Au plecat din țară din cauza violenței domestice, a sărăciei și a șomajului. Și-au lăsat copiii singuri acasă, au fost blamate și judecate pentru asta, le-au trimis bani familiilor lor și au contribuit la creșterea economică a României. Ele au plătit cu ani din viețile lor și uneori cu sănătatea. Italia și România au avut doar de câștigat.
Acest articol a fost nominalizat în 2023 la European Press Prize, categoria The Migration Journalism Award, și a câștigat la Premiile Superscrieri locul I la Opinie și Superscrierea Cititorilor.
Imaginează-ți cum e să trăiești viața unui bătrân bolnav, înainte să fii bătrână și bolnavă. Să-ți anulezi propria identitate și să preiei ritmul vieții lui. Să te trezești dimineața la ora la care se trezește el, să-l speli, să-i pregătești micul dejun, să-i ții companie. Să gătești, să joci cărți dacă îți cere, să faci curățenie, să fii uneori criticată de el și de familia lui, să urmărești programele TV preferate de el, să-l pregătești de culcare, să te culci la aceeași oră, să te trezești noaptea dacă are nevoie de tine sau dacă strigă din cauza halucinațiilor, pentru că unii pacienți au demență sau Alzheimer. Zi de zi, an de an, 15, 16 sau 20 de ani din viața ta. Ani pe care nu i-ai trăit, pentru că n-a mai fost loc pentru propria ta viață, pentru plimbări, dragoste, muzică, petreceri, familie sau prieteni.
Ai doar două ore libere pe zi, dar nu întotdeauna și doar dacă ai noroc, iar familia italiană care te-a angajat îți respectă măcar acest drept.
Trăiești zi de zi în casa unor străini care uneori se poartă frumos cu tine, alteori nu. Unii îți numără biscuiții pe care-i mănânci și te întreabă de ce consumi atât de multă cafea, alții te țin iarna în frig, îți cer să le speli hainele de mână, te tratează ca pe servitoarea întregii familii, deși înțelegerea voastră a fost alta.
S-ar putea să lucrezi la gri sau la negru, adică ori fără contract, ori cu un contract pe care sunt trecute numai cinci sau șase ore de muncă pe zi, deși tu muncești 24/24. Bineînțeles că în Italia nu e legal să muncești 24/24, dar familiile nu vor sau nu-și permit să plătească taxe mari și nici să angajeze două badante, așa cum ar fi nevoie.
Accepți, pentru că te obligă datoriile și sărăcia din România. Ai nevoie de locul acesta de muncă, iar familia ta din țară are nevoie de banii câștigați de tine.
Pensia ta va fi mică, așa că te așteaptă o bătrânețe fără plasă de siguranță. Poți să speri doar că sacrificiile tale nu vor fi uitate de copiii pe care i-ai ajutat.
Ești departe de familie. Copiii au crescut fără tine și te simți vinovată. Uneori, rudele din țară te tratează ca pe un „bancomat”. Ți-e străină viața din care ai plecat. Nu te simți niciodată „acasă” la bătrânii pe care-i îngrijești, oricât de bună ar fi familia care te-a angajat.
Te atașezi de bătrâni, pentru că petreci doi, cinci sau zece ani împreună cu ei. Ești singura persoană care e zi de zi alături de ei, care le cunoaște suferințele și tabieturile. Îi îngrijești în timp ce ei sunt din ce în ce mai bolnavi, ești lângă ei când intră în agonie. Te gândești la viața pe care n-ai apucat s-o trăiești, pentru că ai trăit viața și moartea acestor bătrâni.
Dacă ai noroc, familia italiană te mai găzduiește câteva zile sau o săptămână, până când găsești un alt loc de muncă, la un alt bătrân pe care să-l îngrijești. Dacă n-ai noroc și nici contract de muncă, atunci familia te poate da afară de pe o zi pe alta. Nu ai niciodată o siguranță în meseria asta.
Îți iei valiza și te muți în casa altui bătrân, căruia trebuie să-i înveți tabieturile și să-i cunoști suferințele.
Citești articole în care ești blamată că ți-ai lăsat copiii singuri acasă și comentarii care te jignesc. Nu știi cine sunt oamenii aceștia care îți judecă viața și deciziile fără să te cunoască.
Nu știi cât o să continui să muncești în Italia, pentru că familia ta are mereu nevoie de ajutorul tău. Uneori te întorci acasă după ani de zile, după ce te-ai îmbolnăvit departe de copiii tăi făcând cea mai grea meserie.
„Dacă eram în țara mea, eram demult moartă”
Primăvara asta am petrecut câteva săptămâni în regiunea Puglia, în sudul Italiei, și am cunoscut mai multe românce care lucrează ca badante. Le-am întâlnit în parcurile din micile localități din provincia Lecce unde merg în cele două ore libere pe care ar trebui să le aibă zilnic, dar pe care nu le primesc întotdeauna.
Enlarge
Motivele pentru care au plecat din țară sunt cunoscute de ani de zile și țin de banalitatea vieții în România: șomajul, sărăcia, marginalizarea celor vulnerabili. Multe românce s-au sacrificat pentru familiile lor atunci când bărbații au rămas fără locuri de muncă, pentru că fabricile și minele s-au închis. Unele sunt mame singure care au fost nevoite să plece de lângă copiii lor ca să aibă bani să-i crească. Altele au rămas fără servicii atunci când s-au închis atelierele de croitorie sau diverse fabrici din România.
În săptămânile petrecute în regiunea Puglia am descoperit un fenomen care ar fi trebuit să ne îngrijoreze de ani de zile, de când un val de românce a plecat să îngrijească bătrâni în Italia: multe au fugit de violența soților. În lipsa programelor pentru victimele violenței domestice și a adăposturilor pentru femei, migrația a fost soluția româncelor de a-și salva viețile.
După ce am publicat unul dintre reportajele despre badante, pe pagina noastră de Facebook, Teleleu, s-au strâns sute de comentarii, majoritatea de la românce care îngrijesc bătrâni în Italia. Multe au spus că au fugit din țară din cauza violenței domestice, dar ne-a impresionat în special acest comentariu*:
„Dacă nu era Italia, era alt locușor din lume unde să mă ascund de un maltratator care, în loc să-și refacă viața, mă caută pe mine să mă omoare pentru că nu am acceptat maltrato lui. Am ales să trăiesc pentru cei patru copii pe care așa fugită și muncind cinstit în lumea asta dificilă, nerefăcându-mi viața cu altă persoană, ci am vrut ca și copiii mei să fie mândri și fericiți. Iar în ziua de azi sunt mulțumită de ceea ce am hotărât. Dacă eram în țara mea, eram demult moartă. Așa disfrut și sunt mândră de copiii mei, căci mă au și m-au avut când au avut nevoie.”
Nu e singura femeie care ne-a scris că și-a salvat viața plecând să muncească în Italia. A. ne-a împărtășit o poveste similară: „Aveam 25 de ani când am rămas cu un copil singură, mama mea zicându-mi că mă ajută să-l cresc. Așa că am lăsat fata în România la ea (greșeala cea mai mare din viața mea). Tatăl copilului se droga, mă bătea, era foarte gelos pe trecutul meu, pe viitor, pe orice. Era o persoană posesivă, egoistă, narcisistă și a vrut să sară cu mașina de pe pod cu mine. Voia să mă omoare. Eram gravidă, pierdusem și copilul de stres – la care el spunea că nu este al lui. Am chemat poliția și am plecat cu o agenție de badante. Nu aveam casă, nu aveam pe nimeni. Altă soluție nu aveam.”
Enlarge
Eșecul statului român de a construi adăposturi, de a îmbunătăți legea și de a implementa programe care să le protejeze pe victimele violenței domestice a dus la migrație în ultimii zeci de ani.
Migrația este o consecință a problemelor sociale cu care se confruntă România, iar atunci când politicienii români vorbesc despre fenomenul migrației, ei ar trebui să vorbească și despre soluții pentru victimele violenței domestice. În 2020, au fost raportate 26.809 de cazuri de violență domestică, iar 72 de persoane au fost ucise, majoritatea femei și copii.
Există o legătură directă între migrație și violență domestică, mame minore, rasism, corupție, șomaj, neregulile din educație și din sănătate, așa cum am mai scris.
Numărul românilor care trăiesc în afara țării este uriaș: doar în Italia sunt în prezent 156.855 de badante românce. Numărul real ar putea fi dublu, pentru că DOMINA, asociația care reprezintă familiile, estimează că 57% dintre ele lucrează fără forme legale. 1.076.412 români trăiau în Italia la 1 ianuarie 2021.
A pierdut ani din viață în schimbul celor peste 100.000 de euro câștigați în Italia
Eugenia avea 43 de ani în 2011, când a fugit de acasă din cauza violenței domestice; și ea s-a salvat plecând la muncă în Italia. Locuia la Tulcea, în casa părintească, împreună cu soțul și cu fiica ei în vârstă de 17 ani.
A împrumutat 100 de euro de la o prietenă, și-a luat câteva haine de vară într-o valiză și a plecat cu autobuzul la Lecce, în sudul Italiei, unde auzise de la cineva că se găsește de lucru. Avea doar un pachet de biscuiți și niște covrigei, mâncarea ei pentru cele două zile și jumătate, cât a durat drumul. Puteți citi aici toată povestea ei.
Enlarge
Ileana* a plecat la 41 de ani din România din cauza violenței domestice: se temea că-și va pierde viața. Cu toate astea, a continuat să-i trimită bani soțului ei, pentru că au împreună doi copii cărora le-au construit case pe terenul familiei.
De multe ori, Ileana își păstra doar 10 euro, ca să aibă pentru pastile în caz că se îmbolnăvește. A lucrat la negru, fără contract de muncă, pentru că atunci când ai nevoie de bani și nu vrei să te întorci acasă, la soțul tău violent, accepți orice condiții.
A fost umilită, jignită și ținută în frig de familiile italiene pentru care a lucrat. A fost tratată ca o servitoare, și-a pierdut ani din viață în schimbul celor peste 100.000 de euro pe care i-a trimis familiei sale din România în cei 16 ani de muncă în Italia.
Astăzi Ileana nu are nimic. Soțul ei nu vrea s-o primească în casa renovată cu banii munciți de ea în Italia. Legal nu-l poate obliga, pentru că terenul pe care e casa lor și casele construite pentru copii este al lui, moștenit de la părinți. Nici n-ar avea curajul să-l dea în judecată, pentru că Ileana se teme de soțul ei violent.
Nu are economii, pentru că a trimis în țară aproape tot ce a câștigat, iar în câțiva ani va ieși la pensie. E doar o expresie, pentru că Ileana nu va beneficia de pensie având în vedere că a lucrat aproape numai la negru. Așa că o să reformulez: în câțiva ani, când Ileana n-o să mai poată face această muncă grea, nu va avea o casă și niciun venit pe care să se bazeze.
Nu e singura româncă în această situație, iar statul român nu e pregătit pentru întoarcerea lor. Zeci de mii de românce, badante în Italia, vor reveni în România atunci când vor îmbătrâni. Unele se vor întoarce la soții lor violenți, pentru că n-au unde să meargă în alte parte. Altele nu vor avea suficiente venituri la bătrânețe, pentru că în Italia au lucrat la negru.
Cum o să le sprijinim pe aceste femei și care e strategia statului român pentru problemele sociale cu care se vor confrunta: lipsa unui venit la bătrânețe, violența partenerilor sau situații precum cea a Ilenei, în care nu mai sunt primite acasă de către familiile cărora le-au trimis toți banii câștigați în Italia?
*Am folosit un pseudonim.
Viața lor e un șir de sacrificii
Româncele sunt obișnuite să se sacrifice, pentru că societatea românească are aceste așteptări de la femei. Iar destinul badantelor înseamnă sacrificiu, pentru că a trăi 15, 16 sau 20 de ani viața unor bătrâni bolnavi, pe care îi îngrijești zi de zi până la moarte, nu este viață.
Sacrificiul lor merge atât de departe încât unele românce își găsesc de lucru la curățenie și în cele două ore libere pe care trebuie să le primească în fiecare zi, așa cum ne-a povestit Ionela. „Viața unei badante este ca și cel arestat la domiciliu”, ne-a comentat o româncă pe Facebook.
Enlarge
Mioara (stânga) și Neta (dreapta), ambele din Craiova, lucrează ca badante în orașul Cursi, provincia Lecce. Italia, mai 2022
Preotul Ioan Grancea de la Biserica Ortodoxă „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din orașul Lecce, Italia, spune că româncele nu văd munca la negru și zilele de sărbătoare neplătite ca pe o încălcare a drepturilor, pentru că ele vin în Italia cu gândul că trebuie să se sacrifice pentru familiile lor.
Multe românce, pe lângă greutățile cu care se confruntă în Italia, sunt supuse unor presiuni din țară: datoriile pe care trebuie să le plătească, violența domestică, problemele din cuplu, copiii care nu înțeleg sacrificiile mamelor.
Una dintre poveștile care l-au tulburat pe preotul Ioan Grancea a fost cazul unei badante românce diagnosticată cu cancer galopant în timp ce îngrijea un bătrân. Preotul și câțiva oameni din comunitatea de români au ajutat-o să depună o cerere pentru un ajutor financiar de la statul italian.
Femeia n-a mai așteptat să fie gata actele și s-a angajat la o altă familie, care nu știa că e bolnavă. Își lua liber o dată pe lună ca să meargă la chimioterapie. Deși preotul și comunitatea de români din jurul bisericii au încercat s-o convingă să se răzgândească, aceasta nici n-a stat la discuții – le-a spus că ea trebuie să-și ajute fiul care are niște probleme în țară.
„Trebuie să-ți permiți să ceri drepturi”
Atunci când se discută despre drepturile badantelor românce și abuzurile la care sunt supuse, unele voci le blamează tot pe victime: De ce acceptă să lucreze în aceste condiții? De ce nu-și cer drepturile?
Vulnerabilitatea lor începe din România, prima țară în care drepturile lor n-au fost respectate. Românii suportă abuzurile din străinătate pentru că nimeni nu i-a învățat în țară că au drepturi.
Multe femei au fost prost plătite și exploatate în România. Eugenia a lucrat la o fabrică de pâine din Tulcea, unde și-a rupt piciorul în timp ce cobora treptele cu o ladă de produse în brațe. Deși șchioapătă și astăzi din cauza accidentului de muncă, fabrica nu i-a plătit nicio despăgubire.
Marcela a crescut într-o comunitate din Curtea de Argeș în care femeile erau lovite de soții lor, la fel ca ea. Pe strada Marcelei locuiesc 30 de familii, iar 10 femei de aici sunt plecate la muncă în străinătate. Pentru multe românce, Italia a fost o salvare, pentru că statul român nu le-a întins nicio mână de ajutor sub forma brățărilor pentru agresori sau a locurilor suficiente în adăposturi.
Tocmai pentru că au fost mereu pe cont propriu, aceste femei nu știu să ceară ajutorul instituțiilor atunci când sunt agresate sexual. Se tem, pentru că în România violența domestică le-a strivit curajul.
Sărăcia te face vulnerabil, iar una dintre femeile care au comentat pe pagina noastră a explicat asta cel mai bine: „Ce altă forță mai mare te poate ține [în condiții proaste de muncă], dacă nu datoriile și dorința de a le oferi copiilor tăi un trai mai bun?”.
„Când ai copii de crescut, muncești și gata. Trebuie să-ți permiți să ceri drepturi”, ne-a scris altă româncă.
„Nimeni nu te ține cu forța, te ține nevoia”, a spus altcineva.
Iar o româncă a citat „o vorbă” care circulă printre badante: „Rahatul lor [al pacienților italieni] e pâinea noastră”.
Poveștile pe care le-am aflat în ultimele săptămâni sunt sfâșietoare: mame singure, femei abuzate, o văduvă care a rămas fără serviciu când s-a închis croitoria din România în care lucra, o tânără care povestește că avea 14 ani când mama ei a plecat la muncă în Italia, iar ea s-a simțit abandonată.
Nu poți să vorbești despre migrație fără să vorbești despre toate aceste probleme sociale care o generează. Nu poți decupa o felie din realitatea românească și să ignori tot contextul din jurul ei.
În ultimii ani, în Italia au început să vină femei din Republica Moldova, dintr-o sărăcie mai mare și mai traumatizantă decât cea din România – asta dacă gradul de sărăcie și traumele pe care le lasă ar putea fi comparate.
Badantele românce le reproșează celor din Republica Moldova că „strică piața”, pentru că acceptă să lucreze fără contracte, în condiții proaste, pe bani mai puțini.
Altele s-au plâns că româncele nu sunt solidare, că-și fură una alteia locurile de muncă, că se bârfesc și se invidiază, că cer bani de la colegele lor atunci când le găsesc de lucru. În comunitatea din provincia Lecce, câteva badante au vrut să închirieze împreună o garsonieră care să rămână liberă pentru situații de urgență: dacă o badantă este dată afară de familia pentru care lucrează sau pleacă pentru că e exploatată de angajator, să existe acest spațiu sigur în care să stea o săptămână sau două până găsește o soluție. Fiecare ar fi trebuit să dea câte 10-15 euro pe lună (chiriile nu sunt mari în sudul Italiei), dar până la urmă acest plan nu s-a concretizat, din cauza neînțelegerilor dintre românce.
Enlarge
Nu m-a surprins povestea asta, pentru că solidaritatea e o valoare care se învață atunci când ai privilegiul de a trăi în bunăstare. Sărăcia e urâtă și umilitoare și îi mutilează pe mulți, iar traumele acestea rămân și modifică comportamente.
Victimele se învinovățesc între ele, dar responsabilitatea nu e pe umerii lor. Statul român și statul italian sunt cei responsabili, însă până acum au fost complici la abuzurile suferite de badante.
„Statul italian e complice la această situație”
Silvia Dumitrache, care a înființat Associazione Donne Romene in Italia, o asociație care apără drepturile muncitorilor români, spune că și statul român, și statul italian profită de pe urma sacrificiilor badantelor: economia României se dezvoltă cu banii trimiși în țară de acestea, iar Italia economisește bani.
Potrivit raportului DOMINA, costul total al muncii domestice plătite de familii pentru îngrijirea bătrânilor este de 11,6 miliarde de euro, sumă economisită de statul italian, care nu mai asigură aceste îngrijiri prin serviciul public de asistență.
În plus, Italia câștigă bani din taxele plătite de familiile care le fac badantelor contracte de muncă. Silvia Dumitrache spune că instituțiile se prefac că nu știu că multe badante lucrează 24 de ore din 24 și că drepturile lor nu sunt respectate: „Statul italian e complice la această situație”.
Mirela Videa, atașata pe probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României în Italia, crede că statul italian trebuie să implementeze două soluții: să ofere facilități fiscale familiilor care au bătrâni în îngrijire și să creeze o instituție care să gestioneze „întâlnirea cererii cu oferta”, adică să aloce locurile de muncă și să elimine intermediarii de pe piața neagră, care exploatează lucrătorii.
Silvia Dumitrache spune că România are responsabilitatea de a-i informa pe muncitorii români, care trebuie să știe ce drepturi au atunci când pleacă să muncească în altă țară.
Enlarge
În timp ce făceam interviuri cu badantele românce, am primit două răspunsuri recurente la întrebarea: „De ce ați plecat la muncă în Italia?”. Multe femei ne-au răspuns că au rămas cu datorii după ce și-au cumpărat electrocasnice sau au avut o moarte neașteptată în familie și s-au împrumutat pentru înmormântare.
Migrația e doar o felie din realitatea românească, în care femeile pleacă de lângă copiii lor ca să-și poată plăti ratele la mașina de spălat.
***
De Paște, am publicat un reportaj de atmosferă din provincia Lecce despre românii care petrec sărbătorile în Italia. Erau și câteva paragrafe despre badantele care nu reușesc să ajungă la magazinul românesc pentru cumpărături și nici la slujbă, la biserica românească, pentru că nu-i pot lăsa singuri pe bătrânii pe care-i îngrijesc.
Pe Facebook au fost mai multe comentarii – unele de la badante, altele de la oameni care le înțeleg suferința și sacrificiul, iar altele jignitoare, care m-au uluit prin răutatea și lipsa lor de empatie.
O să închei cu câteva din aceste comentarii, ca să le citim și să ni se facă rușine. Pentru că nu doar instituțiile, ci și noi, românii, avem responsabilitatea de a le vedea pe aceste femei, de a le înțelege suferința și de a lupta pentru drepturile lor – pe care nu doar ele, victimele, trebuie să le ceară, ci și noi, cei care avem privilegiul de a fi solidari.
De fapt sunt femeile italienilor..doar cetățenia..😁 Cunosc marfa 🤣
Ce viata Amara mai bine sgluga la mine în tara decât la straini
Stai acolo unde-ti este bine dar ,nu mai hotărâți voi diaspora soarta celor rămași acasă.
Păi stați acolo,dar nu vă mai văitați că duceți dorul de țară ,de familie.
Pensionari din Italia își permit ” badante” iar pensionarii români doar 5 lei pe zi .
Le cunoaștem,no poso di parlare romena..🤣 Femei ieftine pentru Italieni..🤣
In cazul asta, daca va e bine acolo, ar trebui sa nu va mai dea drept de vot la prezidentiale si parlamentare ca din cauza voastra ne-am ales cu Basescu si Iohannis pe cap de ne-au distrus tara
Sunteți sclave sexuale la italieni
Dar ați face bine să renunțați la cetățenia română ,să știm și noi cu cine tragem la căruță .
apai pt ca in tara erai o boschetara fara scoala, acolo macar speli un cur si iti poti cumpara panetone de la lidl. mortii vostri de analfabeti, cum iesiti un pic pe afara, cum huliti tara asta de parca ea ii de vina ca nu aveti nici 8 clase terminate si toata viata ati trait-o in cizme de guma, sa ma pis pe viata ta din italia
Da, ingrijesc batrani, iar batranii nostrii sunt lasati sa moara in mizarie.
nu va cheama nimeni sclaveelor
sa ma … pe voi sunteti sclavele lor si cand veniti in tara va dati mari uitati lb romana
Sa va fut
Stai acolo, că tot te-ai vândut pe un ,,paneton,,
*Am pus diacritice și am corectat unele greșeli din comentarii pentru claritate.
**Am decis să folosim în text termenul „badante”, consacrat în România la începutul anilor 2000, când „căpșunarii” și „badantele” au fost cele mai importante valuri de migrație pe care le-a cunoscut țara noastră. Semantica lui socială și culturală ni se pare esențială pentru povestea diasporei românești. În Italia, termenul „badante” este folosit în continuare la nivel informal, chiar dacă în comunicarea publică se preferă expresiile „lucrător domestic” sau „asistent familial”.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu