Copiii din Hetea

Pe vârful unui deal, la capătul unui drum prost de țară, la șase kilometri distanță de primul sat, fără farmacii sau magazine în apropiere, trăiesc aproape 80 de familii în barăci improvizate din lemn, lut și plastic și cei peste 200 de copii ai lor.

Viorel are ochi albaștri, adânci și pare cel mai înțelept tânăr din satul Hetea, județul Covasna. Are 18 ani, iar Crina, soția lui, 20. Tânărul e înconjurat de un morman de crengi uscate pe care le curăță și le leagă cu sfoară într-un mănunchi – mâine, el și Crina vor merge în satele învecinate ca să vândă mături. Au o fată, Raluca, de cinci luni, și un băiat, Bogdan, de doi ani și patru luni, care se tot învârtește prin fața casei, printre picioarele noastre. Fata e „opărită“ la fund și nu se mai oprește din plâns: la fel ca toți părinții din Hetea, cei doi tineri nu au bani de scutece, așa că folosesc niște cârpe pe care le spală, iar ziua îi lasă pe copii dezbrăcați de la mijloc în jos.

Cei patru membri ai familiei locuiesc într-o casă cu o singură încăpere, de 20 de metri pătrați, în care sunt două paturi, o masă, un cuptor și câteva rafturi cu haine. Pereții sunt împodobiți cu broderii și covoare colorate. Casa e construită de Viorel din lemn, lut și tot felul de materiale din plastic, nailon și carton găsite la gunoi. Trăiesc din vânzarea măturilor și a ciupercilor pe care le culeg vara din pădure, la care se adaugă alocațiile copiilor. Crina și Viorel sunt printre cele mai înstărite familii din Hetea: au o căruță și un cal și, spre deosebire de vecinii lor, „se descurcă“.

Hetea se află la 26 de kilometri distanță de Brașov și la 10 de Sfântu Gheorghe, în comuna Vâlcele, din județul Covasna. Localitatea e izolată pe un deal și, ca să ajungi aici, trebuie să mergi trei kilometri pe un drum de țară. Dacă plouă sau ninge, nu ai acces decât cu mașina de teren sau căruța. În sat trăiesc aproximativ 80 de familii care, deși nu vorbesc limba romani, ne spun că sunt romi (e greu de estimat numărul lor, mai ales că o parte dintre ei nu au acte). Nu știu să ne spună când s-au stabilit în Hetea primele familii, însă vecinii lor din Araci, satul apropiat, ne povestesc că asta s-a întâmplat acum 50-60 de ani – posibil în timpul sedentarizării forțate din comunism.

Satul e format din aproape 80 de locuințe care cu greu se pot numi case: sunt construite din lemn, lut, plastic, pungi și orice fel de material s-ar putea găsi la gunoi. Casele sunt acoperite cu afișe publicitare stradale și cu saci de nailon, iar majoritatea au o singură încăpere de 15-20 de metri pătrați, cu puțin mobilier: o masă, unul sau două paturi și câte un dulap vechi. Aici trăiesc familii cu cinci, șase, zece sau mai mulți copii, în sărăcie extremă. Nu există frigidere, aragazuri sau televizoare (doar familia lui Sandu, mai înstărită, are televizor și două camere). Sobele sunt construite din lut și cărămizi, iar curentul electric „e tras“ de la unul la altul cu sisteme improvizate. Aproape nimeni nu are acte pe terenul pe care și-a construit casa, așa că sunt în pericol de a fi evacuați oricând.

Femeile și copiii cară apa pentru băut, gătit și spălat de la singurul izvor aflat în mijlocul satului, acolo unde sunt adăpate și animalele. În toate casele miroase greu, a haine uscate prost, a urină și a transpirație. Nu există veceuri în curte, iar drumurile sunt pline de fecale de oameni și de animale.

În Hetea există o școală cu clasele cu I-IV unde merg copiii din sat, însă majoritatea abandonează cursurile când ajung în clasa a V-a. Mulți dintre copii nu știu să scrie și să citească când trec în ciclul următor și nu pot recupera diferențele față de ceilalți copii – Viorel spune că învățătoarea lui nici nu a încercat să-i învețe pe copii să scrie și să citească. În plus, școala din Araci se află la șase kilometri distanță și elevilor le e greu să meargă până acolo.

Cu toate astea, satul e plin de copii de toate vârstele care aleargă chicotind după noi. Sunt atât de mulți încât ni se pare că am nimerit într-un sat locuit doar de copii, mai ales că nu îți dai seama care sunt părinții și care sunt fiii și fiicele: fetele nasc prima oară când au între 12 și 16 ani, iar tații nu sunt cu mult mai mari decât ele.

Asociaţia OvidiuRo derulează în Hetea programul Fiecare copil în grădiniţă, prin care părinţii sunt motivaţi să-şi trimită copiii la grădiniţă. Ei primesc lunar un tichet social în valoare de 50 de lei dacă fiul sau fiica lor are prezență zilnică. Scopul acestui program este să micșoreze diferențele de educație dintre copii și să prevină abandonul școlar.

Nici Crina, nici Viorel nu știu să scrie și să citească, deși au făcut clasele I-IV la școala din Hetea. „Profesoarele ne trimeteau la joacă și ele beau cafea și mâncau sandvișuri; când veneam în clasă, ne trimeteau înapoi, în pauză“, povestește Viorel. Când a mers în clasa a V-a în Araci a fost nevoit să renunțe pentru că nu mai putea recupera tot ce nu învățase în patru ani. „Eu aveam minte la școală, că pricepeam, aș fi învățat“, spune el.

E frig la șase dimineața, iar Crina își strânge în jurul ei o geacă bărbătească, prea mare, cu fermoarul stricat. E încălțată în papuci și poartă o fustă lungă, fără ciorapi pe dedesubt. Încarcă măturile în căruță și îi lasă pe copii la părinții ei, care stau alături. Fetei i-a dat să sugă, dar nu a avut nimic de mâncare pentru băiat. Când primește o pungă de pufuleți de la bunică, Bogdan, băiatul lor de doi ani și patru luni, își îndeasă câte trei în gură.

Mergem vreo 20 de kilometri până la Lunca Câlnicului, în județul Brașov, iar traseul cu căruța, pe drumuri de țară, durează mai mult de o oră. E duminică, iar românii sunt astăzi acasă. Viorel ia cinci mături pe un umăr și o lasă pe Crina să-l aștepte în căruță. La primele case nu are noroc și oamenii îl gonesc. După câteva încercări, primește totuși o pungă cu câteva ouă în schimbul unei mături. „Și ouăle-s bune, că facem papară“, spune Viorel. „Dăm și pe mâncare, dăm pe orice.“ În vreo două ore, băiatul strânge un sac de cartofi, niște ceapă și morcovi, o pâine și câteva mere.

Ne oprim cu căruța lângă magazin. Cosmin merge să își ia ceva de băut și îl întreabă pe Viorel ce să-i cumpere. „Ceva de mâncare pentru nevastă-mea, că n-am mâncat nimica“. Luăm iaurt, pâine, cașcaval și sărățele. Mâncăm toți patru înfometați. Crina încă tremură de frig.

Ca să facă rost de bani, Viorel merge uneori după lemne în pădurea de la Aita Mare, dincolo de Sfântu Gheorghe, la vreo 50 de kilometri depărtare de Hetea. Drumul durează o zi întreagă, așa că face focul și înnoptează în pădure. Îi e teamă, însă, pentru că distanța e mare și poliția poate să-l ia la întrebări de unde are lemnele. Iar Crina nu poate să adoarmă până când Viorel nu ajunge acasă.

În satul Prejmer, din comuna Lunca Câlnicului, este o înmormântare astăzi, iar Crina și Viorel trag căruța la poartă. Primesc de la rude câteva pungi cu mâncare, dar tot nu vor să plece și-i întreabă pe oameni dacă n-au ceva haine de dat. „Țiganu’-i tot țigan și-n ziua de Paște“, le răspunde cu lehamite un bărbat. „«Ai, da’ nu vrei să-mi dai» zic toți țiganii care vin aci la cerșit“.

Pe holul de așteptare de la cabinetul medical din Araci stau la rând numai femei cu copii, majoritatea din Hetea. Iurie Agachii, medicul de familie din comuna Vâlcele, încuie ușa de fiecare dată când iese cineva și intră un pacient nou – din cinci în cinci minute, cineva încearcă la ușă. Mai demult, doctorul a refuzat să îl consulte pe un pacient care a deschis ușa cu piciorul.

Doctorul Iurie Agachii este un bărbat de 50 de ani, masiv, cu mâini scurte și puternice. A terminat Facultatea de Medicină la Chișinău și a lucrat 10 ani ca medic la serviciul de urgență din același oraș. A venit în România în 2001, sperând că aici o va duce mai bine din punct de vedere material. Nu și-a permis să plătească chiria la Sfântu Gheorghe și a venit în Araci, unde a primit o locuință în aceeași clădire cu cabinetul medical. Este singurul medic de familie pentru cele patru sate din comună – Vâlcele, Hetea, Araci și Ariușd – și are peste 5.000 de pacienți. Recent, s-a mutat la Brașov și face naveta: pacienții lui nu-l lăsau să se odihnească și veneau noaptea, în weekend sau oricând aveau nevoie de o trimitere, o rețetă, o consultație.

Cabinetul medical din Araci se află în clădirea școlii vechi. Doctorul Iurie Agachii face consultațiile într-o fostă clasă, pe un pat din fier ruginit, cu buretele ieșit prin piele, pe care l-a acoperit cu un cearșaf pătat. Biroul lui e improvizat din două bănci lipite, iar pe o catedră e depozitat un echipament medical nefolosit. Geamurile au tocăria din lemn roasă, iar pereții probabil că nu au mai fost zugrăviți de când aici funcționa vechea școală.

Pe hol, femei și copii tușesc la rând. Sunt atât de mulți copii, încât pare că doctorul nu va apuca niciodată să-i vadă pe toți, chiar dacă va face consultații două zile și două nopți de acum încolo. Zilnic, vin în jur de 40 de mame cu copii la el, iar recordul a fost într-o iarnă în care au venit 115.

Doctorul Iurie Agachii consultă un bebeluș cu viroză și erupții pe corp. Îi prescrie tratament gratuit și îi spune mamei să revină la control, dar știe că atunci când copilul se va simți mai bine, femeia nu se va mai întoarce. Mamele nu vin la el decât atunci când situația li se pare gravă. Ca să le convingă să-și aducă copiii la vaccinat, doctorul le amenință pe mamele din Hetea că nu le mai dă lapte praf (femeile au dreptul la o cantitate lunară de lapte praf gratuită).

Majoritatea familiilor din Hetea nu au asigurare medicală, așa că trebuie să plătească integral toate rețetele. Doctorul Iurie Agachii face tot felul de trucuri ca să-i ajute, iar cei de la OvidiuRo au un parteneriat cu GSK prin care le fac rost de tratamente.

Timp de trei ore, intră mame tinere cu bebeluși sau copii de doi, trei, patru ani. O mamă care a născut până acum nouă copii are 54 de kilograme. O fată de 16 ani cu doi copii nu mai miră pe nimeni – doctorul a văzut fetițe care au născut și la 11, și la 12 ani. Zoica, de 15 ani, nu are buletin, iar copilul ei nu are certificat de naștere. Pentru că ea, teoretic, nu există nu poate primi rețetă pentru copil. Doctorul Iurie Agachii se scarpină în cap și îi dă până la urmă o rețetă gratuită pe numele altei mame, care nu a venit deloc la consultație luna aceasta. Dacă ar afla Casa de asigurări, doctorul ar fi sancționat.

Printre toate aceste mame, se strecoară și câte un bărbat român iritat că trebuie să aștepte. O femeie din Araci răbufnește în fața doctorului. „Eu, spre deosebire de ele, plătesc taxe la stat“, spune ea.

De două ori pe săptămână, doctorul Iurie Agachii merge în Hetea ca să-i consulte pe cei care nu ajung în Araci. După ce un băiat de 17 ani i-a tăiat calea și „a reacționat destul de violent“, lui Iurie Agachii i s-a făcut teamă să se ducă singur în sat. Merge împreună cu Gabi, o femeie romă din Vâlcele, care lucrează pentru OvidiuRo ca mediator social.

Consultațiile se fac la Sandu, bărbatul cu cea mai mare și cea mai aranjată casă din sat. E o hărmălaie de copii, de femei și de ciripituri de pui de găină, pe care doctorul nu o poate organiza decât după ce-i dă afară pe jumătate. Una dintre fetele lui Sandu prinde puii aurii și-i așază într-o cutie, iar doctorul poate să-și facă treaba. Primul pacient e bebelușul Rodicăi, o femeie de 30 de ani care are nouă copii și acum e însărcinată cu al zecelea. Băiatul s-a născut fără o parte din creier și speranța lui de viață e foarte redusă. „Mi-au zis de la maternitate să-l las la spital, da’ cum să-l las, e al meu“, spune Rodica.

Timpul stă pe loc în satul Hetea. În urma noastră aleargă un alai de mame-copii, de tați-copii și de copii ai copiilor în timp ce ne plimbăm de la o gospodărie la alta: copii, mame cu copii în brațe, minore gravide.

Singurul rol al femeilor din Hetea este maternitatea. Majoritatea fetelor se mărită la 13, 14 ani, vârsta la care, în medie, nasc și primul lor copil. Cuplurile nu se căsătoresc legal: atunci când unui băiat îi place de o fată, adolescenta îi devine „nevastă“.

Mai multe ONG-uri care au venit în Hetea au încercat să le prescrie anticoncepționale femeilor. Unele s-au bucurat că au această opțiune, chiar dacă nu le-au spus soților lor, care nu ar fi fost de acord. Însă Iurie Agachii spune că pastilele pot fi periculoase pentru ele. „Multe nu știu zilele săptămânii și nici să citească un ceas. Nu pot lua o pastilă în fiecare zi, la aceeași oră. Au venit la mine femei care au luat pastile deși erau însărcinate, iar o mamă le-a luat pe toate într-o singură zi.“ Bărbații refuză să folosească prezervative, așa că nici asta nu este o soluție.

Femeile de aici își iubesc copiii și încearcă să-i îngrijească și să-i hrănească. Dar sprijinul de care au nevoie aceste familii și copiii lor este uriaș – și niciun ONG nu poate face asta în locul statului român. Iar în lipsa unor programe coerente anti-sărăcie, acești copii vor naște alți copii înainte să se facă mari.

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată.