În 2017, șantierul naval din Mangalia începe să meargă din ce în ce mai prost, așa că sute de muncitori emigrează. Electricieni navali cu experiență lucrează acum într-un șantier din Danemarca, în timp ce familiile lor au rămas în România. Acestea sunt o parte din poveștile lor.
Când s-a hotărât să plece din România, Costel Boghiu avea datorii la patru bănci. Visul său și al soției lui, Anișoara, era să-și construiască o casă la Limanu, după ce în primii ani ai relației lor au locuit într-o încăpere mică, închiriată în Mangalia, și au suferit că nu-i pot oferi mai mult fiului lor, Răzvan.
Enlarge
Costel lucra din anul 2000 în șantierul naval din Mangalia, deținut pe atunci de compania coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Mulți angajați ai șantierului naval mergeau în Coreea pentru cursuri de specializare și experiență.
Costel a lucrat în Coreea de Sud între 2002 și 2004, perioadă în care și-a văzut soția și fiul doar de patru ori. Când s-a întors în țară, a început să construiască o casă la Limanu, în județul Constanța, dar salariul de electrician naval nu acoperea datoriile la bănci, care deveniseră apăsătoare.
„Mi-e dor și de muștele de-acasă”
În 2007, când avea 41 de ani, Costel s-a hotărât să plece la muncă în Spania, unde locuia fratele Anișoarei. Cei doi soți au plecat împreună, iar fiul lor Răzvan, în vârstă de 19 ani, a rămas în România.
S-au stabilit la Barcelona și Costel a început să lucreze la o firmă care îl trimitea pe diverse șantiere navale din Spania și Franța. Venitul net lunar era în jur de 1.200 de euro în Spania și 1.400 în Franța, însă salariile întârziau mereu, până când firma i-a rămas datoare lui Costel cu echivalentul a trei salarii și o parte din banii de diurnă.
Atunci când salariul întârzia, întârziau și ei cu plata ratelor, ceea ce punea o presiune și mai mare pe familie. Locuiau într-un apartament din Barcelona pe care-l împărțeau cu alți muncitori din Maroc și Peru, în timp ce la Limanu îi aștepta casa pentru care făcuseră datoriile.
În ciuda greutăților, perioada din Spania a fost una din cele mai frumoase din viața lor: le plăcea să se plimbe pe jos prin oraș (nu aveau mereu bani de metrou), le plăcea clima și firea deschisă a oamenilor, iar Costel a învățat repede limba spaniolă, pe care o vorbește și azi.
Anișoarei îi era însă dor de România, iar într-una din deplasările în Franța, lângă Bordeaux, s-a simțit copleșită de tristețe. „Mi-e dor și de muștele de-acasă”, i-a spus lui Costel. „Mi-e dor de vrăbiuțele cu care-mi beam cafeaua pe terasă”. Însă cel mai dor îi era de casa lor de la Limanu, pentru care făcuseră tot acest efort.
Enlarge
Costel a dat în judecată firma din Barcelona, după ce a făcut mai multe drumuri la Ministerul Muncii din Spania și și-a luat un avocat din oficiu. A câștigat procesul și a primit despăgubirile trei ani mai târziu, după ce se stabilise deja în Danemarca.
„Sufletul lui Costel este acasă, dar el se sacrifică”
În 2010, după ce au locuit trei ani și jumătate la Barcelona, Costel și Anișoara au plecat – ea s-a întors în România, iar el s-a dus la muncă în Norvegia, într-un șantier naval din Tromsø, unde avea un venit lunar net de aproximativ 5.500 de euro.
În 2011, s-a mutat la Skagen, în cel mai nordic oraș din Danemarca, unde lucrează într-un șantier naval. El a înființat divizia electrică din cadrul companiei și coordonează o echipă de 80 de români. Costel are în prezent 56 de ani și este maistru (foreman) la Karstensens Shipyard A/S. Nu a învățat încă limba daneză, dar se descurcă cu engleza și cu româna, limba neoficială de pe șantier.
Enlarge
În ultimii cinci ani, a construit împreună cu echipa lui 23 de vase de pescuit, iar alte 13 vapoare sunt pe lista de așteptare. „Mă bucur că Costel al meu e bine, s-a zbătut foarte mult să ajungă unde este astăzi”, spune Anișoara, soția lui, care are 54 de ani. Deși e mulțumit profesional în Danemarca, lui Costel îi lipsește o jumătate de familie.
35.397 de migranți originari din România și 5.433 de descendenți ai acestora trăiau în Danemarca la 1 aprilie 2022, potrivit Ambasadei României în Regatul Danemarcei, care citează Institutul danez de statistică. Dintre aceștia, 1.064 au obținut cetățenia daneză. În regiunea Nordjylland, din care face parte Skagen, trăiau 4.108 români la 1 aprilie 2022. Românii sunt a treia cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Danemarca, după polonezi și sirieni.
Stăm de vorbă în casa închiriată din Skagen, unde locuiesc Costel și fiul său, Răzvan, care lucrează tot pe șantierul naval. Anișoara este în România și participă telefonic la conversație. „Îți dai seama că pentru noi acum e o perioadă foarte grea, pentru că suntem despărțiți”, spune ea. „Sufletul lui Costel este acasă, dar el se sacrifică. Dacă ar veni acum în țară, spune-mi și mie cine l-ar angaja la vârsta lui și să-i dea un venit cu care să trăim decent.”
În 2015, toată familia lui Costel s-a mutat în Danemarca: Anișoara, fiul lor, Răzvan, și soția lui, Ștefania. Cei doi nepoți, Vlad, 5 ani, și Maria, 3, s-au născut în Danemarca. Au locuit împreună în casa închiriată din Skagen, până anul trecut, când cei mici nu s-au adaptat la grădiniță, iar Anișoara, împreună cu nora ei, Ștefania, și cu copiii s-au întors în România.
„M-am gândit că dacă dau copiii la școală acolo [în Danemarca] și Doamne ferește jobul se termină, vin acasă cu doi copii care nu știu nici română, nici daneză”, spune Anișoara. „M-am gândit să nu-i pierd pe drum pe undeva.”
Costel și Răzvan au rămas în casa mare și goală, în care au subînchiriat o cameră unui român. În curte se văd leagănele copiilor, iar în sufragerie, lângă perete, căluțul balansoar și tricicleta. Nepoții îl privesc din fotografiile de familie expuse pe pereți în livingul în care Costel se odihnește seara, când vine de la muncă. E singur acasă când îl vizităm, pentru că fiul său și celălalt român sunt în vacanță în România.
Enlarge
„Cel mai greu e pentru cei mici, care tot timpul strigă: «Să vină acasă tati și Costel»”, spune Anișoara. „Mi-ar fi plăcut să aibă și țara noastră ce au ei. Vreau acolo [în Danemarca] că e Costel, vreau acolo că mi-e copilul. Vreau aici lângă Vlad și Maria, vreau lângă Ștefania. Îi vreau pe toți laolaltă.”
Cel mai nordic oraș din Danemarca
Skagen face parte din comuna Frederikshavn, unde trăiește o comunitate de peste 1.000 de români. Școala din Skagen a angajat anul acesta o profesoară care predă limba și cultura română celor 46 de copii români care învață acolo.
Enlarge
Portul din Skagen este cel mai important din Danemarca pentru industria pescuitului, iar orașul miroase adeseori a pește procesat. Mirosul greu, de intestine stricate, ne îngrețoșează în primele zile, până când un român ne atrage atenția că localnicii nu strâmbă niciodată din nas, pentru că asta înseamnă că „miroase a bani”.
Casele joase au acoperișuri de țiglă roșie și sunt vopsite în „galben de Skagen”, o nuanță pe care localnicii o folosesc cu mândrie, inclusiv românii care s-au stabilit aici. Deosebești cu dificultate casele vechi de cele noi, pentru că toate respectă același tip de arhitectură. Curțile sunt îngrijite, gazonul tuns la linie, florile în culori asortate și steagul Danemarcei arborat în majoritatea gospodăriilor.
Vara, terasele și hotelurile sunt pline de turiști care vin să vadă muzeele și peisajele marine – Skagen e vizitat anual de două milioane de turiști. Orașul a avut mereu o viață artistică bogată, începând cu grupul de artiști impresioniști din secolul al XIX-lea, cunoscut drept „Pictorii din Skagen”.
Un obiectiv turistic important este Grenen, un banc de nisip considerat cel mai nordic punct al Danemarcei, locul în care se întâlnesc Marea Nordului și Marea Baltică – linia de demarcație se vede cu claritate, pentru că cele două mări au densități diferite.
Orașul are o industrie dezvoltată, iar românii stabiliți aici lucrează la cele două fabrici de pește, în șantierul naval, la companiile de inginerie navală sau în turism. Întâlnești doctori, arhitecți navali, ingineri, profesori români și departamente întregi în care se vorbește românește, cum e divizia electrică de la Karstensens.
Enlarge
Intrăm în șantierul naval împreună cu maistrul Costel Boghiu, care coordonează echipa de 80 de electricieni români. Karstensens este o afacere înființată în 1917 de o familie daneză, ajunsă la a treia generație. Până în 1960, compania făcea vase de pescuit din lemn pentru pescarii din Skagen, iar în cei 105 ani de funcționare a construit peste 400 de vapoare.
Astăzi șantierul naval Karstensens are 550 de angajați, dintre care 140 români – muncitori, ingineri, arhitecți. Construiesc între cinci și opt vase noi pe an, care au dimensiunea maximă de 92 de metri lungime. Șantierul are 22 de comenzi în așteptare și nu poate accepta nicio comandă nouă până în 2025.
Karstensens vrea să angajeze încă 50 de muncitori, pe care o să-i caute în alte țări, „pentru că în comuna Frederikshavn nu se nasc suficienți băieți cât să hrănească șantierul naval”, ne spune Mikkel Ribergaard Nielsen, director de producție la Karstensens. Au nevoie de sudori, constructori, instalatori, tâmplari, electricieni și încearcă să-i atragă prin materiale de promovare în limba engleză.
Șantierul naval oferă cazare ieftină și un program special pentru cei cu familiile în țara de origine: timp de două luni pot lucra câte 11 ore pe zi, de la șase dimineața până la cinci după-amiaza în timpul săptămânii și de la șapte dimineața până la doispreze sâmbăta, apoi primesc o lună liberă. Cei stabiliți în Danemarca aleg programul normal, de șapte ore și jumătate pe zi, dar cei mai mulți au soțiile și copiii în țară și preferă să muncească intensiv două luni, ca apoi să stea o lună în România.
„Fără activitatea șantierului naval, Mangalia va deveni o a doua Vale a Jiului”
Ion Miron, 52 de ani, e mulțumit de programul de lucru și are senzația că nici n-a plecat din șantierul naval din Mangalia, unde a lucrat 22 de ani, pentru că mulți dintre colegii lui de acolo s-au mutat și ei în Danemarca.
Ion a fost șef de secție în șantierul naval din Mangalia, unde avea în subordine 100 de oameni. A făcut 10 cursuri de specializare în Coreea de Sud și e un bun electrician naval. E mereu atent la detalii, iar Costel Boghiu glumește că „ăsta e mai catolic decât Papa”.
Enlarge
A plecat din șantierul naval din Mangalia în 2017, când a simțit că „ceva nu venea bine din spate”. Spre deosebire de colegii lui, el nu avea rate la bancă și nicio altă obligație care să-l constrângă, însă mediul de lucru se schimbase. De-a lungul anilor, a primit multe oferte de muncă în străinătate, însă până atunci n-a vrut să plece de lângă fiica și soția lui.
„Cât au fost coreenii a fost bine pentru toată lumea, dar acuma nu mai erau comenzi, nu mai era nimica”, spune el.
Şantierul naval din Mangalia a fost deținut din 1997 până în 2018 de Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering, care era acționar majoritar cu 51%, și de statul român, care avea 49%. Șantierul producea nave comerciale de mari dimensiuni, barje, platforme de foraj marin, macarale și docuri plutitoare.
În 2016, compania avea aproape 7.000 de salariați, angajați proprii și subcontractați.
În 2018, Daewoo și-a vândut acțiunile grupului olandez Damen Shipyards, iar statul român a devenit acționar majoritar cu 51%. Însă până la încheierea tranzacției, care s-a petrecut sub guvernul Dăncilă, șantierul a stat mai multe luni într-o stare de incertitudine. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a trimis în februarie 2018 o scrisoare Președintelui României și altor autorități ale statului prin care cerea „luarea unor măsuri urgente pentru deblocarea situației de la șantier”, care nu mai primea comenzi din cauza zvonurilor că va fi închis.
La acel moment, șantierul mai avea doar 1.700 de angajaţi.
Un consilier local al Municipiului Mangalia, Ozghiun Menabit, îi trimitea o scrisoare deschisă ministrului economiei, Dănuț Andrușcă, în februarie 2018: „Puși în fața incertitudinii de a mai primi salariul, oamenii își caută de muncă în alte orașe, sau în străinătate. Miile de angajați care au plecat [din șantier] au fost profesionalizați cu programe pentru angajați, cu costuri de zeci de milioane de dolari. Salvați Mangalia, domnule Ministru al economiei!” „Fără activitatea șantierului naval, Mangalia va deveni o a doua Vale a Jiului.”
Consilierul local a avut dreptate: mulți dintre electricienii navali pe care i-am întâlnit în Danemarca au plecat atunci. Majoritatea au fost aduși de Costel Boghiu la Karstensens sau s-au chemat unii pe alții în anii ce au urmat. Sunt electricieni cu experiență, care au făcut cursuri de specializare și au lucrat în Coreea de Sud, iar danezii s-au bucurat să-i angajeze.
Consilierul local s-a înșelat însă atunci când a spus că „Mangalia va deveni o a doua Vale a Jiului”. Foștii angajați ai șantierului au plecat să muncească în străinătate și au trimis banii acasă, la familiile lor din România. Prețul eșecului de management al statului român este plătit de familiile din Mangalia.
În 2019, șantierul naval din Mangalia a avut pierderi mai mari decât cifra de afaceri – 152 milioane lei, la o cifră de afaceri de aproximativ 131 milioane lei.
În 2021, activitatea șantierului naval din Mangalia a continuat cu concedieri și numiri politice, iar în 2022 a înregistrat din nou pierderi și o scădere a cifrei de afaceri. Deși grupul olandez Damen și-a propus să ajungă la 3.000 de salariaţi, acest obiectiv încă n-a fost atins.
Ion Miron spune că s-ar întoarce în România „în secunda doi” dacă șantierul din Mangalia ar avea comenzi și ar oferi salarii decente. „Vreți să vă spun o chestie? Cât am stat eu pe șantier, am format mulți băieți mai tineri, mai bătrâni, care acuma sunt în toată lumea: Canada, Norvegia, Germania, peste tot. Și mă sună: «Nea Nelu, mulțumesc că m-ai învățat să leg roșu, alb și negru» – adică culorile. Nu zic că 100%, dar 70% din ei s-ar întoarce.”
„Și aici [la Karstensens] sunt băieți care au lucrat cu mine în echipă și i-am format. Dacă vor să facă vapoare [la Mangalia], ar avea cu cine. Ar veni și pe un salariu la jumate cât e aici, numai să stea acasă”, spune el.
Ion e dezamăgit de corupția din România și de faptul că cei din funcții de conducere sunt numiți politic: „Oamenii de sus nu sunt pregătiți, sunt zero. Din cauza sistemului nu avem nimic în țară. Bă, tu ce [culoare politică] ești? Ia, te fac director la șantier, că avem guvern. De mâine începi să faci vapoare. La transport bagi un viticultor, la sănătate bagi eu știu pe cine… Nu se poate”.
Aceasta este prima parte dintr-un reportaj ce urmărește o echipă de 80 de electricieni navali români care lucrează în Danemarca. Aici puteți citi partea a II-a.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu