Restaurantul Union din Drăgășani, județul Vâlcea, este locul în care micii comercianți beau bere și mănâncă mici în piața din centrul localității. Este luna iunie, iar la ora prânzului căldura le gonește clienții. Bărbați cu priviri tulburi stau la masă și fumează. Miroase a prăjeală și a respirație grea. Mihaela, mama Georgianei, e îmbrăcată într-un halat alb, care-i ferește corpul de priviri. Are ochi frumoși, colorați, dar cearcănele o fac să arate cu câțiva ani mai bătrână decât cei 35 pe care-i are.
Imediat ce rostesc numele Georgianei, fiica ei, Mihaela mă invită în separeu. Strigă la o colegă să-i țină locul jumătate de oră. „Cei de la serviciu nu știu problemele care le-am avut cu fata“, îmi șoptește. Mergem într-o încăpere fără geamuri, cu două sau trei mese, care miroase ascuțit a bucătărie. O întreb direct despre fiica ei, despre bătăile cu lanțul și despre motivele care au făcut-o pe Georgiana să fugă de-acasă.
„Doamnă, cum să vă zic, eu nu zic c-a mai bătut-o, dar ea de la 12, 13 ani a tot plecat de acasă“, spune Mihaela. „Ea nu mi-a înțeles de nici un fel de vorbă, nici de mine, nici de el. Ea mi-a plecat când eram doar eu cu ea acasă, mi-a luat bani din casă. Nu cu biciul, nu cu lanțul, a bătut-o cu palma! Dacă nici de vorba mea n-a înțeles… și am mai bătut-o și eu, păi spune-ți-mi și mie, păi dacă nu mă înțelegi?“
Mihaela și Lucian, tatăl Georgianei, sunt împreună de 19 ani. La început au fost foarte săraci: casa lor din satul Dienci, comuna Vulturești din județul Olt, nu avea nici măcar curent electric. După ce s-a născut Georgiana, Lucian a fost închis aproape doi ani pentru furt și fata a crescut cu bunicii. Când s-a născut Ionela, sora Georgianei, au luat-o și pe fiica cea mare acasă.
„Nu cu biciul, nu cu lanțul, a bătut-o cu palma! Dacă nici de vorba mea n-a înțeles… și am mai bătut-o și eu, păi spune-ți-mi și mie, păi dacă nu mă înțelegi?“
„Ea se supăra, pleca de acasă“, povestește Mihaela, mama Georgianei. „Ea întotdeauna avea pe nu. Ea de câte ori a plecat de-acasă, noi ne-am dus la poliție, nu ne-a fost indiferent niciodată ce face, dar nu ne-a înțeles.“ Femeia vorbește cu năduf, ridică glasul a ceartă, apoi continuă povestea în șoaptă, de parcă i-ar fi teamă să nu ne audă cineva.
Mihaela spune că problemele au început la adolescență, dar că „ea de mică a fost puțin dificilă“. „Fura carioci de la copii când era mică. Eu chiar i-am zis, mai cu vorba, mai și câte-o palmă, ai de toate și tu-mi faci mie asta? Ea e o fire mai comodă, ori eu zic că într-o familie, fiind fete, eu nu exclud să îi mai pui la câte ceva, nu? Sapă nu știe nici una nici să țină în mână, dar o curățenie, vase spălate, pentru că ești fată, mai ales, și trebuie să le știi în viață, nu?“
Diana Stănculeanu, psiholog la Salvați Copiii, despre părinții care-și pedepsesc fiii și fiicele prin bătaie.
Antropologul Vintilă Mihăilescu despre România, cea mai longevivă societate țărănească din Europa.
„Tot nu pot uita trecutul“
În februarie 2014 am trimis un e-mail în care ceream ajutorul celor șase direcții de protecție a copilului din București pentru proiectul nostru legat de violența domestică. După o lună, am primit o scrisoare de la DGASPC 4 în care Georgiana își povestea copilăria – bătăi cu lanțul, cu cablul de la un fier de călcat, cu palmele și cu picioarele.
În decembrie 2013, Georgiana, care fugise din nou de acasă, a fost găsită de Poliția din București pe străzi și adusă la Protecția Copilului, sector 4. După ce asistenții sociali au aflat povestea ei, adolescenta a fost integrată în sistemul de protecție a copilului, dusă la un centru și reînscrisă la liceu – în clasa a noua, când a plecat ultima oară de acasă, a întrerupt studiile.
E aprilie, dar e încă frig și afară plouă în rafale. Camera călduroasă, cu pereți deschiși la culoare și cu rafturi pline cu jucării ne moleșește. Stăm toți patru pe canapea. Georgiana ne privește cu suspiciune, iar Diana, asistentul social care se ocupă de cazul ei, o ține pe după umeri. E de acord să fie filmată când își citește scrisoarea? o întrebăm. Georgiana nu ne privește în ochi – fixează cu încăpățânare un punct de pe podea. Da, e de acord, dar nu vrea să citească ultima parte din povestea ei.
Deși știm fiecare rând din scrisoarea pe care o citește Georgiana, pe toți trei ne bufnește plânsul. Rostește cuvintele sacadat, de parcă ar spune pe de rost o lecție plictisitoare. Cel mai greu de înțeles e cum s-au putut întâmpla aceste lucruri fără ca nimeni să vadă și să intervină.
De ce nu s-a dus la poliție? Tatăl ei bea cot la cot cu polițistul din sat și nu i-ar fi luat partea. De ce nu a spus la școală? Profesorii și colegii o vedeau cu vânătăi, dar nimeni nu i-a luat vreodată la întrebări pe părinții ei. De ce nu au intervenit vecinii? Casa lor e la marginea satului, în câmp, departe de celelalte case. De ce nu l-au oprit rudele? Ea nu lua note mari și părinții ei se supărau, așa că familia considera că fata trebuie pedepsită. De ce nu s-a dus la Protecția Copilului? A fugit de multe ori de-acasă, dar nu știa că există o instituție care se ocupă de siguranța minorilor.
După câteva ore petrecute împreună, Georgiana nu mai vrea să se dezlipească de noi. Ne povestește despre școală, despre satul în care a crescut, Dienci, județul Olt, despre familia ei și despre pasiunea pentru gătit. Georgiana oscilează între o mulțime de stări – plânge, râde, se enervează când vorbește despre tatăl ei sau ne povestește despre bătăi fără nici o emoție.
Ne despărțim prieteni, în viața reală și pe Facebook, însă ușurința cu care fata se atașează de oameni este nefirească. „După experiența ei de viață, copilul acesta are o nevoie enormă de afecțiune“, ne spune asistentul social în timp ce ne conduce spre ușă.
„Tot nu pot uita trecutul, uneori sunt deprimată, stau într-un colţ al camerei, mă gândesc (îmi amintesc fără să vreau) la tot trecutul meu, la toată viaţa mea nenorocită, încep să plâng şi realizez că nu mă iubeşte nimeni“, a scris Georgiana la finalul scrisorii ei.
Antropologul Vintilă Mihăilescu despre zicătoarea „Eu te-am făcut, eu te omor“.
„Dacă mă enervez repede…“
E machiată, parfumată și are părul întins cu placa. Bem o cafea în centrul orașului Slatina, înainte ca Georgiana să înceapă cursurile – deși e luna iulie, ea mai are câteva săptămâni de practică la Colegiul Economic din oraș, unde este elevă. Se bucură că o vizităm: ne-a sunat de mai multe ori când eram pe drum, de parcă voia să fie sigură că venim de-adevăratelea. I-a dispărut timiditatea și nu ne mai evită privirile.
Georgiana a cerut transferul la Slatina ca să fie aproape de Bogdan, iubitul ei, cu care vrea să se căsătorească în curând. El e din Bălcești, județul Vâlcea, și, deși se cunosc demult, au reluat legătura pe Facebook în urmă cu câteva luni. Nici nu vrea să audă când îi spunem să nu se mărite atât de tânără, mai ales că el e cu 10 ani mai mare decât ea. Nu. El o iubește și o s-o lase să termine liceul. Și n-o s-o lovească niciodată.
Apartamentul social din Slatina în care locuiește Georgiana e curat și miroase a gel de duș. Cele șase fete care stau aici le ajută cu rândul pe supraveghetoare la curățenie. Georgiana e supărată pe doamna Geta, îngrijitoarea care stă astăzi cu copiii. Fata nu a vrut să mănânce ciorbă la prânz, iar femeia i-a spus că atunci nu primește nici felul doi. Și că ar cam trebui să fie atentă la ce mănâncă și să slăbească. „Dar prăjelile sunt moartea mea“, spune Georgiana.
Doamna Geta e o femeie blândă, care a lucrat înainte în sistemul de învățământ. Nu îi place că Georgiana vrea să se mărite: asta înseamnă că o să iasă din sistem și că n-o să mai beneficieze de protecția statului. Deși a împlinit 18 ani, ar putea să primească susținere (masă, casă, asistență medicală, îngrijire) până când își va termina studiile. Femeia a văzut mulți copii amărâți de când lucrează pentru Protecția Copilului; câteva fete au plecat la 18 ani ca să scape de reguli, apoi au regretat (în apartamentele sociale, copiii, indiferent de vârstă, trebuie să fie în casă la ora șapte seara).
A îngrijit mulți copii care au ajuns în apartamente sociale din cauza abuzurilor părinților, spune doamna Geta. Un tată a ucis-o pe mamă în fața celor cinci copii ai lor, iar cel mai mic avea trei ani. Le-a trimis apoi o scrisoare din penitenciar pe care Protecția Copilului a decis să nu le-o arate. Bărbatul le spunea copiilor săi că a încercat să se sinucidă – „m-am dat cu capul de dubă ca să-mi sară creierii“ – și că în închisoare s-a întâlnit cu fratele său, închis, de asemenea, pentru că și-a omorât soția. O fetiță care locuiește acum împreună cu Georgiana a asistat de multe ori când tatăl ei o bătea pe mama ei. A petrecut nopțile în gară cu maică-sa, a văzut când tatăl i-a înfipt mamei o șurubelniță în mână.
Doamna Geta mă atrage de partea ei și încearcă, încă o dată, s-o convingă pe Georgiana să nu se mărite: „Ce faci dacă nu te înțelegi cu el?“, „Ce faci dacă nu te lasă să termini liceul?“, „Ce faci dacă rămâi însărcinată?“, „Ce faci dacă te bate? Unde te duci?“.
— Da’ lăsați-mă-n pace, voi nu știți cum e Bogdan. El n-o să mă lase să mă las de școală.
— Prea repede îți sare țandăra, spune doamna Geta.
— Păi dacă eu numai asta am văzut acasă, doamna.
— Nu vrea să facă consiliere, avem psiholog, n-am convins-o.
— Da’ n-o sufăr pe psiholoaga de-aici!
— Nu-l suferi p-ăla, nu-l suferi p-ălălalt. Și cu colegele se ceartă, imediat se aprinde.
— Da’ așa sunt eu, doamna, îmi trece pe urmă. Dacă mă enervez repede…
Stăm pe o bancă, în fața blocului, și ne uităm la pisici. Georgianei îi plac mai mult câinii decât pisicile. Într-o zi, s-a ascuns în cotețul câinelui și-l ținea în fața ei ca să n-o găsească taică-su. Mai demult, taică-su a tăiat capul pisicii cu cuțitul cu care tăia porcii. Îl enervase că-și tot băga coada în mâncare. Erau de față Georgiana și bunica ei din partea tatălui. A și fugit atunci de-acasă de frica lui. Altă dată, când tăia un vițel, a intrat în curtea lor câinele unui om din sat. Taică-su a aruncat cuțitul în el. Când s-a dus să-și recupereze cuțitul, l-a sfâșiat de tot și câinele s-a mai chinuit o zi, apoi a murit. Stăpânul câinelui nu mai vorbește de atunci cu tatăl Georgianei.
Diana Stănculeanu, psiholog la Salvați Copiii, despre comportamentul agresiv care se învață.
Diana Stănculeanu despre fetele educate prin bătaie care riscă să devină victime ale partenerului de cuplu.
“Satul fără violență domestică”
Primăria din comuna Vulturești, județul Olt, se frământă. O femeie apucă telefonul și sună repede pe cineva, iar un bărbat se plimbă dintr-un birou în altul. Așteptăm în picioare, pe prispă, iar pe lângă noi trec funcționari agitați. Ei ne privesc lung și noi ne simțim ca niște turiști suedezi. Într-un final, vin la noi un bărbat și o femeie. Bărbatul ne spune că asistentul social e plecat cu un caz. Femeia ne spune conspirativ că Iulia Kesse, asistentul social din localitate, „a plecat și ea mai devreme acasă, că are copil mic“. Încep să se certe între ei, iar bărbatul nervos insistă că e plecată cu cazul ăla. Este ora 13.00 și o parte dintre angajații de la Primărie au plecat deja de la birou.
„Dacă stai cu tata de vorbă, îi dai dreptate tatălui, că a încercat toate condițiile să i le ofere, dacă stai de vorbă cu fata, într-adevăr, poate ea nu-și dă seama câte a făcut.“
Obținem un număr de telefon și mergem la școala din satul Dienci ca să ne întâlnim cu Iulia Kesse. Ne rupem mașina vreo șase kilometri pe un drum de țară plin cu pietre și noroi. Asistentul social ne așteaptă în fața școlii. Cei doi băieți ai ei, de trei și șase ani, au rămas acasă cu soțul său care este învățător și acum e în vacanță.
Iulia Kesse spune că în satul Dienci nu există nici un caz de violență în familie: „Dacă nu sunt sesizate cazurile la poliție, deci nu. Nu cred să fie fapte așa de grave încât să anunțe“. Mai spune că a existat un singur caz – dar asta în celălalt sat, Vulturești – în care un tată își bătea copiii din cauza abuzului de alcool, iar minorii au fost luați de Protecția Copilului și duși la Slatina. „Deci așa, în mare parte, nu ar fi probleme“, zice ea.
Despre Georgiana, spune asistentul social, știe tot satul că nu a fost un copil cuminte și că nu a ascultat de părinți. „Cum să vă spun? Ea nu s-a ținut de școală, nu cred, de fapt sigur că nu a avut o situație școlară bună. La școală la Drăgășani mi se pare c-au exmatriculat-o. Părinții nu îi asculta, deci așa spuneau și părinții. În sat nu s-a auzit ca tatăl le-ar fi scos în stradă, le-ar fi bătut, deci nu.“
Tatăl este de negăsit și nu știm când se întoarce. Mama Georgianei, Mihaela, este la muncă, la Restaurantul Union din Drăgășani, iar acasă e numai fata cea mică, Ionela. Casa lor este exact așa cum ne-a descris-o Georgiana: la intrarea în sat, în câmp, departe de celelalte gospodării. „Eu nu știu s-o fi bătut cu lanțul [pe Georgiana]“, spune Iulia Kesse.„Și eu i-am pus întrebările ăstea tatălui. Într-o parte a recunoscut că a mai bătut-o, că vă dați seama că o scotea din minte, ce să vă spun, nu prea cunosc așa cazul mai mult.“
„Și eu i-am pus întrebările ăstea tatălui. Într-o parte a recunoscut că a mai bătut-o, că vă dați seama că o scotea din minte, ce să vă spun, nu prea cunosc așa cazul mai mult.“
Asistentul social a luat legătura cu familia Georgianei atunci când Protecția Copilului i-a cerut să-i întrebe pe părinți dacă nu vor s-o primească înapoi. „Ce ne-a declarat tata a fost că el nu o ia, nu o mai recunoaște, că nu mai are încredere în ea, că a încercat de foarte multe ori s-o ia acasă și într-adevăr le-a făcut aceeași problemă. Dacă stai cu tata de vorbă, îi dai dreptate tatălui, că a încercat toate condițiile să i le ofere, dacă stai de vorbă cu fata, într-adevăr, poate ea nu-și dă seama câte a făcut.“
În prezent, familia Georgianei nu e monitorizată, deși mai au un copil de 13 ani. „Familia nu e monitorizată pentru că dacă noi nu știm de chestia asta nu avem de ce, deci mama nu s-a plâns niciodată“, spune Iulia Kesse.
— Într-adevăr, tatăl e mai nervos, așa, cum să vă zic, spune asistentul social după ce închid reportofonul.
— Dar ați spus că nu e agresiv.
— Nu e, că nu există documente medicale.
Antropologul Vintilă Mihăilescu despre „Ce fac eu între patru pereți mă privește“.
Este 1 septembrie, iar în urmă cu o lună Georgiana a semnat că vrea să iasă din sistemul de protecție a copilului și s-a mutat la iubitul ei, Bogdan. Locuiesc într-o casă de țară, cu WC în curte, în satul Bălcești din județul Vâlcea, dar Georgiana îmi spune la telefon că ei nu îi trebuie „cine știe ce condiții“. Astăzi nu mi-a răspuns la telefon, iar eu mă uit de câteva ore la pozele ei de pe Facebook și încerc să găsesc un final pentru poveste. În toate fotografiile Georgiana e încruntată, de parcă ar avea mereu soarele în ochi.
Material realizat în cadrul unei burse pe probleme de sănătate mintală oferită de Centrul Carter şi de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată avem nevoie de susținerea ta. Abonează-te la vederi sau cumpără printuri în ediție limitată.