Plecat·portrete

Emil Hurezeanu despre românii din diaspora: „Dorința de participare la progresul țării lor e permanentă. Votul e singura posibilitate pe care o au.”

Emil Hurezeanu, ambasador în Republica Federală Germania, vorbește despre organizarea alegerilor în diaspora pe timp de pandemie, despre problemele muncitorilor sezonieri și despre insuficiența administrativă a rețelei consulare.

Câte secții de votare sunt în Germania anul acesta?
La alegerile parlamentare avem 61 de secții de votare față de 80, câte am avut la prezidențiale. În multe secții s-a votat puțin, iar mobilizarea costă și atunci ideea a fost că unde s-a votat sub 1.000 de persoane să nu mai facem.

A fost dificilă organizarea alegerilor pe timp de pandemie?
A fost mult mai dificil. Am cerut în august numărul de secții și ministrul de interne [german], cu care am stabilit o relație la alegerile trecute, nu ne-a dat răspunsul decât acum 10 zile. Nu știau nici ei cum evoluează situația pandemică în Germania: de exemplu, în septembrie a fost mai rău decât în octombrie.

Ați găsit ușor membri pentru comisia de votare?
Nu au fost reținuți. Toate locurile sunt ocupate în comisiile de votare. În primul rând am apelat la aceiași ca la prezidențiale. Am avut o mică temere că partidele nu-și trimit la timp reprezentanții, dar i-au trimis. La întâlnirile acestea de pregătire [a alegerilor] în care vorbim cu diaspora ar fi fost interesant să ne întâlnim cu reprezentanții tuturor partidelor de aici, dar nu vin reprezentanții altor partide. Cei mai mulți sunt din noua generație, preponderent Diaspora Civică, USR-Plus.

Românii s-au implicat în organizarea alegerilor la fel ca anul trecut?
Da, la fel de mult, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, asta mi-a plăcut. Au fost cazuri în care ei au găsit [spații pentru] secții de votare, deci voluntariatul a funcționat bine. Există acest spirit civic, voiau să vorbească cu noi, am și făcut câteva întâlniri video cu grupuri din diaspora, ne-au pus tot felul de întrebări și, bineînțeles, ne-au spus: „Nu vă lăsați, obțineți cât mai multe secții de votare”. 

Pe vremea aia mai aveam speranța că sunt 12 deputați. Eu nu-s de părere că dacă sunt doar șase deputați pentru care se votează, că asta nu are importanță. Importante sunt posibilitatea de a vota, dorința oamenilor de a vota și crearea posibilității de a vota.

Românii cu care am discutat noi erau frustrați că, deși diaspora înseamnă milioane de români, aceștia sunt reprezentați doar de doi senatori și patru deputați, la fel ca Tulcea, un județ cu 200.000 de locuitori.
Au dreptate. E o formă de a nu ține cont că sunt milioane de alegători pe care îi ții parcați doar pentru șase parlamentari. Pe de altă parte, nimeni nu exclude că diaspora n-ar face parte din națiunea română din moment ce la europarlamentare și prezidențiale nu există niciun fel de îngrădire.

„Eu cred că vor veni în număr mare, pentru că vor să participe la vot. Sunt naturalizați, au deja reflexe civic-politice noi.”

Credeți că românii din străinătate ar vota în număr mai mare la parlamentare dacă ar fi reprezentați de mai mulți senatori și deputați?
Nu, nu cred. Eu cred că vor veni în număr mare, pentru că vor să participe la vot. Sunt naturalizați, au deja reflexe civic-politice noi. Trăiesc în țări occidentale și fac o comparație permanentă între ce trăiesc ei aici și ce cunosc din țară, între felul cum funcționează administrația aici și cum funcționează în țară, școala de aici, școala din țară. Din cauza asta acești oameni sunt într-un raport nu critic, dar de alertă față de situația din țară. Vor [ca România] să fie mai bună, mai eficientă, să semene cu ce cunosc ei în Occident. Dorința de participare la progresul țării lor e permanentă. Votul e singura posibilitate pe care o au.

În general, la alegerile parlamentare vine mai puțină lume decât la alegerile prezidențiale. Dar având în vedere că situația e așa cum e, că oamenii n-au mai ieșit de mult, că nu s-au mai văzut, că voturile astea sunt și un exercițiu civic-politic, singurul care le-a rămas cu legătură cu țara lor, cred că vor veni.

Apoi mai e ceva: mulți nu știu că votează doar pentru șase. Prezumpția generală, neinformată, e că votează pentru parlament.

Mulți nu știu că trebuie să arate o dovadă a reședinței lor în Germania ca să poată vota. Ce se va întâmpla cu aceștia? Vor fi trimiși acasă?
Da. Am folosit toate prilejurile posibile, pe toate canalele, să îi informăm în legătură cu actele și am avut parte de tot felul de reacții. Noi le-am spus „Aduceți unul din aceste acte” – și urmează o listă de acte. Și ei au avut niște reacții rele de tot, brutale: au crezut că trebuie să le aducă pe toate. După aceea am scris încă o dată, cu litere de-o șchioapă, „Unul din documentele astea care vă semnalează o identitate legată de locul ăsta”.

Am documentat o serie de reportaje despre muncitorii sezonieri din Germania și am văzut că mulți își păstrează actele în pungi, fără să știe ce sunt. E posibil să nu știe care dintre aceste hârtii e adeverința privind domiciliul permanent (Anmeldung).
O să fie greu să-ți scormonești în punga cu acte în perioada asta pentru că va fi frig, pentru că apropierea e dificilă acum. Ei trebuie să stea la distanță unul de altul. Eu o să scot oameni din ambasadă care vor lucra cu ei, vor face o minimă verificare, dar nici pe oamenii aceștia nu poți să-i pui să se uite ce ai tu în pungă – cu mănuși, fără mănuși, o să fie complicat.

În discuțiile pe care le-am avut cu muncitorii sezonieri, am ajuns la concluzia că una din cele mai mari probleme ale lor e faptul că semnează contracte în germană fără să înțeleagă ce semnează. În ce măsură Ambasada poate pune presiune pe autoritățile germane ca să modifice legea și să-i oblige pe fermieri să traducă contractele în română?
Ambasada nu poate să facă presiuni, doar să discute subiecte sensibile pe un ton mai critic, așa cum s-a întâmplat în primăvară. Dar nu poți transgresa ordinea prevăzută de Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice care îți indică în mod restrictiv un singur contact în țara în care ești acreditat – Ministerul de Externe.

Am transgresat mult legislația în situația excepțională din primăvară și atunci am scris Cancelariei Federale, miniștrilor muncii și agriculturii în numele cetățenilor români punându-i pe toți în aceeași stare de alarmă. De exemplu, la schimbarea legislației muncii în abatoare unul din stimuli a fost acțiunea noastră diplomatică.

În așteptarea alegerilor, lucrurile merg mai departe, bunăoară vineri ne-au sunat de la o fermă de lângă Berlin pentru că doi sau trei români din Harghita au fost testați pozitiv, iar fermierul voia, pur și simplu, să-i de afară. Nu s-a putut fără presiuni, fără discuții: nu ai voie să dai afară oameni bolnavi. Până la urmă i-au lăsat în carantină în camera lor.

Care a fost poziția dvs. când germanii au deschis în pandemie granițele muncitorilor sezonieri din România?
Noi am aflat în același moment ca dvs. că s-au deschis granițele pentru români. Și în momentul ăla am cerut explicații: „Dacă tot nu ne-ați spus că deschideți granițele, cel puțin puneți-ne pe sistemul vostru de comunicare, în așa fel încât să știm ce se întâmplă de acum încolo”. Am trimis cereri la Ministerele Muncii, Agriculturii, de Externe – două, trei, patru săptămâni nu au fost răspunsuri deloc. Dar prin cereri repetate, care au ajuns și la Cancelaria Federală, au venit răspunsurile și am fost integrați într-o platformă de comunicare operativă cu Ministerul Agriculturii, care coordona zborurile prin Uniunea Fermierilor [Deutscher Bauernverband e.V. – n. red.) și prin Ministerul Muncii. Din acel moment, ne întâlneam la două, trei săptămâni și ne discutam reciproc problemele, ca și cum eram o instituție germană.

De ce probleme ale muncitorilor sezonieri v-ați ocupat?
Noi nu putem afla ce se întâmplă, pentru că noi nu știm care sunt fermele care aduc oameni. Pe noi nu ne informează nimeni decât în momentul în care se întâmplă ceva. Și dacă izbucnea scandalul în presă, în felul acesta aflam. Oamenii erau întrebați: „Dar ați luat legătura cu Ambasada?”. „Nu.”

De ce credeți că nu au luat legătura cu Ambasada?
Nu știau numerele [de telefon], nu știau că se poate, n-aveau încredere. Toți oamenii care ni s-au adresat au primit un răspuns: i-am scos de la poliție, le-am dat bani, i-am trimis la adăposturi.

În presa noastră românească totul arată ca un imens scandal. Unele situații au fost într-adevăr scandaloase, dar nu toate erau create de angajatori. Multe au venit și din nesiguranța oamenilor, faptul că ajungeau pe un teren ostil, cu pandemia, erau izolați 12 zile.

Nu voiam să discutăm lucrurile astea, dar avem fotografii – [fermierii] îți arătau dormitorul devastat, oamenii care consumau zeci de lăzi de bere după care se băteau unii cu alții, fugeau și făceau declarații la poliție că sunt exploatați ca sclavii și lăsau acolo, în spate, un jaf, a fost și asta.

„Cunosc un sas din România, director de gimnaziu în Landshut, un oraș mare în Bavaria, care mi-a spus că a făcut clase cu copii de români din Italia și Spania, care nu știu românește.”

Ne-ați spus mai devreme că timp de câteva luni v-a lipsit un atașat pe probleme de muncă.
În sfârșit, după mai multe luni de așteptare, avem și un atașat pe probleme de muncă și sociale! Exista unul, dar în august și-a terminat mandatul. Un singur atașat pe probleme de muncă pentru Germania și Austria! Care să se ocupe de piețele de muncă cele mai problematice. La Paris, cu 350.000 de români și fără problemele muncitorilor sezonieri, sunt doi. La Roma, în Italia, sunt doi. Spania are opt atașați de muncă la Berlin.

Lucrurile au luat o întorsătură destul de spectaculoasă după 2014, când piața muncii s-a deschis și dintr-o dată avem 850.000 de români. Mulți români din Italia, Spania și, într-o perspectivă apropiată, din Marea Britanie migrează spre Germania.

Cunosc un sas din România, director de gimnaziu în Landshut, un oraș mare în Bavaria, care mi-a spus că a făcut clase cu copii de români din Italia și Spania, care nu știu românește. A făcut clase germano-italiene și germano-spaniole ca pe vremea când veneau Gastarbeiter-ii, muncitorii invitați din Italia și Spania. Dar copiii sunt români.

Noi suntem toți depășiți de viteza cu care s-au schimbat lucrurile pe piața muncii din Germania. Sunt și foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova care au devenit cetățeni români și care sunt tot în Germania. Traficul e imens și noi avem trei consulate într-o țară ca Germania. Spania are opt consulate.

Statul a făcut eforturile astea imense în Spania și în Italia la început, dar a rămas puțin în urmă în ceea ce privește extinderea rețelei consulare în noile țări [în care s-au stabilit românii].

Dar acum în Germania trăiesc mai mulți români decât în Spania.
Am rămas cu clișeul acesta: că Italia și Spania fiind primele ținte ale românilor, care și-au deschis imediat granițele după intrarea în UE și unde s-au dus cei mai mulți români, sunt și țările cu cele mai mari diaspore.

„Când sunt dintr-o dată mii de oameni în fața unei uși înguste ai imaginea proprie a efectului de pâlnie pe care-l creează insuficiența administrativă în raport cu dorința cetățenilor.”

Românii din Germania cu care am discutat se plâng, de asemenea, că nu există destule consulate.
Eu am semnat un contract pentru consulatul de la Stuttgart în 2015 și a fost inaugurat în decembrie 2019. Există hotărâri de guvern pentru deschiderea unor consulate la Hamburg și la Frankfurt am Main. Schimbarea guvernelor, schimbarea miniștrilor de externe și alte priorități au făcut ca aceste consulate să nu se deschidă. Vedeți, în ultimul an sunt atâtea subiecte mai arzătoare, încât nu s-a mai vorbit despre asta.

Periodic, cer mai mulți atașați de muncă și m-am bucurat că doamna Violeta Alexandru [ministrul muncii – n. red.] mi-a trimis relativ repede un înlocuitor. Eu am 12 consuli în toate cele trei consulate – erau și în ferme, făceau și procuri.

Când ai 12 consuli care lucreazi zi-lumină, când ai doar trei consulate, când te izbești de nemulțumirea cronică a românilor care nu se pot înscrie online decât peste câteva luni, cum credeți că putem reacționa noi decât cerând extinderea rețelei consulare.

Românii din Germania se plâng că atitudinea personalului diplomatic e disprețuitoare.
Sunt doi oameni la ghișee și ei în timpul pandemiei se îmbulzesc ca într-un mușuroi. E plină sala [de așteptare], stau la 20 de centimetri unii de alții, scuipă – de două ori pe zi se spală plexiglasul pentru că este scuipat.

Nemulțumiri există de ambele părți, iar statul trebuie să-și reconfigureze forța administrativă în raport cu acești oameni. Diaspora s-a transformat și participă la șahul acesta politic, la tensiunile noastre interne moral-politice, la [protestul din] 10 august. Anumite partide când au guvernat au fost mai critice în raport cu diaspora, dar nimeni nu poate să facă abstracție de ea; sunt tot români, fac parte din națiunea română și continuă să fie cei mai importanți investitori.

N-are rost să mai discutăm pentru cine votează, împotriva cui protestează, ce număr și-a pus ăla din Suedia și așa mai departe. Dar ține cont de asta, fă niște mișcări mai repede pe tabla asta de șah a administrației.

Votul din diaspora e un vot de protest, mai mult decât în România. În situația asta, fă în așa fel încât între alegeri interfața între stat și diaspora – consulatele – să fie mai funcțională. Figura consulului să se multiplice, să fie mai surâzătoare, să fie mai multe ghișee, oamenii să fie mai mulțumiți dacă vrei să nu facă cozi imense, să nu protesteze, să nu se certe la alegeri.

Când sunt dintr-o dată mii de oameni în fața unei uși înguste ai imaginea proprie a efectului de pâlnie pe care-l creează insuficiența administrativă în raport cu dorința cetățenilor.

Când spuneți „Fă ceva” la cine vă referiți?
Parlamentul și guvernul. Ministerul Afacerilor Externe este o parte a puterii executive – pune în aplicare legi și hotărâri ale parlamentului și ale guvernului.

„Distanța multiplică tensiunile și în toate momentele cheie diaspora a devenit un factor politic. Dacă îți votează un milion, cât au votat și la ultimele alegeri, se vede votul lor.”

Ați vorbit de votul de protest al românilor din diaspora. De ce credeți că sunt nemulțumiți?
Distanța asigură o stare de încărcare cu tensiuni mai mare decât acolo [în România]. Aici oamenii sunt încărcați cu două seturi de tensiuni: cele de aici, ale locului de muncă, familia, copiii, școala, cum au oamenii de pretutindeni, plus gândul că vin de acolo și ce se întâmplă acolo. Distanța multiplică tensiunile și în toate momentele cheie diaspora a devenit un factor politic. Dacă îți votează un milion, cât au votat și la ultimele alegeri, se vede votul lor. Sau dacă vin în Piața Victoriei și demonstrează se vede asta, deci devine o problemă de politică internă.

În ce fel credeți că s-a schimbat diaspora în ultimii ani?
S-a maturizat, pentru că în primul rând e diaspora tot mai integrată, cel puțin în Germania. E o diaspora responsabilă, bine integrată pe piața muncii, sunt mai mulți cei care plătesc impozite decât cei care încasează ajutoare sociale sau de șomaj. În Germania e o piață a muncii mai selectivă și mai integrativă, nu întâmplător cei mai mulți medici străini sunt români.

Cum i-a afectat pandemia pe românii din Germania?
E la fel de rău ca pentru toți ceilalți germani. N-am auzit să fie printre români un efect nociv suplimentar în raport cu ceilalți: șantierele au lucrat tot timpul, mai bine ca altă dată, medicii au lucrat.

Acum avem o cerere din partea Ministerului Sănătății să vină medici români din Germania, mai ales dintre cei tineri, care încă nu au rădăcini și familii, și să mai completeze nevoile din ATI [din spitalele românești], să vină la administrarea vaccinului sau să ajute, pur și simplu, că acum avem nevoie de ei. Am răspândit asta, dar nu prea am răspunsuri.

Interviul a fost scurtat și editat pentru claritate.

2020-12-01-14-08-34.jpg

Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.

Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.

Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu
read more: