Omul de afaceri Jan Domnișor a deschis în Dunstable primul magazin românesc în 2013, la un an după ce s-a mutat în oraș și n-a găsit de unde să-și cumpere produse românești. În primul an, cifra de afaceri a magazinului a fost de 300.000 de lire, iar în opt ani a ajuns la 780.000, cât a înregistrat anul trecut. Numărul românilor din comunitate a crescut în ultimii ani, iar consumul, de asemenea.
Dacă mergi pe străzile din Dunstable, o să auzi o diversitate de limbi și o să treci pe lângă magazine turcești, indiene, arăbești, italiene și poloneze. Orașul se află la cinci mile distanță de Luton, unde trăiește una dintre cele mai mari comunități de români din Anglia, și la 30 de mile de nordul Londrei. Mulți imigranți s-au stabilit aici pentru că prețurile locuințelor sunt mai mici și preferă să facă naveta cu trenul până la Londra.
Jan Domnișor și partenerul său, Doru Tătaru, au înființat în 2012 o firmă de construcții care a ajuns în nouă ani la o cifră de afaceri de 2,2 milioane de lire și la 120 de angajați și colaboratori. Firma ar fi continuat să crească dacă n-ar fi venit pandemia și cei doi români n-ar fi întrerupt temporar activitatea.
Jan, care are 48 de ani, n-a fost mereu om de afaceri. În 1991, după ce a terminat liceul, a devenit profesor suplinitor de matematică în Bălan, județul Harghita, orașul în care a crescut. După doi ani a plecat în Germania, apoi în Ungaria, unde a lucrat nouă ani.
În 2006, când s-a mutat în Anglia, a fost șofer, apoi site manager, project manager, contract manager și divisional manager la o companie de construcții cu 500 de angajați. În 2012, când a simțit că nu poate crește profesional mai mult de atât, și-a dat demisia și și-a făcut propria afacere.
Două tone de varză murată pentru Crăciun
Magazinul românesc Leveloff este cel mai mare din Dunstable, chiar dacă între timp s-au deschis și alte magazine românești. Are opt angajați și o brutărie-patiserie la subsol, care produce pâine, merdenele, salam de biscuiți, cozonaci, langoși, covrigi, covridogi, colaci, cornulețe, sărățele, plăcinte și ștrudele. În fiecare zi, își fac cumpărăturile aici 200 de persoane, iar în weekend vin clienți și de la 25 de mile distanță.
Majoritatea clienților sunt români, dar găsești pe rafturi și produse ungurești, poloneze și turcești. Iarna se vând cel mai bine mezelurile (șunca, slănina, cârnații, toba), smântâna, mazărea și castraveții murați pentru salata boeuf, cozonacii și varza murată. Anul trecut, înainte de Crăciun, Jan a aprovizionat magazinul cu o tonă și jumătate de varză murată, care s-a terminat, așa că anul acesta vrea să aducă două tone.
Vara se vând cel mai bine micii, ceafa de porc, cârnații, berea românească – Timișoreana, Ciuc, Ursus – și o tonă de pepeni pe săptămână. Pepenii sunt importați din Grecia, Cipru și Maroc, pentru că cei din România sunt mai scumpi și mai puțin buni.
„Știți sistemul: tronau cei care aveau relații și bani”
Mihaela Nicolae, 38 de ani, e vânzătoare la magazinul românesc Leveloff din Dunstable de cinci ani, de când s-a mutat în Anglia – s-a angajat la câteva zile după ce a sosit.
A plecat din România din cauza „neajunsurilor”. Locuia împreună cu soțul său în Pucioasa, județul Dâmbovița, iar băiatul lor, Denis, era olimpic la fizică și la matematică. Mihaela simțea că fiul ei nu se poate dezvolta în școala românească. „Știți sistemul: tronau cei care aveau relații și bani”, spune ea.
La câteva săptămâni după ce s-a mutat în Anglia, Mihaela a primit o scrisoare de la școala din Dunstable, unde învăța băiatul lor în vârstă de 13 ani: copilul era mult peste nivelul școlii și profesorii îi recomandau să-l înscrie la o academie din Londra. Pentru că familia nu-și permitea financiar să se mute la Londra, Denis a fost transferat într-o clasă în care învățau elevi mai mari decât el.
La cinci ani de când s-au mutat în Anglia, Mihaela și soțul ei, care e șofer de tir, sunt mulțumiți profesional, și-au cumpărat o casă în rate în Dunstable, au două mașini, iar fiul lor, care va împlini în curând 18 ani, s-a înscris la cinci universități și așteaptă răspunsul.
Mihaela și soțul ei muncesc mult și nu au vreme să sărbătorească 1 Decembrie, mai ales când pică într-o zi de miercuri, ca anul acesta, dar nu regretă în niciun moment decizia de a se muta în Anglia. „Băiatul mi-a zis așa după prima săptămână când l-am adus aici: «Dacă tu și tati vreți să plecați în România, puteți să plecați, dar eu nu mă mai întorc».”
De 1 Decembrie, românii din Anglia lucrează
Constantin Velea, 30 de ani, împreună cu soția lui, Cristina, 35, și cu băiatul lor de doi ani, Dominic, au venit pe 1 Decembrie la magazinul românesc din Dunstable ca să cumpere ingrediente pentru o tochitură cu mămăliguță. Cristina e din Piatra Neamț și îi place să gătească românește.
E singurul mod în care marchează ziua de 1 Decembrie, pentru că în seara aceasta, ca după orice zi de lucru, sunt obosiți. Constantin e inginer la o companie care produce obiecte de iluminat și tocmai s-a întors de la serviciu. A emigrat în Anglia acum șase ani, după ce a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă la Constanța și nu și-a găsit de lucru.
Nici Marius, 43 de ani, din Vaslui, nu are timp să sărbătorească 1 Decembrie; a trecut pe la magazinul românesc doar ca să-și facă cumpărăturile obișnuite, nimic festiv. Marius lucrează ca site manager în construcții în timpul săptămânii, iar în weekend e șef de echipă la o companie feroviară. A preferat să-și ia două joburi, astfel încât soția lui să poată rămâne acasă și să aibă grijă de copilul lor.
Daniela Barbascu, 23 de ani, e din Bârlad și a venit în Anglia imediat după ce a terminat liceul, împreună cu iubitul ei. Lucrează la curățenie, dar acum e în concediu de maternitate, pentru că are un copil de șase luni.
Daniela cumpără de la magazinul românesc ingrediente pentru o mâncare de fasole cu costiță. „Vrem să simțim gustul de acasă, mai ales că acuma vin Sărbătorile”, spune ea. „Sărbătorile aicea în țara asta nu-s ca acasă, nu simt mai nimica, de-asta încercăm să luăm câteva produse care ne aduc aminte de familie, de cei dragi.”
Ziua Națională a României celebrată de englezi
Steven Neal, pastor la Biserica Evanghelică engleză din Dunstable (Christ Church), a venit pe 1 Decembrie la magazinul românesc Leveloff ca să ia cei 10 cozonaci a câte 1,2 kilograme fiecare pe care i-a comandat acum câteva zile.
Pastorii englezi organizează Ziua Națională a României pentru cele 12 familii de români care vin la Biserica Evanghelică. Steven a comandat sarmale de la restaurantul românesc, a cumpărat sucuri și alte gustări.
La ora 19.00, când intrăm în biserică, câteva românce aranjează pe masă o cuvertură cu motive populare românești și păpuși maramureșene. Româncele poartă ii, iar copiii lor, îmbrăcați în costume populare românești, aleargă prin sală și se joacă cu baloane. Câțiva stau la măsuțe și colorează drapelul și harta României. Vorbesc între ei în engleză cu accent britanic, de vorbitori nativi, iar când mamele lor le spun ceva în română, copiii răspund în engleză.
Biserica Evenghelică engleză din Dunstable organizează în fiecare săptămână ateliere pentru copii, cursuri gratuite de limba engleză pentru imigranți (mulți dintre participanți sunt români) și grupuri de studiu biblic.
Pastorul Steven Neal spune că biserica încearcă să-i ajute pe români și pe alți imigranți să se integreze în societatea engleză și că acesta e motivul pentru care cursurile de limba engleză sunt importante. „Cei care nu vorbesc limba au un obstacol în calea integrarii”, spune el. „E greu să locuiești într-un loc a cărui limbă nu o vorbești. În seara asta, vei auzi probabil diverse niveluri de engleză, dar e în regulă, pentru că aici sunt compatrioți cu care oamenii pot discuta.”
„Oameni cu inimile împărțite”
Ioana Gherghin, 33 de ani, se ocupă de activitățile pentru copii la Biserica Evanghelică engleză din Dunstable și este unul dintre liderii comunității de români. „Pastorii au observat că unii români sunt sceptici și că nu se simt integrați în comunitatea engleză și atunci s-au întrebat cum pot ajunge la ei – așa a venit ideea de a sărbători Ziua Națională a României la biserică”, spune ea.
Ioana trăiește de 10 ani în Anglia. S-a mutat aici împreună cu soțul ei a doua zi după ce s-au căsătorit, cu 500 de lire în buzunar. Astăzi, Ioana lucrează ca teaching assistant la un liceu pentru copii cu cerințe educaționale speciale, iar soțul ei e inginer la rețeaua de gaze; au trei copii și locuiesc într-o casă cumpărată în rate în Dunstable.
„Noi suntem fericiți, dar dacă vorbești cu oamenii de aici, o să-ți spună altceva. Noi am reușit să ne integrăm, avem prieteni englezi, copiii noștri vorbesc engleza în principal. Unii [români] țin tradițiile, se duc la magazinele românești; pentru ei cred că e dorul ăla… Eu nu mă mai duc la magazine românești. Cred că am fost mult mai dezgustată de ce s-a întâmplat în țară, de corupție. N-am mai fost în România de opt ani, am preferat să-i aducem pe părinții noștri aici în vacanțe.”
Facem cunoștință cu mai multe familii de români și englezi care participă la eveniment. O femeie e din Maramureș, alta din Constanța, o familie a emigrat din Vaslui. Suntem invitați să mâncăm cozonac și sarmale. Poveștile se amestecă, istorii complicate de familie, în care emigrația a despărțit generații. O întreb pe Larisa Stan, o fată de 13 de ani, de unde este. „Eu sunt de la Londra, dar părinții mei sunt din Bacău”, îmi răspunde.
David Mihalache avea patru ani când s-a mutat cu părinții lui în Anglia. Acum are 16 și mă privește neîncrezător când îi spun că vorbește bine limba română. Nu îl mint, pentru că de când suntem în Anglia am întâlnit copii și tineri români care au crescut aici și vorbesc cu dificultate limba română. Ei sunt „Second Generation Immigrants” (a doua generație de imigranți), cum îi numesc englezii.
„Mă simt român, dar mă simt și englez, că am crescut aici”, spune David. „Nu mai amintesc deloc când am mutat aici. Mai amintesc ziua mea a patra, ziua mea de naștere. Părinții mi-au zis că au plecat din țară că în Anglia este mai multă oportunitate și poți lucra mai multe chestii. Îmi place România, dar îmi place mai mult în Anglia.”
Înainte să plecăm din biserică, Cosmin fotografiază o femeie care are un tricou cu steagurile Angliei și al României în formă de inimă. „Niciunul nu se simte prea englez, nici prea român”, ne spune femeia, care se numește Eva Pricop. „Suntem oameni cu inimile împărțite.”
Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Pulitzer Center. Elena Stancu este bursieră în cadrul programului Persephone Miel Fellowship 2021.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu