Rezidentele

Documentarul prezintă poveștile de viață ale unor deținute cu depresie și anxietate, internate în primul centru terapeutic dintr-un penitenciar românesc.

De mai bine de nouă ani, filmăm, fotografiem și scriem despre deținuții din România. Am fost într-o treime din penitenciarele de la noi din țară și am vorbit cu tineri deținuți care încearcă să pară șmecheri și să supraviețuiască la pușcărie. În centrele de reeducare am întâlnit toate problemele din sistemul de educație românesc: abandon școlar, analfabetism și sărăcie. Am cunoscut victime ale violenței domestice care au ucis să-și apere viața și bărbați care și-au omorât partenerele. Am intervievat mai multe degetoaice, femei care-și schimbă identitatea sexuală și care, în majoritatea cazurilor, au fost victimele violurilor. Am aflat că mulți dintre deținuții închiși pentru fapte de violență la penitenciare de maximă siguranță au fost educați cu pumnii, cu picioarele și cu loviturile de lanț. Am petrecut două săptămâni la Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova și am întâlnit un profesor de muzică pe care tinerii deținuți îl iubesc, pentru că el e părintele pe care nu l-au avut niciodată.

În toți acești ani am văzut mulți deținuți cu tulburări mintale în penitenciarele românești. Angajații penitenciarelor încearcă să-i protejeze pe acești deținuți, dar nu există o legislație sau un sistem pus la punct care să-i ajute. De obicei, cei cu tulburări mintale sunt cazați în „camera de munci“, împreună cu deținuții cei mai liniștiți, care și-au câștigat dreptul de a munci.

Numărul psihologilor din penitenciare este extrem de mic – la Penitenciarul Bacău, de exemplu, este un singur psiholog la 600 de deținuți, care e responsabil și pentru relația cu presa –, așa că, în realitate, ei nu au timp să intervină decât în situațiile de criză. În rest, se ocupă de birocrație.

Din 2007 și până anul acesta, 139 de deținuți din penitenciarele românești s-au sinucis și 1.280 au încercat să se sinucidă.

Faptul că în România s-a deschis primul centru terapeutic dintr-un penitenciar este un eveniment important, cu toate că centrul de la Penitenciarul Gherla este doar pentru femei.

Cea mai mare suferință pentru deținute este despărțirea de copii. La Centrul Terapeutic Lotus din Penitenciarul Gherla am cunoscut-o pe Crina, care are 28 de ani, doi copii mici și o condamnare de 10 ani, la fel ca soțul ei, închis pentru aceeași faptă. După ce a fost încarcerată, Crina n-a mai putut să doarmă, să mănânce, să se oprească din plâns și a fost diagnosticată cu depresie. Flori, o altă deținută din centrul terapeutic, a avut un șoc când a ajuns în penitenciar, laolaltă cu deținute închise pentru omor. Au urmat stările de neliniște și insomniile, diagnosticate ca anxietate.

Erată: În varianta inițială a acestui articol am scris că 1.134 de deținuți din penitenciarele românești s-au sinucis din 2007 până acum. Din păcate, s-a strecurat o greșeală în statisticile pe care le-am primit de la ANP și această cifră reflectă numărul total de decese din penitenciarele românești, nu numărul sinuciderilor. În ultimii zece ani, în penitenciarele românești s-au sinucis 139 de deținuți.

Fragmente din film au fost proiectate la Astra Film Festival 2018 și la One World Romania, secțiunea work-in-progress.

crina.jpg

Am plecat Teleleu ca să povestim România de astăzi prin imagini şi cuvinte. Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi și scrisori Teleleu. 

În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre oamenii pe care i-am întâlnit în călătoriile noastre și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. 

Fotografii ©Cosmin Bumbuț          Text ©Elena Stancu
publicat pe 23/10/2018 la ora 2:25 pm
read more: