Primii români din diaspora care ne-au spus că votează AUR au fost muncitorii sezonieri din Knoblauchsland (Ținutul Usturoiului), una din cele mai mari zone agricole din Germania. Aici lucrează zeci de mii de muncitori sezonieri – asociația românească Integro Mittelfranken e.V. estimează că în jur de 180.000 de români muncesc în fiecare an în agricultură în Germania.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere unirea României cu Republica Moldova și are un discurs naționalist, homofob, anti-european și pro-ortodoxist. La alegerile parlamentare pentru România, care s-au desfășurat în străinătate pe 5 și 6 decembrie, AUR a ieșit pe locul trei în diaspora cu 23%, un scor uriaș pentru un partid înființat anul trecut. Votul românilor din diaspora, care votează tradițional pentru partide pro-europene, a fost o surpriză.
O să vezi în fiecare sâmbătă mașinile cu numere de Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin sau Mehedinți în parcările Lidl de la marginea orașului, acolo unde merg muncitorii sezonieri să-și facă cumpărăturile, sau în fața sălilor de păcănele deschise de indieni. Sunt plecați de acasă de luni de zile și trăiesc în provizorat, în cazările puse la dispoziție de fermierii germani. Unii dintre ei stau doar două-trei luni pe an în România, locul pe care îl numesc „acasă”, pentru că acolo trăiesc copiii lor.
Unii sunt exploatați de fermierii pentru care lucrează, așa cum s-a întâmplat cu Eleonora, Gabriela și Gabriel, dați afară de pe o zi pe alta pentru că au încercat să-și apere drepturile. Pentru vulnerabilitatea acestor oameni este responsabilă România, țara în care politicienii nu au putut, nu au vrut, nu au știut să asigure drepturile fundamentale ale cetățenilor la educație și sănătate.
Mulți trăiesc de ani de zile suspendați între două țări, așa cum sunt Stelian și Oana, care au plecat de lângă fetița lor când aceasta avea un an și opt luni și încă sugea la sân. Germania nu va fi niciodată casa lor, pentru că, spre deosebire de alți români, ei nu au șansa să se integreze.
Românii care lucrează în abatoare, în construcții sau în agricultură și locuiesc în cazările puse la dispoziție de angajatori nici n-ar avea cum să se integreze în societatea germană sau în cea spaniolă. Trăiesc închiși în comunitatea lor, muncesc de luni până sâmbătă câte 10-12 ore pe zi, nu ies niciodată în oraș pentru că economisesc toți banii pe care-i câștigă. Și nu fac asta de zgârciți, ci pentru că România a tolerat ani de zile acest model economic: un membru al familiei lucrează trei sau zece luni pe an în străinătate, iar din banii aceștia trăiesc trei generații – bunicii, copiii și nepoții.
Nu primesc nimic de la societatea germană sau spaniolă în care trăiesc și, de fapt, nu pleacă cu adevărat din satul lor. Într-o fermă din Nürnberg am întâlnit zeci de români din Borlova, un sat cu 1.400 de locuitori din județul Caraș-Severin. Și-au împărțit camerele de la fermă în funcție de grade de rudenie și de prietenii, pe comune și județe.
De cele mai multe ori, nici nu vizitează orașul lângă care lucrează, așa cum Eleonora, Gabriela și Gabriel n-au văzut niciodată Amsterdamul, deși au lucrat la 20 de kilometri distanță de acesta, iar Stela n-a văzut niciodată oceanul, deși culege căpșuni în Palos de la Frontera, Spania, la opt kilometri distanță de plajă.
Nu și-au dorit să plece din țară. Au plecat de nevoie, plini de frustrări și de dor, și trăiesc doar cu gândul la copiii care cresc fără ei. Pentru ei, plecarea din țară n-a fost o aventură, așa cum a fost pentru românii educați și privilegiați, pe care îi consider mai degrabă expați decât imigranți. Pentru românii aceștia, plecarea din țară a fost o corvoadă nemeritată.
Așa că nu ne-am mirat că la secția 189 din Nürnberg, acolo unde lucrează zeci de mii de muncitori români, partidul AUR a ieșit pe primul loc la numărătoarea parțială cu 38,72%, în fața USR-Plus (27,27%) și a PNL (25,25%).
Chiar aș spune că mulți dintre cei care se află acum în țară și au votat AUR sunt români din diaspora întorși acasă de sărbători. În Borlova, satul din Caraș-Severin pe care l-am întâlnit în câmpurile de lângă Nürnberg, partidul AUR a ieșit pe locul trei după PNL și PSD și a obținut 17,32%.
În vara asta, am urmărit o comunitate de români din Poienile de sub Munte, județul Maramureș, care s-a stabilit în Almancil, Portugalia. La fel ca cei din Borlova, s-au chemat unii pe alții, și-au adus părinții, verișorii și vecinii până când numărul „poienarilor” stabiliți pe malul Oceanului Atlantic a ajuns la 1.000 (comuna are 10.000 de locuitori). În Portugalia, „poienarii” au votat în secția din Loulé, unde AUR a ieșit pe primul loc cu 29,58%, urmat de PNL (29,11%) și USR-Plus (18,31%).
Am verificat pe https://prezenta.roaep.ro/ rezultatele voturilor din Poienile de sub Munte: partidul AUR a ieșit pe locul doi după PSD, cu un scor de 22,81%.
Mai e o categorie de cetățeni români ignorată de toată lumea: moldovenii din Republica Moldova care și-au luat cetățenia română ca să poată munci în Europa. Mulți dintre ei merg la bisericile românești din diaspora, lucrează împreună cu românii și votează pentru România. Am întâlnit un cuplu la secțiile de votare de la Ambasada României la Berlin care ne-a spus: „La fel cum ne doare sufletul pentru Moldova, ne doare sufletul pentru România”.
Am văzut multe comentarii pe Facebook care asociau Biserica Ortodoxă cu partidul AUR. Poate că au dreptate, dar muncitorii pe care i-am întâlnit noi în câmpurile de lângă Nürnberg și ne-au spus că votează AUR erau penticostali și ascultau la telefon muzică creștină în timp ce culegeau ardei și roșii.
Dar mai important mi se pare să vorbim despre naționalismul românilor din diaspora. Atunci când ești suspendat între două țări, ești exploatat în Germania, Spania sau UK, ești jignit de românii din țară care te fac „sclav” sau „lepros”, iar identitatea ta etnică e confuză, riști să te radicalizezi.
Consecința naționalismului din diaspora s-a văzut la alegerile parlamentare din 6 decembrie, când românii din străinătate au votat masiv pentru AUR, partid care s-a clasat pe locul trei în diaspora, imediat după USR Plus și PNL.
Această radicalizare a diasporei nu a apărut peste noapte, ci s-a petrecut treptat în ultimii ani în care românii din străinătate s-au simțit abandonați și huliți.
Se estimează că între 3,4 și 5,6 milioane de români sunt plecați în străinătate. Numerele variază pentru că mulți lucrează sezonier, nu sunt înregistrați în țările în care trăiesc sau sunt înregistrați simultan în Spania și în Germania, iar instituțiile publice din România au stat mereu prost la statistici. Politico scria în 2019 că România e țara europeană cu cel mai mare procent de cetățeni care trăiesc în afara granițelor – 14,6%.
Grupurile de români care trăiesc în diaspora sunt foarte diferite între ele, așa că evit să mă refer la diaspora ca la o comunitate închegată. Sunt românii care au joburi precare și pentru care fiecare zi e o luptă, sunt cei care migrează dintr-o țară în alta ca să muncească sezonier în agricultură, sunt medicii, IT-iștii sau corporatiștii, sunt cetățenii de condiție medie care s-au integrat în noile lor țări, au învățat limba și și-au dat copiii la școală, sunt tinerii de 16-20-25 de ani care au crescut în străinătate, care nu vorbesc deloc sau vorbesc prost limba română, dar care simt nevoia unei identități etnice și se agață de România idilică, cea ireală și plină de clișee.
Am observat o trăsătură comună la familiile de români pe care le-am cunoscut în ultimii doi ani de când lucrăm la un proiect amplu despre românii din diaspora: legătura lor simbolică cu țara, care ia uneori forma unei ii, a unei icoane, a unui drapel, a unui fel de mâncare, a unei melodii populare.
Uneori, granițele dintre dor, identitate etnică, patriotism și naționalism se estompează, mai ales atunci când ești la mii de kilometri distanță de țară și te bucuri când auzi românește pe stradă. Liliana avea icoane ortodoxe și un drapel în apartamentul ei din Castellón de la Plana, românii își cumpără salam de vară, pufuleți, eugenii, șampanie Angelli și sucuri Frutti Fresh de la carmangeria românească din Burriana, din camerele muncitorilor sezonieri din Nürnberg vibrează duminica ritmuri de manele și de muzică populară, iar Maxi cântă hip-hop despre românii din diaspora, despre poporul dac și despre mândria de a fi român, deși a crescut în Spania, vorbește limba română cu dificultate și a vizitat România de trei ori în 25 de ani.
România nu are programe coerente pentru românii din diaspora, în afară de câțiva profesori de română trimiși de Institutul Limbii Române și de inițiativele pe care la iau bisericile românești care-i strâng în jurul lor pe diasporeni.
România nu are nici măcar o rețea consulară satisfăcătoare pentru românii din Germania, unde sunt doar trei consulate la o populație de 1.018.000 români și un singur atașat de muncă pentru Germania și Austria, unde lucrează muncitorii sezonieri, cei din abatoare și îngrijitoarele, categoriile cu cele mai mari probleme de pe piața muncii.
Am vorbit despre asta cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, care ne-a declarat că „votul din diaspora e un vot de protest, mai mult decât în România”. La alegerile acestea, votul de protest a mers la AUR.
De când lucrăm la proiectul nostru despre românii din diaspora, citim comentariile pline de ură la adresă acestor oameni, care sunt rudele, prietenii sau vecinii noștri. Au plecat din țară nemulțumiți de infrastructură, educație și sănătate, dezamăgiți de clasa politică și de corupție, împinși de sărăcie, de închiderea fabricilor și a minelor.
Comentariile de pe Facebook sunt oglinda lipsei noastre de empatie și a diviziunii din societate care a avantajat ascensiunea unui partid ca AUR. Românii din diaspora au fost numiți „căpșunari”, „trădători”, „sclavi” sau „leproși”, au fost ridiculizați pentru casele pe care le-au construit și care acum sunt goale, au fost învinuiți că și-au lăsat copiii singuri acasă. Li s-a spus că n-ar trebui să aibă drept de vot și că n-ar trebui să vină acasă în pandemie ca să nu ne îmbolnăvească, deși mulți au rămas fără joburi și locuințe.
Mulți ne-au luat și pe noi la rost: „De ce scrieți numai despre ăștia?”. Adică de ce scriem despre românii din diaspora care au dificultăți și nu despre „românii care ne fac cinste”. Deși am documentat toate mediile sociale din diaspora – medici, corporatiști, muncitori sezonieri sau menajere –, mulți au fost deranjați că arătăm sărăcia și probleme sociale ale României, care se întind acum până în câmpurile din Germania și pe care Europa ne obligă să le vedem.
Reproșul era, de fapt: „De ce nu ignorați subiectele acestea, așa cum facem noi?”.
Diaspora românească a fost ignorată, la fel ca alte grupuri de români care nu fac parte din bula educată și privilegiată care înțelege de ce trebuie să purtăm mască și să ne vaccinăm, poartă discuții lungi despre ideologie politică, postează pe Facebook fotografii cu oameni care nu poartă mască și le face shaming, cumpără un kilogram întreg de banane fără să-și imagineze că ăsta e un lux pe care multe familii din România nu și-l permit.
Carolina, pe care am cunoscut-o în Spania, a plecat din țară pentru că, deși avea două servicii, la finalul lunii își permitea să cumpere doar două banane pentru fetița ei, nu un kilogram întreg.
Așa că nu e de mirare că un partid care „își propune să realizeze unitatea românilor, oriunde s-ar regăsi aceștia, la București, Iași, Timișoara, Cernăuți, în Timoc, Italia sau Spania, pentru însăși existența noastră ca neam” a obținut un astfel de scor în diaspora la alegerile parlamentare.
Iar dacă mulți se declară șocați că AUR a obținut acest scor, asta se întâmplă pentru că au întors capul și n-au vrut să vadă problemele românilor din diaspora. Pentru că, așa cum am scris de multe ori în ultimii doi ani, problemele românilor din țările bogate ale Europei încep din România.
Călătorim cu o autorulotă în comunitățile de români din Europa și încercăm să aflăm care sunt motivele care i-au făcut să plece din țară, ce a însemnat pentru familiile lor această schimbare și cum s-au integrat în noua lor țară și în noua lor viață. Poți citi aici seria Plecat, un proiect despre românii din diaspora.
Ca să ne permitem privilegiul de a lucra la materiale ample, de lungă durată, avem nevoie de susținerea ta. Donează și vei primi vederi Teleleu.
Le mulțumim prietenilor de la UniCredit Bank Romania, Epson România, Crama Corcova, Cooperativa FRUFRU și eSolutions.ro, care ne-au ajutat să pornim în această călătorie.
În noiembrie 2017, a apărut la editura Humanitas cartea noastră, Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, despre comunitățile din România în care am trăit de când ne-am mutat într-o mașină și despre cum ne-a schimbat pe noi această experiență. Plecat va fi următoarea noastră carte, care va apărea tot la Editura Humanitas.
Fotografii ©Cosmin Bumbuț Text ©Elena Stancu