Ziua I
O fată de 10 ani, hotărâtă, vine prima la noi, la locul de întâlnire din fața Muzeului Național din Alba Iulia, unde e anunțat în program că au loc atelierele pentru copii. Andreea are experiență jurnalistică: în clasa a IV-a a făcut, împreună cu încă o colegă, ziarul Vocea Clasei, în tiraj de câteva exemplare scoase la imprimantă de părinți. Andrei, 11 ani, face fotografii de un an și nu mai are nimic de învățat, știe cam tot. Acceptă însă câteva sfaturi de la Cosmin despre cum se face un portret. Paul, 10 ani, vrea și el să fie redactor la Ziarul Cetății. Matei, 12 ani, va face ilustrațiile, iar Alexia și Mara, de opt și nouă ani, sunt reporterii de teren care vor descrie atmosfera din timpul festivalului.
Facem împreună cu redacția strategia pentru munca de teren și documentarea pentru un interviu cu Mircea Cărtărescu, invitatul special al acestei ediții. Fotograful și cele două fete de opt ani pleacă pe teren, iar Andreea și Paul învață să folosească un reportofon. În timpul interviului, Matei desenează un Mircea Cărtărescu cu față pătrățoasă și păr pe picioare.
Mircea Cărtărescu: „Am scris primul roman pe la opt-nouă ani“
Invitatul special al Festivalului Dilema Veche de la Alba Iulia, Mircea Cărtărescu, a discutat cu cei mai tineri jurnaliști despre lumile care se deschid în paginile cărților.
Reporter: Peste ce obstacole aţi trecut înainte să deveniți scriitor consacrat?
Mircea Cărtărescu: Peste cele pe care le cunoaște orice artist, adică peste multe dezamăgiri, eșecuri artistice, încercări nereușite, pe care le are orice autor tânăr până când începe să-și intre în mână și depășește stadiul în care imită alți autori și-și găsește vocea proprie.
Rep.: Ce tabieturi legate de scris aveți?
M. C.: Nu am foarte multe. Eu scriu numai dimineața, cam două ore, și nu în fiecare zi. Scriu puţin, câte o pagină sau o pagină și jumătate, rar termin două pagini la o sesiune de scris. Am nevoie de o cafea şi de o uşă închisă între mine și lume. Nu pot să scriu dacă e cineva în cameră cu mine sau dacă intră băiatul meu tot timpul şi mă sâcâie. Deci trebuie să fiu singur, concentrat și să recitesc ultima pagină sau ultimele două pagini din cartea la care lucrez ca să continui în același ton.
Rep.: Ce vă inspiră la scris?
M. C.: Întrebarea aceasta n-am înțeles-o niciodată. Eu nu cred că te poate inspira ceva din afară. Te inspiră lucrurile din interiorul tău, adică lucrurile pe care simți tu că trebuie să le spui. Nu există o sursă externă de inspirație pentru mine. Nu mă inspiră mirosul de mere sau creioanele aruncate pe podea, așa cum spuneau alți scriitori. Nu. De obicei, când încep să scriu o carte, ştiu ce vreau să spun, despre ce e vorba, ce lume vreau să construiesc și atunci n-am nevoie de alte obiecte ale inspirației.
Rep.: Cum vă dați seama că un text pe care l-ați scris este bun?
M. C.: De asta nu-mi dau eu seama, de obicei își dau seama criticii, care, mai ales când textul este prost, țin foarte mult să ți-o spună. Eu simt când am mână bună, cum se zice, simt când îmi iese ceva atunci când rămân eu însumi surprins de ceea scriu. Când nu sunt surprins, atunci înseamnă că nu am scris bine. Eu scriu ca să-mi spun mie lucruri pe care nu le știu despre mine şi despre lume.
Rep.: La ce vârstă ați început să scrieți?
M. C.: Dacă îmi amintesc bine, primul roman pe care l-am scris a fost pe la opt-nouă ani – era un roman de aventuri, cu un personaj care călătorea în jurul pământului și avea tot felul de întâmplări, care mai de care mai neverosimile. Cred că romanul acesta a avut vreo zece pagini, până la urmă n-am reuşit să scriu mai mult, și apoi prin clasa a VII-a sau a VIII-a am început să scriu versuri. După aceea am avut un cenaclu literar care m-a ajutat foarte mult, dar abia în facultate, spre sfârşit, pot să spun că am devenit un autor cât de cât profesionist.
„Eu cred că un om de peste 30 de ani nu mai este interesant ca personaj. Mie îmi plac oamenii încă nedesăvârșiți, adică tinerii și copiii, care au felul lor special de a gândi și propria lor lume. Despre ei am scris întodeauna.“
Rep.: Ce text vă amintește de copilărie?
M. C.: Eu sunt un autor specializat în literatură cu copii și cu adolescenți. Asta îmi place cel mai mult să scriu, pentru că mie mi se pare că oamenii maturi nu sunt interesanți. Eu cred că un om de peste 30 de ani nu mai este interesant ca personaj. Mie îmi plac oamenii încă neformați, încă nedesăvârșiți, adică tinerii și copiii, care au felul lor special de a gândi și propria lor lume. Despre ei am scris întodeauna.
Rep.: Ce note aveați la compunere când erați mic?
M. C.: Eu eram cam sărit de pe fix: când eram de vârsta voastră făceam compuneri de 17-18 pagini. Învățătoarele erau foarte mirate de aceste compuneri pentru că eram cam grafoman – îmi plăcea foarte mult să scriu și scriam verzi şi uscate. Apoi, în facultate, unde orice student de anul I face niște lucrări de seminar de șapte, opt pagini, eu am făcut o lucrare de peste 100 de pagini la literatură veche. Profesorul meu mi-a spus că o puteam folosi ca lucrare de diplomă.
Rep.: Ce ați scris la compunerile cu toamna?
M. C.: Mie nu-mi place toamna în mod deosebit. Eu sunt foarte văratic. Anotimpul meu preferat este vara, când mă simt cel mai bine. Cu cât vara e mai adâncă, cu cât vara se îndreaptă spre miezul ei cel mai fierbinte și cel mai sâcâitor pentru mulţi oameni, cu atât eu mă simt mai bine. Deci, dacă vrei, probabil că la vârsta ta compunerile mele cu vara erau cele mai spectaculoase și cele mai frumoase.
Rep.: Ce vă plăcea să citiți când erați mic?
M. C.: Citeam foarte mult. Nu neapărat pentru că eram un mare iubitor de literatură, ci pentru că pe atunci nu existau jocuri pe computer, nu erau filme pe Cartoon Network, nici canalele astea pentru copii, aşa încât copiii nu aveau ce să facă, citeau toată ziua pentru că era singurul mijloc de distracţie. Cartea copilăriei mele a fost – și cred și acum că e una dintre cele mai frumoase cărți scrise în limba română – Toate pânzele sus! de Radu Tudoran. Tot imaginarul meu marin cu corăbii, cu pirați, cu lumi din acestea fantastice care se desfăşoară pe ape, vine de acolo, din această carte a lui Radu Tudoran. De asemenea, o carte care mi-a plăcut enorm în acea perioadă a fost Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas, carte cu un subiect absolut minunat. Un tânăr este închis într-o închisoare timp de 18 ani și apoi reușește să evadeze și devine unul dintre cei mai bogați și mai puternici oameni din lume și se răzbună pe toți cei care l-au băgat în închisoare nevinovat.
Rep.: Care e scriitorul dumneavoastră preferat?
M. C.: Am foarte mulți scriitori preferați. Dintre autorii români eu iubesc în mod deosebit câțiva printre care se numără Camil Petrescu și Max Blecher, iar printre scriitorii din lume, pe Dostoievski, Franz Kafka, James Joyce.
Rep.: De ce?
M. C.: Poate pentru că am găsit în ei ceva ce este și în mine.
Ziua II
La ora 11, ne întâlnim cu copiii la centrul de informare ca să facem Ziarul Cetății. Urmează să lansăm primul ziar tridimensional din România. Andreea e deja obosită: ieri seară a muncit trei ore ca să scoată interviul cu Mircea Cărtărescu de pe reportofon. Matei, Andrei, Paul și Stefano, de 10 ani, un redactor nou venit, încep să construiască un ziar în formă de cetate, iar Andreea scrie editorialul.
— Andreea, nu mai folosi cuvinte goale: „de neuitat“, „calea sigură spre succes“, „educativ“, „impresionant“, „minunat“. Parcă sunt din carnețelul cu expresii frumoase.
— Dar doamna chiar ne-a pus să facem un carnețel cu expresii frumoase. Îl am acasă.
— Când ajungi acasă fă un carnețel cu expresii urâte și aruncă-l pe cel cu expresii frumoase.
— Și mai târziu aruncă-l și pe cel cu expresii urâte și fă unul cu expresii potrivite, intervine Mircea Vasilescu.
Editorial
„Peste câteva ore, după cum vedeți și dumneavoastră, ziarul e gata. După părerea mea, e vioi, colorat, e 3D și e ca noi, copiii, creativ. Sper să vi se pară la fel și dumneavostră.“
Cetatea aglomerată, cu oameni în jurul tarabelor și copii jucându-se de-a v-aţi ascunselea lângă statuia lui Mihai Viteazu, părinți care stau la taclale, concerte, evenimente de cultură – gata, a început a treia ediție a Festivalului Dilema Veche.
Concertul Zdob și Zdub va începe în curând, iar eu sunt foarte bucuroasă: imediat lumea o să țopăie și o să cânte cu formația. Zâmbesc și sunt fericită, știu că va fi o zi de neuitat. Melodiile sunt zvăpăiate și curg una după alta. Nu au cântat încă piesa mea preferată, Bunica bate toba, dar stați așa. Ce se aude? În sfârșit cântă piesa așteptată de mine toată seara. Țopăi mai mult ca oricine, dansez și cânt împreună cu ei. Dar concertul s-a terminat, iar acum trebuie să plec acasă. Însă mâine voi lucra la Ziarul Cetății.
În a doua zi a festivalului scriu, iar scrisul este unul dintre lucrurile care mă fac fericită. Îi iau interviu lui Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români. Și eu îmi găsesc inspirația în mine, nu în lumea de afară, așa cum a zis el. Și eu am nevoie de liniște. Iar dacă asta a zis-o un scriitor consacrat, înseamnă că e de bine. Merg la un stand de carți să iau interviu unui vânzător. Standul e aglomerat, așa că o să mai aștept puțin până se eliberează. Gata, am aflat tot ce voiam să știu, treaba mea s-a încheiat, iar acum mă duc acasă să scot interviul cu Mircea Cărtărescu.
Azi e ziua în care aranjăm, decupăm și colorăm. Pentru că, peste câteva ore, după cum vedeți și dumneavoastră, ziarul e gata. După părerea mea, e vioi, colorat, e 3D și e ca noi, copiii, creativ. Sper să vi se pară la fel și dumneavostră.
Notițele de pe teren luate de Mara și Alexia sunt lipite la baza cetății, iar interviul de la standurile de cărți, la rubrica de cultură.
Standul de cărți din centrul Cetății
Reporter: Care este cea mai vândută carte?
Vânzător: Leonardo da Vinci 2.
Reporter: De ce credeţi că această carte a fost cea mai vândută?
Vânzător: Pentru că e un album de artă și arta e apreciată de mulţi. Şi aici, în Alba, sunt mulţi iubitori de artă.
Reporter: După părerea dumneavoastră, care este cea mai interesantă carte?
Vânzător: Căderea Constantinopolului.
Reporter: Mulţumesc pentru timpul acordat.
Ziarul Cetății este expus la Biblioteca Județeană din Alba Iulia. Au scris, fotografiat, desenat, decupat, colorat, lipit și construit: Alexia Stoica, Andreea Carmen Decean, Andrei Anciu, Mara Anghel, Matei Bumbuț, Paul Emanuel, Stefano Serafino Giovani Demetro. Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia a avut loc în perioada 22-24 august 2014.
Fotografii de Andrei Anciu:
Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată.