Am strâns câteva povești ale românilor din Germania care au venit să voteze la cele două secții din Offenbach am Main „ca să nu mai simtă și alții dorul de părinți“, pentru că li s-a tras „un semnal de alarmă“ sau pentru că vor să se întoarcă într-o zi acasă.
Secția nr. 190 din Offenbach am Main a fost pe primul loc în Germania ca număr de votanți: 4.328 de români au votat aici. Membrii comisiei s-au împrietenit în zilele și nopțile petrecute împreună. Unul dintre delegați le-a adus colegilor săi cozonac făcut de mama lui, care a venit să-l viziteze din Moreni, Dâmbovița.
O femeie din Offenbach le-a adus membrilor comisiei gogoși făcute de ea, iar cofetăria românească din oraș le-a trimis prăjituri. A fost felul în care comunitatea le-a mulțumit pentru implicarea lor.
Comisiile din cele șase secții de votare din zona Rin-Main au fost formate din oameni care s-au hotărât să se implice după experiența de la Europarlamentare, când mii de români din Frankfurt și din împrejurimi au așteptat la coadă și n-au reușit să voteze.
O parte dintre românii cu care am discutat au venit să voteze prima oară pentru România. „Spuneți-mi și mie ce trebuie să fac, doamnă, că n-am mai votat niciodată. Da’ nu se poate, ne ține pe-aici, doamnă“, i-a spus o femeie unei membre a comisiei.
Enlarge
În jur de șapte-opt bărbați și femei au venit să voteze la Offenbach în cârje, pentru că accidentele de muncă sunt frecvente la cei care lucrează în fabrici și construcții.
Românii din Germania au venit la vot împreună cu copiii lor. Nu-mi amintesc să fi văzut în România atât de multe femei însărcinate și atât de mulți copii: în cărucioare, în brațe, pe biciclete sau ținându-i de mână pe părinții lor.
„România nu e o țară de care să fugim.“
Paul, 39 de ani, nu-și amintește când a votat ultima dată, dar spune că acum a venit să voteze pentru că „i s-a tras un semnal de alarmă“. „Dacă s-au făcut trei zile și mai multe secții de votare, am zis că de ce nu, dacă avem așa șanse, toți ar trebui să ieșim la vot“, spune el. E din Reghin și locuiește în Germania de 16 ani. Are dublă cetățenie română-germană și a venit la secția de votare însoțit de fiica lui, Raisa, care are opt ani și vorbește bine românește. O întreb dacă-i place în România și îmi răspunde: „Mai mult în Germania“.
Paul avea 23 de ani când a plecat din România. „Maică-mea își dorea să devin avocat, dar ceva din mine zicea că nu e locul meu acolo. Voiam un trai mai bun, la asta visam.“ Primul lui job în Germania a fost să spele toalete, apoi a lucrat ca șofer, apoi la o firmă de mutări. Astăzi muncește într-o firmă de construcții cu 1.000 de angajați, IBB Haus und Industriebau, unde majoritatea angajaților sunt români.
„România nu e o țară de care să fugim, e frumoasă și cu oameni frumoși“, spune Paul. „Dacă s-a ajuns acum în vremurile astea să le trăim, ăsta e un pic lucru trist.“
Paul se simte acasă în Germania. „Azi am impresia că aici e locul meu. Încă anul ăsta nici n-am fost în țară și parcă nici nu mai vreau să merg; au fost ani în care am mers și de șase, șapte ori. După ce n-o să mai fie mama nu cred că o să mai merg.“
„Sănătatea copilului mă ține aici.“
Ion, 39 de ani, spune că, deși a venit să voteze, nu mai are nicio speranță în ceea ce privește România. „Speranțele au cam dispărut demult, că de-aia suntem în Germania“, spune el. „Sunt pesimist, că lucrurile nu funcționează, începând de la politică până la insituțiile statului. Oricum, președintele n-are multe puteri – guvernul, prim-ministrul, dacă ar fi așa, normal, ca în Germania.“
Ion, care e inginer de instalații, a plecat „din cauza condițiilor din țară“. Avea o mică firmă și, când a venit criza financiară, i-a mers din ce în ce mai prost. A plecat în Belgia în 2012 și a lucrat un an și jumătate pe șantier. Apoi a venit în Germania și, după șase luni, a chemat-o și pe soția lui.
La scurt timp după ce s-au mutat în Germania, s-a născut băiatul lor, care are acum patru ani și jumătate. Acum doi ani, a fost diagnosticat cu diabet. „Sănătatea copilului mă ține aici“, spune Ion. „Are aparat, niște canule speciale ca să nu-l înțepi în fiecare zi, medicamente tot la trei luni, totul suportat de stat. Și asta costă mult, așa ceva în România nu există sau numai în privat, cu mii de euro.“
Ion locuiește la Offenbach am Main și muncește la Fulda, la 100 de kilometri distanță, într-o firmă de construcții, unde este inginer de instalații. „Te și obișnuiești aici, timpul trece“, spune el.
„Eu aici mă simt acasă.“
Iulia, 28 de ani, a venit să voteze pentru „o țară în care se respectă legile și toți cetățenii sunt egali“. A venit la secția nr. 189 din Offenbach împreună cu prietenul ei, Arnold, 29 de ani, care a crescut în Germania și nu are acte românești. „Totuși mă simt legat“, spune Arnold, care citește presa românească și e la curent cu ce se întâmplă în țară.
Iulia nu a votat la Europarlamentare, pentru că are rezidență germană și a decis să voteze pentru Germania. Auzise însă că românii au așteptat la coadă cu miile și că n-au putut vota. La ultimele alegeri prezidențiale, în 2014, a votat la Londra după ce a așteptat câteva ore la coadă. E bucuroasă că acum se poate vota atât de ușor în străinătate.
Locuiește de șase ani în Germania, unde a venit să studieze economia, și nu crede că se va mai întoarce în România. „Atâta timp cât am părinții în România, merg cu drag, dar nu ca să trăiesc acolo, pentru că eu aici mă simt acasă. Cred că dacă ei nu vor mai fi, n-o să mă mai întorc.“
„Viața aici îți oferă șansa să te poți descurca.“
Cătălin, 38 de ani, și Zina, 39, trăiesc de șase ani și jumătate în Germania. Zina era educatoare în Sibiu, orașul în care locuiau, și „i s-a oferit șansa“ să muncească în Germania. Băiatul lor cel mare, Cristian, care are opt ani, s-a născut în România, iar Robert, care are un an, s-a născut în Germania. Au venit la vot împreună cu ambii copii.
Zina spune că nu se pot compara cele două sisteme de învățământ: cel german și cel românesc. Evită să discute despre diferențe, pentru că n-ar vrea să vorbească România de rău. „Acasă, meseria aceasta nu e apreciată și recunoscută așa cum ar trebui“, spune ea.
Enlarge
La Usingen au votat 562 de români, la Frankfurt – 3.324, la Giessen – 1.896, la Mainz – 3.116, iar în cele două secții din Offenbach am Main – 5.427.
Cătălin a lucrat la Starbucks înainte să se nască Robert, dar acum e de un an în concediu de paternitate. „Viața aici îți oferă șansa să te poți descurca“, spune Zina. „Sistemul social e extraordinar. Am avut gânduri să ne întoarcem acasă, dar acasă sistemul social e în paragină și nici nu s-a vrut o schimbare.“
„Suntem în 2019 și mergi la doctor în România cu cardul de sănătate și zice «Nu funcționează, trebuie să plătiți medicamentele»“, spune Cătălin.
Deși amândoi cred că și-ar putea găsi joburi bine plătite în România, nu mai vor să se întoarcă din cauza sistemului social și „a mentalității care e ca în anii ’50“. „Mergem întotdeauna cu plăcere acasă, că acasă e acasă, vărsăm și lacrimi, că eu plâng – mie mi-e dor de casă“, spune Zina.
„Să nu mai simtă și alții dorul de părinți, cum simțim noi.“
Sorin, 30 de ani, si Andreea, 28, originari din Bârlad, au venit 20 de kilometri cu bicicletele din Hanau până la secția de votare din Offenbach am Main ca să voteze. De bicicleta lui Sorin e ancorat căruciorul în care doarme Ștefania, fiica lor de 3 ani. Andreea e însărcinată în luna a patra cu al doilea copil al lor și spune că azi au votat pentru că nu vor ca și alți tineri să fie obligați să plece din România, așa cum au fost ei.
„Să nu mai simtă și alții dorul de părinți, cum simțim noi“, spune Andreea. „Și părinții simt dorul nostru și al ei, bineînțeles [arată spre căruciorul în care doarme Ștefania].“
Sorin a plecat primul din România, când avea 21 de ani, iar după doi ani, Andreea l-a urmat. Andreea a studiat asistența socială la Iași și a absolvit în 2013. Ca să se poată întreține, în timpul facultății a lucrat într-un supermarket. „Nu prea aveam loc pe ce am terminat eu, era greu de intrat“, spune Andreea.
A venit în Germania, unde avea „un loc de muncă asigurat“ la un depozit unde sorta plicuri și scana pachete. „Ne-am descurcat foarte bine cu chirie și tot“, spune Andreea. În Bârlad nu se găsesc prea multe locuri de muncă, iar fratele ei tocmai a plecat în Anglia.
„Doar pentru părinți și pentru bunici ne mai întoarcem în vacanțe, că în România nu mai văd niciun viitor“, spune Andreea.
„Pentru țara noastră trebuie să faci orișice.“
Ionuț, 22 de ani, originar din satul Costâna, județul Suceava, a venit dintr-o localitate aflată la 80 de kilometri distanță de Offenbach am Main ca să voteze împreună cu soția lui și cu încă un cuplu de români. A venit în cârje, pentru că a avut un accident în fabrica de alimente în care lucrează și are piciorul fracturat. Săptămâna trecută, lamele de la o mașină care ridica marfa i-au căzut pe picior.
Enlarge
„Când am ajuns la spital, nu m-a lăsat cum e în România să stau să aștept trei-patru ore, mi-au plătit ei medicamentele, tot-tot“, povestește Ionuț. „Chiar a fost deosebit față de România. Mi-au dat concediu medical și concediu cu plată.“
Ionuț e doar de o lună în Germania, dar înainte a mai lucrat în Anglia și în Italia. „N-o să rămân aici“, spune el. „Dacă se schimbă ceva în România vă dați seama că o să mă întorc, că acolo e țara mea.“
Îl întreb ce l-a motivat să facă efortul să vină în cârje să voteze. „Pentru țara noastră trebuie să faci orișice“, spune Ionuț. „E pentru noi, că suntem tineri și avem un viitor în față. Poate peste câțiva ani o să avem un copil și ce o să-i arătăm în România, nimic?“
Acest articol face parte din seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora. Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață.
Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.
Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu