Chapters
cicatrice·povești

„Și eu am răbdat“

După 19 ani de căsătorie, o femeie și cele două fiice ale ei fug de lângă bărbatul care le-a făcut viața un calvar.

— Tati în ultima vreme, de când am început și noi să pricepem, a început să bé mai mult și s-o bată pe mami mai des. Dacă mă vedea că învăț, mă punea să duc lemne în casă. Dacă ne uitam la desene, chiar dacă erau tăte făcute, striga, nu suporta ideea să stăm jos sau să dormim. Țipa la mine și mă înjura: „Fută-te Dumniezău“, „Du-te dracului“. M-o făcut și curvă, că dacă stăteam p-afară zicea către mine că umblu cu fututica.
— Când o-nceput calvarul? Acu’ șapte ani. O fo’ la ordinea zilei [să mă lovească, să mă împingă], dar dup-aia o început violența. Găsea motive – că n-are țigări, că n-are beutură – și mă lovea cu pumnul, cu palma, cu ce prindea, nu conta, beat, treaz. N-am mai putut să răbd într-o vreme, știți?

Rodica*, 46 de ani, și cele două fiice ale sale, Andreea, 16 ani, și Eliza, 14, stau în bucătărie, pe aceeași parte a mesei, cu scaunele lipite unul de altul, de parcă ar fi un singur organism. Rodica e îngrozitor de slabă, iar mâinile și picioarele ei sunt, la propriu, numai piele și os. Ne spune că s-a îngrășat de când a ajuns în adăpost, când cântărea puțin peste 30 de kilograme.

Suntem în adăpostul pentru victimele violenței domestice al asociației Atena Delphi din Cluj, unde locuiesc în prezent două mame și copiii lor. Într-una dintre camere stă soția unui polițist și fetița ei – femeia a fost stâlcită în bătaie de bărbatul ei și decidem să nu-i împărtășim povestea pentru că ne temem pentru viața ei. Rodica, Andreea și Eliza stau în cealaltă cameră și dorm în același pat, care e mai mare decât cel în care dormeau acasă. Andreea, fata cea mare, e cea mai descurcăreață dintre ele și se comportă de parcă ea ar fi mama, iar Rodica și Eliza, copiii ei.

— O dată pe mine și pe soră-mea ne-o lovit pentru o alcoolistă. Am venit de la școală și ne-am băgat să-i luăm lui țigări și era la bar femeia aia, beată. Și l-o sunat că i-am furat telefonul. Curățam ceva pe lângă masă și numa’ ce m-am trezit c-o nuia peste picioare. O terminat cu mine, o început cu soră-mea. Dup-aia l-o sunat femeia că a găsit telefonul. M-o luat în brațe.
— Le obliga, le amenința: „Dacă nu stai la mine în brațe, nu mai meri la școală. La Andreea i-o spart un telefon că n-o vrut să se pună la el pe genunche s-o pupe. Și mi-o fo’ frică: aista, ferească Dumnezeu, la o beție se dă la fete. Zice Andreea: „Tati, du-te afară să mă spăl“. Zicea: „Da’ spală-te lângă mine că doar îi tati“. Noaptea trăgea plapuma, o căta dacă are tricou. Îi ziceam: „Da’ ce vrei, omule?“. Sărea la bătaie: „Da’ ce, e copilu’ meu, fac ce vreu“. Vă dați seama? O zis către Andreea să-i spuie lui când e la ciclu. Ferească Dumnezeu!

— Lui îi plăcea tot timpul să stăm lângă el. Adică dă-mi o cană de apă, fă-mi aia, adă-mi aia. Dacă veneam de la școală și întârziam zece minute că mi-erau grele cărțile și aduceam și bere sau pâine sau știu eu ce-mi dădea și oboseam că aveam un deal de trecut, pornea scandalul cu mine că de ce-am întârziat atâta.
— La mine striga să ies afară. La veceu, că de ce stau atâta. Dacă meream la o vecină, de ce nu-s acasă? Mă chema la poiată și dacă meream ‘naintea lui lua lopata să-mi deie în cap. Dacă mă vedea în curte, striga, dacă mă vedea la poartă, striga.

— Era 6 decembrie și o fo’ zi de târg. Și m-am întâlnit cu niște prietine de-ale mele. Și o zis către mine – el era cu berea în mână – că să văd de cai că el mere să caute nu știu ce în târg. Era frig și i-am zis că nu stau. Și n-am stat, m-am dus. Pe la vreo unu, două o venit acasă. O mers la grajd, o deshămat caii, o venit în casă și o luat cârligul de la sobă cu care se face jarul, fierul ăla, și după mine prin casă că el o să-mi rupă picioarele.
— La Paști am zis către el: „Mă duc la biserică să mă spovedesc“– el nu crede în biserică. „Bine, du-te.“ Până am ieșit, doi kilometri încolo, doi încoace, durează. Și când vin: „Unde ai fo’?“. „Păi să mă spovedesc.“ M-o luat și m-o bătut. „Tu ai mers la popa să-ți facă treaba?“ Mi-a făcut un ochi atâta
— Atunci s-a urcat efectiv peste ea, a pus-o în pat și nu s-o mai putut apăra și-o ținea cu mâinile așé și o dat în ea, dar i-o dat de mai multe ori. Atunci i s-o făcut un cheag de sânge la ochiul ăsta.

— Cuțitele stăteau așé, împlântate în masă. Mi-o spus de multe ori că mă omoară. Știa toată lumea din sat, da’ nu se băga nimé, zicea că-s copiii lui, îs pe numele lui. În familia lui o fo’ la fel, o crescut cu un tată vitreg care l-o bătut.
— Oamenii îi ziceau că nu e bine, au fost și reclamații la Protecția Copilului pe chestia asta, doar că asistenta socială e nevastă la văru-său. O venit, o stat juma de oră la vorbe și atât. Mami o sunat de câteva ori la Poliție și polițiștii îs preteni cu el.
— Mi-or zîs că dacă mai sun mă amendează pe mine și-mi ia fetele. Și l-or dus la bar să beie cu ei.

— O dată o venit tot beat și o pierdut o pungă. Tot cu caii era, tot iarnă era. Aveam 13 ani, n-am fost făcută încă 14. M-o trezit să merg cu el să căutăm punga. Și am zis că nu mă duc că era vreo două, tri noaptea și tot lua plapuma de pe mine, eu o trăgeam înapoi și tot așa până o început scandalul. M-o bătut foarte rău, aveam două camere și eu am mers în astălaltă cameră. Și-a venit după mine și-a spart ușa. M-am băgat pe sub mâna lui și am fugit în cealaltă cameră, sub masă. S-o băgat mami și o lovit-o, o spart un rigips din părete cu ea. Pe mine m-o tras, m-o lovit cu ce-o apucat, cu palmele, cu pumnul. Atâta am plâns în noaptea aia!
— N-avea voie să plângă ‘naintea lui. Le bătea, da’ n-avea voie să plângă. Mai ales cu asta mică ce făcea. Și le amenința să nu spuie în sat ce se întâmplă acasă.
— Ce înțeleg eu printr-o bătaie gravă? Ori vânătăi, ori să te bage în spital, ori să-ți rupă ceva.

— Acuma să vă povestesc de ce ne aflăm noi aici. Era prima zi de Crăciun și, no, am zis că merem la biserică. Și pe când să merem la biserică tati i-o zis la mami că nu i-s buni pantalonii, că ăia nu-s pantaloni de mers la biserică. S-o făcut vreo 12 până s-o terminat tot balamucul ăsta și n-am mai mers. După aia, a doua zi de Crăciun, era o ninsoare și-o zăpadă și-o furtună și o trimis-o pe soră-mea după țigări și bere. Și, no, v-am zis, trebuie să treacă un deal până ajunge. Dar s-a dus, că altfel o bătea.
— Seara, pe mine m-a scos afară, că e casa lui mă-sa și să plec. Și-apăi nu mai răbdam frigul. Fetele n-avea voie să-mi deschidă ușa. El e un om așé, ca dânsul, dar cum să vă spun, e mai făcut, e trăit, mâncă, bé, doarme.
— A treia zi de Crăciun, mami și tati o mers la colindat, la vecini. Și atunci o bătut-o pe mami că de ce a alunecat pe gheață.
— O fo’ nins și, când am pășit, o fo’ gheață dedesubt și m-am tot dus. M-o suduit și o zis că ce-am beut de alunec și pic. Aia o fo’ prima bătaie. Al doilea, m-am băgat în casă și mi-am luat o bucată de prăjitură, că o zis omul ăla să-mi ieu. De ce ieu prăjitură, n-am ce mânca acasă? Am ieșit afară și m-a luat la bătaie în pumni, în picioare, eram tăt albastră. Zice către mine: „Asta n-o fo’ nimic, să vezi ce-ți dau acasă“. M-am întors la oamenii ‘ceia și am stat acolo până a venit ele după mine.
— A patra zi a trimis-o iar pe soră-mea după țigări și beutură și eu am mers după mami s-o aduc acasă. Și i-am zis la tati să-i deie pace. Mami s-o pus să doarmă că n-o putut să doarmă acasă la oamenii ăia, o stat într-o cameră.
— Am stat într-o cameră, dar am știut că acolo-s în siguranță.

— No, bun. Pe urmă, era noaptea de 30, o mers tăt cu caii și iar o venit beat acasă. M-o chemat la grajd și m-o pus să scot rogoz să împrăștii pe sub vacă. Și mi-o luat furca din mână și face către mine: „Mă crezi c-o bag în tine?“. M-am uitat așé la el și i-am dat pace. Că nu așa se face, că, ni, așa se face. Am venit în casă și o început cu mami să deie în ea și m-am băgat să n-o lovească. I-o deschis ușa să iasă afară din casă.
— Aia era la ordinea zilei, mă dădea afară că e casa lui mă-sa. Nu conta ce oră îi, afară!
— M-am băgat tăt eu și n-a scos-o afară. Și noaptea aia am zis că gata, fugim. Mami mi-o tăt zis înainte „Hai să merem, nu mai pot să stau aicea“, dar mie mi-o fo’ frică.
— Am mers cu lanterna în ceilaltă cameră, că ne-a fost frică să nu se trezească. Era beut, dar nu era chiar foarte, foarte, adică să nu steie în picioare. Avea obiceiul să se trezească noaptea și să strige la mine să-i aduc apă. Mi-am luat diplomele, că am zis că dacă merem nu ne mai întoarcem. Am avut un ghiozdan și mi-am luat blugii ăștia, placa de păr, soră-mii i-am luat tricoul ăsta și două, trei haine.
— Eu mi-am luat buletinul și certificatele de naștere la fete, niște rochii, două bluze și o păreche de cizmulițe pe mine, una în plasă.
— Aveam vreo cinci milioane de la colindat și cardul cu bursa de la liceu. Tati mă tot întreba din septembrie dacă mi-o intrat banii pe card și eu îi ziceam că nu.
— P-asta mică am trezit-o frumos, încet. Camera e de patru pe patru și un pat e aci, celălalt în partea ceilaltă – e un metru între ele. Eu dormeam cu fetele și el dormea singur.

— Când am ajuns în strada principală am așteptat două ore la ocazie că n-au început încă mașinile să umble. Am crezut că ne congelăm. După o vreme, m-am trezit că-mi sună telefonul, era tati. Când i-am văzut numărul, am luat punga și așé am mers! Când am ajuns la jumătatea satului o oprit un domn. Și face: „Îs –14ºC, nu vi-i frig?“. Ne-o dus la gară, în Cluj, și nu ne-o luat bani pe transport. Nu am mâncat nimic, că eram foarte spăriete și era tăt închis. Nu ne-o trebuit mâncare, numa’ să fim în siguranță.
— Am mers la casa părintească a lui mami. Acolo nu mai stă nimeni și fratele ei ne-a lăsat să dormim în bucătăria de vară. I-am povestit și lui, și lui mătușa ce s-o întâmplat; amândoi îs polițiști, dar n-o făcut nimic să ne ajute. La celelalte mătuși nu le-am zis, că și ele țin cu tati. Nu era vorba să ne ajute, da’ măcar să ne lase să stăm acolo până trece Revelionul.
— De Revelion ne-am dus la neamuri, am fo’ la biserică, la morminte, la părinții mei.
— Patru zile am stat acolo și a patra zi o venit unchiu’ la noi foarte nervos: să ne întoarcem înapoi la tati că nu știu ce. Mai era un pic și-o bătea pe mami. I-o făcut așa în păr și o zis că pe dimineață să nu ne mai găsească acolo. Am plecat la o pretină a lui mami, în satul vecin, și am stat șase zile acolo. Tati m-o tot sunat și mi-o zîs că să mă întorc acasă să-i spăl haine. M-o întrebat la telefon de ce-am plecat și am zis că nu știu, că mi-o fo’ frică să-i zic.

Foto: Certificatul medico-legal al lui Katy*, una dintre femeile care au locuit în adăpostul asociației Atena Delphi.

— Noaptea n-am dormit și am căutat pe telefon centre de femei abuzate. Știam de Câmpia Turzii că este un centru și am zis că neapărat trebuie să fie și în Cluj. Și am tot căutat, am tot căutat. Am găsit două centre, dar la primul nu mi-a răspuns nimé. La al doilea număr mi-a răspuns doamna Ramona și i-am zis despre mami. Mi-o dat adresa și mi-a zis că luni dimineață să mergem la dumneaei la birou. Și luni ne-a și dus [în adăpost].
— Eu încă am coșmaruri că-s acolo, că mă sfădește, că mă bate. Când mă trezesc îmi fac cruce și mă pun ‘napoi să dorm. E un fel de satană, un vis urât pentru mine.
— Și eu tăt acasă mă visez și îl visez pe tati.
— Acuma mă simt mai bine, mai liberă. Pentru fete n-am plecat mai răpede, că n-a vrut să vie. Și mi-o fo’ frică, n-am avut unde să merg. Tata mi-a zis să răbd, mătușa a zis „Și eu am răbdat“. Știți cum îi.

Asociația Atena Delphi a ajutat-o pe Rodica să se angajeze la un magazin, unde face curățenie. Andreea, fata cea mare, e în clasa a X-a și e hotărâtă să se țină de școală și să facă facultate. Eliza, fata cea mică, are o întârziere în dezvoltare pe care a început s-o recupereze de când nu mai locuiește împreună cu tatăl abuziv. E în clasa a V-a și de câteva luni studiază vioara.

Avocații care au înființat Asociația Atena Delphi o ajută pe Rodica cu procedurile de divorț. Au depus actele necesare și, până când e gata procesul, care poate dura și un an, au cerut pentru Rodica custodia temporară a minorilor și pensie alimentară.

Foto: Lucrurile cu care a fugit de acasă Maria*, 42 de ani. Maria se ascundea la o vecină atunci când bărbatul ei a dat foc patului în care credea că doarme soția lui. Cei doi copii ai lor erau în casă, iar bărbatul a ieșit în curte fără să-i trezească. Din fericire, pompierii au ajuns la timp. Maria a venit în adăpost cu hainele de pe ea.

Dacă ești victima violenței domestice:

  • Sună la 0800.500.333, numărul național de urgență pentru victimele violenței domestice;
  • Depune o plângere la Poliție;
  • Mergi la Laboratorul/ Institutul/ Serviciul de Medicină Legală pentru a obține un certificat medico-legal, de care o să ai nevoie atunci când o să ceri un ordin de protecție;
  • Caută cel mai apropiat adăpost pentru victimele violenței domestice și cere ajutorul;
  • Bagajul de urgență trebuie să conțină: actele tale și ale copiilor, dovezi ale violenței în familie (înregistrări, poze, certificat medico-legal, numere de înregistrare ale plângerilor la poliție), chei, medicamente, haine și lucrurile pentru școală ale copiilor.
2017-05-09-19-22-07.jpg

Foto: Lucrurile cu care a fugit de acasă Cristina*, 31 de ani, împreună cu cei patru copii ai săi. Soțul ei a bătut-o pe parcursul întregii relații. Ultima oară când a fugit de acasă a strâns-o de gât în timp ce doi dintre copiii lor erau martori la scenă.

„Eu iarăși dorm în parc cu copiii“

Avocata Luiza Budușan lucrează de 15 ani pro-bono cu victimele violenței domestice. Femeia de 42 de ani a deschis acum 20 de ani în Cluj cabinetul de avocatură Budușan și Asociații împreună cu cumnata ei și cu o stagiară. Cinci ani mai târziu, pe vremea când nu exista încă ordin de protecție și o lege care să apere victimele violenței domestice, Luiza a început să colaboreze cu asociația Artemis.

Colaborarea a durat câțiva ani, iar Luiza și colegii ei au apărat zeci de victime ale violenței domestice – Luiza a asistat în jur de 150 de femei agresate de partenerii lor. Au fost procese complicate, cu câte șase sau șapte acțiuni în instanță: plângere pentru amenințare și pentru lovire, divorț, apel la divorț, evacuare, partaj, încredințarea minorilor, pensie de întreținere, ordin de protecție. Luiza a devenit expertă în procesele legate de violență domestică, așa că, după ce asociația Artemis s-a închis, victimele au continuat să-i ceară ajutorul.

Cabinetul Budușan și Asociații se ocupă în principal de drept comercial, dar avocații de aici lucrează voluntar cu victimele violenței în familie. Luiza și-a dat seama că, deși le oferă femeilor un serviciu greu accesibil, consilierea juridică, ele au nevoie de mai mult decât atât: le trebuie un loc în care să stea până își găsesc de lucru și se pun pe picioare, au nevoie de consiliere psihologică, copiii trebuie mutați de la o școală la alta. Așa că, în 2013, Luiza și partenerii ei au înființat Asociația Atena Delphi și, în 2014, au deschis un adăpost pentru victimele violenței în familie, care poate găzdui șase femei și copiii lor.

În mod normal, potrivit recomandărilor UE – raportat la numărul de locuitori –, Clujul ar trebui să aibă 30 de locuri în adăposturi pentru victimele violenței domestice. Însă, în prezent, Atena Delphi e singurul adăpost din oraș. Lipsesc multe servicii, e de părere Luiza: ar trebui să existe cabinete de consiliere pentru agresori (câțiva agresori le-au spus că și ei au nevoie de ajutor) și servicii care să le ajute pe victime să facă trecerea la o viață independentă.

Din păcate, spune Luiza, doar una din 10 femei care le cer ajutorul pleacă în final de lângă partenerul violent. Majoritatea se întorc acasă pentru copii, pentru că le e teamă că nu se descurcă financiar, pentru că sunt amenințate cu sinuciderea, pentru că familia lor, părinții sau frații, nu le sprijină.

„Ultima victimă cu care am lucrat a avut nevoie de 40 de zile de îngrijiri medicale și, după ce am redactat ordinul de protecție și ne pregăteam pentru acțiunea de divorț, a renunțat“, spune Radu Mureșan, 28 de ani, avocat la Budușan și Asociații. „Cu o zi înainte de înfățișarea pentru ordinul de protecție ne-a sunat că soțul o amenință cu sinuciderea și că se întoarce la el.“

Foto: Lucrurile cu care a fugit de acasă Katy*, 48 de ani. Katy și sora ei s-au căsătorit cu doi frați și locuiau în aceeași casă. Amândouă erau bătute de soții lor sub supravegherea soacrei. Când sora lui Katy a fugit la adăpostul asociației Atena Delphi, Katy a fugit împreună cu ea. În prezent, sora lui Katy s-a întors acasă, dar Katy a divorțat, și-a găsit de lucru și s-a mutat în chirie.

Luizei îi e greu să le explice colegilor mai tineri de ce se întâmplă asta și să-i încurajeze atunci când sunt dezamăgiți. E complicat, spune Luiza, să te lupți cu dependența pe care agresorul a construit-o în 10 sau în 20 de ani de abuzuri. Atunci când victima se întoarce la agresor, Luiza îi spune că nu s-a supărat nimeni pe ea și că poate apela oricând la asociația Atena Delphi dacă se răzgândește.

„Nu știu să-și gestioneze independența“, explică Ramona Mocean, 42 de ani, mediator la cabinetul de avocatură Budușan și Asociații. Ramona lucrează voluntar la asociația Atena Delphi, unde face de toate: e asistent social, psiholog și omul pe care victimele îl sună noaptea. „Unele dintre ele încep să lucreze prima oară la 40 de ani. Altele au trăit în sate izolate și nu știu de unde să-și ia cazierul sau cum să-și facă un cont în bancă.“

Ramona a fost șocată atunci când a lucrat cu primul caz de violență domestică. A fost sunată de o femeie și și-a dat întâlnire cu ea a doua zi, la tribunal. Noaptea, femeia i-a trimis un mesaj: „Eu iarăși dorm în parc cu copiii“. Ramona a urcat în mașină și a mers într-o comună de lângă Cluj, unde o așteptau femeia și cele două fetițe ale ei, de trei și opt ani, care erau „flămânde, bătute și speriate“.

De atunci, Ramona a fost sunată de multe ori noaptea. A mers în casele agresorilor împreună cu poliția ca să recupereze actele femeilor, hainele și cărțile de școală ale copiilor. Le-a ajutat să-și facă certificate medico-legale și să-și întocmească dosarele pentru divorț. Le-a ajutat să-și mute copiii de la o școală la alta, să se angajeze și să capete încredere în ele.

În prezent, singurul angajat al asociației Atena Delphi este Carmen Motreanu, 30 de ani, coordonatorul proiectului, care face de toate: scrie proiecte, ține legătura cu victimele, se ocupă de adăpost. În 2016, proiectul prin care a fost înființat adăpostul s-a terminat și singurul sponsor al asociației a rămas cabinetul de avocatură Budușan și Asociații. Carmen caută acum finanțări și speră ca asociația Atena Delphi să ofere toate acele lucruri care lipsesc în Cluj: mai multe locuri în adăpost, grupuri de suport, consiliere psihologică pentru victime și pentru agresori.

  • 33.317 cazuri de violenţă în familie au fost înregistrate de Poliția Română în 2015. În 104 dintre cazuri, victimele au fost ucise.
  • 76% dintre români dintre români consideră că violența împotriva femeilor este în foarte mare și în mare măsură o problemă pentru societate;
  • Bărbații din Sud și Sud-Vestul României și populația din mediul rural consideră într-o mai mică măsură că violența împotriva femeilor e o problemă pentru societate;
  • 4 din 10 români cunosc cazuri de violență în familie;
  • Doar un sfert dintre români știu că există un număr național de urgență pentru victimele violenței domestice;
  • 78% dintre români știu că există o lege referitoare la violența în familie.
2017-03-25-18-05-18.jpg

Foto: Lucrurile cu care a fugit de acasă Raluca*, 44 de ani, împreună cu fetița ei. Raluca a fost stâlcită în bătaie de soțul ei și a avut fracturi la picior și la braț. Avea 15 lei în portofel atunci când a fugit.

*Numele tuturor femeilor care apar în material au fost schimbate din motive legate de siguranța lor. Foștii lor soți nu știu unde locuiesc acestea în prezent.

Adăpostul asociației Atena Delphi pentru victimele violenței domestice a fost finanțat prin granturile SEE și norvegiene 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Echipa Teleleu, jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț, documentează o parte dintre proiectele sprijinite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. O versiune a acestui articol a apărul în Dilema Veche

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu. 

read more: