noi plătim chirii, noi plătim salarii, noi plătim veceu, lumini.“

Când l-am întrebat dacă e adevărat că o parte dintre angajații de la Consulatul de la Bonn nu vorbesc limba germană, consulul mi-a răspuns: „Acuma fochistul cred că n-ar trebui să vorbească limba germană.“

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, consulul Gheorghe Dimitrescu spune că s-au plătit toate facturile. „Dacă părintele a vrut s-o facă el [curățenia], treaba lui, dar în general toate firmele de curățenie ne-au trimis o proformă, am plătit facturile.“

Consulul spune că deocamdată nu a anunțat poliția germană, pentru că abia azi încep alegerile. „E o firmă de pază acreditată de Ministerul de Interne [german] care se ocupă de așa ceva și care această firmă acoperă toate secțiile de votare din zona noastră de atenție. Iar ei prin protocoalele care le au cu Ministerul de Interne și cu Poliția locală, ei sunt cei care anunță.“

I-am spus consulului că mai mulți români din zona Frankfurt ne-au declarat că acesta e un apropiat de-al lui Liviu Dragnea și de aceea el nu a avut niciun interes să deschidă mai multe secții de votare la Europarlamentare. „Ia mai interesați-vă, dom’ne, să vedeți cum la Consulatul României din Bonn s-a votat până la ora 1 noaptea, asta că tot eram eu în apropiere cu Liviu Dragnea. Cum să dechizi mai multe secții dacă cei de pe plan local nu te lasă să deschizi? Am cerut 11 secții și mi-au acordat 7. Acum am cerut 100 și ne-au dat 22, din 22 au ramas 20.“

Mihai Molnar, 39 de ani, a făcut o platformă online unde românii din Frankfurt și din împrejurimi vor putea urmări în timp real câți au votat și câți așteaptă la coadă în fața celor șase secții de votare din regiunea Rin-Main. „La Europarlamentare au fost oameni care au condus 200 de kilometri ca să vină să voteze, așa că 30 de kilometri [distanță între secții] e puțin“, spune el.

Mihai s-a mutat acum șase ani în Germania ca să lucreze ca programator. Nu știa germana, dar avea nevoie de un medic de familie și de diverse informații. Atunci a creat site-ul Informații Utile pentru Românii din Frankfurt, care are în prezent 20.000 de utilizatori. Românii găsesc pe acest site informații despre șomaj, asigurări, clase de impozitare salariale, cursuri de integrare, căsătoria în Germania, concediu maternal plătit etc.

În fiecare luni, Mihai se întâlnește la fotbal cu un grup de români. În seara asta s-au strâns 12 bărbați, un german și 11 români. Majoritatea celor cu care vorbim se plâng că n-au putut să voteze la Europarlamentare. Mihai a reușit să voteze pentru că a mers în România – știa cât de mulți români locuiesc în zonă și se aștepta să fie cozi.

Deși trăiește în Germania, Mihai a observat stagnarea economică din România în ultimii ani. Îl îngrijorează sistemul medical românesc, mai ales că 11 prieteni de-ai lui, care sunt medici, au plecat în Germania, Elveția și Franța. Spune că sistemul juridic e vechi și că nu poate fi reformat dacă oamenii nu se schimbă. Uneori, când se întâlnește la fotbal cu prieteni germani, aceștia îi pun întrebări despre politicienii români și despre fostul prim-ministru Viorica Dăncilă, iar el le spune „adevărul crunt“.

Secția de votare din Mainz n-ar fi existat dacă Anca Sviștea n-ar fi trimis aproape 100 de e-mailuri la biserici, cămine de bătrâni, hoteluri, săli de sport și fundații, dacă n-ar fi strâns semnături, dacă n-ar fi făcut drumuri la primărie și dacă nu s-ar fi ocupat de organizarea secției de votare ca de un al doilea job.

Implicarea ei a început pe 26 mai, când a plecat împreună cu soțul ei, Dan Sviștea, cu fiul lor cel mare care tocmai împlinise 18 ani, cu un grup de prieteni și cu drapelul României ca să voteze la secția din Offenbach am Main. Au stat degeaba câteva ore la coadă, la fel ca alte mii de români. S-au întors acasă fără să voteze, dar implicați în grupul de români care și-a propus să nu treacă prin același lucru și la alegerile prezidențiale. Primele semnături s-au strâns chiar în fața secției din Offenbach, unde oamenii așteptau la coadă.

Anca și Dan Sviștea, 46, respectiv 47 de ani, au venit în Germania în 2001, când Anca era însărcinată cu primul lor copil; amândoi lucrează în prezent în domeniul IT. Cei doi băieți ai lor au dublă cetățenie germană-română și, deși au crescut aici, vorbesc, scriu și citesc fluent în limba română.

Cei doi soți și fiul lor cel mare fac parte din comisa secției de votare din Mainz și e prima oară când se implică în felul acesta la alegeri. Au convins o prietenă din Brașov să vină în Germania și să fie președinta secției de votare, deoarece niciunul dintre ei nu are experiență. Prietena lor, care a venit pe propria cheltuială, va rămâne la Mainz până după al doilea tur de scrutin, ca să nu plătească patru zboruri.

După multe eforturi, Anca a găsit la sfârșitul lui septembrie un spațiu pentru secția de votare la Serviciul de Ajutor Maltez. „A fost foarte greu să găsesc săli vineri“, spune ea. „Noi n-am cerut să votăm vineri, pe noi nu ne-a întrebat nimeni.“

Familia Sviștea spune că românii din diaspora se simt ignorați și că România nu face suficiente eforturi ca să păstreze legătura cu ei. La fel ca mulți dintre românii cu care ne-am întâlnit în regiunea Rin-Main, se plâng că la Frankfurt nu există un consulat, deși românii de aici cer de mult timp servicii consulare. În plus, spune Anca Sviștea, familiile simt nevoia unor centre culturale unde copiii să învețe limba română, pentru că o parte dintre tinerii care se nasc și cresc aici nu știu să vorbească, să scrie și să citească în română.

„Noi trăim aproape ca și cum am trăi în România: vedem programe românești la TV, ascultăm radio românesc, urmărim știri românești, vorbim românește, mergem la biserica românească, citim în română, avem prieteni români“, spune Dan Sviștea. „Dar, în același timp, suntem și foarte bine integrați, vorbim bine germana, votăm la alegerile locale din Germania.“

În 2017, după ce s-a dat OUG 13, familia Sviștea s-a dus la Frankfurt ca să protesteze împotriva corupției. Din 2001, de când au plecat din țară, se întorc în fiecare vară și de fiecare Crăciun în România. „La întoarcere, când trecem granița cu Ungaria, eu încep să plâng: «Unde mă duc? De ce mă duc?». Nu consider că aici e casa noastră.“

Au venit în Germania pentru doi ani, cât timp Anca era în concediu de maternitate, apoi s-a născut al doilea copil. Au rămas ca să învețe copiii germana, apoi Ecaterina Andronescu a devenit Ministrul Educației, prietenii lor s-au plâns de sistemul de învățământ din România, copiii au crescut și au intrat la liceu. Anca și Dan și-au construit o casă lângă Brașov și nici acum nu au renunțat la gândul de a se întoarce la un moment dat în România.

Sunt conștienți că fără efortul lor n-ar fi existat o secție de votare în Mainz. „E bine că cel puțin n-am fost împiedicați să o facem“, spune Dan Sviștea.

Acest articol face parte din seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora. Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață.

Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.

Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu